ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4113/2011
Dosar nr.9493/1/2011
Şedinţa publică din 29 noiembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011), în baza art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor B.R.V., fiul lui R. şi V., născut la 25 iulie 1974, A.C.T., fiica lui N. şi E.M., născută la 11 martie 1961 şi C.G., fiul lui G. şi E., născut la 22 septembrie 1956.
Pentru a pronunţa această hotărâre Curtea de Apel a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 177/P/2011 din 19 septembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor B.R.V., A.C.T., C.G., în stare de arest preventiv, A.E., A.E., S.V., V.E. faţă de care pe parcursul urmăririi penale s-au luat măsuri privative de obligare de a nu părăsi ţara.
S-a reţinut în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunilor după cum urmează:
- trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.R.V.;
- complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata A.C.T. şi la inculpatul C.G.;
- cumpărare a influenţei prev. de art. 61 din Legea nr. 78/2000 privind pe inculpatele A.E., A.E. şi S.V. şi
- complicitate la infracţiunea de cumpărare a influenţei prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 61 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpata V.E.
Situaţia de fapt reţinută de parchet, se susţine că s-a consumat în perioada iunie - august 2011.
Din rechizitoriu reiese că numitele A.E., S.V., V.P. şi A.E. sunt beneficiarele despăgubirilor stabilite pentru terenul în suprafaţă de 7.180 mp situat în municipiul Bucureşti, Cartierul A. sector 1, reprezentând parcela 13/7 şi parcela 14/1, având o valoare de 36.589.160 RON (10.482.800 euro) stabilită în urma raportului de evaluare din noiembrie 2006 şi cu privire la care C.C.S.D., în luna octombrie 2008, a aprobat plata acestei sume către titularii mai sus-menţionaţi.
Procedurile de acordare a despăgubirilor au trenat şi în vara anului 2011, inculpata V.E. i-a solicitat inculpatei A.C.T. (luna iulie 2011) să o ajute, într-un gest prietenesc, ca titularele drepturilor la despăgubire mai sus-arătate să-şi intre, prin urgentarea formalităţilor, în posesia compensaţiilor la care erau îndrituite de Legea nr. 10/2001 şi pentru care făceau demersuri de 15 ani, cu atât mai mult cu cât acestea doreau convertirea cuantumului sumelor în acţiuni la Fondul P.
Parchetul a susţinut că A.C.T. a acceptat şi la 28 iunie 2011 a apelat la numitul B.R.V., pe care-l cunoştea din anul 2005 şi care ocupa funcţia de vicepreşedinte al A.N.R.P. cu rang de subsecretar de stat, pentru ca acesta să-şi folosească prerogativele funcţiei, să-i determine pe funcţionarii din cadrul A.N.R.P. cu atribuţii în aplicarea Legii nr. 10/2001, să finalizeze cu celeritate formalităţile la nivelul acestei autorităţi publice şi să se despăgubească titularele dreptului prin convertirea sumei de bani arătate în acţiuni la Fondul P.
Din rechizitoriul parchetului mai rezultă că între A.C.T. şi V.E. s-au purtat discuţii, în care, cea din urmă, ca reprezentantă a titularilor drepturilor la despăgubire, a precizat că aceştia vor fi "recunoscători" faţă de funcţionarul A.N.R.P. A.C.T. a fost "împuternicită" de aceasta să lămurească şi ce anume "impunea funcţionarul ... să primească" în schimbul intervenţiei sale pentru soluţionarea cererilor.
Cu privire la acest aspect - "răsplata" cuvenită se precizează în rechizitoriu, că au avut loc mai multe discuţii ambientale, telefonice (între A.C.T. şi B.R.V. la 29 iulie 2011, 05 august 2011) în urma cărora B.R.V. ar fi pretins 20% din acţiunile care ar fi revenit fiecărei titulare de drept, reducându-şi pretenţiile chiar şi la un procent "de câte 10% sau 15%, ori la cât de mult s-ar fi putut obţine".
După mai multe convorbiri între A.C.T. şi V.E., acestea au convenit ca cele patru titulare ale dosarelor de despăgubiri să dea lui B.R.V. câte 15% din valoarea acţiunilor, din care câte 3% să-i revină lui A.C.T.
V.E. a însoţit-o pe A.C.T. în demersurile efectuate şi i-a fost persoana de legătură cu titularele despăgubirilor în realizarea remiterii folosului inculpatului B.R.V.
Acesta, se susţine de către parchet, a primit prin intermediul lui A.C.T. 450.000 RON de la S.V. la 08 august 2011, 400.000 RON de la A.E. în luna iulie, iar la momentul flagrantului - 26 august 2011, 400.900 RON din totalul de 927.000 RON proveniţi de la V.P. şi A.E.
În urma convorbirilor telefonice şi întâlnirilor lui B.R.V. cu A.C.T., uneori şi în prezenţa lui V.E., s-a convenit modul în care să se urgenteze îndeplinirea procedurilor în discuţie. Numita D.A. - martoră în dosar, a fost solicitată, potrivit susţinerilor parchetului, de către B.R.V. în virtutea funcţiei sale, să se ocupe de perfectarea şi finalizarea documentaţiilor.
S-au constituit patru dosare şi acestea au fost repartizate în lucru la 25 iulie 2011 numitei B.A.E. La 27 iulie 2011 şi respectiv 16 august 2011 au fost emise titlurile de conversie, iar la 29 iulie 2011 V.E. le-a ridicat în numele titularilor A.E. şi S.V.
La solicitarea lui B.R.V., D.A. s-a ocupat şi de rectificarea actelor privind-o pe A.E. căreia i se menţionase greşit CNP-ul.
A.C.T. a însoţit-o fie pe S.V., fie pe V.E., pentru ca acestea să facă operaţiuni bancare pentru retragerea sumelor de bani despre care se afirmă în rechizitoriu că au fost remişi lui B.R.V. (datele de 08 august 20011, 24 august 2011), acestea fiind însoţite în câteva rânduri de C.G. care conducea autoturismul cu care se circula.
Potrivit rechizitoriului, C.G. a făcut mai multe deplasări cu autoturismul la locuinţa din Bucureşti, la cea din Snagov, având asupra sa geanta care i-a fost dată de soţia sa A.C.T. şi în care se aflau sumele scoase de la bănci de S.V., A.E. şi ulterior de V.P. pentru ea şi A.E.
S-a mai susţinut, prin actul de acuzare, că acesta a avut mai multe convorbiri telefonice, ambientale cu soţia sa şi în prezenţa numitei V.P. legate de sumele ce ar fi servit lui A. din banii scoşi de la bănci, de schimbul valutar al acestora şi depunerea lor în bancă.
S-a mai evidenţiat că C.G. a schimbat, în data de 26 august 2011, 127.800 RON în 30.000 euro, având asupra sa geanta încredinţată de soţie şi unde se presupune că se aflau banii scoşi din bănci de V.P.
Suma de aproximativ 500.000 RON marcaţi şi însemnaţi criminalistic a fost, susţine Parchetul, clandestin transportată de C.G., la locuinţa din Snagov a soţilor şi apoi la Sinaia unde acesta şi-a găzduit fiul la un prieten şi unde a lăsat geanta dată de soţie. Versiunea inculpatului că suma ar fi fost furată, se cercetează în cauza disjunsă. S-a apreciat însă în contextul probator administrat, că şi dacă situaţia ar fi fost astfel cum a fost expusă de inculpat, rămân actele materiale de ascundere a banilor, după arestarea soţiei pentru a evita ca organele de urmărire penală să-i găsească.
Rechizitoriul se fundamentează pe probatoriile incluse în cele 6 volume de urmărire penală (3241 pagini), în care se regăsesc procese-verbale de redare ale convorbirilor telefonice, ambientale, procese-verbale de percheziţie, de constatare tehnico-ştiinţifică, documente bancare, acte emanate de la A.N.R.P., declaraţii ale inculpaţilor, procese-verbale de confruntări, declaraţii de martori, etc.
La termenul de judecată de la 22 septembrie 2011 s-a verificat, în Camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor B.R.V., A.C.T. şi C.G. şi prin încheierea de şedinţă de la acea dată, în baza art. 3001 alin. (3) C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest preventiv a acestora.
La termenul de judecată de la 25 septembrie 2011 s-a luat în discuţie, în temeiul art. 1451 C. proc. pen. măsura obligării inculpaţilor A.E., A.E., S.V. şi V.E. de a nu părăsi ţara şi prin încheierea de şedinţă de la acea dată, s-a respins solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. constatând că nu mai este oportună, soluţie nerecurată de parchet.
Ulterior, prin Încheierea de şedinţă de la 13 octombrie 2011, Curtea de Apel a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulate în temeiul art. 1602 C. proc. pen. de către inculpatul B.R.V. şi a revocat măsura arestării preventive a inculpatei A.C.T., dispunând punerea în libertate a acesteia dacă nu este arestată în altă cauză.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală nr. 3706 din 20 octombrie 2011 a admis recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi casând în parte încheierea recurată (din 13 octombrie 2011), a înlăturat dispoziţia privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatei A.C.T. şi punerea acesteia în libertate.
Prin aceeaşi decizie s-a respins şi recursul inculpatului B.R.V., cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
La termenul de judecată de la 17 noiembrie 2011 s-a pus în discuţie, conform cu art. 3002 C. proc. pen. legalitatea şi temeinicia luării măsurii arestării preventive a celor trei inculpaţi. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat menţinerea acestei măsuri faţă de toţi inculpaţii aflaţi în arest preventiv întrucât subzistă temeiurile care au condus la această măsură şi se asigură o bună desfăşurare a procesului penal.
Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, Curtea de Apel a reţinut că măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost dispusă prin Încheierile de şedinţă din 22 septembrie 2011 şi din 06 septembrie 2011 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală privind pe inculpaţii B.R.V. şi A.C.T. şi respectiv C.G.
Instanţa a constatat că propunerile de arestare preventivă a fiecăruia dintre inculpaţi sunt întemeiate, fiind îndeplinite cerinţele prevederilor art. 143 C. proc. pen. cu referire la art. 148 C. proc. pen. şi cele prevăzute de art. 148 lit. f) şi d) C. proc. pen. (inculpatul B.R.V.), art. 148 lit. f) C. proc. pen. (inculpata A.C.T.) şi art. 148 lit. b) şi f) C. proc. pen. (inculpatul C.G.).
Curtea de Apel a reţinut că potrivit dispoziţiilor legale, în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic dar nu mai târziu de 60 de zile legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi când se constată vreo nelegalitate ori că s-au schimbat ori au încetat temeiurile care au condus la arestarea inculpaţilor, că n-au intervenit aspecte noi care să justifice privarea de libertate se revocă arestarea preventivă, cu punerea de îndată în libertate iar, în situaţia în care, însă, se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, ori există temeiuri noi care să o justifice, instanţa menţine arestarea preventivă.
Instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale, că temeiurile subzistă, inclusiv sub aspectul pericolului social concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta, în această fază procesuală primară a judecăţii, punerea în libertate a inculpaţilor.
Curtea de Apel a reţinut şi că există indicii temeinice, în sensul art. 681 C. proc. pen. cu privire la săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat.
Pericolul concret pentru ordinea publică subzistă la acest moment, cu posibile repercusiuni asupra celerităţii judecării cauzei care se află în termenul de rezonabilitate al instrumentării. Curtea de Apel a apreciat că măsura arestării preventive trebuie menţinută, că nu derogă de la obligaţia ei de a asigura inculpatului condiţiile şi garanţiile procesuale, legale de a-şi face apărările şi a asigura un tratament echitabil, echidistant în raport de toţi ceilalţi participanţi la actul de justiţie.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpaţii B.R.V. şi C.G., solicitând revocarea măsurii şi punerea lor în stare de libertate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 38514 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor B.R.V. şi C.G. se menţin fiind îndeplinită una din condiţiile alternative prevăzute de art. 160b alin. (3) C. proc. pen.
Sub aspectul dispoziţiilor art. 143 C. proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că probatoriul administrat pană în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea rezonabilă că inculpaţii au comis infracţiunile pentru care au fost arestaţi şi ulterior trimişi în judecată.
Referitor la dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că şi acestea sunt întrunite, în sensul că infracţiunile de săvârşirea cărora sunt acuzaţi recurenţii inculpaţi (trafic de influenţă prev. de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în ceea ce-l priveşte pe inculpatul B.R.V. şi complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 257 C. pen. şi art. 6 din Legea nr. 78/2000 referitor la inculpatul C.G.) sunt sancţionate cu închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestora în libertate prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică.
În acest context, se impune sublinierea că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în special cu referire la unele cauze împotriva Franţei (L. v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare a societăţii de natură să justifice o detenţie preventivă.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiunile de o asemenea gravitate, existând riscul săvârşirii unor noi astfel de fapte.
Pe de altă parte, acest interval de timp nu are nici caracter nerezonabil faţă de particularităţile cauzei şi de diligenţele sporite cu care au acţionat organele judiciare.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stipulează în art. 5 parag. 1 lit. c) necesitatea existenţei unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracţiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate şi caracterul său nearbitrar.
În Hotărârea M. v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea şi temeinicia unei bănuieli constituiau elemente indispensabile ale rezonabilităţii sale, această bănuială nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiţia ca ea să fie bazată pe fapte sau informaţii care ar stabili o latură obiectivă între suspect şi infracţiunea presupusă. În consecinţă, nicio privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiţie, o simplă asociere de idei sau de prejudecăţi (entice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracţiuni.
Prin hotărârea C. v. Malta, Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naştere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de acelaşi nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare.
În speţa dedusă judecăţii, se are în vedere nu numai conformitatea cu dispoziţiile procedurale ale dreptului intern, ci şi caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menţinerea măsurii privative de libertate, precum şi legitimitatea scopului urmărit de măsura luată.
La acest moment procesual, Înalta Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale de care aceasta se bucură conform legislaţiei în vigoare.
În consecinţă în baza disp. art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. Înalta Curte va constata legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor şi va menţine starea de arest preventiv a acestora.
Pe cale de consecinţă constatând că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale şi că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondată, cererea inculpaţilor de revocare, a măsurii arestării preventive.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile formulate de inculpaţii B.R.V. şi C.G.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.R.V. şi C.G. împotriva Încheierii din 18 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 8187/2/2011 (3186/2011).
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 225 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4107/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 4120/2011. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
