ICCJ. Decizia nr. 4120/2011. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4120/2011
Dosar nr.9370/1/2011
Şedinţa publică din 02 decembrie 2011
Prin Încheierea din data de 15 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Alba Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 295/44/2011, s-a respins cererea prin care inculpatul T.M.F. a solicitat revocarea sau înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că faţă de inculpatul T.M.F. nu a fost luată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 139 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. pen.
În cauză, obligaţia de a nu depăşi limita teritorială a municipiului Brăila a fost dispusă prin Decizia penală nr. 2020 din 16 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca efect al admiterii cererii prin care inculpatul a solicitat punerea în libertate provizorie sub control judiciar.
Contrar susţinerilor inculpatului, din probele administrate în cauză, respectiv plângerile şi declaraţiile martorilor M.M. şi M.V., declaraţiile victimei M.V.G., declaraţiile martorului M.D.R. şi a celorlalţi 13 martori audiaţi în cauză, relaţiile furnizate de autorităţile judiciare spaniole şi procesele - verbale de transcriere a convorbirilor telefonice rezultă indicii certe că inculpatul a săvârşit faptele pentru care este cercetat.
Menţinerea obligaţiei de a nu depăşi limita teritorială a municipiului Brăila este justificată şi de faptul că faţă de probele administrate în cauză, în special probele administrate la cererea inculpatului, s-a apreciat că se impune reaudierea părţii vătămate şi a părinţilor acesteia.
În ceea ce priveşte susţinerile inculpatului în sensul că este student, din înscrisurile depuse la dosar rezultă că până la data arestării preventive (23 februarie 2011), inculpatul nu a susţinut nici un examen, iar în ceea ce priveşte faptul că ar fi angajat ca şofer la o societate comercială nu s-a administrat nici o probă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul T.M.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut că respingerea cererii este greşită, deoarece nu s-a făcut dovada că ar intenţiona să părăsească localitatea, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii s-au schimbat. S-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond admiterea cererii formulate, respectiv revocarea sau înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea luată faţă de inculpat cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Examinând încheierea atacată atât prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Este real că potrivit dispoziţiilor art. 141 alin. (1) teza 2 C. proc. pen. încheierea prin care prima instanţă a respins cererea de revocare a unei măsuri preventive nu este supusă nici unei căi de atac.
În schimb, analiza sistematică asupra aceluiaşi alineat, teza 1, determină concluzia că admiterea cererii, evident formulată de inculpat, poate fi atacată separat cu recurs, de către procuror.
O atare restrângere a accesului la justiţie contravine dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, amendată prin Protocolul nr. 11 (art. 26), potrivit cărora toate persoanele sunt egale în faţa legii şi au fără discriminare, dreptul la o ocrotire egală şi eficace în derularea procedurilor penale, inclusiv garantându-se prin lege dreptul la un recurs efectiv şi un proces echitabil, indiferent de poziţia procesuală.
Or, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile legii fundamentale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor se interpretează şi aplică în concordanţă cu Declaraţia Universalăa Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
Situaţia de fapt a fost stabilită corect la primul grad de jurisdicţie, iar dispoziţiile ce reglementează obligarea de a nu părăsi localitatea, au fost legal interpretate.
Prin rechizitoriul nr. 208/P/2008 din 15 martie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. - S.T. Galaţi a trimis în judecată, în stare de arest, inculpatul T.M.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 189 alin. (1), (2) şi (3) C. pen. şi art. 255 alin. (1) C. pen. în referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
În sarcina acestuia s-a reţinut, în rechizitoriu, că la data de 28 august 2007 se afla în municipiul Brăila şi atunci a sechestrat-o pe victima M.V.G., însă, din documentele înaintate la dosar de B - G.S.G., rezultă că la data de 28 august 2007 el se afla în Spania.
Arestarea preventivă s-a dispus conform art. 148 lit. f) C. proc. pen., constatându-se că acesta împreună cu inculpatul B.N. a sechestrat-o pe martora victimă M.V.G., fiind lipsită de libertate în mod ilegal, aceasta fiind exploatată sexual de către inculpatul T.M.F., în Spania, unde a fost obligată să practice prostituţia.
Prin Decizia penală nr. 2020 din 16 mai 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a admis cererea formulată de inculpatul T.M.F. şi s-a dispus punerea acestuia în libertate sub control judiciar. Totodată, printre alte obligaţii, potrivit art. 1602 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpatul să nu depăşească limita teritorială a municipiului Brăila.
Instanţa de recurs a avut în vedere faptul că deşi temeiurile ce au determinat arestarea nu au încetat, ele s-au schimbat în sensul că s-a diminuat impactul negativ al faptelor ce formează obiectul judecăţii, faţă de ordinea publică.
S-a apreciat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea în condiţiile art. 1361 lit. b) rap. C. proc. pen. se impune pentru buna desfăşurare a procesului penal, asigurarea garanţiei de prezentare a inculpatului la fiecare din termenele de judecată stabilite în faţa instanţei de fond, precum şi prevenirea riscului de sustragere la judecată.
Faţă de această situaţie, legal s-a apreciat necesitatea prezentării recurentului în instanţă, nefiind suficientă reprezentarea prin avocat ales pentru aflarea adevărului într-o cauză penală de o atare complexitate, ce atrage sancţiuni privative de libertate de până la 15 ani închisoare şi pedepse complimentare, în condiţii de garantare a exercitării dreptului la apărare, contradictorialitate şi prezumţiei de nevinovăţie.
Faţă de aceste elemente, este cert că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru revocarea sau înlocuirea obligării de a nu părăsi localitatea cu obligarea de a nu părăsi ţara, atitudinea procesuală, justificând presupunerea rezonabilă că prin admiterea cererii există riscul de sustragere de la judecată, îngreunându-se aflarea adevărului, iar în final tinzându-se chiar la prescrierea răspunderii penale, grefat pe îndeplinirea unor atribuţii de serviciu în afara frontierei de stat.
Concluzionând, faţă de considerentele expuse, Curtea apreciază că cererea formulată de către recurent este neîntemeiată, iar încheierea atacată sub aceste aspecte este justă şi conformă dispoziţiilor legale ce reglementează menţinerea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea în cursul judecăţii.
Aşa fiind, recurşi declarat se va respinge ca nefondat în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul va fi obligat să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.F. împotriva Încheierii din 15 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 295/44/2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4124/2011. Penal → |
|---|
