ICCJ. Decizia nr. 4201/2011. Penal. Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri (art. 242 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4201/2011
Dosar nr. 1067/35/2010
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 10/R din 11 ianuarie 2011 Curtea de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin decizie definitivă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul B.E., împotriva Deciziei penale nr. 276/R din 01 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime. A obligat recurentul să plătească statului cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa a reţinut următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 187 din 22 februarie 2010 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosarul nr. 24344/245/2008, în baza art. 332 alin. (2) raportat la art. 250 şi 251 C. proc. pen. s-a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.
S-a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, inculpatul B.E. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de sustragere sau distrugere de înscrisuri, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 242 alin. (1) C. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare la data de 09 iunie 2009 ca urmare a admiterii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cererii de strămutare formulată de către inculpat.
A constatat instanţa că sunt fondate criticile formulate de inculpat cu privire la prezentarea materialului de urmărire penală, respectiv faptul că procesul-verbal nu poartă semnătura unui apărător şi nu conţine nici menţiunea că i s-a adus la cunoştinţă inculpatului dreptul de a fi asistat de un apărător.
De asemenea, a mai constatat instanţa că în dosar nu există nicio dovadă a îndeplinirii vreunei proceduri de citare cu inculpatul în vederea prezentării materialului de urmărire penală, care i-ar fi permis acestuia să se prezinte la parchet, însoţit de un apărător.
Cererile formulate de inculpat cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală au fost respinse de procuror prin ordonanţa din data de 22 ianuarie 2007.
Prin procesul-verbal din data de 29 noiembrie 2008 un alt procuror, prim procurorul adjunct din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, a constatat că la încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului în cuprinsul procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală din data de 22 ianuarie 2006 este menţionat în mod eronat art. 242 alin. (2) C. pen., motiv pentru care s-a dispus îndreptarea erorii materiale şi s-a făcut menţiune despre aceasta în cuprinsul procesului verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
A constatat instanţa că raportat la această împrejurare, câtă vreme procesul-verbal întocmit cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală este un mijloc de probă prin care se constată îndeplinirea dispoziţiilor legale cu ocazia efectuării actului procedural, îndreptarea unei erori materiale cu privire la încadrarea juridică a faptei, realizată de către un alt procuror după aproape 2 ani, încalcă prevederile art. 250 şi următoarele C. proc. pen., întrucât nu se poate stabili dacă inculpatului i-a fost adusă la cunoştinţă încadrarea juridică corectată sau cea menţionată iniţial, împrejurare care conduce la încălcarea dreptului la apărare al inculpatului.
De asemenea, instanţa a apreciat că s-a adus atingere dreptului la apărare al inculpatului şi prin faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru o altă infracţiune decât cea adusă la cunoştinţă cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, încadrarea juridică menţionată în rechizitoriu prevăzând o pedeapsă mai aspră, limitele pedepsei fiind de la 3 luni la 5 ani.
În consecinţă, întrucât în cauză organele de urmărire penală nu au respectat dispoziţiile legale privind dreptul la apărare, instanţa de fond a considerat că inculpatului i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, fiind îndeplinite cerinţele art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. şi în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 250 şi următoarele din acelaşi cod, instanţa a dispus restituirea cauzei privind pe inculpatul B.E. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, în vederea refacerii urmăririi penale cu privire la prezentarea materialului de urmărire penală.
Împotriva acestei sentinţe a declarat în termen recurs recurentul inculpat B.E., precum şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare.
Prin Decizia penală nr. 276/R din 01 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, definitivă, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. raportat la prevederile art. 332 alin. (4) C. proc. pen. s-au admis recursurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, precum şi de inculpatul B.E., împotriva Sentinţei penale nr. 187 pronunţată de Judecătoria Satu Mare în Dosar nr. 24344/245/2008, care a fost casată în întregime şi pe cale de consecinţă s-a trimis cauza pentru continuarea judecăţii Judecătoriei Satu Mare.
A reţinut Tribunalul Satu Mare că potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen. instanţa se desesizează şi restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispoziţiilor privitoare la competenţa după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanţei, prezenţa învinuitului sau a inculpatului, şi asistarea acestuia de către apărător. Încălcarea tuturor acestor dispoziţii legale atrage după sine ca şi sancţiune procedurală, nulitatea absolută astfel cum este ea prevăzută în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., nulitate care nu poate fi înlăturată în niciun mod, conform alin. (3) al aceluiaşi articol.
Încălcarea oricăror altor dispoziţii legale decât cele prevăzute în alin. (2), atrage nulitatea actului numai în condiţiile alin. (1), respectiv numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin înlăturarea acelui act, numai dacă a fost invocată în cursul efectuării actului când partea este prezentă sau la primul termen de judecată.
Pe cale de consecinţă, neregularităţile procedurale intervenite la prezentarea materialului de urmărire penală, nu sunt de natură a constitui temei de restituire a cauzei pentru refacerea întregii urmăriri penale.
A mai constatat tribunalul că nu au fost invocate încălcări ale normelor prevăzute în mod expres de art. 332 alin. (2) C. proc. pen. care să tindă la restituirea cauzei, pentru refacerea urmăririi penale, astfel că a apreciat hotărârea instanţei de fond a fi nelegală, sens în care în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen. raportat la prev. art. 332 alin. (4) C. proc. pen. a admis ambele recursuri declarate în cauză, a casat sentinţa atacată şi pe cale de consecinţă a trimis cauza pentru continuarea judecăţii Judecătoriei Satu Mare.
Împotriva Deciziei nr. 276 a Tribunalului Satu Mare, inculpatul recurent B.E. a declarat recurs fiind nemulţumit de soluţia pronunţată.
Prin Decizia penală nr. 10/R din 11 ianuarie 2011 Curtea de Apel Oradea în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibil, recursul penal declarat de recurentul B.E., împotriva Deciziei penale nr. 276/R din 01 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, pe care a menţinut-o în întregime, constatând că recursul declarat împotriva unei decizii pronunţate în recurs care a fost examinată potrivit legii, în complet legal constituit format din trei judecători este inadmisibil.
Împotriva acestei decizii la data de 11 ianuarie 2011 conform procesului verbal aflat la fila 155 dosar Curtea de Apel Oradea, recurentul inculpat a declarat că formulează recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul inculpat a depus mai multe memorii şi înscrisuri aflate în cele 4 volume ale dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, solicitând, în esenţă, admiterea recursului şi trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 3851 C. proc. pen. pot fi atacate cu recurs:
a) sentinţele pronunţate de judecătorii;
b) sentinţele pronunţate de tribunalele militare;
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militară de Apel;
d) sentinţele pronunţate de secţia penala a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
d/l) sentinţele privind infracţiunile pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţi de apel şi Curtea Militară de Apel;
f) sentinţele pronunţate în materia executării hotărârilor penale, afară de cazul când legea prevede altfel, precum şi cele privind reabilitarea.
Tribunalul Satu Mare, ca instanţă de recurs, a dispus prin decizie definitivă admiterea recursurilor declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare, precum şi de inculpatul B.E. împotriva Sentinţei penale nr. 187, iar Curtea de Apel Oradea a fost învestită cu un nou recurs şi a dispus respingerea, ca inadmisibil, a recursului formulat de inculpatul B.E., iar Înalta Curte fiind învestită cu al treilea recurs.
Astfel, recursul nu poate fi exercitat decât împotriva hotărârilor judecătoreşti nedefinitive, devenind inadmisibil atunci când se exercită împotriva unei hotărâri nesusceptibile de recurs.
De asemenea, recurentul inculpat a formulat în scris mai multe excepţii de neconstituţionalitate însă, dat fiind faptul că, recursul declarat în faţa Înaltei Curţi este inadmisibil, nu a existat un cadru procesual adecvat pentru analizarea cererilor de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile invocate, motiv pentru care nu s-a putut proceda la o asemenea analiză.
În consecinţă, faţă de cele reţinute, având în vedere că recursul a fost formulat de către inculpatul B.E. împotriva unei decizii definitive, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit a) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpatul B.E. ca fiind inadmisibil şi faţă de dispoziţiile art. 192 C. proc. pen. va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.E. împotriva Deciziei penale nr. 10/R din 11 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Oradea - secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4202/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4200/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
