ICCJ. Decizia nr. 4124/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4124/2011
Dosar nr.9619/1/2011
Şedinţa publică din 02 decembrie 2011
Prin Încheierea din 29 noiembrie 2011, pronunţată în Dosar nr. 10181/2/2011 (3895/2011) Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus arestarea persoanei solicitate M.F., fiul lui F. şi N., născut la data de 22 martie 1986, în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti pe o durată de 5 zile de la 30 noiembrie 2011 până la 04 decembrie 2011, inclusiv.
Conform art. 90 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 222/2008 s-a dispus arestarea sus-numitului, emiţându-se de îndată mandat de arestare pe numele acestuia.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că, la data de 29 noiembrie 2011, a fost înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, semnalarea existentă în S.I.S. privind existenţa unui mandat european de arestare emis la data de 27 octombrie 2011, de către autorităţile judiciare germane, faţă de numitul M.F., în vederea efectuării urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută, de art. 243, 25 C. pen. german.
Prin ordonanţa de reţinere nr. 88 din 29 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a procedat la reţinerea persoanei solicitate M.F., pe o durată de 24 de ore, în conformitate cu art. 100 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.
S-a mai reţinut de către instanţa de fond că pentru a se asigura soluţionarea cu celeritate şi în bune condiţii a cauzei este necesară arestarea persoanei solicitate pe o perioadă de 5 zile, timp în care procurorul va asigura prezentarea mandatului european de arestare.
Împotriva sus-menţionatei încheieri, în termen legal, a declarat recurs persoana solicitată M.F. solicitând a nu se da curs mandatului de arestare şi respingerea acestuia, având în vedere că în acest caz este suficientă măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Recursul este nefondat.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că nici unul dintre acestea nu este de natură a duce la o altă soluţie, decât cea pronunţată de instanţă, hotărârea fiind legală şi temeinică.
Contrar susţinerilor apărării persoanei solicitate, instanţa de fond a respectat întocmai procedura prevăzută de lege în această materie.
Curtea constată că în raport de prevederile Legii nr. 302/2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008 instanţa română, învestită cu cererea privind executarea mandatului european de arestare, nu are competenţa de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al UE şi nu poate constata decât că arestarea persoanei solicitate este dispusă de către autorităţile competente din statul membru al U.E.
Mandatul european de arestare reprezintă un instrument prin care se realizează cooperarea judiciară internaţională, prin care a fost pus în aplicare principiul recunoaşterii reciproce a hotărârilor judiciare care presupun că Decizia unei autorităţi judiciare a unui stat membru, prin care se cere arestarea şi predarea unei persoane, să fie recunoscută şi executată fără alte formalităţi în celelalte state membre.
Raţiunea mandatului european de arestare constă în a se asigura că infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul UE, el reprezentând instrumentul de aducere în faţa justiţiei statului emitent pentru instrumentarea procedurilor penale.
Aşa cum rezultă din mandatul de arestare, conţinutul faptelor imputate persoanei solicitate se referă la aceea că este suspectat că a comis furturi împreună cu alte persoane, prin spargerea şi pătrunderea în sediul unei firme, de unde au sustras 93 Kg de şpan metalic din aliaj de oţel, crom, molibden, producând o pagubă de aproximativ 8500 euro.
Din examinarea conţinutului faptelor descrise în mandat, în raport de motivele de refuz ale executării mandatului de arestare european, enumerate de art. 88 din Legea nr. 302/2004, se constată că în cauză nu este incident nici unul din aceste motive, care să facă inadmisibilă executarea mandatului.
În acest sens, Curtea constată că încheierea pronunţată este legală şi temeinică, fiind respectate şi corect aplicate disp. art. 90 alin. (2) rap. la art. 883 din Legea nr. 302 /2004, modificată şi completată prin Legea nr. 222/2008, în raport de care «în caz de urgenţă, prin excepţie de la dispoziţiile art. 882, măsura reţinerii poate fi dispusă pe baza semnalării transmise prin O.I.P.C. (I.),» fiind aplicabilă procedura reţinerii şi arestării persoanei solicitate în regim de urgenţă, raţiunea acesteia fiind aceeaşi cu cea a mandatului european de arestare.
Aşa fiind, constatându-se că au fost respectate procedurile prevăzute de lege şi după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) şi (4) C. proc. pen. persoana solicitată va fi obligată la plata sumei de 420 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată M.F. împotriva Încheierii din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 10181/2/2011 (3895/2011).
Obligă recurenta persoană solicitată la plata sumei de 420 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4120/2011. Penal. Revocarea măsurii... | ICCJ. Decizia nr. 4136/2011. Penal → |
|---|
