ICCJ. Decizia nr. 4115/2011. Penal. înlocuirea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4115/2011
Dosar nr. 9519/1/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă ;
Prin încheierea de şedinţă din data de 21 noiembrie 2011, pronunţată de Curtea de Apel Alba lulia în Dosarul nr. 702/57/2011 s-au admis cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii B.D.C., K. C.P. şi R.Ş.F.
În temeiul art. 139 C. proc. pen., s-a înlocuit măsura arestării preventive a inculpaţilor B.D.C., K. C.P. şi R.Ş.F., cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În baza art. 1451 rap. la art. 145 alin. (1)1 C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu părăsi ţara, inculpaţii vor respecta următoarele obligaţii:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
b) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, respectiv cel din raza teritorială a localităţii de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi;
c) să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei de judecată;
d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu posede nici o categorie de arme.
În baza art. 145 alin. (1)2 C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi, de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect.
S-a atras atenţia inculpaţilor că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, se va lua faţă de aceştia măsura arestării preventive conform art. 145 alin. (2)2 şi (3) C. proc. pen.
În baza art. 145 alin. (2)1 C. proc. pen. s-a dispus comunicarea prezentei încheieri inculpaţilor şi organelor prevăzute în acest text de lege.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză.
S-au respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii V.A. şi D.A.V.
S-a reţinut în esenţă că, potrivit dispoziţiilor art. 139 C. pen. măsura preventivă a arestării se înlocuieşte cu o altă măsură atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri. Aceste dispoziţii sunt în acord cu prevederile art. 5 din Convenţie care impun instanţelor să verifice, pe parcursul derulării procedurilor caracterul rezonabil al detenţiei precum şi posibilitatea ca faţă de inculpat să se ia o măsură preventivă alternativă.
În speţă inculpaţii au fost trimişi în judecată sub acuzaţia săvârşirii următoarelor infracţiuni:
- B.D.C. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 221 alin. (1) C. pen.
- art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
- K.C.P., fost N. -pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 221 alin. (1) C. pen.
- art. 221 alin. (1) C. pen.
- art. 221 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen.
- R.Ş.F. - pentru comiterea infracţiunii prevăzută de:
- art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic.art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 D.A.V. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
- art. 293 alin. (1) C. pen.
- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001
- art. 70 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
- V.A. - pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen. rap.la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic art. 33 lit. a) C. pen.
Curtea analizând cererile formulate în raport de natura acuzaţiilor aduse, de situaţia personală a fiecărui inculpat, de durata detenţiei provizorii şi de stadiul procesual al cauzei a reţinut că sunt întemeiate cererile de înlocuire a măsurii preventive a inculpaţilor B.D.C., K. C.P. şi R.Ş.F.
Acuzaţiile aduse inculpatului B.D.C. se referă exclusiv la săvârşirea infracţiunii de tăinuire prev. de art. 221 alin. (1) C. pen., infracţiune pentru care limitele de pedeapsă sunt de închisoare de la 3 luni la 7 ani. In ce privesc acuzaţiile aduse inculpaţilor R.Ş.F. şi K. C.P. se referă la săvârşirea infracţiunii de tăinuire în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, în privinţa primului inculpat şi concurs între 3 infracţiuni de tăinuire şi o infracţiune de tăinuire în condiţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 - pentru care legea prevede pedeapsa închisorii între 3 şi 10 ani.
În ce priveşte faptele reţinut în sarcina celor trei inculpaţi, prin rechizitoriu se reţin în fapt următoarele:
- B.D.C. - a primit un tractor agricol provenit din furt şi a înlesnit valorificarea unui alt utilaj provenit din furt, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de fapte penale.
- K.C.P. - a înlesnit valorificarea a două utilaje provenite din furt şi a primit un utilaj agricol şi un autoturism provenit din furt cunoscând că acestea provin din săvârşirea de fapte penale
- R.Ş.F. - a înlesnit valorificarea unui utilaj provenit din furt, cunoscând că acestea provine din săvârşirea de fapte penale
În consecinţă chiar dacă inculpaţii sunt trimişi în judecată într-un cadru procesual extins şi complex, acuzaţiile aduse acestora şi în special inculpaţilor B. şi R. sunt limitate şi independente de acuzaţiile complexe aduse celorlalţi coinculpaţi aflaţi în arest preventiv. Totodată pedeapsa pe care o riscă aceştia în situaţia stabilirii vinovăţiei, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, nu justifică temerea că odată puşi în libertate ar încerca să se sustragă cercetării judecătoreşti ori unei eventuale executări a pedepsei.
Situaţia personală a celor trei inculpaţi justifică în acest moment procesual schimbarea măsurii preventive dispuse în privinţa lor.
Inculpatul B.D.C., nu este cunoscut cu antecedente penale - fila 296 vol. XIX u.p., este căsătorit, are în întreţinere 2 copii minori, desfăşura până la momentul arestării sale o activitate licită, fiind administrator al unei societăţi comerciale - SC C. SRL, a fost perceput în comunitatea din care provenea ca o persoană responsabilă - fila 11-49 Dosar nr. 702/57/2011/a5.
Inculpatul R.Ş.F., nu este cunoscut cu antecedente penale -fila 295 vol. XIX u.p, este tânăr, la momentul faptei avea 18 ani, fiind elev.
Inculpatul K.C.P. a suferit două condamnări anteriore pentru complicitate la furt - în anul 1997 şi infracţiuni la legea circulaţiei în anul 1995 - intervenind reabilitarea judecătorească. Inculpatul are în întreţinere doi copii minori. Din actele depuse în cauză, emise la 25 martie 2010, rezultă că acesta suferă de o afecţiune cardiacă care impune o intervenţie chirurgicală - fila 22-30 Dosar nr. 702/57/2011/a6.
Potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen. măsura preventivă luată faţă de inculpaţi se ia şi prin raportare la sănătatea, vârsta, antecedentele şi alte situaţii privind persoana faţă de care se ia aceasta.
Referitor la durata detenţiei provizorii şi de stadiul procesual al cauzei Curtea a arătat următoarele:
Detenţia provizorie durează de 7 luni pentru inculpatul B. şi de 7 luni şi jumătate pentru ceilalţi doi inculpaţi.
În acest moment s-a dat citire actului de sesizare a instanţei şi au fost luate declaraţii complete inculpaţilor, care au expus varianta proprie asupra acuzaţiilor ce li se aduc.
Toate elementele referitoare la natura acuzaţiilor şi la situaţia personală a inculpaţilor au fost avute în vedere şi la soluţionarea cererilor anterioare de înlocuire a măsurii preventive a arestării şi la menţinerea acestei măsuri, Curtea apreciind în mod constant că acestea nu pot prevala interesului public legat de asigurarea bunei desfăşurări a procedurilor judiciare şi ocrotirea ordinii publice.
În prezent, raportat la evoluţia procedurilor şi la timpul scurs de la luarea măsurii arestării preventive, aceste temeiuri pot fi avute în vedere. Continuarea detenţiei provizorii pentru inculpaţi este de natură să producă grave consecinţe în ceea ce-i priveşte - astfel inculpatul B. se află în imposibilitatea de a asigura mijloacele de subzistenţă familiei şi de a achita un credit ipotecar garantat cu locuinţa familiei, totodată situaţia familiei s-a agravat prin decesul tatălui său. Inculpatul R. se află la limita minorităţii şi în situaţia în care şi-a întrerupt instrucţia având interesul legitim de a o continua, iar inculpatul K. are probleme de sănătate care impun o supraveghere deosebită.
Durata detenţiei provizorii în care s-au aflat până în prezent inculpaţii este suficient de caracterizată pentru a constitui un avertisment adus acestora în ce priveşte consecinţele nerespectării obligaţiilor impuse prin o măsură preventivă neprivativă de libertate ori prin săvârşirea de fapte penale, astfel că s-a apreciat că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaţilor nu mai este actual.
Totodată prin, trecerea timpului, rezonanţa socială negativă a faptelor de care aceştia sunt acuzaţi s-a estompat.
Riscul influenţării cercetărilor rezultat din conduita inculpatului B. de a încălca obligaţiile impuse de instanţă la instituirea măsurii obligării de a nu părăsi ţara (aceea de a nu se întâlni cu coinculpaţii), avut în vedere constant de Curte, s-a apreciat că s-a diminuat cu trecerea timpului şi că nu poate constitui în continuare un motiv suficient de menţinere a acesteia.
Prelungirea detenţiei provizorii ar conduce la depăşirea caracterului rezonabil al acesteia având valenţele prefigurării unei pedepse.
Curtea a arătat că există suficiente temeiuri de a se considera că în acest moment plasarea în libertate a celor trei inculpaţi, cu instituirea unor măsuri menite să garanteze buna desfăşurare a procedurilor judiciare este oportună şi în acord cu scopul acestor măsuri.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs parchetul, solicitând casarea încheierii atacate şi respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii B.D.C., K.C.P. şi R.Ş.F., întrucât temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu s-au schimbat ci impun în continuare privarea de libertate a acestora, existând probe care dovedesc săvârşirea faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. In cauză, nu a fost depăşită durata rezonabilă a arestării preventive şi inculpaţii au fost trimişi în judecată într-un cadru procesual extins şi complex ceea ce justifică respingerea cererilor acestora, dată fiind şi atitudinea nesinceră manifestată în proces.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia, este nefondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (1) C. proc. pen., măsura preventivă luată se înlocuieşte cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 139 alin. (3)5 C. proc. pen., măsura arestării preventive poate fi înlocuită cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. (1) lit. b) şi c) C. proc. pen.
În cauză, indiciile existente până la acest moment procesual justifică o măsură preventivă fiind întrunite condiţiile art. 143 C. proc. pen., dar nu impun o măsură privativă de libertate a inculpaţilor B.D.C., K.C.P. şi R.Ş.F.
Referitor la condiţia impusă de dispoziţiile art. 148 lit. f) teza a II-a şi anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se constată că un asemenea motiv nu poate fi considerat relevant şi suficient decât dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea inculpatului ar tulbura cu adevărat ordinea publică (cauza Letellier împotriva Franţei, 26 iunie 1991).
Legiuitorul nu defineşte pericolul concret pentru ordinea publică şi în pofida lipsei unei jurisprudenţe naţionale constante în materie, instanţele au definit de-a lungul timpului criterii şi elemente necesare examinării existenţei „pericolului pentru ordinea publică" între care reacţia publică declanşată ca urmare a faptelor comise, starea de nesiguranţă susceptibilă a fi generată prin lăsarea sau punerea în libertate a inculpatului.
Corect, s-a apreciat de instanţa de fond că nu există nicio dovadă că ordinea publică ar fi efectiv ameninţată prin lăsarea inculpaţilor B.D.C., K.C.P. şi R.Ş.F., în libertate, după cum la dosar nu există probe că inculpaţii ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi din proces sau a unui martor sau că vor exercita presiuni asupra acestora. în acest sens, trebuie avut în vedere că inculpatul B.D.C. este necunoscut cu antecedente penale, cu o familie organizată şi în întreţinere copii, inculpatul R.Ş.F. este fără antecedente penale, iar la data faptelor avea 18 ani, fiind elev. De asemenea, inculpatul K.C.P. suferă de afecţiuni cardiace severe, conform actelor medicale depuse la dosar, sănătatea, vârsta, antecedentele penale constituind criterii ce trebuiesc avute în vedere la alegerea măsurii ce urmează a fi luată faţă de o persoană, astfel cum impun prevederile art. 136 alin. (8) C. proc. pen.
De asemenea, gravitatea faptelor presupus a fi comise de inculpaţi şi limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceste infracţiuni nu pot constitui temeiuri singulare de apreciere asupra pericolului concret pentru ordinea publică, atâta vreme cât nu se identifică fapte concrete de tulburare a ordinii publice, prin lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Aceasta cu atât mai mult cu cât inculpaţii sunt arestaţi preventiv de 7 luni, iar prin trecerea acestui interval de timp finalitatea măsurii preventive s-a estompat, iar în prezent pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este real şi actual, nefiind de natură a genera un impact negativ asupra relaţiilor sociale.
Art. 5 parag. 3 din Convenţie impune instanţelor naţionale, atunci când acestea se confruntă cu necesitatea prelungirii unei măsuri de arestare preventivă să ia în considerare măsurile alternative prevăzute de legislaţia naţională; apoi ca orice privare de libertate a unui acuzat chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp să fie justificată convingător de autorităţi, iar argumentele pro şi contra repunerii în libertate să nu fie generale şi abstracte.
În cauza Calmanovici împotriva României, Curtea Europeană a statuat că autorităţile nu au oferit motive „relevante şi suficiente" pentru a justifica necesitatea menţinerii inculpatului în arest preventiv timp de aproximativ 3 luni şi jumătate (2 august 2002 - 19 noiembrie 2002), având în vedere că nu au prezentat fapte concrete în raport cu riscurile asumate în caz de punere în libertate a persoanei în cauză, că instanţele nu au examinat individual situaţia inculpatului şi că nu au ţinut seama de posibilitatea aplicării de măsuri alternative pentru detenţie. Prin urmare, a constatat încălcarea art. 5 paragraf 3 din Convenţie.
În acelaşi sens, Curtea europeană s-a pronunţat şi în cauzele Tarău (nr. 3.584/02 din 24 februarie 2009), Mihuţă ( nr. 13.275/03 din 31 martie 2009), Scundeanu ( nr. 10.193/02 din 2 februarie 2010) şi Jiga (nr. 14352/04 din 16 martie 2010) pronunţate împotriva României.
S-a motivat de fiecare dată că instanţele interne au refuzat să analizeze argumentele prezentate de partea interesată cu privire la profilul său personal şi la situaţia sa familială, nemotivând suficient respingerile cererilor de punere în libertate ale inculpaţilor şi nu au oferit nicio explicaţie pentru a justifica cum ar fi putut punerea în libertate a inculpatului să aibă un impact negativ asupra societăţii sau cum ar fi împiedicat ancheta.
Ca atare, corect, prima instanţă a ţinut seama de posibilitatea aplicării inculpaţilor unor măsuri alternative detenţiei, preventive dar neprivative de libertate, în cadrul măsurii preventive prevăzută de art. 1451 C. proc. pen., legiuitorul prevăzând suficiente obligaţii în sarcina inculpaţilor de natură să garanteze buna desfăşurare a procesului penal precum şi sancţiunea neîndeplinirii acestor obligaţii care este aceea a luării din nou a măsurii arestării preventive.
Împrejurarea relevată de acuzare, anume că inculpaţii au fost trimişi în judecată într-un cadru procesual extins şi complex nu poate justifica respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţi.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constatând că încheierea atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge recursul parchetului, ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii din 21 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011, privind pe inculpaţii R.Ş.F., K.C.P. şi B.D.C.
Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimaţii inculpaţi până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 25 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4094/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4174/2011. Penal. Rejudecarea după extrădare... → |
|---|
