ICCJ. Decizia nr. 4198/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4198/2011
Dosar nr. 5781/1/2011
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanţei la data de 7 iulie 2011, contestatorul O.A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală.
În motivarea cererii sale, contestatorul a susţinut că îşi întemeiază contestaţia pe dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen. raportat la art. 388 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 390 din acelaşi cod, susţinând, în esenţă, că există două hotărâri definitive, respectiv Decizia penală nr. 779 din 15 februarie 2001 şi Decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003. Ulterior, la data de 24 octombrie 2011 contestatorul a depus o completare la cererea iniţială arătând că invocă şi dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. i1) şi art. 10 lit. e) C. proc. pen. şi art. 13 alin. (2) din acelaşi cod, cu motivarea că la data prezentă infracţiunile pentru care a fost condamnat nu mai există, pentru că legea penală în vigoare nu mai defineşte aceste infracţiuni.
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei se constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002, Tribunalul Alba a condamnat pe inculpatul O.A. la 25 ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. a), e), i) şi art. 176 lit. d) din acelaşi cod, la 20 ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi e) C. pen., şi la 6 ani închisoare pentru infracţiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus contopirea pedepselor şi executarea pedepsei cea mai grea, de 25 ani închisoare sporită cu 5 ani închisoare, inculpatul având de executat 30 de ani închisoare şi 10 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea, de la inculpat, a unui pistol marca TT calibru 7,62 mm seria 3 K 3500, în stare de funcţionare, şi a 9 tuburi cartuşe calibru 7,62 mm.
Pe latură civilă, în baza art. 14 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Ţ.I., suma de 61.553.082 ROL despăgubiri civile şi suma de 150.000.000 ROL daune morale.
În baza aceloraşi texte de lege, inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile H.Ţ.A.T., suma de 81.746.772 ROL despăgubiri civile pentru perioada 24 aprilie 1999 - 22 iulie 2002, suma de 2.089.148 ROL prestaţie periodică până la data terminării studiilor, dar nu mai mult de împlinirea, de către ea, a vârstei de 25 ani şi suma de 150.000.000 ROL daune morale.
Prin hotărâre, s-a dispus menţinerea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului înscris în CF Miceşti, reprezentând grădină intravilan şi curte.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, din 21 septembrie 2001, întocmit urmare completării urmăririi penale conform îndrumărilor date prin Decizia penală nr. 779 din 15 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie - secţia penală, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. a), e), i), art. 176 lit. d) C. pen., art. 211 alin. (1), (2) lit. b) şi e) C. pen. şi de art. 279 alin. (3) lit. a) din acelaşi cod.
După anul 1990, inculpatul, reîntors în ţară după o perioadă petrecută în Franţa, s-a stabilit în municipiul Alba Iulia, aici desfăşurând acte de comerţ în piaţa „Cetate";, al cărui administrator era T.T., cu acesta el având relaţii tensionate determinate, printre altele, de interdicţia ce-i fusese impusă, de a vinde ţigări şi de invidia că administratorul afişa o prosperitate materială.
Hotărându-se să-l omoare şi să-l jefuiască pe Ţ.T., inculpatul a cumpărat de la un cetăţean moldovean, un pistol şi muniţie aferentă.
După acest moment, inculpatul a urmărit, repetat, obiceiurile administratorului şi modul în care acesta colecta veniturile obţinute din activităţi comerciale particulare.
Astfel, cunoscând că Ţ.T. revine acasă seara, având şi bani asupra sa, în 23 aprilie 1999, inculpatul, înarmat cu pistolul încărcat şi purtând pe cap un fes negru, iar la ochi, ochelari de soare fumurii, l-a aşteptat în faţa blocului unde locuia. În jurul orelor 18,30, după ce Ţ.T. şi-a parcat autoturismul şi s-a deplasat spre portbagaj, inculpatul s-a apropiat de el, l-a ameninţat cu pistolul şi i-a cerut cheile autoturismului şi geanta diplomat. Întrucât Ţ.T. l-a refuzat şi l-a lovit cu geanta în zona stângă a frunţii, inculpatul a descărcat 9 cartuşe în corpul lui Ţ.T., deşi acesta ridicase braţele şi cerea ajutor, distanţa dintre ei fiind de cea 1 - 2 m.
Când victima s-a prăbuşit la pământ, inculpatul i-a luat cheile autoturismului, s-a urcat la volan şi a demarat în trombă, între timp mai mulţi cetăţeni care auziseră focurile de armă, atacându-l, el i-a ameninţat cu arma. După părăsirea locului faptei, inculpatul a abandonat vehiculul în spatele magazinului U. din centrul municipiului, dar nu mai înainte de a lua cu sine o geantă în care se afla suma de 116.000.000 ROL.
La 25 aprilie 1999, inculpatul a fost depistat în pădurea de la marginea cartierului amintit, asupra lui găsindu-se suma de 115.375.500 ROL.
Împotriva sentinţei, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba care a solicitat reţinerea, în încadrarea juridică a infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav şi a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. f) C. pen. şi omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 357 alin. (2) C. proc. pen. şi inculpatul care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracţiunea de tăinuire, prevăzută de art. 221 C. pen., precum şi aplicarea unei pedepse în limitele acestui text incriminator.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia penală nr. 362 din 12 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 171 şi 14 C. proc. pen., respectiv faptul că prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii şi s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi inculpatul O.A. care a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., respectiv faptul că s-a comis o eroare gravă de fapt, şi a solicitat restituirea dosarului la parchet pentru completarea urmăririi penale, sau achitarea în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că autorul faptelor este I.B., poreclit „G.";, cetăţean moldovean.
Prin Decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Secţia Penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 362A din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul O.A. A fost casată decizia atacată, precum şi Sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen.
În baza art. 118 lit. d) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 115.545.500 RON, precum şi a bunurilor menţionate în procesele-verbale încheiate la 25 aprilie 1999 şi respectiv, la 27 aprilie 1999.
S-a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.A. împotriva aceleiaşi decizii.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 25 aprilie 1999, la 12 noiembrie 2003 şi a fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
A constatat instanţa că recursul declarat de parchet este fondat, întrucât potrivit art. 118 lit. d) C. pen., sunt supuse confiscării speciale lucrurile dobândite în mod vădit prin săvârşirea infracţiunii, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia. Astfel, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială, de la inculpat, a sumei de 115.545.500 RON şi a bunurilor menţionate în procesele-verbale aflate la filele 39 şi 156 ale dosarului de urmărire penală.
A mai constatat că recursul declarat de inculpat nu este fondat, reţinând că din coroborarea probatoriului administrat amplu în cauză, vinovăţia inculpatului a fost cert stabilită în sensul că inculpatul este autorul infracţiunilor.
Împotriva Deciziei nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 contestatorul O.A. a formulat contestaţie în anulare invocând cazurile prevăzute de art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat admisibilitatea cererii de contestaţie, fără citarea părţilor.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac prin care se înlătură erorile comise de instanţa de recurs care poate greşi, fie prin nerespectarea unor dispoziţii legale după care se desfăşoară procesul penal, fie prin nerezolvarea cauzei în deplină concordantă cu materialele aflate la dosar. Contestaţia în anulare este calea de atac prin care cei ce au pierdut anumite drepturi sau prerogative din cauza unui act procesual nul sunt repuşi în aceste drepturi.
Pentru a asigura respectarea principiului stabilităţii hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile, legea a prevăzut anumite cazuri expres prevăzute în care calea de atac poate fi primită şi anumite particularităţi în privinţa soluţionării cererii.
Faţă de motivele invocate de contestator şi faţă de prevederile dispoziţiilor art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen., care prevăd expres şi limitativ cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă.
Astfel, dispoziţiile art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen., prevăd că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare, când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar şi când împotriva unei persoane s-au pronunţat doua hotărâri definitive pentru aceeaşi fapta.
În conformitate cu prevederile art. 388 C. proc. pen.: „Contestaţia în anulare pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) - c) şi e) poate fi introdusă de către persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării, iar de către celelalte părţi, în termen de 30 de zile de la data pronunţării hotărârii a cărei anulare se cere.
Contestaţia pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) poate fi introdusă oricând.";
În ceea ce priveşte fundamentarea în drept a contestaţiei în anulare pe dispoziţiile art. 386 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., formulată de contestator, Înalta Curte constată că termenul de introducere al contestaţiei în anulare era cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.
Din verificările efectuate precum şi din actele dosarului ataşat rezultă că, a fost emis Mandatul de executare la data de 19 noiembrie 2003 pentru executarea pedepsei principale de 30 ani, iar contestatorul a formulat contestaţia în anulare la data de 7 iulie 2011, astfel că termenul prevăzut de lege, respectiv art. 388 alin. (1) C. proc. pen., pentru introducerea contestaţiei în anulare este mult depăşit, întrucât termenul curge de la data începerii executării pedepsei, respectiv de la data de 19 noiembrie 2003.
Trecând şi peste aceste aspecte, Înalta Curte constată că în cauză nu există situaţia prevăzută de art. 386 lit. c) C. proc. pen., contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 lit. a) e), i) şi art. 176 lit. d) C. pen. şi nu există niciuna din situaţiile în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 lit. f) - i1) C. proc. pen. cu privire la care existau probe la dosar.
În ceea ce priveşte fundamentarea în drept a contestaţiei în anulare în temeiul dispoziţiilor art. 386 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., înalta Curte constată, de asemenea, că este inadmisibilă.
Criticile aduse modului de judecare a fondului cauzei nu se încadrează la motivele expres prevăzute de contestaţia în anulare, prev. de art. 386 C. proc. pen., aceste critici referindu-se la fondul cauzei, la audierea martorilor, la modalitatea de executare a pedepsei, la temeinicia hotărârii de condamnare, la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, la temeinicia arestării şi a mandatului de executare a pedepsei, dar şi la dreptul la apărare.
În prezenta cauză nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceiaşi faptă, ci prin Decizia penală nr. 779 din 15 februarie 2001 Curtea Supremă de Justiţie Secţia Penală pronunţată în Dosarul nr. 1518/2000 a admis recursul declarat de inculpatul O.A. împotriva Deciziei penale nr. 84/A din 7 martie 2000 a Curţii de Apel Alba Iulia, a casat decizia atacată şi Sentinţa penală nr. 193 din 5 noiembrie 1999 a Tribunalului Alba şi în baza art. 333 C. proc. pen. a dispus restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba, pentru completarea urmăririi penale.
În rejudecare, prin Decizia penală nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - secţia penală a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva Deciziei penale nr. 362A din 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Alba Iulia, privind pe inculpatul O.A. A fost casată decizia atacată, precum şi Sentinţa penală nr. 187 din 22 iulie 2002 a Tribunalului Alba numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., inculpatul fiind condamnat la o pedeapsă de 30 de ani închisoare.
Înalta Curte, analizând motivele invocate în raport de actele dosarului, constată că în prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 386 lit. d) C. proc. pen., întrucât în cauză nu s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă, prin Decizia nr. 779/2001 Curtea Supremă de Justiţie a dispus restituirea cauzei la parchet, iar prin Decizia nr. 5141/2003 s-a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei, astfel că în cauză nu au fost pronunţate două hotărâri definitive pentru aceiaşi faptă
În consecinţă, motivele invocate de către contestator, nu se încadrează în cazurile astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 386 lit. c) şi d) C. proc. pen.
Ca atare, contestaţia în anulare este inadmisibilă, urmând a fi respinsă în conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul O.A. împotriva Deciziei penale nr. 5141 din 12 noiembrie 2003 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4199/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4197/2011. Penal. Infracţiuni privind... → |
|---|
