ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Penal

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4210/2011

Dosar nr. 1569/33/2011

Şedinţa publică din 9 decembrie 2011

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2011 la Curtea de Apel Cluj, inculpatul S.C., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen., a solicitat pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună liberarea sa provizorie pe cauţiune arătând, în esenţă, că cererea este întemeiată şi sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea acesteia.

Cererea formulată prin apărător ales a fost însuşită de inculpat în şedinţa publică din 25 noiembrie 2011, arătând că îi sunt cunoscute dispoziţiile legale referitoare la cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar.

Examinând cererea formulată în baza motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale, Curtea a constatat următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 131 din 10 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj în baza art. 149¹ alin. (9) C. proc. pen. s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S.C.M. pe o durată de 29 zile, cu începere de la 11 noiembrie 2011 ora 00:30 şi până la 9 decembrie 2011 ora 00:30, sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită în formă continuată prev. de art. 255 C. pen. coroborat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea 41 alin. (2) C. pen.

Prin aceeaşi încheiere, în temeiul aceloraşi texte legale, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive şi faţă inculpatul A.S.

în fapt, în sarcina inculpatului S.C.M. se reţine că în perioada 2010 - 2011 a remis inculpatului A.S., primar al municipiului Cluj-Napoca, prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei acestuia din urmă, o sumă echivalentă cu 45.000 euro pentru a interveni în favoarea societăţii B.V., în sensul încheierii şi derulării fără incidente a unui contract de salubrizare, contract ce a fost încheiat în 2010 pe o durată de 8 ani.

Ca temeiuri ale arestării s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. b), c) şi f) C. proc. pen.

În acest sens s-a reţinut că, în înţelegere cu inculpatul A.S. şi cu soţia acestuia, învinuita A.M.U., a încercat să disimuleze actele de corupţie săvârşite, prin crearea unei aparenţe de legalitate sub forma unor contracte de consultanţă juridică, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului. De asemenea, în cursul zilei de 9 noiembrie 2011, în contextul în care pe media au apărut date privind activităţile judiciare ce se derulau faţă de inculpatul A.S., inculpatul S.C.M. a făcut eforturi în a ascunde, de urgenţă, informaţii conţinute în calculatorul său de la birou, luând măsuri privind schimbarea hardului calculatorului sau ştergerea datelor conţinute în acesta de către o firmă de IT.

S-a mai reţinut că inculpatul S.C.M., prevalându-se de buna relaţie pe care o avea cu inculpatul A.S., intervenea la acesta pentru rezolvarea unor acte/autorizaţii şi în beneficiul unor apropiaţi ai săi, indicând în acest sens discuţiile purtate cu numitul B.H., căruia îi promite că va interveni la inculpatul A. pentru obţinerea de urgentă a unei autorizaţii, intervenţie care a şi făcut-o la data de 10 octombrie 2011.

În final, s-a reţinut că inculpatul S.C.M. pregătea săvârşirea unei noi infracţiuni de corupţie, prin promisiunea că va interveni la persoane cu funcţii de decizie pentru rezolvarea alocării unor sume de bani pentru contracte la construcţii de drumuri, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, respectiv că la datele 25 şi 28 august 2011, inculpatul S.C.M. îi promite unui om de afaceri din judeţul Argeş că va interveni la persoane din anturajul Guvernului României pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al Guvernului, în favoarea unei societăţi de construcţii de drumuri. Pentru această intervenţie inculpatul S.C.M. pretinde remiterea unui procent de 10% din suma alocată de la Guvern

Conform art. 160¹ C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate solicita punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiţii, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracţiunilor intenţionate, cum este cazul în speţă, nu trebuie să fie sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani şi cealaltă, negativă, referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aşa cum rezultă din cuprinsul art. 160² alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În plus, în cazul formulării unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, trebuie depusă şi cauţiunea stabilită de către instanţă, care, potrivit art. 160⁵ alin. (1) C. proc. pen., garantează respectarea de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii.

Totodată, instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, constatând că sunt îndeplinite aceste cerinţe, va proceda la analizarea cererii şi sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 160⁴ alin. (1) C. proc. pen. nu obligă instanţa la a-l pune în libertate provizorie pe inculpat.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 17 din 17 octombrie 2011 pronunţată în interesul legii, instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a inculpatului.

Deşi inculpatul a negat vreo implicare în săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, Curtea a constatat că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind probele şi indiciile temeinice prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, respectiv: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţilor emise de către judecător, procesele-verbale de supraveghere operativă a inculpatului S.C., declaraţia învinuitei A.M. declaraţia inculpatului A.S., declaraţiile inculpatului S.C.M., declaraţiile martorei I.O., procesele-verbale de percheziţie (percheziţii efectuate în baza autorizaţiilor emise de către judecător), planşe fotografice, contractul de prestări de servicii de salubrizare din data de 28 octombrie 2010 încheiat între Compania de Salubritate B.V. SA şi Municipiul Cluj-Napoca, autorizaţie de funcţionare emisă de Municipiul Cluj-Napoca la data de 8 octombrie 2010 pentru Compania de Salubritate B.V. SA, hotărârea emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj emisă la data de 30 noiembrie 2010 privind exclusivitatea prestării serviciilor de salubrizare menajeră pe raza municipiului Cluj de către SC R.G. SRL pe sectorul 1 şi respectiv Compania de Salubritate B.V. SA pe sectorul 2, acte şi caietul de sarcini ce au fost depuse cu ocazia organizării licitaţiei pentru stabilirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor specifice serviciului de salubrizare pentru Municipiul Cluj-Napoca, contracte de asistenţă juridice încheiate între cabinetul de avocatură al învinuitei A.M. şi diferite firme.

Totodată, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi subzistă, probele administrate până în acest moment procesual neaducând modificări, sub acest aspect, în privinţa constatărilor instanţei care a dispus arestarea inculpatului-petent.

Pe de altă parte, în cazul de faţă se poate observa că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşesc 18 ani închisoare şi, totodată, în cauză nu există date în sensul cerut de dispoziţiile art. 160² alin. (2) C. proc. pen.

De asemenea, la dosar a fost depusă dovada de consemnare a cauţiunii în sumă de 1.000.000 RON stabilită de instanţă la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2011.

Chiar fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate la care s-a făcut referire mai sus, este necesară examinarea cererii de liberare provizorie şi sub aspectul oportunităţii sau al temeiniciei sale, conform dispoziţiilor art. 160^8a alin. (2) şi (6) C. proc. pen., temeinicie care se apreciază în funcţie de gradul de pericol social concret al faptei comise şi, bineînţeles, de pericolul pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului (cu alte cuvinte, temeinicia apreciindu-se în funcţie de circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptelor comise, precum şi de circumstanţele ce privesc persoana inculpatului).

Din această perspectivă, liberarea provizorie pe cauţiune este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infracţiuni şi îşi va îndeplini obligaţiile ce i se impun.

În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauţiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiune, ori să tulbure ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit - 19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei - 10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei - 27 iunie 1968; cauza Matznetter contra Austriei - 10 nov. 1969 şi Letellier contra Franţei - 26 iunie 1991).

În ceea ce priveşte riscul de tulburare a ordinii publice, în chiar accepţiunea instanţei europene - cauza Letellier c. Franţei - s-a stabilit că, prin gravitatea lor şi prin reacţia publicului la săvârşirea lor, anumite infracţiuni pot suscita o tulburare socială, de natură a justifica o detenţie provizorie, cel puţin o perioadă de timp, însă trebuie demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. Starea de pericol pentru ordinea publică presupune o rezonanţă socială a unor fapte grave, atât în rândul comunităţii asupra căreia şi-a exercitat influenţa negativă, dar şi la nivelul întregii ordini sociale şi rezultă, în egală măsură, atât din gravitatea faptelor pentru care inculpaţii este cercetat, cât şi din activitatea infracţională presupus desfăşurată de acesta.

În cauză activitatea presupus infracţională a inculpatului petent este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localităţii, şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecinţele acţiunilor acestora sunt de natura a afecta o întreagă comunitate. Din această perspectivă, metoda adoptată de către inculpatul - petent de a disimula actele de dare de mită prin întocmirea fictivă a unor contracte de consultată juridică cu cabinetul de avocatura al soţiei inculpatului A.S., fără ca aceasta să presteze vreo activitate juridica efectivă, sunt de natură a genera o gravă perturbare a ordinii publice atât sub aspectul respectării legii de către persoanele aflate în funcţii elective, cât şi cu privire onestitatea care trebuie să guverneze mediul de afaceri.

Aşadar, condiţia pericolului public solicitată de lege există şi este conturat fără dubiu, iar rezonanţa faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală şi suscită interes cel puţin sub aspectul modului de acţiune a organelor statului.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen., acordarea liberării provizorii pe cauţiune este atributul instanţei care urmează a aprecia dacă liberarea provizorie pe cauţiune poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive faţă de interesul public pe care îi justifică luarea măsurii arestului preventiv şi care vizează, printre altele, şi buna administrare a justiţiei. Altfel spus, se impune a se verifică dacă, odată lăsat în libertate, nu există riscul ca inculpatul să împiedice aplicarea justiţiei (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968).

În cauză, printre temeiurile arestării s-au aflat cazurile prev. de art. 148 lit. b) şi c) C. proc. pen. constând în aceea că după ce a aflat din mass-media că se derulează acte de urmărire penală faţă de inculpatul A.S., inculpatul S.C. a procedat la ştergerea datelor din calculatorul său, dar şi din faptul că se prevala de relaţie de prietenie cu inculpatul A.S. pentru a facilita rezolvarea diverselor probleme de competenţa primarului sau a unor servicii sau compartimente ale primăriei, aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare are a interceptărilor şi a proceselor-verbale de supraveghere operativă, evident că în schimbul obţinerii unor foloase materiale, aspecte care conduc la concluzia că persoana inculpatului nu poate fi dincolo de orice bănuială în privinţa comportamentului său onest raportat la procedura ce se derulează împotriva sa.

De asemenea, inculpatul nu a convins că a înţeles şi şi-a asumat condiţiile şi obligaţiile prevăzute de lege în timpul liberării provizorii, existând riscul încălcării acestora în cazul admiterii cererii, concluzia fiind fundamentată pe caracterul formal al îndeplinirii de către inculpat a obligaţiei de depunere a cauţiunii.

În acest sens este de observat că art. 160⁵ alin. (1) C. proc. pen. statuează că prin depunerea cauţiunii se garantează de către învinuit sau inculpat respectarea obligaţiilor care îi revin în timpul liberării provizorii. Această dispoziţie se completează cu textul alin. (3) din acelaşi articol unde se precizează că „consemnarea cauţiunii se face pe numele învinuitului sau inculpatului şi la dispoziţia instanţei care a stabilit cuantumul cauţiunii";.

Coroborarea acestor dispoziţii conduce la concluzia că prin depunerea unei cauţiuni, inculpatul sau învinuitul îşi asumă benevol grevarea efectivă a propriului patrimoniu, prezent sau viitor, constituind un factor suplimentar de constrângere generat de posibilitatea pierderii cauţiunii în caz de revocare a beneficiului liberării provizorii.

În cauză inculpatul a creat doar o aparenţă a îndeplinirii acestei obligaţii deoarece suma de bani stabilită de către instanţă cu titlu de cauţiune nu a fost consemnată pe numele inculpatului, ci este depusă în contul unei persoane care nu are legătură cu cauza. Chiar dacă această persoană a solicitat indisponibilizarea sumei cu acest titlu, există serioase dubii cu privire la o eventuală executare potrivit art. 160⁵ alin. (5) C. proc. pen. atâta timp cât titularul contului nu este subiect al vreunui raport juridic penal şi nu are stabilite obligaţii de natură penală. Mai mult, nu există nicio certitudine că această sumă, chiar ridicată ca şi cuantum, este de natură a asigura scopul instituit prin art. 160⁵ alin. (1) C. proc. pen. atâta timp cât nu este probată o contribuţie efectivă a inculpatului, întreaga sumă provenind din conturile acestui terţ, astfel că, practic, asupra inculpatului factorul de constrângere arătat este inexistent.

Toate argumentele arătate conduc la concluzia că în cauză nu sunt elemente suficiente pentru a conchide că acordarea beneficiului liberării provizorii pe cauţiune ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea valorilor specifice noţiunii de ordine publică şi că punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor obligaţii sau garanţii, nu ar provoca o reală tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Pentru aceste motive instanţa conchide că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpatului astfel că în temeiul art. 160⁴ şi urm. C. proc. pen. cererea acestuia de liberare provizorie pe cauţiune a fost respinsă ca netemeinică.

Împotriva acestei hotărâri, Încheierea nr. 147 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul S.C.

Se solicită ca în rejudecare să se dispună admiterea cererii de liberare provizorie pe cauţiune formulată de inculpat, în temeiul art. 160^8a alin. (2) şi (3) C. proc. pen., cu consecinţa dispunerii punerii în libertate provizorie a inculpatului, stabilindu-i obligaţiile ce urmează a fi respectate.

Iniţial instanţa a admis în principiu cererea pentru ca ulterior analizând cererea pe fond a prezentat aspecte de inadmisibilitate, existând astfel contradicţie între soluţie şi motivare.

Inculpatul nu are antecedente penale şi acesta nu a fost implicat în derularea vreunei proceduri judiciare finalizate cu o soluţie de netrimitere în judecată. Conduita inculpatului înainte de comiterea pretinsei fapte, precum şi situaţia personală şi familială a acestuia constituie argumente în favoarea dispunerii liberării provizorii pe cauţiune. Inculpatul este administrator delegat al unei societăţi comerciale cu o cifră de afaceri anuală de aproximativ 20 milioane euro.

Mai solicită a se avea în vedere şi starea de sănătate a acestuia, care trebuie luată în calcul în contextul acestei analize având în vedere că, în cazul unui inculpat cu o stare de sănătate precară o măsură privativă de libertate se poate dovedi a fi disproporţională. Inculpatul suferă de spondiloză cervico-lombară, acesta având nevoie de tratament conservator balneo-fizio-kinetoterapeutic şi de o reevaluare lunară neurochirurgicală. În abstracto, este clar că se poate susţine faptul că toate acestea pot fi luate chiar şi în sistemul ANP, însă este clar că in concreto măsurile medicale prescrise nu vor fi realizate conform indicaţiilor medicale.

Nu s-a analizat vădita inechitate procesuală raportat la anchetarea în cauză şi a altor persoane pentru aceeaşi acuzaţie însă fără privarea lor de libertate.

Inculpatul nu este o persoană publică, nu exercită o funcţie electivă, este acuzat de fapte de corupţie, nonviolente.

Se arată că suma destinată ca şi cauţiune a fost strânsă într-un timp record, de la mai multe persoane. În mod greşit s-a apreciat că sumele primite de la membrii familiei inculpatului nu afectează patrimoniul acestuia, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale în materie nu conţin astfel de cerinţe.

Instanţa de recurs retine următoarele:

În fapt, în sarcina inculpatului S.C.M. se reţine că în perioada 2010 - 2011 a remis inculpatului A.S., primar al municipiului Cluj-Napoca, prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei acestuia din urmă, o sumă echivalentă cu 45.000 euro pentru a interveni în favoarea societăţii B.V., în sensul încheierii şi derulării fără incidente a unui contract de salubrizare, contract ce a fost încheiat în 2010 pe o durată de 8 ani.

Hotărârea de arestare a rămas definitivă prin respingerea recursurilor inculpaţilor pe calea Încheierii nr. 4074 din 21 noiembrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dincolo de analiza temeiurilor arestării - s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. b), c) şi f) C. proc. pen. pentru ca în recurs să fie analizate în profunzime juridică şi trunchiate parţial în susţinere aceste cazuri de arestare -, semnificativ pentru abordarea instituţiei liberării provizorii în speţa de faţă sunt următoarele:

Instanţa învestită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, constatând că sunt îndeplinite cerinţele legale, precum în cazul de faţă, va proceda la analizarea cererii şi sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 160⁴ alin. (1) C. proc. pen. nu obligă instanţa la a-l pune în libertate provizorie pe inculpat. Aşadar critici pe acest palier juridic, al motivării soluţiei, al unor eventuale contradicţii procesuale între soluţie şi motivare, nu sunt de constatat.

Inculpatul a negat vreo implicare în săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, deşi expres în faţa instanţei de fond a cererii nu a ridicat obiecţiuni în acest domeniu, circumscriindu-se pe deplin juridic cadrului de dezbatere juridică a unei astfel de cereri de liberare provizorii.

Curtea a constatat cu deplin drept că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C. proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind probele şi indiciile temeinice prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, respectiv: procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţilor emise de către judecător, procesele-verbale de supraveghere operativă a inculpatului S.C., declaraţia învinuitei A.M. declaraţia inculpatului A.S., declaraţiile inculpatului S.C.M., declaraţiile martorei I.O., procesele-verbale de percheziţie (percheziţii efectuate în baza autorizaţiilor emise de către judecător), planşe fotografice, contractul de prestări de servicii de salubrizare din data de 28 octombrie 2010 încheiat între Compania de Salubritate B.V. SA şi Municipiul Cluj-Napoca, autorizaţie de funcţionare emisă de Municipiul Cluj-Napoca la data de 8 octombrie 2010 pentru Compania de Salubritate B.V. SA, hotărârea emisă de Consiliul Local al Municipiului Cluj emisă la data de 30 noiembrie 2010 privind exclusivitatea prestării serviciilor de salubrizare menajeră pe raza municipiului Cluj de către SC R.G. SRL pe sectorul 1 şi respectiv Compania de Salubritate B.V. SA pe sectorul 2, acte şi caietul de sarcini ce au fost depuse cu ocazia organizării licitaţiei pentru stabilirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor specifice serviciului de salubrizare pentru Municipiul Cluj-Napoca, contracte de asistenţă juridice încheiate între cabinetul de avocatură al învinuitei A.M. şi diferite firme.

Temeiurile obiective şi materiale avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi subzistă, probele administrate până în acest moment procesual neaducând modificări, sub acest aspect, în privinţa constatărilor instanţei care a dispus arestarea inculpatului.

La dosar a fost depusă dovada de consemnare a cauţiunii în sumă de 1.000.000 RON stabilită de instanţă la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2011. Raportat la acest subiect nu sunt de făcut critici, totul fiind abordat într-un cadru de legalitate, comentariile judecătorului cererii privitoare la aspectele patrimoniale, caracterul formal al îndeplinirii de către inculpat a obligaţiei de depunere a cauţiunii, fiind în afara sferei de analiză strict legală a situaţiei concrete.

În cauză activitatea presupus infracţională a inculpatului este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localităţii, şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecinţele acţiunilor acestora sunt de natura a afecta o întreagă comunitate. Din această perspectivă, metoda adoptată de către inculpatul - petent de a disimula actele de dare de mită prin întocmirea fictivă a unor contracte de consultată juridică cu cabinetul de avocatura al soţiei inculpatului A.S., fără ca aceasta să presteze vreo activitate juridica efectivă, sunt de natură a genera o gravă perturbare a ordinii publice atât sub aspectul respectării legii de către persoanele aflate în funcţii elective, cât şi cu privire onestitatea care trebuie să guverneze mediul de afaceri.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen acordarea liberării provizorii pe cauţiune este atributul instanţei care urmează a aprecia dacă liberarea provizorie pe cauţiune poate constitui o alternativă a măsurii arestării preventive faţă de interesul public pe care îi justifică luarea măsurii arestului preventiv şi care vizează, printre altele, şi buna administrare a justiţiei. Altfel spus, se impune a se verifică dacă, odată lăsat în libertate, nu există riscul ca inculpatul să împiedice aplicarea justiţiei.

Or, inculpatul nu a convins că a înţeles şi că şi-a asumat condiţiile şi obligaţiile prevăzute de lege pe timpul eventualei liberări provizorii, existând riscul încălcării acestora în cazul admiterii cererii.

Pentru aceste motive instanţa de fond a conchis cu deplin temei că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpatului astfel că în temeiul art. 160⁴ şi urm. C. proc. pen. cererea acestuia de liberare provizorie pe cauţiune a fost respinsă justificat ca netemeinică.

Chestiunile vizând starea de sănătate a acestuia sau echitatea procesuală cu altor învinuiţi cercetaţi în speţă în libertate, deşi semnificative, nu primează în faţa acestor considerente ce reclamă continuarea stării de arest în care se află inculpatul.

În consecinţă implicit recursul de faţă are aceeaşi soartă juridică, a respingerii sale ca nefondat, pe considerentele art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.C. împotriva Încheierii nr. 147 din 29 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 1569/33/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 4212/2011. Penal. Revocarea măsurii...		ICCJ. Decizia nr. 4204/2011. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Penal

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4210/2011. Penal