ICCJ. Decizia nr. 418/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 418/2011
Dosar nr. 1508/97/2010
Şedinţa publică din 4 februarie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Tribunalul Hunedoara, prin Sentinţa penală nr. 108 din 1 iulie 2010 a condamnat inculpatul P.C. (fiul lui I. şi A., născut la data de 29 decembrie 1960 în Uricani), la 12 ani închisoare pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) şi alin. (3) C. pen.
A interzis inculpatului exerciţiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., în condiţiile şi pe durata prevăzute de art. 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată perioada de timp executată în stare de reţinere şi arest preventiv de la data de 03 noiembrie 2009 până la data de 01 iulie 2010.
A obligat inculpatul la plata sumei de 5.673,9 RON cu titlu de daune materiale către partea civilă Spitalul de Urgenţă Petroşani, cu sediul în Petroşani, str. D., judeţul Hunedoara.
A constatat că părţile vătămate D.M., domiciliată în Uricani, str. V, judeţul Hunedoara, P.C.A. şi P.A.M., prin curator P.I., domiciliaţi în Uricani, str. S., judeţul Hunedoara, nu s-au constituit părţi civile în cauză.
A obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul P.C. din localitatea Uricani, judeţul Hunedoara, în vârstă de 49 de ani, s-a căsătorit în anul 1993 cu numita P.M., în vârstă de 33 de ani. Din relaţia celor doi au rezultat minorii P.A.M., născută la 21 septembrie 1994 şi P.C.A., născut la data de 02 aprilie 1997.
Iniţial, relaţiile dintre soţi s-au situat în sfera normalităţii, însă în ultimii 4 - 5 ani aceste relaţii s-au degradat pe fondul suspiciunilor inculpatului legate de presupusele relaţii extraconjugale pe care soţia le-ar fi avut.
Din aceste motive P.M. a introdus de două ori acţiune de divorţ la Judecătoria Petroşani, renunţând însă de fiecare dată la judecată.
În ziua de 12 octombrie 2009, în jurul orei 08.00, inculpatul s-a deplasat la un teren agricol pe care îl deţinea în zona Dealul lui Vâncu, din localitatea Uricani, unde a amenajat clădiri cu destinaţie de locuinţă şi adăpost de animale, cu scopul de a transporta în podul grajdului fânul adunat în clăi pentru depozitare.
Constatând că fânul se umezise, a amânat transportul până în jurul amiezii, când a sunat-o pe soţia sa, solicitându-i să vină să-l ajute să transporte fânul în pod. Aceasta a venit după circa o jumătate de oră, însă inculpatul văzând că este irascibilă, în jurul orei 15.00, i-a cerut să plece acasă.
P.C. a continuat să ducă fânul în pod, iar în jurul orei 17.00 şi-a sunat din nou soţia pe telefonul mobil, solicitându-i să vină pentru a încheia lucrul.
P.M. a sosit după circa o oră, iar la 15 minute după venirea acesteia, inculpatul şi-a manifestat intenţia de a servi masa, invitându-şi şi soţia (care a refuzat). După ce a servit masa, inculpatul a revenit din cabană şi având senzaţia că P.M. se uită cu insistenţă într-o anumită direcţie, a întrebat-o dacă se uită după presupusul amant. În urma răspunsului afirmativ şi în contextul în care soţia l-a întrebat pe inculpat dacă este deranjat de acest aspect, inculpatul s-a enervat şi a ameninţat-o că îi va da foc în cazul în care nu va înceta cu astfel de afirmaţii.
Consecventă în atitudinea sa, victima a răspuns că nu poate să îşi pună în aplicare ameninţarea întrucât nu are chibrituri şi l-a urmat pe acesta înspre beciul clădirii, unde s-a aşezat pe treptele de acces cu spatele la inculpat şi continuând să îl şicaneze.
Inculpatul ajuns într-o stare de surescitare psihică, a luat un bidon în care se afla benzină, a revenit la victimă şi, sub imperiul stării de nervozitate, a stropit-o cu benzină, apoi cu ajutorul unei brichete a incendiat-o.
Hainele şi părul victimei au luat foc instantaneu, însă cu toate acestea, P.M. a reuşit să stingă flacăra rostogolindu-se pe pământ şi apoi să îndepărteze de pe corp hainele arzând.
După acest moment, deşi prezenta arsuri grave la nivelul capului şi al feţei, a apelat de pe telefonul mobil serviciul de urgenţă şi s-a îndreptat prin forţe proprii spre baza dealului, unde se află oraşul. Ajungând în apropierea locuinţei numitului P.I. (nepotul inculpatului), i-a solicitat acestuia o bluză cu care şi-a acoperit corpul, după care sosind ambulanţa, a fost transportată şi internată la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
În spital, victima a fost supusă intervenţiilor chirurgicale, însă cu toate acestea, în data de 28 octombrie 2009, a decedat ca urmare a gravităţii leziunilor suferite.
Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă unei bronhopneumonii în evoluţia unor arsuri de gradul II şi III (circa 15% din suprafaţa corporală).
S-a reţinut că fapta inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen.
Cu privire la solicitarea inculpatului, prin avocat ales, de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 raportat la art. 175 lit. c) C. pen., în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., tribunalul a motivat că inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă, acceptând în momentul în care şi-a incendiat soţia că rezultatul faptei sale ar putea fi decesul acesteia, neurmărind însă acest lucru.
Nu a fost primită apărarea că inculpatul nu a prevăzut acest rezultat, în condiţiile utilizării unei substanţe inflamabile, aptă să producă leziuni grave într-o perioadă scurtă de timp.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, pericolul social concret al faptei, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită şi persoana inculpatului.
Apreciind comportamentul ireproşabil al inculpatului dinainte de săvârşirea faptei, precum şi atitudinea de regret manifestată de acesta ulterior evenimentului tragic, ţinând seama şi de relaţiile bune pe care acesta le are cu copiii săi minori, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. cu privire la circumstanţele atenuante judiciare şi a dat eficienţă efectelor acestora, prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) lit. c) C. pen., aplicând pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. c) C. pen.
Împotriva hotărârii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi inculpatul P.C.
În motivarea apelului Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara a criticat hotărârea atacată sub aspect penal, apreciind că s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, impunându-se schimbarea încadrării juridice în omor deosebit de grav, datorită suferinţelor cauzate victimei, precum şi o individualizare judiciară greşită, prin reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, şi neaplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Inculpatul în motivarea apelului a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal apreciind că s-a făcut o greşită încadrare juridică a faptei, impunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., vinovăţia pentru moartea victimei fiind sub forma praeterintenţiei, şi a solicitat instanţei reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate şi reducerea acestuia, dându-se o mai mare eficientă circumstanţelor atenuante.
Referitor la motivul de apel prin care parchetul a criticat hotărârea atacată, susţinând schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., s-a motivat că este nefondat deoarece omorul nu a fost săvârşit prin cruzimi.
Astfel, prin „cruzimi", în sensul dat de legiuitor, trebuie să se înţeleagă modurile, procedeele, mijloacele şi actele de violenţă aplicate victimei, de natură sau pentru a-i provoca suferinţe deosebit de mari şi prelungite în timp, fie pentru a ucide, fie pentru a o chinui înainte de a o ucide sau înainte de survenirea morţii acesteia.
Moartea victimei s-a produs la 16 zile după acţiunea de ucidere săvârşită de inculpat, suferinţele fiind inevitabile şi subsecvente acţiunii, iar inculpatul nu a urmărit cauzarea unor dureri deosebite, prelungite în timp.
Suferinţele destul de grele ale victimei se circumscriu suferinţelor inerente oricărei activităţi de ucidere şi nu pot fi apreciate ca şi cruzimi, neexistând o periculozitate sporită a inculpatului reflectată de sentimentul de oroare şi insecuritate socială determinat de acţiunea inculpatului.
Referitor la motivul de apel prin care s-a solicitat înlăturarea circumstanţelor atenuante s-a motivat că este nefondat, deoarece prima instanţă în mod justificat a motivat că regretul inculpatului, comportamentul ireproşabil înainte de săvârşirea infracţiunii, relaţiile bune pe care inculpatul le are cu minorii relevă o periculozitate mai redusă a acestuia.
Dintr-o altă perspectivă, reţinerea circumstanţelor atenuante, justificate şi de modul în care s-a derulat activitatea infracţională, este de natură a asigura o bună proporţionalizare a pedepsei.
Curtea a motivat că, critica parchetului privind neaplicarea pedepsei complementare este fondată din următoarele considerente:
Potrivit art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. omorul calificat se pedepseşte cu închisoarea de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 65 alin. (2) C. pen. aplicarea pedepsei complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă.
Astfel fiind, a apreciat că aplicarea unei pedepse complementare, constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 5 ani este suficientă.
Curtea a reţinut şi arătat că motivul inculpatului prin care a criticat hotărârea atacată privind greşita încadrare juridică a faptei, solicitând schimbarea încadrării juridice în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, este nefondat deoarece:
În cazul infracţiunilor praeterintenţionate, urmarea mai gravă se atribuie pe baza culpei dovedite a făptuitorului, şi nu pe baza unei prezumţii de culpă, deoarece admiterea unei asemenea prezumţii ar însemna încălcarea principiului potrivit căruia nu există infracţiunea şi nici răspunderea penală fără vinovăţie.
În speţă urmarea mai gravă, decesul victimei nu s-a bazat pe culpa inculpatului, deoarece inculpatul a prevăzut că incendierea victimei poate determina moartea victimei şi a acceptat producerea acestui rezultat, deşi nu l-a urmărit, iar intenţia inculpatului a fost suprimarea vieţii victimei şi nu cauzarea de vătămări corporale.
Cu privire la critica privind greşita individualizare, Curtea a motivat că aplicarea unei pedepse de 12 ani închisoare având în vedere limitele cuprinse între 15 şi 25 ani prevăzute pentru infracţiunea de omor calificat, este bine proporţionalizată asigurând o constrângere suficientă precum şi o prevenţie generală dar şi specială adecvată.
Aşa fiind, prin Decizia nr. 75/A din 9 septembrie 2010 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara împotriva Sentinţei penale nr. 108/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 1508/97/2010.
A desfiinţat sentinţa penală atacată sub aspect penal, privind neaplicarea dispoziţiilor art. 65 alin. (2) C. pen., şi procedând la o nouă judecată în aceste limite, a aplicat inculpatului şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o durată de 5 ani.
A menţinut celelalte dispoziţii din sentinţă.
În temeiul art. 140 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. a constatat încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului P.C.
A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.C. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 36 din 04 noiembrie 2009 emis de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 5472/97/2009 dacă nu este arestat în altă cauză.
A computat din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive de la 03 noiembrie 2009 la 09 septembrie 2010.
A luat faţă de inculpat măsura obligării de a nu părăsi ţara, potrivit art. 1451 C. proc. pen.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.C. împotriva Sentinţei penale nr. 108/2010 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. 1508/97/2010.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o ca nelegală şi netemeinică susţinând în esenţă, în principal, că se impune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 175 lit. c) C. pen. în infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., orientarea pedepsei sub minimul special şi suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În subsidiar a susţinut că se impune redozarea pedepsei aplicate care este prea mare, că scopul pedepsei poate fi atins în ce-l priveşte şi prin reducerea sub minimul special ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen. până la 5 ani închisoare.
Recursul este nefondat.
Prima critică a constituit apărarea invocată de inculpat în cursul urmăririi penale şi la instanţa de fond şi critica de nelegalitate în faţa instanţei de apel.
Ambele instanţe au reţinut pe baza probelor o situaţie de fapt corectă şi că inculpatul a acţionat cu intenţia indirectă, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Astfel, având în vedere că inculpatul este în vârstă de 49 ani, absolvent al unei şcoli tehnice, are o bogată experienţă de viaţă, acceptând aşa cum a susţinut acesta că nu a urmărit uciderea soţiei, prin stropirea acesteia cu benzina dintr-un bidon şi apoi incendierea, corect s-a motivat că rezultatul era previzibil şi pentru un om neinstruit şi fără experienţa de viaţă a inculpatului şi că sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acţionat cu intenţie indirectă.
Pedeapsa a fost individualizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nu există motive de reducere a acesteia aşa cum cm solicită inculpatul. Faţă de limitele de pedeapsă - 15 la 25 ani, prin recunoaşterea de circumstanţe judiciare atenuante ţinând însă cont de pericolul social deosebit al faptei - inculpatul şi-a ucis soţia - pedeapsa de 12 ani închisoare este singura în măsură să realizeze scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.C. împotriva Deciziei penale nr. 75/A din 9 septembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 4169/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4216/2011. Penal → |
|---|
