ICCJ. Decizia nr. 4169/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4169/2011
Dosar nr. 441/89/2011
Şedinţa publică din 7 decembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 80 din 14 aprilie 2011 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 441/89/2011, a fost condamnat inculpatul H.D. zis „M.”, fiul lui G. şi I., născut la data de 02 iunie 1970 în comuna Vinderei, jud. Vaslui, domiciliat în sat Prunaru, comuna Bujoreni, jud. Teleorman, cetăţean român, fără antecedente penale, în prezent deţinut în Penitenciarul Iaşi, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzut de art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
Pe durata executării pedepsei i s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit termen de încercare de 5 ani şi 6 luni.
Conform art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere s-a suspendat şi executarea pedepselor accesorii.
Pe durata termenului de încercare s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Vaslui, desemnat ca organ de supraveghere;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a-i putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. privind revocarea măsurii, în cazul săvârşirii unor noi infracţiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H.D.
S-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 22 decembrie 2010 până la zi.
S-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
A fost obligat inculpatul să plătească Spitalului Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad suma de 2.021,124 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare şi suma de 511,80 RON cu titlu de cheltuieli ocazionate cu transportarea părţii vătămate cu ambulanţa, sume care vor fi actualizate la data executării.
În temeiul art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus disjungerea acţiunii civile formulate de partea civilă B.S.M., care va fi suspendată până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a inculpatului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul H.D. în vârstă de 40 de ani are domiciliul legal în satul Prunaru, comuna Bujoreni, judeţul Teleorman, este căsătorit, are 5 copii însă anterior lunii decembrie 2010 a revenit la locuinţa părintească din satul Brădeşti, comuna Vinderei judeţul Vaslui, cu motivaţia că doreşte să-şi ajute părinţii, deşi a declarat că soţia sa l-a ameninţat cu separarea în fapt dacă pleacă de acasă.
În acelaşi sat locuiesc fratele inculpatului, HG şi nepotul său H.V., precum şi partea vătămată B.S.M., ultimul în vârstă de 24 de ani.
La data de 20 decembrie 2010, HG a avut un conflict cu o persoană străină de sat, astfel că în jurul orelor 18,30, după ce a consumat băuturi alcoolice, acesta a mers la barul SC „D.” SRL din localitate având asupra sa o secure, cu intenţia de a-l agresa pe numitul C.I., domiciliat în localitatea Lungeşti, judeţul Galaţi. La acelaşi local s-au deplasat şi inculpatul H.D. împreună cu nepotul său, H.V., în vârstă de 20 de ani (inculpatul avea asupra sa un cuţit de bucătărie cu lama fixă, în lungime totală de 26 cm pe care îl ţinea la brâu la baza pantalonilor, în dreptul şoldului stâng şi o secure).
Pe fondul scandalului produs în bar, partea vătămată B.S.M. a ieşit afară, iar în faţa acestuia a ieşit inculpatul care a lovit prima persoană ce i-a ieşit în faţă, aceasta fiind chiar partea vătămată căreia inculpatul i-a aplicat o lovitură de cuţit în zona toracică stângă. Urmare loviturii primite, partea vătămată a fugit înapoi în bar şi le-a spus celor prezenţi că a fost tăiat.
În conflict s-au implicat şi alte persoane, iar inculpatul a fost lovit cu o sticlă în zona pometului obrazului stâng (H.V., nepotul inculpatului nu a avut o atitudine violentă în conflict, ci dimpotrivă, a încercat calmarea situaţiei).
Ulterior, inculpatul şi fratele său, martorul HG s-au retras în curtea locuinţei lor, iar scandalul a luat sfârşit.
Partea vătămată B.S.M. a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” din Bârlad unde i s-au acordat îngrijiri medicale de specialitate, în perioada 20 decembrie 2010 - 28 decembrie 2010.
Fiind sesizate, organele de poliţie au început primele verificări, iar la data de 22 decembrie 2010 cercetările au fost preluate de procuror urmare concluziilor medico-legale provizorii potrivit cărora partea vătămată a prezentat leziuni traumatice severe care i-au pus viaţa în primejdie.
Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Cabinetul Medico-Legal Bârlad, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate înţepate linia axilară medie hemitorace stâng, penetrante în cavitatea toracică, cu interesarea coastei a VI-a şi a pleurei, cu hemotorax; leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu un obiect tăietor înţepător, posibil lovire unică cu un cuţit aplicat pe faţa externă a hemitoracelui stâng, într-o poziţie victimă-agresor, cea mai probabilă de faţă în faţă sau uşor lateral stânga victimei, dacă cuţitul a fost ţinut în mâna dreaptă, pot data din 20 decembrie 2010 şi au necesitat 22 - 24 zile de îngrijiri medicale de la data producerii, au pus în primejdie viaţa victimei care însă nu a rămas cu alte efecte din cele prevăzute de art. 182 C. pen.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului H.D. comisă în împrejurările sus-menţionate, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 C. pen. cu referire la art. 175 lit. i) C. pen.
La primul termen de judecată din data de 06 aprilie 2011, inculpatul H.D. a declarat că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută prin actul de sesizare a instanţei şi că solicită judecarea în baza probelor administrate în timpul urmăririi penale pe care le cunoaşte şi le însuşeşte, conform art. 3201 C. proc. pen.
Instanţa de fond, verificând din oficiu şi constatând că a fost legal sesizată, că din probele administrate în timpul urmăririi penale rezultă că faptei săvârşite de inculpat i s-a dat o încadrare juridică corectă, că sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse, a admis cererea inculpatului de judecare potrivit procedurii simplificate prevăzută de art. 3201 C. proc. pen.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere, în cadrul criteriilor generale prevăzute de art. 52 şi de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), gradul de pericol social concret al faptei, urmarea produsă, conduita sinceră de regret şi de colaborare a inculpatului cu organele de urmărire penală, împrejurările în care a fost săvârşită infracţiunea, faptul că din anul 1991 când inculpatul a comis o infracţiune de furt, nu a mai săvârşit alte fapte antisociale, datele privind persoana inculpatului, că acesta are 3 copii minori în întreţinere, precum şi dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., apreciind că scopul preventiv şi educativ al sancţiunii cerut de art. 52 C. pen. poate fi atins şi fără executarea efectivă a pedepsei, prin aplicarea art. 861 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a admis acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Municipal de Urgenţă „Elena Beldiman” Bârlad şi Serviciul de Ambulanţă Judeţean Vaslui şi a dispus obligarea inculpatului la plata sumelor de 2.021,124 RON cheltuieli de spitalizare ocazionate de asistenţa medicală acordată părţii vătămate, respectiv de 511,80 RON, cheltuieli cu transportul părţii vătămate cu ambulanţa la spital.
În ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.S.M., în temeiul art. 3201 alin. (5) C. proc. pen., instanţa de fond a dispus disjungerea acesteia şi suspendarea până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a soluţionat latura penală.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui şi partea vătămată B.S.M.
Parchetul a criticat sentinţa pentru netemeinicie, susţinând că pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supravegherea executării aplicată inculpatului de către instanţa de fond nu este de natură să reflecte corespunzător pericolul social al faptei, rezonanţa socială negativă, sentimentul de insecuritate creat în rândul societăţii civile, să apere de manifestări care vatămă climatul firesc optim pentru menţinerea liniştii cetăţenilor şi respectarea drepturilor acestora.
În consecinţă, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, condamnarea inculpatului la o pedeapsă majorată care să reflecte gradul de pericol social al faptei comise, cu executare în regim de detenţie, precum şi obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale conform prevederilor art. 191 C. proc. pen.
Partea vătămată B.S.M. nu a formulat în scris motivele de apel prin cererea de apel sau printr-un memoriu separat şi nici nu s-a prezentat în instanţă pentru a le susţine oral.
Prin Decizia penală nr. 101/2011 din 20 mai 2011 pronunţată în Dosarul nr. 441/89/2011, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelurile declarate de parchet şi de partea vătămată, a desfiinţat în parte sentinţa în latura penală, şi rejudecând, a majorat cuantumul pedepsei principale aplicate inculpatului H.D. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. c) şi art. 76 alin. (2) C. pen., de la 3 ani şi 6 luni închisoare la 4 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., precum şi durata termenului de încercare stabilit conform art. 861 C. pen. de la 5 ani şi 6 luni la 6 ani.
În baza art. 191 C. proc. pen. a obligat inculpatul să plătească statului suma de 860 RON cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei de fond în care au fost incluse şi onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu în cuantum de 400 RON ce vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiţiei.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei atacate au fost menţinute în rest dispoziţiile acesteia.
Instanţa de apel, examinând hotărârea apelată şi actele şi lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate de procuror, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., a constatat că instanţa de fond, pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, raportat la poziţia inculpatului care a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. introdus prin Legea nr. 202/2010, în mod corect a reţinut situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Vinovăţia în săvârşirea infracţiunii a fost determinată printr-o evaluare a contribuţiei cauzale a inculpatului atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, o analiză a probelor şi argumentare a soluţiei pronunţate pe acele probe care, coroborate susţin situaţia de fapt reţinută.
Astfel, faţă de întreg materialul probator administrat şi elementele evidenţiate în urma analizării acestuia, în mod corect, instanţa de fond a reţinut o încadrare juridică stabilită în concordanţă cu conţinutul constitutiv al normei de incriminare.
Este în mod cert stabilit faptul că, în ziua de 20 decembrie 2010, în faţa barului din satul Brădeşti, comuna Vinderei, judeţul Vaslui, inculpatul H.D. i-a aplicat părţii vătămate B.S.M. o lovitură de cuţit în flancul stâng al hemitoracelui cauzându-i leziuni severe, ce au necesitat un număr de 22 - 24 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii şi care i-au pus viaţa în primejdie; în urma traumatismului suferit partea vătămată nu rămâne cu alte efecte prevăzute de art. 182 C. pen.
Aplicarea unei lovituri cu intensitate, într-o zonă vitală şi prin folosirea unui mijloc apt să producă moartea sunt elemente ce îndreptăţesc concluzia că inculpatul a avut reprezentarea acţiunii sale ce caracterizează intenţia de a ucide specifică infracţiunii de omor, viaţa victimei fiind salvată datorită îngrijirilor medicale acordate.
Sub aspectul tratamentului sancţionator aplicat inculpatului, Curtea a constatat că în operaţiunea de individualizare a pedepsei, instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), a analizat pericolul social al faptei deduse judecăţii, elementele obiective şi subiective ce au condus la săvârşirea infracţiunii, personalitatea făptuitorului şi necesităţile procesului de reeducare şi resocializare ale acestuia.
Pedeapsa la care a fost condamnat inculpatul H.D. este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a activităţii infracţionale concrete comisă de inculpat, a gradului de pericol social concret al infracţiunii, relevat de împrejurările săvârşirii ei, precum şi a circumstanţelor personale ale inculpatului - atitudinea procesuală caracterizată prin recunoaştere şi regret, gradul de dezvoltare intelectuală şi starea psihică.
Toate aceste elemente au fost avute în vedere la cuantificarea pedepsei aplicate inculpatului de către prima instanţă, care însă a manifestat clemenţă prin dozarea pedepsei într-un cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reţinerii în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.
Cum datele cauzei relevă suficiente elemente din care rezultă un grad sporit de periculozitate a inculpatului, prin natura specifică a infracţiunii cercetate, asociate cu capacitatea scăzută de gestionare a furiei şi perceperea deficitară a valorilor morale, factori care au precipitat comportamentul infracţional al inculpatului, Curtea a constatat că scopul prevăzut de art. 52 C. pen. poate fi atins prin aplicarea unei pedepse într-un cuantum majorat.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei aplicate, Curtea a apreciat că scopul preventiv-educativ al acesteia poate fi atins şi fără executare efectivă, prin instituirea unui control permanent asupra conduitei inculpatului şi îndeplinirea de către acesta a obligaţiilor impuse prin sentinţa apelată, pe durata termenului de încercare conform art. 863 C. pen., mai ales dacă se are în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită cooperantă pe parcursul procesului penal, are un domiciliu stabil, copii minori în întreţinere, iar pronunţarea condamnării constituie un serios avertisment asupra conduitei sale viitoare.
Ca o consecinţă a condamnării inculpatului prin stabilirea vinovăţiei sale în săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, deci a culpei sale infracţionale, s-a reţinut că acestuia îi revine obligaţia de a plăti statului toate cheltuielile efectuate de la începerea urmăririi penale şi până la punerea în executare a hotărârii de condamnare, aspect omis de prima instanţă.
Împotriva deciziei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie atât în ce priveşte soluţia pronunţată pe latura penală, cât şi în ce priveşte soluţia dispusă asupra laturii civile a cauzei.
Referitor la latura penală a cauzei s-a susţinut, pe de o parte, că la încadrarea juridică a faptei ar fi trebuit să se reţină şi circumstanţa agravantă a premeditării motivat de împrejurarea că intimatul inculpat a plecat de acasă înarmat cu un cuţit şi o secure şi a pornit spre bar în ideea de a se răfui cu o anume persoană, iar pe de altă parte, că pedeapsa aplicată inculpatului şi menţinerea suspendării executării acesteia, chiar fără a se reţine şi premeditarea, aruncă în derizoriu ierarhia valorilor sociale şi regimul punitiv exprimat de cuantumul pedepselor aferente infracţiunilor contra vieţii.
În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a susţinut că instanţa de prim control judiciar nu a reţinut completarea de către procuror în faza dezbaterilor a motivelor de apel, respectiv aspectul că sentinţa este nelegală şi prin dezlegarea dată unei acţiuni civile inexistente, deoarece nici în cursul urmăririi penale şi nici în faţa primei instanţe, partea vătămată nu a declarat că se constituie parte civilă sau că ar avea pretenţii faţă de inculpat.
În consecinţă, în temeiul art. 38515 coroborat cu art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen. s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei şi deciziei şi rejudecând, să se dispună majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea art. 74 lit. c) C. pen. şi reţinerea circumstanţei agravante a premeditării, executarea acesteia în regim de detenţie şi înlăturarea din sentinţă a dispoziţiei de disjungere a acţiunii civile formulate de partea civilă B.S.M.
Examinând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor indicate de parchet cât şi din oficiu în conformitate cu dispoziţiile art. 3859 alin. ultim C. proc. pen. se constată că recursul este fondat în parte şi anume în ceea ce priveşte soluţia dată laturii civile a cauzei.
Referitor la prima critică adusă deciziei şi care vizează greşita încadrare juridică a faptei în sensul nereţinerii şi a dispoziţiilor art. 175 lit. a) C. pen. care incriminează omorul săvârşit cu premeditare, critică invocată pentru prima oară în recurs şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată.
Premeditarea ca element circumstanţial de agravare a omorului trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până în momentul executării infracţiunii;
- în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării acestei hotărâri, făptuitorul trebuie să mediteze, să-şi concentreze toate forţele pentru a asigura un rezultat favorabil acţiunii sale;
- în intervalul de timp scurs între momentul hotărârii infracţionale şi momentul începerii executării omorului, făptuitorul trebuie să efectueze acte de pregătire, care pot consta în confecţionarea, adaptarea sau procurarea de instrumente sau mijloace necesare săvârşirii omorului sau de informaţii care să creeze condiţii favorabile săvârşirii faptei.
În lipsa oricăreia dintre condiţiile susmenţionate nu există premeditare.
Din probele administrate în cursul urmăririi penale în baza cărora s-a dispus condamnarea intimatului inculpat nu rezultă că acesta a gândit asupra modului de săvârşire a infracţiunii, că a efectuat acte de pregătire care să reflecte hotărârea luată şi nici că a trecut un interval de timp de la momentul luării rezoluţiei infracţionale de a ucide şi până la momentul comiterii faptei.
Dimpotrivă, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale împreună cu nepotul său, martorul H.V., auzind gălăgie în barul SC „D.” SRL situat în imediata apropiere a casei sale, bar în care se afla şi fratele său, martorul HG şi aflând de la acesta că s-a certat cu o persoană din localitatea Lungeşti, intimatul inculpat a luat din casă un cuţit şi din curte o secure şi a mers la bar însoţit de fratele şi nepotul său. Din barul respectiv a ieşit intimatul parte vătămată pe care inculpatul l-a lovit cu cuţitul pe care îl purta la brâu, în dreptul şoldului stâng în zona toracică stângă, după care s-a refugiat în curtea casei sale.
Este evident că intimatul inculpat a plecat din curtea locuinţei sale înarmat cu un cuţit având lungimea totală de 26 cm şi cu o secure, cu intenţia de a ucide, dar nu rezultă că a pregătit, a premeditat comiterea faptei care a fost încadrată corespunzător în prevederile art. 20 raportat la art. 174 cu referire la art. 175 lit. i) C. pen., negăsindu-şi aplicabilitate în speţă şi agravanta prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen.
În ce priveşte cea de-a doua critică adusă deciziei şi circumscrisă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi care vizează greşita individualizare a pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul cât şi modalitatea de executare, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.
Gradul ridicat de pericol social al faptei comise de intimat reliefat de modul şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită şi de urmarea produsă, - invocate de parchet ca argumente în susţinerea cererii de majorare a pedepsei şi de executare a acesteia în regim de detenţie - au fost avute în vedere de instanţa de apel care a majorat pedeapsa stabilită de instanţa de fond la 4 ani închisoare.
Dar, aşa cum a reţinut instanţa de apel, la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere, pe lângă pericolul social al faptei şi datele privind persoana inculpatului şi anume, atitudinea procesuală caracterizată prin recunoaşterea faptei, regretul manifestat, nivelul de dezvoltare intelectuală şi starea psihică în care a comis fapta, respectiv, după ce a aflat de la fratele său despre incidentul pe care acesta l-a avut în bar cu o persoană dintr-o altă localitate, lipsa antecedentelor penale.
Este justificată reţinerea în favoarea inculpatului a circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen. dată fiind atitudinea sa după săvârşirea infracţiunii de a se prezenta în faţa autorităţilor şi de a se comporta sincer în cursul procesului penal.
În ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază, în acord cu concluzia la care au ajuns instanţa de fond şi instanţa de prim control judiciar că scopul preventiv şi educativ al acesteia poate fi atins şi fără executare efectivă, prin instituirea unui control permanent asupra conduitei intimatului inculpat şi îndeplinirea de către acesta pe durata termenului de încercare care a fost majorată la 6 ani, a obligaţiilor prevăzute în art. 863 C. pen. În plus, întrucât inculpatul nu are antecedente penale, a avut o conduită cooperantă pe parcursul procesului penal, are un domiciliu stabil, copii minori în întreţinere, se apreciază că pronunţarea condamnării în condiţiile art. 861 C. pen. constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, nu va mai săvârşi infracţiuni.
Este fondată însă critica adusă deciziei de parchet care vizează greşita disjungere a acţiunii civile formulată de partea civilă B.S.M. şi care se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 172 C. proc. pen.
Dispoziţiile art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. prevăd posibilitatea disjungerii acţiunii civile atunci când instanţa de judecată consideră că este necesară administrarea de probe pentru soluţionarea acesteia. Dar, pentru a fi aplicabile prevederile legale susmenţionate este necesar ca în cauză să existe constituire de parte civilă.
Din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că partea vătămată B.S.M. - major - s-a constituit parte civilă în cauză sau că ar fi formulat pretenţii faţă de inculpat (aspect cu privire la care a fost întrebat în mod expres de către procuror iar la instanţa de judecată nu s-a prezentat).
În absenţa manifestării exprese de dorinţă a părţii vătămate de a se constitui parte civilă, rezultă că nu există o latură civilă, raportat la victima agresiunii. Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (5) C. proc. pen. şi a disjuns o acţiune civilă inexistentă.
Reţinând că sub acest din urmă aspect hotărârile pronunţate în cauză sunt nelegale, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul declarat de parchet, se vor casa în parte Decizia şi sentinţa şi rejudecând, se va înlătura dispoziţia din sentinţă privind disjungerea acţiunii civile (menţinută în decizie) şi se va lua act că partea vătămată B.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate şi netemeinicie a sentinţei şi deciziei se vor menţine celelalte dispoziţii ale acestora.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat H.D. în sumă de 200 RON se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva Deciziei penale nr. 101 din 20 mai 2011 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, privind pe inculpatul H.D.
Casează, în parte, Decizia penală recurată şi Sentinţa penală nr. 80 din 14 aprilie 2011 a Tribunalului Vaslui, secţia penală şi rejudecând înlătură dispoziţia din sentinţă privind disjungerea acţiunii civile şi ia act că partea vătămată B.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 415/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 418/2011. Penal → |
|---|
