ICCJ. Decizia nr. 4105/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4105/2011
Dosar nr.9418/1/2011
Şedinţa publică din 25 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011), printre altele, s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.G. şi T.A.V.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul nr. 2293D/P/2009 din 29 iulie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. - S.T. Bucureşti, au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, inculpaţii M.G., zis "G." sau "Z." pentru săvârşirea infracţiunilor de: complicitate la introducere în ţară de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.; T.A.V., pentru săvârşirea infracţiunilor de: introducere în ţară de droguri de mare risc, prev. de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000; trafic de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut, în esenţă că la data de 19 iunie 2009, inculpatul T.A.V., în complicitate cu inculpatul M.G. şi cu S.S.S., a transportat cantitatea de 1.987,4 grame heroină din Bulgaria în România şi a remis-o lui D.A.C. zis "C.".
Prin Sentinţa penală nr. 902 din 21 decembrie 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au dispus următoarele:
I. În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul disp. art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.G. la pedeapsa de 11 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
I s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia de la 5 iunie 2010 la zi.
II. În temeiul art. 3 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 15 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2002 a fost condamnat inculpatul T.A.V. la pedeapsa de 10 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 15 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 rap. la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În temeiul art. 65 C. pen. i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenţia de la data de 5 iunie 2010 la zi.
A fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 55.000 RON cheltuieli judiciare către stat.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a apreciat că se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a acestora, având în vedere că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 143 cu referire la art. 148 lit. f) C. proc. pen., referitor la existenţa unei presupuneri rezonabile de comitere a faptelor, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii este închisoarea mai mare de patru ani şi există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere circumstanţele de săvârşire a faptelor, astfel cum au fost reţinute în actul de sesizare şi în hotărârea de condamnare.
În consecinţă, s-a apreciat că sunt nefondate cererile de revocare a măsurii arestării preventive şi de luare a unor măsuri alternative arestării.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.G., solicitând revocarea măsurii arestării preventive şi continuarea judecăţii în stare de libertate.
Concluziile formulate de reprezentantul Parchetului, de apărătorul recurentului inculpat şi ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.
Înalta Curte, examinând recursul declarat de inculpat, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea măsurii arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Înalta Curte, în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Ordinea publică reprezintă climatul social optim, firesc, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri şi care se traduce prin funcţionarea normală a instituţiilor statului, menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
Deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esenţială a infracţiunii, aceasta nu înseamnă că la aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existenţa pericolului public poate rezulta, între altele, din însuşi pericolul social al infracţiunilor de care este învinuit inculpatul, din reacţia publică la comiterea unor astfel de infracţiuni, din posibilitatea comiterii unor alte asemenea fapte de către alte persoane, în lipsa unei reacţii ferme faţă de cei bănuiţi ca autori ai faptelor respective.
În acord cu prima instanţă, Înalta Curte apreciază că sunt întrunite şi la acest moment procesual condiţiile prevăzute de art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. (3) C. proc. pen., impunându-se, în continuare, privarea de libertate a inculpatului.
Se reţine, de asemenea, că menţinerea arestării preventive a inculpatului nu contravine dreptului la libertate ocrotit de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, iar pe de altă parte, având în vedere circumstanţele reale ale faptelor, modalitatea concretă de săvârşire, gradul crescut de pericol social ce caracterizează aceste fapte, durata detenţiei provizorii nu excede termenului rezonabil la care face referire art. 5 parag. 3 din Convenţie, existând temeiuri suficiente pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectau du-se legislaţia internă şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
În acelaşi sens, Înalta Curte reţine că, în cauză, menţinerea măsurii arestării preventive nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpatului de a fi judecat într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestuia încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de fond, de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 200 RON, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G.M. împotriva Încheierii din 14 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în Dosarul nr. 36604/3/2010 (213/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2011.
Procesat de GGC - AA
| ← ICCJ. Decizia nr. 4102/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4107/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
