ICCJ. Decizia nr. 3991/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3991/2011
Dosar nr. 4721/40/2009
Şedinţa publică din 9 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 7 din 20 ianuarie 2011 a Tribunalului Botoşani s-a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul T.I. din infracţiunea prev.de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev.de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat inculpatul T.I. la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
A fost obligat inculpatul să plătească părţilor civile:
- SC M. SA Vaslui prin lichidator judiciar Solvens Sprl Vaslui, suma de 13.914 lei,
- SC G.P.I. SRL Ploieşti, suma de 53.269 lei şi
- SC E. SA Baia Mare, suma de 135.769 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a constatat că SC K.I. SRL Oradea nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Botoşani a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, la data de 03 noiembrie 2003 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul B.I.O. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. b) C. pen. Prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la numiţii F.N., M.M., V.D., O.T. şi I.M.
În urma cercetărilor efectuate, O.T. a fost identificat ca fiind T.I., reuşindu-se dovedirea aspectului că a participat la comiterea faptelor în dauna părţilor vătămate SC M. SA Vaslui, SC G.P.I. SRL, SC P.E. SA Baia Mare.
Cu privire la partea civilă SC M. SA Vaslui, s-au dovedit următoarele:
La data de 25 august 2003, SC M. SA Vaslui, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea că reprezentantul SC B.C. SRL Oradea, la data de 18 iulie 2003, a achiziţionat de la societate produse în valoare de 13.914,52 lei, pe care le-a achitat cu fila C.E.C., filă ce a fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil.
În baza actului adiţional din 13 mai 2003, B.I.O. a devenit asociat unic şi administrator al SC B. SRL Oradea, fiindu-i cesionate părţile sociale ale societăţii de către S.I. Cu acest prilej, B.I.O. a primit de la fostul administrator un carnet cu 25 file C.E.C.
La data de 18 iulie 2003, s-a prezentat la această societate inculpatul T.I. sub o identitate falsă, respectiv O.T. de unde a ridicat produsele menţionate în factura fiscală pe care le-a achitat cu fila ce a fost completată de inculpat la momentul ridicării produselor. Actul de identitate menţionat în delegaţia de ridicare mărfuri, aparţine numitului C.I., cu domiciliul în com. Sălacea, judeţ Bihor.
Referitor la partea civilă SC G.P.I. SRL Ploieşti, s-a dovedit faptul că, la data de 15 iulie 2003, reprezentanţii societăţii au fost contactaţi de o persoană de sex masculin, care s-a recomandat ca fiind B.I.O., reprezentant al SC B. SRL Oradea, ce şi-a manifestat interesul de a achiziţiona membrană „P.”. În urma comenzii trimise prin fax, A.N. -administratorul societăţii a confirmat livrarea către SC B. SRL Oradea a cantităţii de 5100 mp. membrană bituminoasă în valoare de 53.264,93 lei. S-a convenit ca întâlnirea să aibă loc la sediul firmei importatoare SC A.E. SRL din Sfântu Gheorghe, cantitatea solicitată fiind destul de mare.
În ziua de 16 iulie 2003, A.N. şi soţia sa, A.A. s-au întâlnit la sediul SC A.E. SRL cu inculpatul T.I., care s-a recomandat O.T. şi a prezentat delegaţie emisă în numel B. SRL Oradea. După preluarea mărfii, inculpatul a înmânat părţii vătămate A.A. o filă C.E.C.
În activitatea infracţională, inculpatul s-a folosit de calitatea de reprezentant al SC A. SRL Carei, recomandându-se tot O.T. Acesta a depozitat, la data de 16 iulie 2003, un număr de 509 suluri membrană bituminoasă în depozitul aparţinând SC C. SC Parjcov din dispoziţia inculpatului B.I.O.
S-a mai dovedit faptul că, în cursul lunii iunie 2003, B.I.O., în calitate de administrator la SC B.C. SRL Oradea, a achiziţionat material izolant (vată de sticlă termoizolatoare - therwoolin cu folie, therwoolin necasetat) în valoarea de 146.241,47 lei, de la SC E. SA Baia Mare, pentru plata cărora a emis 3 file C.E.C. fără acoperire în contul bancar.
Cantitatea de material izolant a fost transportată la Oradea şi descărcată într-un spaţiu al SC A.B. SA, spaţiul fiind închiriat de către SC E.D. SRL Oradea.
Inculpatul T.I., cunoscând modul de achiziţionare a produselor, a valorificat aceste produse către SC K.I. SRL Oradea, parte din acest material izolant prin intermediul societăţii SC A. SRL Carei şi SC E.D. SRL Oradea.
Situaţiile de fapt au fost dovedite cu plângerile reprezentanţilor părţilor civile (filele 35-38, 101-102 şi 163-166 dosar urmărire penală), declaraţiile martorilor A.A.J. (filele 103-107, 121-122 dosar urmărire penală), A.N. (filele 111-112 dosar urmărire penală şi 155 instanţă), C.E.C. (filele 56-61 dosar urmărire penală şi 244 instanţă), B.L. (filele 154-156, 186 dosar urmărire penală şi 204 instanţă), N.L.t (filele 146-148, 153 dosar urmărire penală), B.I.O. (filele 333-335, 339-347 dosar urmărire penală), rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică martie 2005, din 09 octombrie 2004 şi din 15 octombrie 2003 (filele 82-10, 135-146 dosar urmărire penală), procesele verbale de prezentare pentru recunoaştere şi planşele fotografice (filele 69-74, 113-114, 120, 123-125, 149-152 dosar urmărire penală), fila C.E.C. (fila 75 dosar urmărire penală) documente ridicate de la SC K.I. SRL Oradea (filele 214-241 dosar urmărire penală).
Inculpatul, atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă, a avut o poziţie constantă de negare a săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, precizând că nu s-a prezentat niciodată cu un alt nume la vreo societate comercială. A precizat în instanţă, la data de 02 noiembrie 2010 (fila 156 dosar), că, în calitate de angajat al societăţii comerciale al cărui administrator era Balaj Iosif, s-a prezentat la o societate din Şimleu Silvaniei, de unde a ridicat carton asfaltat şi, în aceste împrejurări, a semnat factura de primire a mărfii.
Susţinerile acestuia au fost înlăturate însă de probatoriul administrat în cauză, din care a reieşit cu certitudine că:
1. La data de 18 iulie 2003, s-a prezentat la SC M. SA Vaslui sub o identitate falsă, respectiv O.T., de unde a ridicat produsele menţionate în factura fiscală (fila 49 dosar urmărire penală) şi a completat fila C.E.C., respectiv menţiunile de la rubricile „data şi locul emiterii”, „suma de plată” în cifre şi litere, „codul fiscal”, „contul” şi „codul trăgătorului”.
Aceste aspecte au fost dovedite cu raportul de constatare tehnico-ştiinţific efectuat în cauză, filele 82-89 dosar, care a concluzionat că menţiunile mai sus arătate au fost executate de inculpat.
De asemenea, relevante au fost şi declaraţiile martorei C.E.C., care, atât la urmărirea penală, cât şi în instanţă, a precizat că persoana care s-a prezentat la societatea unde aceasta lucrează pentru ridicare marfă a fost inculpatul, care la acea dată s-a recomandat a fi O.T., persoana pe care aceasta a recunoscut-o din setul de fotografii prezentat atât de către organele de cercetare penală, cât şi de instanţă cu ocazia audierii acesteia.
2. La data de 16 iulie 2003, soţii A. s-au întâlnit la sediul SC A.E. SRL cu inculpatul, care s-a recomandat O.T. şi a prezentat delegaţia emisă în numele societăţii SC B. SRL Oradea. Aceşti martori l-au identificat pe inculpat din planşe fotografice prezentate de către organele de cercetare penală, recunoscându-l apoi şi în instanţă la termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2010.
3. În ce priveşte infracţiunea comisă în dauna părţii civile SC E. SA Baia Mare, este de observat că martorul N.L.t, în declaraţia dată la urmărirea penală, a recunoscut după planşa foto pe inculpatul T.I. care s-a recomandat ca fiind O.T. - persoană care, la data de 10 iulie 2003 şi, respectiv 12 iulie 2003, în calitate de reprezentant al SC E.D. SRL Oradea şi SC A. SRL Carei a livrat conform facturilor fiscale, către societatea sa (SC K. SL Oradea), cantitatea de 3816 mp. vată de sticlă termoizolatoare.
A reieşit faptul că inculpatul a primit de la martor în numerar suma de 4.050 lei iar pentru diferenţa de 8.999,78 lei a fost emisă o filă C.E.C. ce a fost decontată la 30 iulie 2003 de către SC A. SRL Carei.
Şi în această situaţie, inculpatul s-a folosit de calitatea de reprezentant al SC A. SRL Carei, recomandându-se tot O.T.
La data de 10 martie 2003, inculpatului i-au fost cesionate părţile sociale ale acestei societăţi de către fostul proprietar S.G., acesta fiind numit în calitate de administrator, fără însă a se face înregistrarea şi modificările la registrul comerţului (fila 200-202 dosar urmărire penală).
Inculpatul a solicitat în apărare proba cu martorul B.I.O., probă ce a fost admisă de către instanţă.
Având în vedere că s-au făcut numeroase demersuri pentru a fi adus acesta în instanţă, s-a revenit la audierea acestuia, constatându-se imposibilitatea audierii.
Analizând declaraţiile acestui martor date în dosarul de urmărire penală (filele 330-334, 339-347), s-a constatat că acesta a susţinut că nu-l cunoaşte pe inculpat, nici după numele real şi nici după numele O.T. şi nici nu a avut vreodată relaţii de afaceri cu acesta. Susţinerile acestuia nu sunt conforme cu realitatea, dat fiind că, din activitatea infracţională, desfăşurată de către inculpat a rezultat cu certitudine că aceştia au cooperat împreună la inducerea în eroare a societăţilor mai sus-arătate.
Săvârşirea cu vinovăţie a unei fapte prevăzută de legea penală şi care prezintă pericol social trebuie să fie stabilită pe bază de probe.
Ori în speţa de faţă, probele administrate au dovedit cu certitudine vinovăţia inculpatului pentru faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată, astfel încât au fost înlăturate susţinerile inculpatului, întrucât nu s-au coroborat cu nici o probă administrată.
Aşa cum corect s-a reţinut din probele administrate, acesta, folosindu-se de mijloace frauduloase, i-a indus în eroare pe reprezentanţii SC G.P.I. SRL Ploieşti şi SC M. SA Vaslui, recomandându-se ca fiind O.T. şi, în calitate de delegat la SC B.C. SRL Oradea, a achiziţionat mărfuri pentru plata cărora a lăsat file C.E.C., refuzate ulterior pentru lipsă de disponibil în contul bancar.
De asemenea, a avut cunoştinţă de faptul că în cursul lunii iunie 2003, B.I.O., în calitate de administrator la SC B.C. SRL Oradea, a achiziţionat material izolant de la SC E. SA Baia Mare, pentru plata cărora a emis 3 file C.E.C. fără acoperire, marfă valorificată de către inculpat către SC K.I. SRL Oradea, prin intermediul SC A. SRL Carei şi SC E.D. SRL Oradea.
Este de observat că, prin actul de sesizare, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 valin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. (3 acţiuni infracţionale).
În cazul infracţiunii de înşelăciune comisă în formă continuată, rezultatul infracţiunii este unic şi reprezintă suma prejudiciilor produse prin fiecare act material ce intră în conţinutul infracţiunii continuate. Prin urmare, dacă valoarea totală a prejudiciului cauzat prin infracţiunea de înşelăciune în formă continuată depăşeşte suma de 200.000 lei, sunt incidente dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen., referitoare la înşelăciunea care a avut consecinţe deosebit de grave.
În speţă, din rechizitoriu rezultă un prejudiciu total în sumă de 210.424 lei, cauzat în dauna părţilor civile SC M. SA Vaslui, SC G.P.I. SRL Ploieşti şi SC E. SA Baia Mare.
Prin adresa aflată la fila 44 dosar, SC E. SA Baia Mare a făcut cunoscut instanţei că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 135.769 lei în loc de 146.241 lei, reţinută de către organele de urmărire penală.
De altfel, cu această sumă aceasta s-a constituit şi în dosarul în care a fost condamnat inculpatul B.I.O.
În această situaţie, prejudiciul creat de către inculpat a însumat un total de 199.952 lei, deci mai puţin de 200.000 lei, astfel încât în cauză nu au putut fi reţinute dispoziţiile art. 215 alin. (5) C. pen. în sarcina acestuia.
Dată fiind această situaţie de fapt, instanţa, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, înlăturându-se din încadrarea faptei agravanta de la alin. (5) a infracţiunii de înşelăciune, în cauză fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi a reţinut vinovăţia inculpatului pentru această faptă.
Este adevărat că schimbarea încadrării juridice trebuia pusă în discuţia părţilor, asigurându-se prin aceasta un aspect al exercitării dreptului de apărare.
În speţă, schimbarea încadrării juridice vizează o formă mai uşoară a infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului.
Atât timp cât acesta nu a recunoscut nici una din faptele pentru care a fost trimis în judecată, deşi i s-a pus în vedere încadrarea juridică prin actul de sesizare, s-a apreciat că, prin această schimbare de încadrare nu i se poate aduce nici o vătămare, condiţia nulităţii relative prev. de art. 197 alin. (1) C. proc. pen.
După cum este cunoscut, la data comiterii faptei de către inculpat exista o practică neunitară cu privire la caracterul de „consecinţe deosebit de grave” la infracţiunea continuată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dând o interpretare unitară acestuia, prin admiterea recursului în interesul legii şi stabilind că, în cazul infracţiunii continuate, caracterul de „consecinţe deosebit de grave” se determină prin totalizarea tuturor pagubelor materiale (Decizia nr. 14/2006).
Datorită practicii neunitare din acea perioadă, inculpatul B.I.O., împreună cu care inculpatul a comis acte materiale de înşelăciune în dauna părţilor vătămate SC G.P.I. SRL Ploieşti şi SC E. SA Baia Mare, deşi prejudiciul reţinut acestuia a fost mai mare de 200.000 lei, a fost trimis în judecată şi condamnat pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen.
Disjungându-se cauza faţă de numitul O.T., care în realitate este inculpatul, nu se putea reţine acestuia o încadrare juridică mai gravă, chiar dacă prejudiciul depăşea 200.000 lei, întrucât ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 6 din Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, art. 16 din Constituţia României şi unul din principiile fundamentale care guvernează procesul penal, cu privire la egalitatea de tratament a inculpaţilor în faţa legii.
La stabilirea şi individualizarea pedepsei, s-a avut în vedere pe lângă criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., circumstanţele reale şi personale ale inculpatului.
Deşi la data săvârşirii faptelor din prezentul dosar, inculpatul nu avea nici o condamnare definitivă, a rezultat din cazierul acestuia că a suferit ulterior mai multe condamnări pentru fapte similare, astfel s-a apreciat că pentru reeducarea sa, este necesară o pedeapsă cu închisoare privativă de libertate.
Pe durata executării pedepsei, i s-a interzis inculpatului, exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă, având în vedere constituirile de părţi civile a părţilor vătămate SC G.P.I. SRL Ploieşti (filele 101-102 dosar urmărire penală), SC M. SA Vaslui (filele 35-38 dosar urmărire penală) şi SC E. SA Baia Mare (fila 44 dosar fond), s-a apreciat în cauză întrunite elementele condiţiile răspunderii civile delictuale, astfel încât, în temeiul art. 14 raportat la art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., l-a obligat pe inculpat să le despăgubească cu aceste sume.
De asemenea, s-a constatat că SC K.I. SRL Oradea, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul T.I. şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea apelului său inculpatul a arătat, în esenţă, că în ceea ce îl priveşte este incidentă cauza de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. de art. 10 lit. c) C. proc. pen. „fapta nu a fost săvârşită de către învinuit sau inculpat”; a arătat inculpatul că nu el a fost cel care a înşelat părţile vătămate, că nu s-a demonstrat că între persoana sa şi cea ce s-a prezentat drept O.T. există identitate; a mai arătat inculpatul că faptele ce i se impută nu îmbracă forma infracţiunii continuate, ci a concursului de infracţiuni, că se impunea, în subsidiar, obligarea inculpatului T.I. în solidar cu B.I.O. la plata despăgubirilor civile şi că se impune a fi avută în vedere şi cererea de contopire formulată de către inculpat în cuprinsul cererii de apel.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, în motivarea apelului a arătat în esenţă că în mod greşit prima instanţă a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 215 valin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1) şi (2) cu aplic. disp. art. 41 C. pen., în condiţiile în care prin cumularea sumelor din actele materiale ale infracţiunii comise de către inculpat valoarea prejudiciului total este de peste 2 miliarde de lei vechi.
Prin decizia penală nr. 39 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat în parte sentinţa penală atacată şi, rejudecând:
S-a înlăturat dispoziţia de schimbare a încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului T.I. din infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 215 valin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen., în infracţiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), 42 C. pen. şi s-a respins cererea formulată de inculpat în acest sens, ca nefondată.
A fost condamnat inculpatul T.I. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 valin. (1), (2) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 42 C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. cu titlu de pedeapsă complementară.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate şi s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Referitor la apelul declarat de inculpat, instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect stabilite, declaraţiile acestuia fiind contrazise în ceea ce priveşte actul material de înşelăciune din data de18 iulie 2003 (parte vătămată SC M. SA Vaslui) de declaraţiile martorei C.E.C. care, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei a declarat că cel ce s-a prezentat la sediul societăţii unde lucra şi a lăsat fila C.E.C, a fost inculpatul T.I., care s-a recomandat ca fiind O.T. Martora amintită a participat în cursul urmăririi penale la o recunoaştere după planşă foto prezentată şi l-a indicat fără nici o ezitare pe inculpatul T.I. cu acest prilej. Mai mult, din raportul de constatare tehnico ştiinţifică grafică depus la dosarul de urmărire penală rezultă că unele menţiuni de pe fila C.E.C., lăsată pentru plată au fost efectuate olograf de către inculpatul T.I.
De asemenea, în ceea ce priveşte actul material de înşelăciune din data de 16 iulie 2003 (parte vătămată fiind SC G.P.I. SRL Ploieşti, jud. Prahova) şi de complicitate la înşelăciune din luna iunie 2003 (parte vătămată fiind SC E. SA Baia Mare, jud. Maramureş) declaraţiile inculpatului sunt infirmate de declaraţiile martorilor A.A.J., A.N. şi N.L.. Martorii A.A.J. şi A.N. au arătat că persoana care s-a prezentat să ridice marfa pentru SC B.C. SRL Oradea a fost inculpatul T.I. care însă, cu acel prilej s-a recomandat ca fiind O.T. Martorul N.L. a arătat şi el că cel care i-a vândut materialul izolant a fost inculpatul T.I.
În drept, acţiunile inculpatului apelant T.I. mai sus descrise se circumscriu, atât din punct de vedere obiectiv cât şi subiectiv, conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prev. de art. 215 valin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.
Instanţa de apel nu şi-a însuşi opinia primei instanţe în sensul că valoarea prejudiciilor produse celor trei părţi civile nu depăşeşte 200.000 de lei şi implicit nu se impunea reţinerea alin. 5 al art. 215 C. pen. (nefiind în faţa unor consecinţe deosebit de grave ale infracţiunii).
În cauză totalul prejudiciului cauzat celor 3 părţi vătămate depăşeşte suma de 200.000 de lei (mai exact este vorba despre un prejudiciu total de 213.420,92 lei).
Prin urmare, nu se impunea schimbarea de încadrare juridică efectuată de prima instanţă, fiind îndeplinită în speţă condiţia cuantumului prejudiciului prev. de art. 146 C. proc. pen. Faptul că o parte vătămată s-a constituit parte civilă, ulterior săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu o sumă mai mică decât prejudiciul real suferit nu are nici o importanţă asupra calificării faptei.
Inculpatul a arătat că în ceea ce o priveşte pe partea civilă SC E. SA Baia Mare, jud. Maramureş el nu a participat la inducerea în eroare a reprezentanţilor acesteia. Or, ceea ce se impută inculpatului apelant, T.I. nu este inducerea în eroare a reprezentanţilor acestei societăţi, ci faptul că a avut o înţelegere prealabilă cu numitul B.I.O. în sensul că îi va tăinui bunurile obţinute de acesta urmare a înşelăciunii (este vorba despre forma de complicitate prev. de art. 26 teza a II-C. pen.). Faptul că inculpatul T.I. a avut o astfel de înţelegere cu B.I.O., rezultă din împrejurarea că în cazul celor trei acte materiale sus amintite au fost folosite file cec ce proveneau din acelaşi lot (carnetul cu 25 de file C.E.C. trase de la B.R.D. Oradea luat de B.I.O. de la numitul Sonea Ioan cu prilejul achiziţionării părţilor sociale ale SC B.C. SRL Oradea, jud. Bihor), precum şi din împrejurarea că valorificare materialului izolant s-a făcut prin societăţi comerciale aparţinând ambilor. Prin urmare criticile inculpatului apelant, sub acest aspect, sunt nefondate.
Curtea nu a dat curs nici criticii inculpatului privind greşita reţinere în speţă a formei continuate prev. de art. 41 alin. (2) C. pen., în detrimentul concursului real de infracţiuni, prev. de art. 33 lit. a) C. pen. Având în vedere perioada scurtă de timp în care au fost săvârşite cele trei acte materiale de înşelăciune (mai exact două acte materiale de înşelăciune şi unul de complicitate la înşelăciune), modul de operare aproape identic, folosirea unor file cec din acelaşi carnet, impun concluzia că inculpatul a acţionat în baza unei rezoluţii infracţionale unice.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului urmare a rejudecării cauzei, Curtea a avut în vedere, potrivit art. 72 C. pen., dispoziţiile părţii generale ale C. pen., limitele de pedeapsă stabilite în normele incriminatoare (închisoare de la 10 ani la 20 de ani), gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana inculpatului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Infracţiunea săvârşită de inculpatul apelant prezintă o gravitate ridicată (ce excede unor fapte similare), ce rezultă din modalităţile şi mijloacele de comitere a faptei (ce denotă o îndrăzneală şi o ingeniozitate ieşite din comun a inculpatului în ceea ce priveşte înşelarea altor persoane), din urmarea produsă (consecinţe deosebit de grave), precum şi din faptul că inculpatul a mai săvârşit fapte penale similare iar în faţa organelor judiciare a avut o atitudine nesinceră (ce dovedeşte că acesta nu a înţeles pe deplin gravitatea acţiunilor sale).
Apelantul inculpat a mai criticat faptul că nu a fost obligat la plata prejudiciului în solidar cu numitul B.I.O., însă prima instanţă nu putea proceda de asemenea manieră în condiţiile în care, în cauza de faţă a fost trimis în judecată doar inculpatul T.I. (acesta fiind cadrul procesual dedus primei instanţe).
De asemenea, apelantul inculpat a solicitat instanţei de apel contopirea pedepsei ce face obiectul prezentului dosar cu alte pedepse aplicate acestuia. Practic, inculpatul apelant a formulat o cerere de contopire pedepse, pentru prima dată în faţa instanţei de apel.
Or, instanţele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea care a făcut obiectul judecăţii cu pedepse aplicate infracţiunilor concurente, pentru care exista o condamnare definitivă, în cazul in care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanţă.
Împotriva Deciziei penale nr. 39 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava, în termen legal, a declarat recurs inculpatul T.I., invocând cazurile de casare prev.de art. 3859 pct. 10 şi 14 C. proc. pen.
O primă critică vizează împrejurarea că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale, de natură să influenţeze soluţionarea procesului şi anume cererea de audiere a martorului Balaj Iosif, motiv pentru care inculpatul a solicitat casarea ambelor hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fiind pentru administrarea acestei probe.
În subsidiar, inculpatul critică hotărârea recurată pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră, solicitând reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepsei sub minimul special.
Examinând recursul declarat de inculpat prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, probele administrate în ambele faze procesuale dovedind fără dubiu că inculpatul a comis infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru care a fost condamnat.
Semnificativ sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpatului sunt declaraţiile martorilor C.E.C., A.A.J., A.N., N.L. ce se coroborează cu raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică din 7 martie 2005, plângerile formulate de reprezentanţii părţilor civile, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaştere.
Prima critică invocată de către inculpat este neîntemeiată, dispoziţiile art. 3859 pct. 10 nefiind incidente în speţă.
Potrivit acestor dispoziţii, hotărârile sunt supuse casării când instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
La judecarea în primă instanţă a cauzei, inculpatul a solicitat în apărare audierea martorului B.I.O.
Instanţa a admis această probă însă în pofida tuturor demersurilor efectuate, martorul nu a putut fi adus în instanţă şi audiat, însă instanţele au avut în vedere declaraţiile acestui martor date la urmărirea penală, analizându-le în contextul materialului probator.
Cu ocazia soluţionării apelului, inculpatul nici nu a mai solicitat audierea martorului B.I.O.
Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu suntem în ipoteza în care instanţele să nu se fi pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru inculpat.
Cea de a doua critică referitoare la individualizarea pedepsei este, de asemenea, nefondată.
Instanţa de prim control judiciar a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantumul minim prevăzut de lege pentru infracţiunea comisă, iar reţinerea circumstanţelor atenuante nu se justifică pentru a se coborî pedeapsa sub acest minim.
Astfel, inculpatul a comis o faptă cu un grad ridicat de pericol social, în formă continuată, ce a avut ca rezultat un prejudiciu însemnat ce nu este acoperit.
Pe de altă parte, inculpatul a fost condamnat în mai multe rânduri pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, fapt ce denotă perseverenţa sa infracţională, specializarea chiar în săvârşirea aceluiaşi tip de infracţiune, iar pe parcursul soluţionării cauzei a avut o atitudine nesinceră.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în mod legal inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile către părţile civile, faţă de disp.art. 14 şi 346 C. proc. pen. coroborate cu art. 998, 999 C. civ.
Inculpatul nu a fost obligat în solidar la plata despăgubirilor civile împreună cu B.I.O., având în vedere că în prezenta cauză a fost trimis în judecată numai inculpatul T.I., iar potrivit art. 317 C. proc. pen. judecata se mărgineşte la fapta şi la persoana arătat în actul de sesizare a instanţei.
Faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva Deciziei penale nr. 39 din 4 mai 2011 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3976/2011. Penal. Traficul de influenţă... | ICCJ. Decizia nr. 4000/2011. Penal. Traficul de persoane (Legea... → |
|---|
