ICCJ. Decizia nr. 4107/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4107/2011

Dosar nr.15362/1/2006

Şedinţa publică din 28 noiembrie 2011

Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 44/PI/2006, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 13216/P/2002, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul L.N.l. la o pedeapsa de: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată.

În baza art. 42 din Legea nr. 82/1991 - rep. (fost art. 37 din Legea nr. 82/1991) rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a fost condamnat acelaşi inculpat la o pedeapsa de: 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în limitele art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen. s-a constatat îndeplinit termenul prescripţiei speciale pentru ambele infracţiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N.l., pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) prin schimbarea încadrării juridice în condiţiile art. 334 C. proc. pen. din art. 215 alin. (1) - (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru suma de 1.034.868,3720 RON.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei pentru suma de 1.034.868,3720 RON.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului L.N.l., pentru contravenţia prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004 - modificată, care a abrogat OUG nr. 28/2002 şi care a abrogat Legea nr. 52/1994 privind infracţiunea de intermediere de valori, fără autorizaţia C.N.V.M., prev. de art. 114.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.l., pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 266 alin. 2).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.l., pentru infracţiunea de dobândire în contul societăţii la un preţ superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 261 alin. (1)).

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a acestor doua infracţiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) rap. la art. 282 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. în anul 2004.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei pentru suma de 300.161,3124 RON.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de spălare de bani prev. şi ped. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei pentru suma de 943.200 RON.

În baza art. 14 C. proc. pen., 16 C. proc. pen., 346 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a A.V.A.S. - D.G.F.P.S. Timiş.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 67/PA/19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, înregistrat la Tribunalul Timiş sub nr. 13216/P/2002, inculpatul L.N.I. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), înşelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale, prev. de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, fals prev. de art. 37 din Legea nr. 82/1991, rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), bancrută frauduloasă prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 82/1990, dobândirea în contul societăţii de acţiuni ale altor societăţi, la un preţ pe care îl ştia vândut superior valorii lor efective, prev. de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990, intermediere de valori fără autorizarea C.N.V.M., prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994 şi spălare de bani prev. de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

În fapt s-a reţinut că inculpatul L.N.I. a fost asociat şi administrator al SC "I.I." SRL Timişoara, societate înregistrată la O.C. - C.C.I. Timişoara, principala activitate desfăşurată de Societate fiind comerţul cu ridicata de produse alimentare şi nealimentare - activitate prevăzută în obiectul de activitate al societăţii.

În perioada 13 septembrie - 22 septembrie 2000 şi 9 octombrie - 8 noiembrie 2000, inspectorii de specialitate din cadrul M.F. - D.G.F.P. Timiş au efectuat un control tehnic la SC I.I. SRL Timişoara constatând că în perioada 1998 - 1999 aceasta a achiziţionat cantitatea de 10.770.112 kg grâu de la diverse societăţi comerciale, în valoare totală de 7.176.415.362 lei, din care T.V.A. 666.719.262 lei, întocmind note de intrare - recepţie numai pentru cantitatea de 202.812 kg grâu înscrisă în factura din 10 iunie 1999 emisă de SC "C.A." Caraş-Severin pentru 10.567.300 kg grâu iniţial în perioada ianuarie - decembrie 1998 de la diverse societăţi, nefiind întocmite note de intrare - recepţie. Pentru neîntocmirea notelor de intrare - recepţie a cantităţii de 10.567.300 kg SC "I." SRL, încălcând prevederile art. 38 pct. 2 din Legea contabilităţii, a fost sancţionată cu amendă contravenţională în sumă de 50.000.000 lei.

Conform fişelor de inventar întocmite de SC "I." SRL la data de 03 decembrie 1999, aceasta trebuia să aibă în stoc cantitatea de 453.490 kg grâu, în valoare de 251.419.500 lei, care nu a fost găsită, inculpatul neputând prezenta note justificative, respectiv procese verbale de custodie. În nota explicativă (anexa nr. 19) inculpatul a declarat că această cantitate de grâu nu mai există faptic întrucât 445.490 kg a fost livrată la SC "E.T." SRL Bucureşti 8.000 kg la persoana fizică G.V. din localitatea Iablaniţa, Jud. Caraş-Severin, fără ca aceasta să întocmească (SC "I." SRL) factura fiscală, deficienţă sancţionată de asemenea de către specialiştii din cadrul D.G.F.P. Timiş cu amendă contravenţională.

Aceleaşi organe de control au constatat că SC "I." SRL Timişoara nu a calculat, nu a înregistrat în contabilitate şi nu a virat la bugetul statului suma de 38.077.066 lei T.V.A. şi 35.999.545 lei, impozit pe profit aferent contabilităţii de 453.490 Kg grâu cumpărat cu suma de 251.419.500 lei şi vândută cu suma de 346.155.145 lei.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a constatat că vinovăţia inculpatului, în raport cu infracţiunile reţinute în seama sa este dovedită şi a aplicat acestuia pedepse înscrise în dispozitivul sentinţei penale pronunţată.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş criticând-o pentru netemeinicie, întrucât nu s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi nepronunţarea cu privire la infracţiunea prev. de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, respectiv nu s-a procedat la individualizarea pedepsei, constatându-se numai graţierea executării acesteia şi pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-au reţinut circumstanţe atenuante în seama inculpatului, şi inculpatul L.N.l. care a criticat-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a dispus condamnarea sa.

Prin Decizia penală nr. 330/A din 11 octombrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 26451/P/2006, ambele apeluri au fost admise, sentinţa penală apelată a fost desfiinţată, şi în rejudecarea cauzei, s-a făcut aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74, 76 C. pen., celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate fiind menţinute.

Din considerentele deciziei, rezultă că apelul procurorului este fondat cu privire la neaplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât Legea nr. 87/1994 a fost modificată la data de 29 iulie 2003 sub aspectul limitelor de pedeapsă, care au fost agravate. Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, instanţa de control judiciar a reţinut că nu este întemeiat, întrucât Decizia penală apelată face vorbire de graţierea pedepsei de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 76 C. pen., astfel că nu se poate aprecia că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la această faptă.

Cu privire la motivele de netemeinicie a sentinţei penale apelată, constând în greşita reţinere a împrejurărilor ce constituie circumstanţe atenuante, prev. de art. 74, 76 C. pen., instanţa de apel a apreciat ca neîntemeiate criticile formulate, avându-se în vedere comportarea sinceră a inculpatului în cursul procesului, precum şi lipsa antecedentelor penale.

Referitor la apelul declarat de inculpat, instanţa de apel a reţinut corect starea de fapt şi încadrarea juridică, iar pedepsele aplicate au fost individualizate cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul reiterând motivele de apel.

Prin Decizia penală nr. 1518 din 20 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 15362/1/2006 ambele apeluri au fost admise, Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 441/PI din 20 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Timiş au fost casate iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Timiş.

Din considerentele deciziei de casare rezultă că ambele recursului sunt întemeiate pentru următoarele motive: 1) Referitor la motivul de casare invocat de procuror în sensul omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare se constată că acesta este întemeiat, impunându-se reluarea judecăţii.

Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din 19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, între altele şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

În minuta şi dispozitivul Sentinţei penale nr. 44 din 20 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiş, în loc să pronunţe condamnarea după reţinerea vinovăţiei inculpatului pentru această infracţiune, instanţa a constatat graţiată pedeapsa de 1 an închisoare aplicată ceea ce echivalează cu omisiunea rezolvării acţiunii penale conform art. 345 alin. (2) C. proc. pen.

Prin Legea nr. 441 din 27 noiembrie 2006 de modificare şi completare a Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale publicată în M. Of. nr. 955 din 28 noiembrie 2006 s-a introdus art. 282 stabilindu-se că pentru infracţiunile prevăzute în Titlul VIII "Contravenţii şi infracţiuni" acţiunea penală se exercită din oficiu.

Din această formulare se poate concluziona că până la introducerea acestui text, acţiunea penală pentru infracţiunile specifice societăţilor comerciale se putea exercita numai în condiţiile art. 155 din Legea nr. 31/1990, care prevede că "acţiunea în răspundere contra fondatorilor, administratorilor şi altor persoane, pentru daune cauzate societăţii prin încălcarea îndatoririlor faţă de societate, aparţine adunării generale" care va decide cu majoritatea prevăzută de art. 112.

Ca atare, se impune reluarea judecăţii pentru a se stabili dacă acţiunea penală pentru infracţiunile prevăzute de Lege nr. 31/1990 imputate inculpatului prin rechizitoriu a fost exercitată cu respectarea dispoziţiilor art. 155 din acest act normativ, ştiut fiind că potrivit art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare sau nu mai poate fi exercitată, dacă lipseşte autorizarea sau sesizarea organului competent ori alte condiţii prevăzute de lege.

Mai este de menţionat ca urmare modificărilor aduse Legii nr. 31/1990 republicată în M. Of. nr. 1066/17.11.2004 textele de la Titlul VIII - "Contravenţii şi infracţiuni" au fost renumerotate astfel că infracţiunile prevăzute de art. 266 pct. 1 şi 2 au devenit după modificări art. 272 pct. 1 şi 2 din lege.

Deşi operaseră aceste modificări iar legea după o nouă numerotare a textelor fusese republicată nici instanţa de fond nici cea de apel, nu au procedat la aplicarea noilor texte ceea ce constituie o vădită nerespectare a dispoziţiilor legii.

Mai mult prin Legea nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei publicată în M. Of. nr. 359/21.04.2006, la Capitolul V - "Infracţiuni şi pedepse" au fost incriminate, între altele, variante ale infracţiunii de bancrută - simplă şi frauduloasă.

Astfel la art. 143 alin. (2) lit. c) din lege s-a stabilit că fapta persoanei care "înstrăinează, în frauda creditorilor, în caz de insolvenţă a debitorului, o parte din active" constituie bancrută frauduloasă şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Prin art. 156 alin. (3) din aceeaşi Lege nr. 85/2006 au fost abrogate prevederile art. 282 din Legea nr. 31/1990 (după republicarea legii în 2004) - fost art. 276 care, la lit. b) incriminau bancruta frauduloasă prin "înstrăinarea, în frauda creditorilor, în caz de faliment al unei societăţi, a unei părţi însemnate din active" stabilind că aceasta pedepseşte de la 3 la 12 ani.

Cum noua lege avea un nou conţinut al bancrutei frauduloase şi se referea la starea de insolvenţă a debitorului, iar pedeapsa pentru această infracţiune era mai mică, de la 6 luni la 5 ani, instanţa de fond şi cea de apel erau datoare ca potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) să verifice dacă sunt suficiente probe pentru reţinerea acestei infracţiuni şi să aplice legea mai favorabilă.

Aşa fiind, şi pentru acest motiv s-a impus reluarea judecăţii de către instanţa de fond.

Privitor la infracţiunea prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994, nici aceasta nu a fost corect reţinută.

Astfel respectiva lege a fost abrogată prin OUG nr. 28/2002 publicată în M. Of. nr. 238/9.04.2002 iar această ordonanţă a fost abrogată prin Legea nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital publicată în M. Of. nr. 571/29.06.2004, lege care de asemenea a suferit modificări ulterioare.

Potrivit art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004 (care a înlocuit o dispoziţie asemănătoare respectiv art. 178 din OUG nr. 28/2002) constituie contravenţie desfăşurarea oricărei activitate pentru care legea sau reglementările C.N.V.M. impune autorizarea.

Potrivit art. 181 din Legea nr. 297/2004 au fost incriminate ca infracţiuni alte fapte, întrucât infracţiunea imputată inculpatului era prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994 iar această lege fusese abrogată de la 9 aprilie 2002 înainte de sesizarea instanţei de fond prin rechizitoriul din 19 decembrie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, tribunalul învestit şi instanţa de control judiciar erau datoare să aplice noile dispoziţii legale pe care nu le-au făcut pronunţând o soluţie greşită de condamnare a inculpatului.

Ca atare, şi privitor la această faptă s-a impus reluarea judecăţii urmând a se stabili dacă fapta inculpatului constituie o altă infracţiune ori contravenţie.

În legătură cu infracţiunea de spălare de bani prevăzută de art. 23 din Legea nr. 21/1999 este de menţionat că şi acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 care la art. 23 lit. a) a dat o nouă definiţie infracţiunii de spălare de bani.

Cum conţinutul celor două texte era diferit, instanţele erau datoare să aplice, în cazul reţinerii vinovăţiei inculpatului, dispoziţia cea mai favorabilă, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) întrucât nu au procedat în acest mod soluţia pronunţată nu este legală.

În legătură cu toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului, instanţele erau obligate să verifice apărările inculpatului în sensul că a înţeles să îşi administreze şi să-şi sporească patrimoniul în modul în care a procedat, că a fost de bună-credinţă în raporturile cu partenerii săi, că a efectuat acte de comerţ potrivit uzanţelor cinstite, lucru pe care însă nu l-au făcut preluând, cum s-a mai arătat.

În consecinţă, Curtea, constatând întemeiate motivele de recurs menţionate, a admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul L.N.l., a casat Decizia atacată, cât şi hotărârea primei instanţe şi a trimis cauza la Tribunalul Timiş spre rejudecare.

În fond după casare cu trimitere pentru rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 15362/1/2006, iar prin Sentinţa penală nr. 336/PI din 23 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi a art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) rap. la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpatul L.N.l., la o pedeapsă de: 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în forma continuată.

În baza art. 42 din Legea nr. 82/1991 - rep. (fost art. 37 din Legea nr. 82/1991) rap. la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) a condamnat pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de: 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în limitele art. 71 C. pen. ca pedeapsă accesorie.

A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. pe o durata de 2 ani ca pedeapsă complementară.

În baza art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 124 C. pen. a constatat îndeplinit termenul prescripţiei speciale pentru ambele infracţiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului L.N.l., pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) - (5) C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) prin schimbarea încadrării juridice în condiţiile art. 334 C. proc. pen. din art. 215 alin. (1) - (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) pentru suma de 1.034.868,3720 RON.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei pentru suma de 1.034.868,3720 RON.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului L.N.l., pentru contravenţia prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297 /2004 - mod., care a abrogat OUG nr. 28/2002 şi care a abrogat Legea nr. 52/1994 privind infracţiunea de intermediere de valori, fără autorizaţia C.N.V.M., prev. de art. 114.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.l., pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 266 alin. (2)).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.I., pentru infracţiunea de dobândire în contul societăţii la un preţ superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 - rep. (fost art. 261 alin. (1)).

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a acestor două infracţiuni.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) rap. la art. 282 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 - rep. în anul 2004.

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei pentru suma de 300.161,3124 RON.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a dispus achitarea inculpatului pentru infracţiunea de spălare de bani prev. şi ped. de art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) rap. la art. 23 din Legea nr. 21/1999 .

Instanţa a lăsat nesoluţionată latura civilă a cauzei pentru suma de 943.200 RON.

În baza art. 14 C. proc. pen., 16 C. proc. pen., 346 C. proc. pen. rap. la art. 19 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca inadmisibilă constituirea de parte civilă a A.V.A.S. - D.G.F.P.S. Timiş.

Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost din anul 1997 asociat şi administrator unic la SC "I.I. SRL Timişoara având ca obiect de activitate printre altele, comerţul cu ridicata de produse alimentare şi nealimentare.

În perioada mai 1997 - 30 septembrie 2000, inculpatul nu a evidenţiat în actele contabile veniturile realizate şi ca urmare s-a diminuat impozitul, taxele şi contribuţia, cu suma totală de 517.639.896,6 lei "fapta constituind infracţiunea de evaziune fiscală", prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 C. pen. S-a mai reţinut că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. şi cheltuieli nedeductibile şi Ie-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, faptă constituind infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

De asemenea, s-a mai reţinut că inculpatul a folosit cu rea-credinţă creditul societăţii, respectiv a folosit din casierie şi conturile societăţii, suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824 +26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăţi comerciale acţiuni în interes personal, fapta constituind infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanşarea procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului prin Sentinţa civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş, a ridicat din casierie şi conturile societăţii suma de 9.432.000.000 lei fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracţiunea de fals intelectual şi infracţiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părţi importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

Prima instanţă a mai reţinut că după cumpărarea la 2 februarie 2000 a unui număr de 1.218.610 acţiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acţiune de la SC I.l. SA Caraş-Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul Ie-a cesionat către SC I.I. SRL al cărui asociat şi acţionar era, cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acţiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei.

S-a mai apreciat că fapta constituie infracţiunea de dobândire în contul Societăţii de acţiuni de altor societăţi la un preţ pe care îl ştia superior valorii lor efective, în scopul obţinerii unui folos în paguba societăţii, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanţa a concluzionat că fapta de cesionare a acţiunilor, arătată fără autorizaţia C.N.V.M., constituie infracţiunea de intermediere de valori fără autorizaţie legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

S-a mai reţinut că fapta de a schimba sau transfera valori băneşti, însumând 9.432.000.000 lei provenind din infracţiunea de bancrută frauduloasă constituie infracţiunea de spălare de bani, prev. de art. 23 din Legea nr. 21/1999.

În baza acestei stări de fapt, prima instanţă a constatat vinovăţia inculpatului în raport cu infracţiunile de evaziune fiscală, fals intelectual a dispus achitarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunilor de intermediere de valori fără autorizaţia C.N.V.M., folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, bancrută frauduloasă, spălarea banilor şi de încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunilor de dobândire în contul societăţii la un preţ superior valorii efective prev. de art. 272 alin. (1) din Legea nr. 31/1991.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, inculpatul L.N.l. criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a dispus condamnarea sa, şi partea civilă D.G.F.P. Timiş, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit nu s-au acordat despăgubirile civile în cuantumul solicitat.

Criticile privind nelegalitatea sentinţei penale apelată, formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş se referă la greşita achitare a inculpatului pentru contravenţia prev. de art. 272 lit. b) din Legea nr. 29/2004, nemotivarea în fapt a sentinţei, greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, pentru ca ulterior să constate împlinirea termenului de prescripţie specială, prev. de art. 124 C. pen., impunându-se încetarea procesului penal în baza prev. art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prev. art. 10 lit. g) C. proc. pen.; greşita încetare a procesului penal pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 266 pct. 1 şi 2 din Legea nr. 31/1990.

Criticile privind netemeinicia sentinţei penale apelată se referă la greşita achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi pentru săvârşirea infracţiunilor de bancrută frauduloasă, respectiv spălare de bani.

Prin Decizia penală nr. 170/A din 18 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosar nr. 15362/1/2006, în temeiul prevederilor art. 379 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul L.N.I., împotriva Sentinţei penale nr. 336/PI din 23 aprilie 2008, pronunţată de Tribunalul Timiş, în Dosar nr. 15362/1/2006.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând cauza:

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului L.N.l. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. "b)" şi lit. "c)" din Legea nr. 241/2003, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), infracţiune în conţinutul căreia intră şi infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cauză fiind împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale;

- s-a constatat că infracţiunea de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 52/1994 a fost dezincriminată prin Legea nr. 297/2004, constituie contravenţie şi în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994;

- în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 şi art. 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990, constatându-se împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

- în temeiul prevederilor art. 11, pct. 2, lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înstrăinare şi fraudă creditorilor în caz de insolvenţă a debitului şi parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. "c)" din Legea nr. 85/2006.

Au fost menţinute nemodificate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelată.

În temeiul prevederilor art. 379 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiş, împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât îndeplinindu-se termenul de prescripţie a răspunderii penale, soluţia legală o constituia încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. De asemenea s-a apreciat ca greşită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la Legea contabilităţii, prevăzută de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991, raportat la prevederile art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), această infracţiune regăsindu-se în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală, astfel că pedepsirea ei separat, este greşită, în acest sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recurs în interesul legii.

S-a reţinut că este greşită achitarea inculpatului pentru contravenţia de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M., întrucât această infracţiune a fost dezincriminată, prin dispoziţiile Legii nr. 297/2004, constituind contravenţie, astfel că soluţia legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 114 din Legea nr. 52/1994 fiind abrogat prin OUG nr. 28/2002.

În dispozitivul sentinţei prima instanţă a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1), lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.N.l. pentru contravenţia prevăzută de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004, soluţie apreciată de Curtea de Apel Timişoara ca fiind greşită.

Este greşită şi soluţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)) soluţia corectă constituind-o încetarea procesului penal în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi nu în baza prevederilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., cum a dispus prima instanţă, întrucât prin Legea nr. 441/2006 care a modificat Legea nr. 31/1990, a fost introdus art. 282¹, care prevede că pentru infracţiunile prevăzute în Titlul VIII, intitulat "Contravenţii şi infracţiuni", acţiunea penală se exercită din oficiu.

Încetarea procesului în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., trebuia să se dispună urmare împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, încadrarea juridică a faptei constituind-o dispoziţiile art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 şi nu art. 261 alin. (1) din aceeaşi lege.

De asemenea s-a apreciat ca fiind greşită şi soluţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen. Soluţia legală constituind-o încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 85/2006, care abrogă art. 282 din Legea nr. 31/1990 prevedea "înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de faliment, a unei părţi însemnate din active", situaţie care nu există în speţa dedusă spre soluţionare.

Pentru aceste considerente au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi inculpatul L.N.l.

Apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Timiş s-a apreciat că este nefondat, întrucât nereţinându-se în seama inculpatului săvârşirea infracţiunilor cauzatoare de prejudiciu, pentru săvârşirea cărora acesta a fost trimis în judecată, obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile nu este admisibilă.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, D.G.F.P Timiş şi inculpatul L.N.l., recursuri înregistrate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sub nr. Dosar 715/1/2009.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a criticat Decizia pentru greşita achitare a inculpatului, pentru infracţiunile de înşelăciune, bancrută frauduloasă şi spălare de bani. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a relevat eroarea instanţelor în analiza conţinutului infracţiunii de înşelăciune, ale cărei urmări se localizează în bugetul statului şi nu al societăţii comerciale. S-a mai arătat că motivarea achitării pentru infracţiunea de bancrută frauduloasă, prin soluţia de achitare pentru fapta de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, este întemeiată pe premise false, întrucât pentru această din urmă faptă nu s-a dispus achitarea, ci încetarea procesului penal.

Partea civilă - D.G.F.P. Timiş, a criticat greşita menţinere a dispoziţiei de respingere a cererii de constituire ca parte civilă ca inadmisibilă.

La termenul de judecată din data de 29 aprilie 2009, inculpatul a declarat că îşi retrage recursul, luându-se act de manifestarea de voinţă a inculpatului.

Prin Decizia penală nr. 1580 din 29 aprilie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosar nr. 715/1/2009, au fost admise recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi partea civilă D.G.F.P. Timiş, s-a casat Decizia penală nr. 170/A din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara şi a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

S-a luat act de inculpatul şi-a retras recursul declarat împotriva aceleiaşi decizii.

Instanţa de recurs, a apreciat că hotărârea nu este motivată cu privire la toate criticile aduse sentinţei instanţei de fond, în privinţa dispoziţiilor de achitare şi în raport de motivele complexe formulate prin apelul parchetului, nefiind făcută o analiză a acestor motive şi o argumentare a dispoziţiei de menţinere a primei hotărâri. Pe de altă parte, dispoziţia de respingere a apelului D.G.F.P. Timiş, nu este motivată cu referire la substanţa criticilor, ci prin aceea că "întrucât nereţinându-se în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunilor cauzatoare de prejudiciu, pentru săvârşirea cărora acesta a fost trimis în judecată, obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile nefiind admisibilă". Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea părţii civile nu pentru că inculpatul nu ar fi săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală, ci motivat de constituirea de către aceasta - ca parte civilă, şi în procesul de lichidare judiciară, în care prin Încheierea nr. 159/S din 29 noiembrie 2001 i s-a constituit un titlu executoriu. Partea civilă a criticat această motivare şi soluţia care a precedat-o, arătând că suma pentru care a fost constituit titlu executoriu este infimă faţă de cea cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal. Se apreciază că, acestor probleme, instanţa de apel avea obligaţia să le dea răspuns, după analizarea actelor şi lucrărilor dosarului.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei a apreciat că respingerea apelului părţii civile este şi greşită, deoarece, chiar dacă inculpatul nu a fost condamnat pentru evaziune fiscală, ci s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., fiind împlinit termenul de prescripţie al răspunderii penale, instanţa de apel avea datoria să se pronunţe şi asupra acţiunii civile, neputând să o lase nesoluţionată.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. Dosar 15362.1/1/2006 - 5 ianuarie 2010.

Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelată, din prisma motivelor de apel precum şi din oficiu potrivit art. 372 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de apel a apreciat că sunt întemeiate căile de atac declarate în cauză de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi D.G.F.P. Timiş, pentru considerentele ce vor fi prezentate.

Apărătorul ales al inculpatului a solicitat să se constate că instanţa de apel în rejudecare ar fi învestită doar cu calea de atac declarată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, dar instanţa de apel apreciază că prin Decizia penală nr. 1580 din 29 aprilie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-au admis ambele căi de atac declarate în cauză, respectiv ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel şi D.G.F.P. Timiş, dispunându-se casarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara. Prin urmare, aşa cum rezultă şi din motivarea deciziei de casare, instanţa de apel are obligaţia de a se pronunţa asupra ambelor căi de atac, în condiţiile în care s-a apreciat că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată în privinţa infracţiunilor de înşelăciune, spălare de bani şi bancrută frauduloasă, fiind criticată şi modul de soluţionare a laturii civile a cauzei.

Cu ocazia rejudecării s-a procedat la reaudierea inculpatului, declaraţia acestuia fiind consemnată în scris şi ataşată în filă separată la dosar.

Prin Decizia penală nr. 137/A din 30 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi partea civilă D.G.F.P. Timiş împotriva Sentinţei penale nr. 336/A/23 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Timiş.

S-a desfiinţat sentinţa penală apelată şi rejudecând:

În temeiul art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) a fost condamnat inculpatul L.N.I. (fiul lui P. şi M., născut la data de 11 septembrie 1972 în Orşova, judeţ Mehedinţi, domiciliat în loc. Petnic judeţ Caraş-Severin) la 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

În temeiul art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) C. pen. s-au interzis inculpatului exerciţiul drepturilor menţionate pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, 64 lit. b) şi c) C. pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale sau considerarea ca executată a acesteia.

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.N.I. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 lit. "b)" şi lit. "c)" din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), infracţiune în conţinutul căreia intră şi infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii, prevăzută de art. 42 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în cauză fiind împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale;

S-a constată că infracţiunea de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 14 din Legea nr. 52/1994 a fost dezincriminată prin Legea nr. 297/2004, constituie contravenţie şi în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2, lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de intermediere de valori imobiliare prevăzută de art. 114 din Legea nr. 52/1994;

În temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale prevăzută de art. 272 pct. 2 şi art. 272 pct. 1 (art. 266 pct. 2, respectiv art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 anterior modificării) din Legea nr. 31/1990, constatându-se împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale;

În temeiul prevederilor art. 11, pct. 2, lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de înstrăinare şi fraudă a creditorilor în caz de insolvenţă a debitului şi parte din active prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. "c)" din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 14, 346 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 9.524.831.187 lei vechi către partea civilă D.G.F.P. Timiş reprezentând despăgubiri civile.

S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că în perioada mai 1997 - 30 septembrie 2000, inculpatul nu a evidenţiat în actele contabile veniturile realizate şi ca urmare s-a diminuat impozitul, taxele şi contribuţia, cu suma totală de 517.639.896,6 lei "fapta constituind infracţiunea de evaziune fiscală", prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 C. pen. S-a mai reţinut, în rechizitoriu, că în perioada decembrie 1997 - septembrie 2000 în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin inducerea în eroare a mai multor societăţi comerciale cu care avea încheiate contracte, inculpatul a dedus T.V.A. şi cheltuieli nedeductibile şi Ie-a produs acestora un prejudiciu de 10.348.683.720 lei, faptă constituind infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) şi alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Se mai reţine că inculpatul a folosit cu rea-credinţă creditul societăţii, respectiv a folosit din casierie şi conturile societăţii, suma totală de 3.001.613.004 lei (2976.126.824 + 26.568.000 lei) pentru a cumpăra de la 3 societăţi comerciale acţiuni în interes personal, fapta constituind infracţiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai stabilit că în cursul anului 2000, după declanşarea procedurii de reorganizare judiciară şi a falimentului prin Sentinţa civilă nr. 2870 din 20 aprilie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş, inculpatul a ridicat din casierie şi conturile societăţii suma de 9.432.000.000 lei fără a întocmi documente legale, fapta constituind infracţiunea de fals intelectual şi infracţiunea de bancrută frauduloasă prin înstrăinarea în dauna creditorilor a unei părţi importante din active, prevăzută de art. 37 din Legea nr. 82/1991 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 276 lit. b) din Legea nr. 31/1990.

S-a mai reţinut că după cumpărarea la 2 februarie 2000, a unui număr de 1.218.610 acţiuni cu suma de 730.166.000 lei, respectiv 600 lei pe acţiune de la SC I.l. SA Caraş-Severin la 11 decembrie 2000, inculpatul Ie-a cesionat către SC I.I. SRL al cărui asociat şi acţionar era, cu suma de 13,6 miliarde lei, respectiv cu 11.160.256 lei pe acţiune, cauzând un prejudiciu de 12.186.854.000 lei, faptă care constituie infracţiunea de dobândire în contul Societăţii de acţiuni de altor societăţi la un preţ pe care îl ştia superior valorii lor efective, în scopul obţinerii unui folos în paguba societăţii, prevăzută de art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990.

Instanţa de fond a apreciat că fapta de cesionare a acţiunilor, arătată fără autorizaţia C.N.V.M., constituie infracţiunea de intermediere de valori fără autorizaţie legală, prev. de art. 114 din Legea nr. 52/1994.

Se reţine de către instanţa de apel, că în mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), întrucât îndeplinindu-se termenul de prescripţie a răspunderii penale, soluţia legală o constituia încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De asemenea s-a apreciat de către instanţa de apel că, este greşită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual la Legea contabilităţii, prevăzută de art. 42 (fost 37) din Legea nr. 82/1991, raportat la prevederile art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea prevederilor art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), această infracţiune regăsindu-se în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală, astfel că pedepsirea ei separat, este greşită, în acest sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin recurs în interesul legii.

Tot astfel, s-a apreciat ca fiind greşită achitarea inculpatului pentru contravenţia de intermediere a valorilor mobiliare fără autorizarea C.N.V.M, întrucât această infracţiune a fost dezincriminată, prin dispoziţiile Legii nr. 297/2004, constituind contravenţie, astfel că soluţia legală o constituie achitarea inculpatului în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., art. 114 din Legea nr. 52/1994 fiind abrogat prin OUG nr. 28/2002.

În dispozitivul sentinţei primei instanţe s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., rap. la art. 10 alin. (1), lit. b) C. proc. pen., achitarea inculpatului L.N.l. pentru contravenţia prevăzută de art. 272 lit. b) din Legea nr. 297/2004, soluţie evident greşită.

Instanţa de apel, a apreciat că este greşită şi soluţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale prev. de art. 272 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (fost art. 266 alin. (2)) soluţia corectă constituind-o încetarea procesului penal în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. g) C. proc. pen. şi nu în baza prevederilor art. 10 lit. f) C. proc. pen., cum a dispus prima instanţă, întrucât prin Legea nr. 441/2006 care a modificat Legea nr. 31/1990, a fost introdus art. 282¹, care prevede că pentru infracţiunile prevăzute în textul VIII, intitulat "Contravenţii şi infracţiuni", acţiunea penală se exercită din oficiu.

Încetarea procesului în baza prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la art. 10 lit. g) C. proc. pen., trebuia să se dispună urmare împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale, încadrarea juridică a faptei constituind-o dispoziţiile art. 266 pct. 1 din Legea nr. 31/1990 şi nu art. 261 alin. (1) din aceeaşi lege.

De asemenea, s-a apreciat ca fiind greşită şi soluţia de încetare a procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii comerciale în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., rap. la prevederile art. 10 lit. f) C. proc. pen., soluţia legală constituind-o încetarea procesului penal, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la prevederile art. 10 lit. b) C. proc. pen., întrucât prin Legea nr. 85/2006, care abrogă art. 282 din Legea nr. 31/1990 prevedea "înstrăinarea în frauda creditorilor, în caz de faliment, a unei părţi însemnate din active", situaţie care nu există în speţa dedusă spre soluţionare.

De altfel, situaţia juridică a acestor infracţiuni nu a fost pusă în discuţie prin calea de atac promovată, dobândind prin urmare autoritate de lucru judecat.

În ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune, prev. de art 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), instanţa de apel a reţinut că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni, întrucât în perioada 13 septembrie - 8 noiembrie 2000 urmare a controlului financiar efectuat la SC "I.I." SRL Timişoara, societate ce aparţinea inculpatului şi avea ca activitate comerţul cu ridicata de produse alimentare şi nealimentare, s-a constatat ca în intervalul decembrie 1997 - septembrie 2000 inculpatul a dedus nelegal T.V.A., pe baza facturilor întocmite pentru operaţiuni comerciale cu SC "Z.P." SRL şi SC "A." SRL, reprezentând cheltuieli de deplasare şi alte cheltuieli, avansuri acordate de furnizori şi avansuri returnate de către aceştia. Controlul financiar întocmit a evidenţiat că aceste operaţiuni au fost efectuate doar în temeiul facturilor emise de către cele două societăţi, fără ca marfa să fi fost efectiv livrată, astfel încât inculpatul a creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 10.384.683.720 lei. Este evident că inculpatul, a comis infracţiunea prev. de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), respectiv a indus în eroare o persoană, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul de a obţine un folos material injust, pricinuind-se o pagubă.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna bugetului de stat, raportat la modul nelegal de deducere a T.V.A.-ului, activitate care a condus la denaturarea masei impozabile, ca urmare a diferenţei dintre T.V.A.-ul colectat şi cel dedus.

Astfel, din raportul de expertiză efectuată în cauză, rezultă în mod indubitabil că, în luna aprilie 1998 SC "I.I" SRL a primit de la SC "Z.P." SRL, factura fiscală din 12 aprilie 1998 pentru suma totală de 3.685.200.000 lei, reprezentând contravaloarea a 2.150 tone îngrăşăminte chimice şi a dedus T.V.A. în sumă de 365.200.000 lei. Urmare controlului efectuat de G.F. Caraş-Severin, a rezultat că marfa nu a fost livrată către SC "I.I." SRL, fiind emisă factura de stornare din 14 aprilie 1998, în sumă totală de 3.685.200.000 lei, sumă care nu se regăseşte în evidenţele contabile ale "I.I." SRL, societate administrată de inculpatul L.N.l.

În luna aprilie 2000, factura mai sus-menţionată, a fost stornată către SC "I.I." SRL, dar pentru o valoarea mai mică, şi anume, 2.957.249.800 lei, din care T.V.A. era în sumă de 295.069.800 lei, cu argumentarea că marfa nu a sosit la beneficiar, astfel că s-a dedus nelegal T.V.A. în sumă de 73.130.200 lei.

În ceea ce priveşte societatea "A." SRL, din acelaşi raport de expertiză, rezultă că, în luna iulie 1998 a fost inclusă în valoarea T.V.A. deductibilă, suma de 144.400.000 lei aferentă facturii din 2 iulie 1998, fără ca livrarea mărfii să fie efectuată în realitate.

În luna aprilie 2000, factura a fost stornată de către SC "I.I." SRL către SC "A.", cu motivarea că marfa nu a fost livrată, însă pentru perioada iulie 1998 - aprilie 2000, societatea a dedus nelegal T.V.A. în sumă de 114.400.000 lei.

Aşadar, înşelăciunea nu s-a produs în dauna agenţilor economici, ci în dauna bugetului de stat, respectiv în dauna părţii civile D.G.F.P. Timiş. În atare situaţie, motivarea soluţiei primei instanţe, de achitare a inculpatului pe lipsa plângerii acestor societăţi comerciale, care nu au fost prejudiciate, nu are legătură cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

În ce priveşte infracţiunea de bancrută frauduloasă prev. de art. 276 pct. b) din Legea nr. 31/1990, instanţa de apel a reţinut că s-a apreciat de către parchet că această infracţiune ar fi întrunită, întrucât în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000, inculpatul a ridicat de la casieria şi din contul societăţii, suma de 9.432.000.000 lei folosind banii în scop personal, infracţiune care urmare a modificărilor legislative urmează a fi încadrată în art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006.

Instanţa de apel a apreciat că s-a dispus încetarea procesului penal pentru infracţiunea de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale, pentru infracţiunea prev. de art. 276 din Legea nr. 31/1990 modificată în art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006. Instanţa de apel apreciază că cele două infracţiuni nu pot subzista în speţă, neputându-se vorbi de un raport al acestora de la infracţiunea mijloc la infracţiunea scop, astfel încât în cauză fiind incidente elementele constitutive ale infracţiunii menţionate mai sus, de folosire cu rea-credinţă a creditului societăţii, nu poate exista şi bancruta frauduloasă.

Prin urmare, în mod corect instanţele nu au dispus condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.

În ce priveşte infracţiunea de spălare de bani, în mod corect s-a arătat că art. 23 din Legea nr. 21/1999 a fost abrogat prin Legea nr. 656/2002, care nu mai cuprinde menţiuni referitoare la bancruta frauduloasă. Din analiza art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, care are un caracter subsecvent faţă de infracţiunea iniţială prin care se obţine produsul ce urmează a fi spălat, se impune a fi realizată o activitate de transfer de bunuri care provin din săvârşirea unei infracţiuni. Cum în cauză, o asemenea activitate nu a fost realizată soluţia pronunţată în cauză este legală.

În ce priveşte apelul declarat de D.G.F.P. Timiş, instanţa de apel a apreciat că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi fals intelectual. Este adevărat că faţă de SC "I.I." SRL s-a declanşat procedura de reorganizării judiciare şi a falimentului, iar prin Încheierea nr. 159/S/2001 a Tribunalului Timiş s-a dispus închiderea procedurii şi antrenarea răspunderii organelor de conducere urmare a prejudiciului creat mai multor creditori, însă în dosarul având ca obiect falimentul societăţii s-a înscris şi creanţa A.F.P. Timişoara pentru suma de 99.489 RON.

Faţă de prejudiciul total creat societăţii şi care a fost constatat de către organele de control şi stabilite în expertiza contabilă, este evident că suma ce reprezintă despăgubiri civile şi cu care partea civilă a înţeles să se constituie în cauză, depăşeşte cu mult valoarea creanţei menţionată în tabloul creditorilor. Nu se poate susţine că D.G.F.P Timiş deţine un titlu executoriu valabil în calitate de creditoare, câtă vreme nu s-a stabilit natura acestuia, respectiv dacă reprezintă o componentă a impozitelor şi taxelor sau reprezintă alte obligaţii. Suma de bani la care este îndreptăţită partea civilă reiese în mod evident din expertiza contabilă întocmită în cauză şi se ridică la suma de 9.524.831.187 lei, în care sunt cuprinse majorările aferente sumei datorate. Instanţa de apel a apreciat că intervenirea prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile menţionate nu are incidenţă în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei şi obligaţia inculpatului de achita prejudiciul integral cauzat prin activitatea sa ilicită.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, fiind invocate temeiurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 17, pct. 17², pct. 10 şi pct. 21 C. proc. pen.

A arătat că a fost condamnat în mod greşit pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deşi nu se face nicio referire la infracţiunea prev. de art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.; în ce priveşte infracţiunea prev. de art. 272 pct. 1 şi pct. 2 din Legea nr. 31/1990 s-a dispus achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen. deşi soluţia corectă era aceea a încetării procesului penal, iar în ce priveşte fapta prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006, instanţa a dispus încetarea procesului penal deşi soluţia corectă era aceea de achitare.

A mai arătat că deşi a solicitat audierea martorului J.G., martor din lucrări, în mod nejustificat a fost respinsă cererea, şi deşi în cadrul procesului a fost inclusă şi partea civilă SC F. SA, aceasta nu a fost citată şi nici prezentă la dezbateri.

A fost criticată hotărârea de obligare a inculpatului la plata sumei de 9.524.831.187 lei vechi cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D.G.F.P., fără ca instanţa să precizeze la care din cele trei expertize întocmite în cauză face referire şi fără a se observa să suma respectivă este compusă atât din diferenţele la T.V.A. şi impozit pe profit, cât şi din impozit pe salarii şi dividende, cea ce este nelegal întrucât cu privire la acestea nu sunt elemente de fraudă şi nu au legătură cu prejudiciul produs.

A mai arătat că în calcului sumei stabilită cu titlu de despăgubiri civile au fost incluse sumele stabilite cu titlu de amenzi contravenţionale deşi răspunderea contravenţională nu se poate cumula cu răspunderea penală.

De asemenea, partea civilă nu poate susţine o acţiune civilă accesorie acţiunii penale întrucât urmare a deschiderii procedurii de insolvenţă împotriva societăţii administrate de inculpat, prin Sentinţa civilă nr. 1314/PI din 24 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Timiş, declaraţia de creanţă a părţii civile a fost admisă pentru suma de 994.890.285 lei vechi şi respinsă pentru suma de 9.524.831.177 lei vechi, respectiv suma stabilită cu titlu de despăgubiri civile, apoi prin Încheierea nr. 159/JS din 29 noiembrie 2001 s-a dispus închiderea procedurii prevăzută de Legea nr. 164/1995 faţă de debitoare şi angajarea răspunderii inculpatului faţă de A.F. Timişoara cu suma de 994.890.285 lei vechi. Astfel, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale, s-a pronunţat o hotărâre civilă, situaţie ce impune respingerea acţiunii civile.

A mai criticat hotărârea instanţei de apel şi cu privire la greşita obligare a inculpatului la plata despăgubirilor civile derivând din infracţiunea de evaziune fiscală întrucât pentru această faptă s-a împlinit termenul de prescripţie.

Examinând hotărârea atacată în raport de motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul inculpatului este fondat.

Cu ocazia rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş şi partea civilă D.G.F.P. Timiş împotriva Sentinţei penale nr. 336/A din 23 aprilie 2008 a Tribunalului Timiş, instanţa de apel, procedând la soluţionarea laturii civile a cauzei, a reţinut că suma de bani la care este îndreptăţită partea civilă este aceea de 9.524.831.187 lei, sumă care reiese din expertiza contabilă efectuată în cauză şi în care sunt cuprinse majorările aferente sumei datorate.

A apreciat instanţa de apel, că intervenţia prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunile menţionate în considerentele hotărârii, nu are incidenţă în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei şi obligaţia inculpatului de a achita integral prejudiciul cauzat prin activitatea sa ilicită.

S-a mai arătat că prin Încheierea nr. 159/S/2001 a Tribunalului Timiş s-a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului SC I.I. SRL şi antrenarea răspunderii organelor de conducere, urmare a prejudiciului creat mai multor creditori. În dosarul având ca obiect falimentul societăţii, A.F.P. Timişoara s-a înscris în tabloul creditorilor cu suma de 99.489 RON.

Având în vedere însă, procesul-verbal de constatare al organelor de control şi expertiza contabilă efectuată în cauză, suma ce reprezintă despăgubiri civile depăşeşte cu mult valoare creanţei menţionată în tabloul creditorilor, respectiv suma de 9.524.831.187 lei.

Examinând raportul de expertiză contabilă efectuat de organul de urmărire penală, avut în vedere de instanţa de apel la stabilirea prejudiciului cauzat de inculpat, Înalta Curte constată că în conţinutul cuantumului sumei de 9.524.831.187 lei intră şi alte sume decât cele reprezentând obligaţiile fiscale privind T.V.A. şi impozit pe profit, precum impozitul pe salarii, pe dividende şi amenzi, fără a se face distincţie între acestea şi impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.

Având în vedere că la stabilirea prejudiciului la care a fost obligat inculpatul, au fost incluse cheltuieli care nu au legătură cu prejudiciul produs prin infracţiune, Înalta Curte apreciază că în cauză este necesară efectuarea unei expertize contabile care să concluzioneze cu privire la sumele reprezentând impozitele şi taxele datorate bugetului de stat.

În vederea soluţionării corecte a laturii civile, se impune stabilirea prejudiciului, defalcat pentru fiecare infracţiune dedusă judecăţii, aceasta fiind posibil doar pe cale unei expertize contabile.

Totodată se va avea în vedere că în cuprinsul raportul de expertiză contabilă se face menţiunea că declanşarea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului SC I.I. SRL Timişoara a avut loc prin Sentinţa civilă nr. 1314/P din 24 februarie 2000 a Tribunalului Timiş, în realitate fiind vorba Sentinţa civilă nr. 1314/PI din 20 septembrie 1999.

Faţă de cele menţionate, Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpat este fondat în ce priveşte soluţionarea laturii civile, sub aspectul stabilirii prejudiciului cauzat pentru fiecare infracţiune dedusă judecăţii, urmând a se face distincţie între sumele datorate bugetului de stat şi celelalte sume reprezentând prejudiciu.

Cu ocazia rejudecării, urmează ca instanţa de apel să aibă în vedere şi celelalte motive de nelegalitate şi netemeinicie ale sentinţei.

Ca atare, în temeiul art. 385¹⁵ pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de inculpatul L.N.l., se va casa Decizia atacată şi se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Timişoara.

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul L.N.l. împotriva Deciziei penale nr. 137/A din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Casează sus-menţionata decizie şi trimite cauza pentru rejudecarea apelurilor la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Timişoara.

Onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 28 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - AA

← ICCJ. Decizia nr. 4105/2011. Penal. Menţinere măsură de...		ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Penal. Menţinere măsură de... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 4100/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4101/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4102/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4105/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4113/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs ICCJ. Decizia nr. 4120/2011. Penal. Revocarea măsurii preventive (art. 139 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 4124/2011. Penal ICCJ. Decizia nr. 4136/2011. Penal