ICCJ. Decizia nr. 4144/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia penală nr. 4144/2011
Dosar nr.19221/63/2010
Şedinţa publică din 6 decembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 99 din 22 februarie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj, în temeiul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), art. 74 lit. b) rap. la art. 76 lit. d) C. pen. şi art. 3201 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B.V., fiul lui I. şi G., născut la data de 02 aprilie 1970 în Caracal, jud. Olt, cu domiciliul în Craiova, str. S., la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza disp. art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj definitivă prin Decizia penală nr. 3974 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În baza art. 33 - 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.V. să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, lit. b) şi lit. c) C. pen., aceasta din urmă constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăţi comerciale.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăţi comerciale, iar dacă a fost ales va fi decăzut din drepturi.
În baza art. 7 din Legea nr. 261/2990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 s-a dispus comunicarea sentinţei la Oficiul Registrului pentru înscrierea cuvenitelor menţiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a admis în parte acţiunea civilă formulată de Statul Român prin A.N.A.F. Bucureşti.
S-a constatat că inculpatul a achitat din prejudiciul adus bugetului general consolidat al statului sumele de 3731,78 RON cu titlu de T.V.A., respectiv suma de 3147 RON - impozit pe profit.
A fost obligat inculpatul B.V. la plata dobânzilor legale şi penalităţilor de întârziere aferente conform Cod fiscal calculate de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data de 11 ianuarie 2011 (când inculpatul a achitat paguba efectivă) şi la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr. 10368/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a fost trimis în judecată inculpatul B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Din materialul de urmărire penală a rezultat că prin intermediul adreselor înregistrate sub din 01 noiembrie 2006 şi 05 aprilie 2007 S.I.F. din cadrul I.P.J Dolj a solicitat D.G.F.P. Dolj efectuarea unor verificări de specialitate în ceea ce priveşte înregistrarea în contabilitatea SC V. SRL Craiova a facturilor de aprovizionare emise de SC A.T. SRL Craiova, SC V. SRL Craiova şi SC C.D. SRL Craiova, precum şi a eventualelor facturi de vânzare a produselor achiziţionate de la aceste societăţi comerciale.
Potrivit procesului-verbal înregistrat în evidenţele D.G.F.P. Dolj din 20 martie 2007, s-a constatat că în numele SC V. SRL Craiova nu au fost depuse în perioada august 2005 - decembrie 2006, declaraţiile privind taxa pe valoare adăugată şi nici declaraţiile privind activitatea desfăşurată de societate, fiind încălcate dispoziţiile art. 22 şi 79 din OG nr. 92/2003.
Consecinţa menţiunii organelor de specialitate referitoare la imposibilitatea efectuării inspecţiei fiscale ca urmare a refuzului inculpatului de a pune la dispoziţie documentele justificative şi contabile ale SC V. SRL Craiova, precum şi a necesităţii de a stabili existenţa şi întinderea unui eventual prejudiciu adus bugetului de stat, prin ordonanţa din 08 octombrie 2009 S.I.F. din cadrul I.P.J. - Dolj a dispus efectuarea unei expertize financiar contabile, din cuprinsul raportului înregistrat la Filiala Dolj a C.E.C.C.A.R. rezultând următoarele:
În perioada august - septembrie SC V. SRL Craiova a achiziţionat pe bază de facturi fiscale produse alimentare de la SC S. SRL Craiova, SC A.T. SRL Craiova, SC V. SRL Craiova şi SC C.D. SRL Craiova în valoare totală de 234.034,44 de RON;
În perioada 02 septembrie - 10 septembrie 2005 SC V. SRL Craiova a livrat produse similare către SC T. SRL Craiova, SC T. SRL Craiova, SC C. SRL Slatina, SC N. SRL Craiova şi P.F. "G.L." Craiova, conform facturilor fiscale depuse în copie la dosarul cauzei.
În condiţiile în care doar în baza acestor facturi fiscale, nu se poate determina adaosul comercial practicat de societate, prin folosirea unei cote medii de 10%, s-au stabilit în sarcina reprezentantului societăţii, ca obligaţii fiscale, plata sumei de 3.731,78 RON cu titlu de taxă pe valoare adăugată, precum şi a sumei de 3.147 RON cu titlu de impozit pe profit, aferente operaţiunilor comerciale de aprovizionare şi livrare a produselor menţionate mai sus.
Societatea nu a înregistrat în evidenţa contabilă, nu a declarat şi nu a virat către bugetul general consolidat, cu titlu de taxă pe valoare adăugată, suma de 3.732 RON aferentă mărfurilor vândute şi cu titlu de impozit pe profit, suma de 3.147 RON, încălcând astfel dispoziţiile art. 34 alin. (1) lit. b), 137 alin. (1) lit. a), 156 alin. (2) şi 157 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.
După înregistrarea dosarului pe rolul instanţei, la prima zi de înfăţişare, inculpatul prin apărător ales a depus la dosar copie de pe chitanţa din 11 ianuarie 2011 prin care a făcut dovada achitării sumelor de 3.732,00 reprezentând taxă pe valoarea adăugată respectiv a sumei de 3147 RON cu titlu de impozit pe profit şi a recunoscut vinovăţia potrivit art. 3201 C. proc. pen.
Procedându-se conform dispoziţiilor art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., luându-se act de probatoriile administrate şi de declaraţia inculpatului s-a constatat că fapta inculpatului ce în calitate de administrator al SC V. SRL Craiova (societate în prezent radiată în urma închiderii procedurii falimentului aşa cum a rezultat din extrasul emis de O.R.C.) în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit şi a taxei pe valoarea adăugată nu a evidenţiat în actele contabile ale societăţii şi nu a declarat organelor de control abilitate, operaţiunile comerciale de aprovizionare desfăşurate în perioada august - septembrie cu mai multe societăţi, respectiv cu SC S. SRL Craiova, SC A.T. SRL Craiova, SC V. SRL - Craiova şi SC C.D. SRL Craiova şi nici operaţiunile comerciale de livrare efectuate în cursul lunii septembrie 2005 cu SC T. SRL Craiova, SC T. SRL Craiova, SC C. SRL Slatina, SC N. SRL Craiova şi P.F. G.L. Craiova, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma totală de 6.879 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a constatat că Statul Român prin A.N.A.F. - Bucureşti a formulat cerere de constituire ca parte civilă prin care a solicitat obligarea inculpatului la plata prejudiciului adus bugetului general consolidat al statului, reprezentând obligaţii fiscale aferente tranzacţiilor comerciale desfăşurate de societate al cărui administrator a fost, respectiv suma de 3.732 RON cu titlu de T.V.A. şi suma de 3147 RON cu titlu de impozit pe profit la care să fie adăugate accesoriile legale prevăzute de C. proCod Fiscal calculate de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data stingerii în totalitate a sumei datorate cu menţiunea că prevederile art. 1201 C. proCod Fiscal, prevăd că majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi începând cu ziua imediat următoare termenului de scadenţă şi până la data stingerii debitului inclusiv.
Din raportul de expertiză întocmit în cauză s-a reţinut că societatea administrată de inculpat în perioada august - septembrie 2005 nu a înregistrat în evidenţa contabilă, nu a declarat şi nu a virat către bugetul general consolidat al statului T.V.A. în sumă de 3732 RON aferentă mărfurilor vândute şi nici impozitul pe profit în sumă de 3147 RON la care expertul a adăugat dobânzi de întârziere pentru neplata acestor obligaţii bugetare calculate la zi începând cu data de 25 octombrie 2005 până la 11 martie 2010 când s-a întocmit expertiza.
Deşi art. 741 C. pen. introdus prin art. XX. pct. 2 din Legea nr. 202/2010 prevede că în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, delapidare, abuz în serviciu asupra intereselor persoanelor, abuz în serviciu în formă calificată şi neglijenţă în serviciu precum şi a unor infracţiuni economice prevăzute în legi speciale prin care se încadrează şi infracţiunile reglementate de Legea nr. 241/2005, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmării penale sau al judecăţii până la soluţionarea cauzei în primă instanţă învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat în condiţiile în care acesta este de până la 50 de mii de euro în echivalentul monedei naţionale se aplică o sancţiune administrativă care se înregistrează în cazierul fiscal, în cauza de faţă, inculpatul cu chitanţa depusă la dosar a făcut dovada că a achitat obligaţiile fiscale de la care s-a sustras societatea administrată de acesta, respectiv T.V.A.-ul în cuantum de 3.731 RON şi impozitul pe profit în cuantum de 3147 RON, fără a achita accesoriile acestora, astfel că nu poate beneficia de prevederile legale mai sus-menţionate deoarece, potrivit art. 14 C. proc. pen. repararea prejudiciului cauzat prin infracţiune presupune atât repararea pagubei efective cât şi despăgubirile pentru folosul de care a fost lipsită partea civilă.
La individualizarea pedepsei s-au avut în vedere prevederile art. 3201 C. proc. pen. şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social al faptei săvârşite, împrejurările în care a fost comisă, consecinţele produse, dar şi circumstanţele personale ale inculpatului.
S-a arătat că, deşi inculpatul a recunoscut atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei activitatea infracţională dedusă judecăţii că a colaborat cu organele de urmărire penală, a achitat sumele de bani datorate bugetului general consolidat al statului cu titlu de T.V.A. şi impozit pe profit mai puţin dobânzile legale şi penalităţile de întârziere s-a avut în vedere şi faptul că a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunile prev. de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen. cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 1275 din Legea nr. 149/2004, aceste fapte constând în activitatea inculpatului ce în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a introdus în circuitul civil ca mijloace de plată, file C.E.C. fără a avea disponibil în contul societăţii şi fără a avea specimen de semnătură în bancă precum şi pentru alte activităţi care încălcau obligaţia de a prezenta documentele necesare de pe înregistrările contabile ale societăţii pe care o administra la aceea dată.
De altfel, pedeapsa mai sus-menţionată cu privire la care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe o perioadă de 3 ani şi 6 luni a fost aplicată pentru infracţiuni concurente cu fapta săvârşită în prezenta cauză.
În consecinţă au devenit operabile prevederile art. 85 alin. (1) C. pen., astfel încât s-a dispus anularea suspendării condiţionate privind pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin Decizia penală nr. 3974 din 27 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare apreciată ca fiind în măsură să realizeze atât funcţia de constrângere cât şi funcţia de exemplaritate la care face referire art. 52 C. pen.
Chiar dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii în cauza de faţă nu depăşeşte 2 ani închisoare, tribunalul a apreciat că în ceea ce priveşte modalitatea de executare nu este oportun a se dispune din nou suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, avându-se în vedere perseverenţa inculpatului în săvârşirea de infracţiuni prin care au fost aduse prejudicii bugetului consolidat al statului mai ales în actualul context economico-social când fenomenul de evaziune fiscală are o amploare deosebită.
Faţă de toate considerentele mai sus-expuse, tribunalul a constatat că o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare cu executare este în măsură să contribuie la reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Împotriva sentinţei Tribunalului Dolj a declarat apel inculpatul B.V., motivând că instanţa de fond a procedat la o greşită individualizare a pedepsei, deoarece nu a aplicat dispoziţiile art. 741 C. pen., în condiţiile în care, expertiza contabilă în baza căreia instanţa şi-a argumentat sentinţa, conţine o eroare de esenţă, urmare a faptului că nu s-au înaintat expertului date şi informaţii esenţiale referitoare la starea societăţii cu impact asupra modalităţii de calcul a accesoriilor.
Astfel, la data de 4 noiembrie 2005 s-a dispus în cadrul Dosarului nr. 203/F/2005 al Tribunalului Dolj deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi falimentului, faţă de societate şi ridicarea dreptului de administrare a inculpatului, cu numirea unui administrator judiciar.
Potrivi art. 45 din Legea nr. 64/2005, în vigoare la data deschiderii procedurii reorganizării judiciare a societăţii a cărei administrator era inculpatul: "nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel sau cheltuială nu va putea fi adăugată creanţelor născute anterior deschiderii procedurii."
S-a argumentat că Legea nr. 64/2005 reprezintă sub acest aspect legea specială ce limitează calculul accesoriilor prevăzute de dispoziţiile fiscale până la momentul deschiderii procedurii insolvenţei.
Din acest motiv, expertul a înţeles să revină asupra concluziilor iniţiale şi să formuleze un supliment la raportul de expertiză contabilă, la 11 martie 2010, prin care a arătat că valoarea accesoriilor calculată pentru neplata obligaţiilor fiscale este de 68 RON.
În aceste condiţii, este evident că inculpatul nu putea achita aceste accesorii câtă vreme valoarea lor nu era determinată.
Sentinţa a fost criticată şi pentru că instanţa nu a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 85 alin. (3) C. pen., deşi în speţă nu se poate reţine perseverenţa sa infracţională, deoarece anterior nu a mai fost condamnat, pentru o altă faptă de acelaşi gen, ci pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune care nu a determinat prejudicii bugetului consolidat al statului.
În consecinţă, s-a arătat că dacă se apreciază că se impune a i se aplica o pedeapsă, în cauză se poate dispune suspendarea condiţionată acesteia.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a susţinut în baza înscrisurilor prezentate, că inculpatul a achitat integral, atât prejudiciul, reprezentând T.V.A., impozit pe profit cât şi accesoriile acestuia.
În susţinerea motivelor de apel, s-au depus la dosarul cauzei, raport de expertiză contabilă extrajudiciară, supliment la acesta, adresa din 12 februarie 2009, a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Dolj, extras de registru de la aceiaşi instituţie privind pe inculpat şi acte de filiaţie privind pe acesta.
A fost ascultat inculpatul potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (I1) C. proc. pen.
Prin Decizia penală nr. 143 din 17 iunie 2011, Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispoziţiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul inculpatului B.V., a desfiinţat hotărârea atacată numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei închisorii şi a dispoziţiilor privind soluţionarea acţiunii civile.
În baza art. 861 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an şi 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare ce s-a compus din cuantumul pedepsei la care s-a adăugat un interval de 2 ani, în total 3 ani şi 6 luni. În baza art. 863 C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte conform programului de supraveghere la S.P. de pe lângă Tribunalul Dolj, să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza 865 alin. (2) C. pen. durata termenului de încercare se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei respectiv 27 noiembrie 2009. S-au aplicat dispoziţiile art. 71 alin. (5) C. pen.
A fost obligat inculpatul la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform C. proCod Fiscal de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data de 11 ianuarie 2011, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a reţinut că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a procedurii simplificate, în cauză, potrivit prevederilor dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în condiţiile în care inculpatul prin declaraţia dată în faţa primei instanţe la data de 9 februarie 2011 a recunoscut în totalitate faptele pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat ca judecarea să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 741 C. pen., s-a reţinut că aceste dispoziţii legale introduse prin Legea nr. 202/2010, au fost declarate ca neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011. Însă, declararea ca neconstituţională a dispoziţiei legale analizate nu exclude aplicarea sa, ca lege penală mai favorabilă, potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Instanţa de apel, similar celor reţinute de instanţa de fond, a constatat că dispoziţiile art. 741 C. pen. nu sunt incidente în speţă, deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicabilitate ale acesteia.
În acest sens se reţine că, potrivit art. 741 alin. (1) şi (2) C. pen., în cazul săvârşirii unor infracţiuni economice, prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă până la soluţionarea cauzei în primă instanţă inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, care este până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Temeiul răspunderii inculpatului pentru prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, în speţa dedusă judecăţii, îl constituie răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, reglementată de art. 998, 999 C. civ.
Or, acest temei al răspunderii obligă inculpatul la repararea prejudiciului integral, atât în ce priveşte dauna efectivă (lucru cesans), cât şi beneficiul nerealizat (damnum emergens).
Prin urmare, dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 64/2005 nu sunt aplicabile inculpatului ci se referă numai la răspunderea societăţii (contribuabil, persoană juridică, subiect de drept distinct) aflată în reorganizare judiciară sau faliment.
În acest sens, art. 17 alin. (2) C. proCod Fiscal precizează, că are calitatea de contribuabil orice persoană fizică ori juridică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume, bugetului de stat consolidat în condiţiile legii.
Debitor în raporturile dreptului material fiscal sunt potrivit art. 25 alin. (1) C. proCod Fiscal, acele persoane care potrivit legii au obligaţia de plată a drepturilor de creanţă fiscală prevăzute la art. 21 C. proCod Fiscal
Ca urmare, se impune a se face distincţie între răspunderea inculpatului, consecinţă a săvârşirii de către acesta a unei infracţiuni şi răspunderea contribuabilului în temeiul normelor de drept fiscal, răspundere ce aparţine contribuabilului, în speţă, societatea a cărui administrator a fost inculpatul.
Chiar dacă, în speţă, în vederea determinării cuantumului prejudiciului se aplică nomele de drept fiscal, aceasta nu este de natură a schimba temeiul răspunderii juridice a inculpatului şi nici a limita răspunderea acestuia, potrivit dispoziţiilor legale ce limitează răspunderea contribuabilului persoană juridică, aflat în reorganizare judiciară sau faliment, potrivit dispoziţiilor ce reglementează această materie sau dispoziţiilor art. 1221 C. proCod Fiscal
S-a reţinut astfel că în mod temeinic, prima instanţă a stabilit răspunderea inculpatului şi cu privire la plata majorărilor de întârziere aferente prejudiciului adus bugetului consolidat al statului, prin fapta inculpatului ce are caracterul unei infracţiuni.
Pentru aceste considerente, dispoziţiile art. 741 C. pen. nu sunt aplicabile inculpatului, neputându-se reţine că acesta a achitat în integralitate prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii.
S-a apreciat că este fondat apelul inculpatului cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, stabilite de prima instanţă.
În acest sens, s-a reţinut că, deşi, inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru infracţiunile prevăzute de art. 215 alin. (1) şi (4) cu aplic art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 1275 din Legea nr. 64/2005, modificată prin Legea nr. 149/2004, constând în activitatea inculpatului ce în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a introdus în circuitul civil, ca mijloace de plată, file C.E.C. fără a avea disponibil în contul societăţii şi fără a avea specimen de semnătură în bancă, precum şi alte activităţi care încălcau obligaţia de a prezenta documentele contabile ale societăţii pe care o administra, aceste infracţiuni sunt concurent cu infracţiunile din cauza de faţă, fapt care nu impune revocarea suspendării executării pedepsei anterior aplicate inculpatului.
Pe de altă parte, infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat anterior sunt infracţiuni care au produs prejudiciu în patrimoniul altor persoane de drept privat, nefiind dintre infracţiunile de natură a cauza prejudicii bugetului consolidat al statului, astfel că nu pot fi reţinute ca infracţiuni similare celei cercetate în cauza de faţă.
S-au avut în vedere şi datele favorabile ce caracterizează persoana inculpatului, ce este căsătorit, are în întreţinere un copil minor, este angajat în cadrul SC R. SA Craiova, a avut un comportament sincer pe parcursul procesului, astfel reţinându-se că scopul pedepsei în sensul art. 52 C. pen., poate fi atins şi fără executare efectivă a pedepsei aplicate, însă, dat fiind faptul că în cauza soluţionată anterior inculpatului i s-au aplicat dispoziţiile art. 81 C. pen., instanţa de apel a considerat că urmarea aplicării regulilor privind concursul de infracţiuni, scopul pedepsei poate fi mai bine realizat prin aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Analizând cauza potrivit dispoziţiilor art. 371 C. proc. pen., instanţa de apel a mai constatat că, referitor la latura civilă a cauzei, eronat prima instanţă a dispus obligarea inculpatului la plata dobânzilor legale şi a penalităţilor de întârziere aferente prejudiciului cauzat de inculpat bugetului consolidat de stat, conform Cod Fiscal, deoarece în materia creanţelor fiscale beneficiul nerealizat prin plata cu întârziere a unor obligaţii fiscale, este cuantificat prin majorări de întârziere, iar nu prin dobânzi şi penalităţi, iar reglementarea şi modul de calcul al acestora este cuprinsă în C. proCod Fiscal, art. 119 şi următoarele, iar nu în Cod Fiscal
În consecinţă, a dispus obligarea inculpatului la plata majorărilor de întârziere aferente calculate conform C. proCod Fiscal de la data de 25 octombrie 2005 şi până la data de 11 ianuarie 2011.
Împotriva Deciziei penale nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs inculpatul B.V. invocând cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În motivare, a susţinut că la individualizarea pedepsei nu au fost avute în vedere circumstanţele sale personale favorabile, comportarea sinceră în proces şi întrucât a achitat în întregime prejudiciul cauzat bugetului de stat sunt incidente dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. pen. care prevăd aplicarea unei sancţiuni administrative.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul inculpatului B.V. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Se constată că, în urma analizării materialului probator administrat în cauză, instanţele de fond şi apel au reţinut o corectă situaţie de fapt, o justă încadrare a faptei inculpatului B.V., constatând că vinovăţia acestuia a fost dovedită, fiind întrunite condiţiile legale pentru răspunderea penală a inculpatului pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În primă instanţă, la termenul din 9 februarie 2011, când pricina s-a judecat în fond, inculpatul B.V., în prezenţa apărătorului ales a declarat până la începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declaraţia inculpatului făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., iar din probele administrate la urmărire penală fapta inculpatului a fost stabilită şi existau suficiente date cu privire la persoana sa pentru a i se stabili o pedeapsă. Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatului pentru evaziune fiscală, aplicându-i-se o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
În recurs, inculpatul a invocat cazul de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului B.V. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., natura şi gravitatea faptei comise - infracţiune economică prin care s-a pricinuit o pagubă bugetului de stat, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat.
Este adevărat că inculpatul a avut o comportare sinceră în proces, recunoscând săvârşirea faptei reţinută în actul de sesizare a instanţei, judecata realizându-se pe baza probelor administrate la urmărire penală, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. şi implicit reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.
Se constată însă că aceeaşi împrejurare - comportarea sinceră în proces - a fost valorificată o dată prin reţinerea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. astfel că nu justifică a fi reţinută în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă prevăzută de dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen.
Cât priveşte persoana inculpatului B.V., se constată că este angajat în cadrul SC R. SA Craiova, este căsătorit şi are un copil minor în întreţinere, dar anterior a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru înşelăciune prev. de art. 215 alin. (1) şi (4) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi infracţiunea prev. de art. 1275 din Legea nr. 149/2009, întrucât în calitate de administrator al unei societăţi comerciale a introdus în circuitul civil ca mijloace de plată file C.E.C. fără a avea disponibil în contul societăţii şi fără a avea specimen de semnătură în bancă precum şi pentru alte activităţi care încălcau obligaţia de a prezenta documentele necesare de pe înregistrările contabile ale societăţii ce o administra la acea dată.
Infracţiunile sunt concurente cu fapta dedusă judecăţii, ceea ce a atras incidenţa dispoziţiilor art. 85 alin. (1) C. pen., fiind anulată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 409 din 10 iulie 2006 a Tribunalului Dolj şi contopite pedepsele.
Prin urmare, o reducere a cuantumului pedepsei închisorii aplicată inculpatului pentru evaziune fiscală, nu se justifică în raport de antecedenţa penală a inculpatului ce a manifestat perseverenţă infracţională.
În recurs, apărarea a mai susţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 741 alin. (2) C. pen. şi întrucât inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat bugetului de stat se impunea să-i fie aplicată o sancţiune administrativă.
Criticile formulate vor fi examinate prin prisma cazului de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 (pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege), iar nu al cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 20 C. proc. pen. (a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului), care este incident numai dacă, după pronunţarea hotărârii atacate şi până la judecarea recursului a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului, prin care fapta a fost dezincriminată (art. 12 C. pen.) sau care cuprinde dispoziţii mai favorabile inculpatului sub aspectul incriminării sau al pedepsei (art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)), ceea ce nu este cazul în speţă.
Dispoziţiile art. 741 C. pen. - reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancţiuni administrative în cazul anumitor infracţiuni - au fost introduse prin art. XX pct. 2 din Legea nr. 202/2010, dar declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 573 din 3 mai 2011 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 363/25.05.2011.
Dispoziţiile legale enunţate sunt în principiu aplicabile în cauză, întrucât constituie o lege penală mai favorabilă, avându-se în vedere că prevăd că în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, infracţiuni economice prevăzute în legi speciale (infracţiunea de evaziune fiscală fiind una dintre acele infracţiuni economice la care textul face referire) prin care s-a pricinuit o pagubă, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la soluţionarea cauzei în primă instanţă, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârşită se reduc la jumătate. La alin. (2) al art. 741 C. pen. se prevede că în situaţia în care prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul judiciar.
Prin urmare, în raport de sancţiunile penale ce sunt prevăzute, dispoziţiile art. 741 C. pen. constituie o lege penală mai favorabilă.
În speţă, inculpatul nu poate beneficia însă de dispoziţiile legale favorabile pentru că nu a acoperit integral prejudiciul cauzat bugetului de stat.
În soluţionarea acţiunii civile, instanţa este ţinută şi de respectarea principiului reparaţiei integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât şi acoperirea folosului material, a unui câştig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens.
În cauză, inculpatul a achitat obligaţiile fiscale de la care societatea ce o administra s-a sustras, ce au constat în T.V.A. (taxă pe valoare adăugată) în cuantum de 3.731 RON şi impozit pe profit în sumă de 3.147 RON, dar nu a achitat majorările de întârziere (damnum emergens) aferente sumei achitate, calculate conform C. proCod Fiscal de la 25 octombrie 2005 când obligaţiile legale de plată au devenit scadente şi până la 11 ianuarie 2011 când inculpatul a achitat paguba efectivă.
Corect, cele două instanţe, fond şi apel au apreciat că dispoziţiile art. 741 C. pen. nu-i sunt aplicabile inculpatului, de vreme ce nu a acoperit integral prejudiciul cauzat adică nu numai paguba efectivă dar şi beneficiul nerealizat constând în majorări de întârziere aferente sumei achitate.
Constatând că Decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul inculpatului B.V. declarat împotriva Deciziei penale nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.V. împotriva Deciziei penale nr. 143 din 17 iunie 2011 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4138/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4145/2011. Penal → |
|---|
