ICCJ. Decizia nr. 4197/2011. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4197/2011

Dosar nr. 7334/62/2009

Şedinţa publică din 8 decembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 235 din 19 mai 2010 a Tribunalului Braşov s-a dispus condamnarea inculpatului G.N.Z.:

- în temeiul art. 25 din Legea nr. 365/2002 la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

- în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de deţinere a instrumentelor de plată electronice falsificate în vederea punerii lor în circulaţie.

- în temeiul art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 la o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru infracţiunea de participaţie improprie la folosire de acte falsificate.

- în temeiul art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru infracţiunea de participaţie improprie la fals intelectual.

- în temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

- în temeiul art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus contopirea pedepselor de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.

În baza art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 6 ani. În baza art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. s-a dispus obligarea inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov potrivit programului de supraveghere, să anunţe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art. 863 alin. (3) lit. a) şi d) C. pen. s-a dispus obligarea inculpatului să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 300 de ore în cadrul Atelierului MFC Braşov sau altă locaţie stabilită de Serviciul de Probaţiune şi să nu se întâlnească cu nicio persoană care a fost condamnată definitiv pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 365/2002. În baza art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen. referitoare la faptul că: dacă în cursul termenului de încercare va săvârşi din nou o infracţiune pentru care se va pronunţa o hotărâre de condamnare definitivă, chiar şi după expirarea acestui termen, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune; dacă nu va îndeplini, cu rea-credinţă, măsurile de supraveghere şi obligaţia stabilite, instanţa va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi va dispune executarea în întregime a acesteia. S-a dispus în temeiul art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. suspendarea, pe perioada termenului de încercare, a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului G.N.Z. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpatul G.N.Z. S-a constatat că punerea în executare a măsurii obligării de a nu părăsi ţara, luată faţă de inculpatul G.N.Z., s-a făcut potrivit legii. S-a mai constatat că inculpatul G.N.Z. a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 30 aprilie 2009 - 19 octombrie 2009.

- în temeiul art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 condamnarea inculpatului G.A., la o pedeapsă de 8 luni închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică.

- în temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. condamnarea aceluiaşi inculpat la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. contopirea pedepselor de mai sus şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În baza art. 81 şi art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. şi în temeiul art. 71 alin. (1) şi (5) C. pen. suspendarea, pe perioada termenului de încercare, a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.

S-a constatat că inculpatul G.A. a fost reţinut în data de 30 aprilie 2009.

În temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul G.N.Z. a următoarelor bunuri, aflate în camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov: un ambalaj deschis cu inscripţia F.E. conţinând mai multe înscrisuri reprezentând facturi de expediţie şi chitanţa emisă de Autoritatea Naţională Vamală, precum şi facturi de provenienţă a bunurilor care s-au aflat în interiorul ambalajului; spuma pentru protecţia conţinutului; patru şnururi de culoare neagră, din material textil; trei cutii de carton de culoare maro, având conţinutul gol, fiecare având câte o etichetă cu inscripţia „made in Taiwan - model no: mini 123 PART no: mini 123 EXU-00-MFG: Rev.G";; o bucată de carton de culoare maro pentru protecţia conţinutului; patru punguţe de plastic de culoare roz, de protecţie a conţinutului; într-un ambalaj de plastic transparent, nedesfăcut, se observă că sunt mai multe coli de hârtie tip A4 şi un pix; o bandă neagră de adeziv - toate fiind introduse într-un sac de plastic şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I. nr. 16685; carcasa din plastic, corp şi capac de culoare neagră, având pe capac inscripţionat made in Taiwan, tested to comply with FCC part nov: mini 123EXU-00S/N:B08072140"; şi cod de bare şi patru şuruburi de mici dimensiuni de culoare neagră introduse într-un plic de culoare albă inscripţionat ";carcasă din plastic, mini 123"; sigilat cu sigiliul tip MI 16685; fragmente de hârtie ce par a fi rezultate din ruperea unei coli pe care erau inscripţionate scheme electronice. Pe unul dintre fragmentele de hârtie sunt scrise cu pix de culoare albastră următoarele: ";MAL-T";, ";Digi-Key";, ";Mauser";, ";Aunet Electronics";, ";Arrow Electronics";, ";Nu Horiz*";. Fragmente de hârtie ce par a fi rezultate din ruperea unei coli pe care apar texte legate de comenzi on-line având menţiuni scrise cu pix de culoare albastră legate de calcule astfel: ";TVA = 30 lire sterline";, ";Total 190 DOLARI S.U.A. x 3,2400 = 616";, ";616 + 142 - 758";,"; 13,6";,"; 13,6";,";x47";. Trei mufe de conectare, cu cablurile tăiate şi o componentă electronică. Cele de mai sus sunt introduse într-un plic de culoare albastră inscripţionat "; Plicul nr. 2, gunoi bucătărie"; sigilat cu sigiliul tip MI nr. 16817; un formular Western Union ce îl are ca expeditor pe D.I.I. şi ca destinatar Companie I. cu V1TCN 762-170-79*, iar suma trimisă este de 1667 DOLARI S.U.A.; o coală de hârtie reprezentând paşii care trebuie urmaţi pentru a efectua plăţi în contul Companiei I._corp; o chitanţă de depunere numerar cu referinţa B.R.F. 0B8300666101 prin care s-a încasat suma de 1667 DOLARI S.U.A. de la D.I.I.; un formular Western Union ce cuprinde şi o menţiune scrisă de mână aparent a acoperirii cu fila indigo ";D.I.I. 13 aprilie 2009"; şi un specimen de semnătură; o coală de hârtie A4 cuprinzând următoarele: ";Foaie 2";, ";Shortcut";, ";cumpără FDD şi DVD-Writer pentru T.";,";M.";, ";Cumpără 2 baterii 3V";, ";un tex* WU-AU";, ";1652 DOLARI S.U.A. = 5420 cu 50 DOLARI S.U.A. comision inclus";, ";Seara Posta";, ";trimite plicul lui T.-recomandat";, ";Piaţa";, ";Oase - selgros";, ";Smântână 400 g";, ";Morcovi 2 kg";, ";Pătrunjel 1 kg";, ";Ţelină 1 kg";, ";Păstârnac VI kg";,";Lămâi 2 - 3";, ";Tarhon 1 pliculeţ ";. Toate acestea sunt introduse într-un plic de culoare albastră inscripţionat ";Plicul nr. 4 înscrisuri W-U. Bar bucătărie"; sigilat cu sigiliul tip MI nr. 16817; şapte plăci din material plastic, textolit, acoperit cu metal de culoarea cuprului; două plăci din acelaşi metal pe care se pot vedea schiţe ale unor circuite; trei plăcuţe din acelaşi metal pe care se pot vedea schiţe ale unor circuite; Toate acestea se află în cutia primită de la Institutul pentru Tehnologie Avansată sigilată prin ştampilare cu ştampila BCCO Braşov; un dispozitiv din material plastic, de culoare neagră, inscripţionat pe spate: ";Power Supply Model DQ-048<IC> Input.AC 110-240V 50/60Hz, AC 150* Output DC 300rnA-400mA± 50 mA Standard: GB4944-200"; acesta se află în cutia primită de la Institutul pentru Tehnologie Avansată sigilată prin ştampilare cu ştampila BCCO Braşov; cartela SIM O. găsită în geanta de lângă bar; 3 cartele SIM: Emisă de către M.T.; W.; V., acestea se află într-un plic de culoare albă inscripţionat ";4 cartele SIM";; un card din PVC de culoare aurie cu banda magnetică neinscripţionat; un card din PVC cu banda magnetică de culoare albă, ce pare a fi un card de acces în hotelul A.-P. găsit în portofelul de pe bar; un număr de 42 carduri din PVC cu banda magnetică de culoare aurie cu următoarele elemente de identificare: 1) C1; 2) C2; 3) C3; 4) C4 5) C5; 6) C6; 7) C7; 8) C8; 9) C9; 10) C10; 11) C11; 12) C12; 13) C13; 14) C14; 15) C15; 16) C16; 17) C17; 18) C18; 19) C19; 20) C20; 21) C21; 22) C22; 23) C23; 24) C24; 25) C25; 26) C26; 27) C27; 28) C28; 29) C29; 30) C30; 31) C31; 32) C32; 33) C33; 34) C34; 35) C35; 36) C36 (tăiat) C36; 37) C37; 38) C38; 39) C39; 40) C40; 41) C41 şi un card neinscripţionat; un card din PVC cu banda magnetică, de culoare albă, neinscripţionat găsit în cutia metalică ";N.N."; cu capac din plastic inscripţionat cu carioca de culoare neagră ";CPV 6541"; din geantă. Toate acestea sunt ambalate într-un plic din hârtie inscripţionat ";Carduri găsite la G.N.Z. minus card E. şi sigilat cu sigiliul tip MI nr. 16817; - o cutie de metal inscripţionată ";N.N."; cu capac din plastic inscripţionat cu carioca de culoare neagră ";CPV 6541";; - două dispozitive ";Mini 123 EXU";, unul având seria X, iar celălalt având seria X1; - trei cabluri de conectare prin USB şi optsprezece componente electronice; un borcan de culoare maro, din material plastic cu conţinut dintr-o substanţă alb-cristalină cu mai multe inscripţii printre care ";T. P. C.";; o cutie de metal inscripţionată ";N.N."; cu capac din plastic inscripţionat cu carioca de culoare neagră ";P."; în care au fost identificate mai multe componente electronice; un dispozitiv metalic cu lupă prevăzut cu cleşti. Acesta a fost introdus; cutie din plastic conţinând mai multe şurubelniţe; un tub de spray inscripţionat ";C.S.";, ";K.S.";; două cabluri - unul de culoare roşie şi unul de culoare neagră; patru ambalaje din plastic tip pungă cu etichete (coduri de bare); un dispozitiv mecanic de găuri; două cabluri - unul de culoare neagră, altul de culoare roşie; un cablu de culoare neagră; un bisturiu; un dispozitiv metalic de culoare albastră; două pipete din plastic; două sticluţe cu conţinut, una cu inscripţia ";B.E."; şi cealaltă cu inscripţia ";S."; şi două piese metalice; pânză abrazivă de culoare gri; patru plăci din textolit cu circuite; un cablu negru cu mufă de alimentare; două cabluri - unul de culoare albă şi celălalt de culoare transparent închis; două cutii transparente din plastic, compartimentate, conţinând numeroase componente electronice găsite pe servanta de lângă birou; CD inscripţionat E.P. CD şi un CD de capacitate 225 megabytes; tavă electrică de culoare neagră, în care se află o cutie de adeziv, o carte tehnică inscripţionată ";E.S.* S.";; cutie care are inscripţia cu carioca de culoare neagră conţinând trei obiecte din metal, două seringi cu conţinut şi două componente electronice. Cutia a fost găsită lângă birou; cutie cu inscripţia Y de culoare alb cu albastru, în care au fost găsite douăzeci de ambalaje tip pungă toate cu conţinut, un DVD şi două CD-uri cu inscripţia ";T.L.";, o carte tehnică AVR Y un cablu cu mufa USB, o placă cu componente electronice, 6 adaptoare de tensiune, 2 plăci cu circuite integrate, un cablu cu două mufe; un ambalaj tip cofrag de ouă cu componente electronice; un polizor de culoare gri cu albastru inscripţionat D.S.; două staţii de lipit profesionale inscripţionate una cu E. şi cealaltă inscripţionată ZD. de culoare gri; un aparat de măsurat tensiunea inscripţionat U.; cutie de metal tip N.N. cu capac inscripţionat cu carioca neagră ";Conector mufe şi cabluri";, cutie ce conţine mai multe dispozitive electronice găsită pe birou; un număr de 39 plăci din textolit; placă cu componente electronice conectată la momentul percheziţiei la unitatea centrală cu inscripţia „J.S."; având lipit un autocolant cu inscripţia A1";; un dispozitiv din plastic inscripţionat MP3/MP4 power SRP PLY găsit pe birou; un pistol de lipit cu silicon; componentă electronică cu mufa USB având inscripţia S. A2; carcasa unui generator de PIN-uri ABN A.; 12 plăcuţe din textolit de culoare gri cu integrate; un cablu cu două componente electronice la capete; 6 componente electronice; cartelă telefonică R. care are pe cip puncte de lipire; un card din PVC cu bandă magnetică şi CIP, având puncte de lipire pe cip cu inscripţia ABN A.; două baterii lipite între ele prin cabluri; un card F. and G. cu cip. Cipul este conectat la un ansamblu electronic prin lipire. Cardul este emis de către R. pe numele O. SRL şi are numărul A3; Aparatul GPS (litera c) conţine un card de memorie WELL capacitate 2 Gb; două cutii inscripţionate M909 D.P.V.R. una dintre ele conţine un dispozitiv Mini 123 EXU-00 şi mai multe componente electronice, cealaltă, carcasa unui pix metalic; 3 avize poştale de la oficiul poştal nr. 1 Braşov şi mai multe fragmente de hârtie ce au fost rupte reprezentând înscrisuri (scheme electronice) şi instrucţiuni de folosire a unui pix cu cameră şi microfon găsite în punga de pe hol; două dispozitive artizanale tip skimmer pentru ATM-uri; o mapă transparentă, conţinând mai multe componente electronice şi o placă de textolit;

S-a dispus restituirea către inculpatul G.N.Z. a pachetului inscripţionat „M-909 D.P.V.R."; conţinând un pix cu cameră video, depus la de acesta la termenul de judecată din data de 17 martie 2010.

În temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea parţială a înscrisurilor falsificate, respectiv a facturii emise de V.D., I.C. 12140 S.W., Riverside, California Unite State, US, a chitanţei din 22 aprilie 2009 emisă de Autoritatea Naţională Vamală, a actelor întocmite la data de 13 aprilie 2009 referitoare la plata prin intermediul serviciului Western Union a sumei de 1667 DOLARI S.U.A. către I.C. 12140 S.W., Riverside, California Unite State, US şi a tabelului de preluare a coletului de la reprezentantul F.E. ROMÂNIA din 23 aprilie 2009, în sensul că numele persoanei beneficiare va fi G.A., în loc de D.I.I. şi anularea totală a cărţii de identitate, emisă la data de 30 octombrie 2002 de Poliţia municipiului Braşov, pe numele D.I.I.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut, că inculpatul G.A. a intrat în posesia unei cărţi de identitate pe numele D.I.I., emisă la data de 30 octombrie 2002 de către Poliţia municipiul Braşov, şi declarată pierdută de posesor în cursul anului 2004 pe care a păstrat-o, având în vedere asemănarea fizionomiei sale cu cea a numitului D.I.I. Inculpatul G.A. îl cunoştea pe inculpatul G.N.Z., întrucât fusese angajatul uneia dintre firmele administrate de acesta din urmă. În cursul lunii aprilie 2009, inculpatul G.N.Z. i-a solicitat coinculpatului ajutorul pentru a achiziţiona, de la o firmă americană dispozitive electronice. În acest sens, inculpatul G.N.Z., folosind fără drept cartea de identitate pe numele D.I.I., de la un Internet Cafe din municipiul Braşov, a efectuat o comandă on line, către I.C. 12140 S.W., Riverside, California Unite State, US, pentru 4 dispozitive M.S.P.R. şi soft-urile aferente acestora. De asemenea, inculpatul G.N.Z. i-a dat coinculpatului un telefon având în interior cartela cu numărul .........., pe care inculpatul G.A. urma să-l folosească doar pentru a comunica cu reprezentantul firmei de curierat de la care trebuia să preia coletul.

În data de 13 aprilie 2009, inculpatul G.A., fiind însoţit de inculpatul G.N.Z., prin intermediul serviciului Western Union, a efectuat plata sumei de 1667 dolari S.U.A. către I.C. 12140 S.W., Riverside, California Unite State, US, semnând formularul completat pe numele D.I.I., atestând prin aceasta că plata a fost efectuată de o persoană care nu avea cunoştinţă de existenţa acestei tranzacţii.

În data de 22 aprilie 2009, poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice s-au sesizat în legătură cu faptul că o persoană, cu datele de identificare D.I.I. - fiul lui I. şi G., născut în municipiul Braşov, judeţul Braşov, cu domiciliul în municipiul Braşov, judeţul Braşov este destinatarul unui colet, expediat de V.D., I.C. 12140 S.W., Riverside, California Unite State, US, şi care conţine 4 dispozitive M.S.P.R. şi soft-urile aferente acestora. Avându-se cunoştinţă de faptul că la data de 23 aprilie 2009, destinatarul coletului, urma a se întâlni cu reprezentantul F.E. România, pentru a prelua coletul, pe baza activităţilor operative specifice, s-a constatat că, persoana care s-a prezentat pentru ridicarea coletului este inculpatul G.A., stabilindu-se că acesta, profitând de asemănarea dintre fizionomia sa şi cea a persoanei din fotografia existentă de cartea de identitate pe numele D.I.I., a folosit acest act de identitate, care fusese declarat pierdut încă din anul 2004. De asemenea, s-a stabilit că la preluarea coletului, inculpatul G.A. a fost însoţit de inculpatul G.N.Z., fără ca acesta din urmă să participe efectiv la preluare, ci doar l-a aşteptat pe coinculpat şi au plecat împreună cu autoturismul condus de inculpatul G.N.Z.

După preluarea coletului, cei doi inculpaţi s-au deplasat pe strada T. din municipiul Braşov unde, fiind amândoi în autoturismul condus de inculpatul G.N.Z., au desfăcut coletul şi au studiat conţinutul acestuia, apoi inculpatul G.A. a aruncat într-un tomberon de gunoi, aflat în apropiere, ambalajele produselor din colet şi toate înscrisurile conţinute de acesta, respectiv un ambalaj deschis cu inscripţia F.E. conţinând mai multe înscrisuri reprezentând facturi de expediţie şi chitanţa emisă de Autoritatea Naţionala Vamală, precum şi facturi de provenienţa a bunurilor care s-au aflat în interiorul ambalajului; spumă pentru protecţia conţinutului; patru şnururi de culoare neagră, din material textil; trei cutii de carton de culoare maro, fără conţinut, fiecare având câte o etichetă cu inscripţia „made in Taiwan - model no: mini 123 PART no: mini 123 EXU-OO-MFG: Rev.G"; ; o bucată de carton de culoare maro pentru protecţia conţinutului; patru punguţe de plastic de culoare roz, de protecţie a conţinutului; într-un ambalaj de plastic transparent, nedesfăcut, se observă că sunt mai multe coli de hârtie tip A4 şi un pix; un catalog a 5 produse: 1, 2, 3, 4, 5, o bandă neagră cu adeziv.

În cauză au fost administrate în cursul urmăririi penale probele cu înscrisuri, declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor D.I.I. şi B.M., rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi mijloacele materiale de probă.

În faţa instanţei de judecată au fost audiaţi inculpaţii şi martorii menţionaţi anterior, precum şi martorul P.R.N., s-au depus înscrisuri şi s-au solicitat lămuriri, la cererea inculpatului, cu privire la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 16 iunie 2009, organului care a întocmit acest act, respectiv Serviciul Român de Informaţii - Institutul pentru Tehnologii Avansate. Inculpatul a mai solicitat, la ultimul termen de judecată, efectuarea unei expertize tehnice şi efectuarea unor adrese în străinătate, la producătorii de ATM-uri, probe respinse de instanţă ca fiind nerelevante şi neutile în cauză.

Analizând întregul material probator administrat atât în faza de urmărire penală (şi discutat în contradictoriu în faţa instanţei de judecată) cât şi cel administrat direct în faţa instanţei de judecată, instanţa de fond a constatat că situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu este corectă.

La percheziţia domiciliară efectuată la locuinţa inculpatului G.N.Z., în baza autorizaţiei din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Braşov au fost identificate o serie de echipamente, dispozitive şi înscrisuri, deţinerea unora dintre ele fiind ilicită (ex. dispozitive „guri de bancomat";) iar a unora dintre ele fiind, în sine, licită, dar privită în ansamblu relevă preocupările ilicite ale inculpatului. Astfel, în locuinţa inculpatului G.N.Z. au fost găsite, printre altele, un aparat POS marca T., două aparate POS marca T. de culoare gri, aparat POS H. cu seria P1, aparat POS H. cu seria P2, demontat, o componentă electronică având inscripţia ";A.";, o placă componentă electronică cu inscripţia ";T.A.S. ";; un ambalaj deschis cu inscripţia F.E. conţinând mai multe înscrisuri reprezentând facturi de expediţie şi chitanţa emisă de Autoritatea Naţionala Vamală, precum şi facturi de provenienţa a bunurilor care s-au aflat în interiorul ambalajului; spumă pentru protecţia conţinutului; patru şnururi de culoare neagră, din material textil; trei cutii de carton de culoare maro, fără conţinut, fiecare având câte o etichetă cu inscripţia „made in Taiwan - model no: mini 123 PART no: mini 123 EXU-00-MFG: Rev.G";; o bucată de carton de culoare maro pentru protecţia conţinutului; patru punguţe de plastic de culoare roz, de protecţie a conţinutului; într-un ambalaj de plastic transparent, nedesfăcut, se observă că sunt mai multe coli de hârtie tip A4 şi un pix; o bandă neagră cu adeziv - toate fiind introduse într-un sac de plastic şi sigilate cu sigiliul tip M.A.I.; carcasă din plastic, corp şi capac de culoare neagră, având pe capac inscripţionat ";Made in Taiwan, tested to comply with FCC part nov: mini 123 EXU-00 S/N"; şi cod de bare şi patru şuruburi de mici dimensiuni de culoare neagră introduse într-un plic de culoare albă inscripţionat ";carcasă din plastic, mini 123";, pachet sigilat cu sigiliul tip MI; fragmente de hârtie ce par a fi rezultate din ruperea unei coli pe care erau inscripţionate scheme electronice. Pe unul dintre fragmentele de hârtie sunt scrise cu pix de culoare albastră următoarele: ";MAL-T";, ";Digi-Key";, ";Mauser";, ";Aunet Electronics";, ";Arrow Electronics";, ";Nu Horiz*";. Fragmente de hârtie ce par a fi rezultate din ruperea unei coli pe care apar texte legate de comenzi on-line având menţiuni scrise cu pix de culoare albastră legate de calcule astfel: ";TVA = 30 lire sterline";, ";Total 190 DOLARI S.U.A. x 3,2400 = 616";, ";616 +142=758";, ";13,6";, ";13,6";, ";x47";. Trei mufe de conectare, cu cablurile tăiate şi o componentă electronică. Toate acestea au fost găsite la percheziţia domiciliară efectuată la adresa din Braşov, în gunoi. Cele de mai sus sunt introduse într-un plic de culoare albastră inscripţionat "; Plicul nr. 2, gunoi bucătărie"; sigilat cu sigiliul tip MI. Plicul a fost ataşat la dosar la fila 296; un formular Western Union ce îl are ca expeditor pe D.I.I. şi ca destinatar C.I. cu MTCN 762-179-79*, iar suma trimisa este de 1667 dolari S.U.A.; o coală de hârtie reprezentând paşii care trebuie urmaţi pentru a efectua plăţi în contul Companiei I._C.; o chitanţă de depunere numerar cu referinţa B.R.F. prin care s-a încasat suma de 1667 dolari S.U.A. de la D.I.I. posesor al actului de identitate BV; un formular Western Union ce cuprinde şi o menţiune scrisă de mână aparent a acoperirii cu fila indigo ";D.I.I. 13 aprilie 2009"; şi un specimen de semnătura; o coală de hârtie A4 cuprinzând următoarele: ";Foaie 2";, ";Shortcut";, ";cumpără FDD şi DVD-Writer pentru T.";, ";M.";, ";Cumpără 2 baterii 3V";, ";un tex* WU-AU";, ";1652 DOLARI S.U.A. = 5420 cu 50 DOLARI S.U.A. comision inclus";, ";Seara Posta";, ";trimite plicul lui T.-recomandat";, ";Piaţa";, ";Oase - selgros";, ";Smântână 400 g";, ";Morcovi 2 kg";, ";Pătrunjel 1 kg";, ";Ţelina 1 kg";, ";Păstârnac x/2 kg";, ";Lămâi 2 - 3";, ";Tarhon 1 pliculeţ ";. Toate acestea sunt introduse într-un plic de culoare albastră inscripţionat ";Plicul nr. 4 înscrisuri W-U. Bar bucătărie"; sigilat cu sigiliul tip MI. Plicul a fost ataşat la dosar la pagina 297; şapte plăci din material plastic, textolit, acoperit cu metal de culoarea cuprului; două plăci din acelaşi metal pe care se pot vedea schiţe ale unor circuite; trei plăcuţe din acelaşi metal pe care se pot vedea schiţe ale unor circuite; un dispozitiv din material plastic, de culoare neagra, inscripţionat pe spate: ";Power Supply Model DQ-048<IC> InputAC 110-240V 50/60Hz, AC 150* Output DC 300mA-400mA+ 50 mA Standard: GB4944-200";; cartela SIM O. găsită în geanta de lângă bar; 3 cartele SIM: Emisă de către M.T.; W.; V., acestea se află într-un plic de culoare albă inscripţionat ";4 cartele SIM; un card din PVC de culoare aurie cu bandă magnetică neinscripţionat; un card din PVC cu banda magnetică de culoare albă, ce pare a fi un card se acces în hotelul A.P. găsit în portofelul de pe bar; un număr de 42 carduri din PVC cu banda magnetică de culoare aurie cu următoarele elemente de identificare: 1) C1; 2) C2; 3) C3; 4) C4 5) C5; 6) C6; 7) C7; 8) C8; 9) C9; 10) C10; 11) C11; 12) C12; 13) C13; 14) C14; 15) C15; 16) C16; 17) C17; 18) C18; 19) C19; 20) C20; 21) C21; 22) C22; 23) C23; 24) C24; 25) C25; 26) C26; 27) C27; 28) C28; 29) C29; 30) C30; 31) C31; 32) C32; 33) C33; 34) C34; 35) C35; 36) C36 (tăiat) C36; 37) C37; 38) C38; 39) C39; 40) C40; 41) C41 şi un card neinscripţionat; un card din PVC cu banda magnetică, de culoare albă, neinscripţionat găsit în cutia metalică ";N.N."; cu capac din plastic inscripţionat cu cariocă de culoare neagră ";CPV 6541 ";din geantă; o cutie de metal inscripţionată ";N.N."; cu capac din plastic inscripţionat cu cariocă de culoare neagră ";CPV 6541";; două dispozitive ";Mini 123 EXU"; unul având seria X, iar celălalt având seria X1; trei cabluri de conectare prin USB şi 18 (optsprezece) componente electronice; un borcan de culoare maro, din material plastic cu conţinut dintr-o substanţa alb-cristalină cu mai multe inscripţii printre care ";T.P.C.";; o cutie de metal inscripţionată ";N.N."; cu capac din plastic inscripţionat cu cariocă de culoare neagră ";Piese";, în care au fost identificate mai multe componente electronice; un dispozitiv metalic cu lupă prevăzut cu cleşti; cutie din plastic conţinând mai multe şurubelniţe; un tub de spray inscripţionat ";C.S.";, ";K.S.";; două cabluri - unul de culoare roşie şi unul de culoare neagră; patru ambalaje din plastic tip pungă cu etichete (coduri de bare); un dispozitiv mecanic de găuri; două cabluri - unul de culoare neagră, altul de culoare roşie; un cablu de culoare neagră; un bisturiu; un dispozitiv metalic de culoare albastră; două pipete din plastic; două sticluţe cu conţinut, una cu inscripţia ";B.E."; şi cealaltă cu inscripţia ";S."; şi două piese metalice; pânză abrazivă de culoare gri; patru plăci din textolit cu circuite; un cablu negru cu mufă de alimentare; două cabluri - unul de culoare albă şi celălalt de culoare transparent închis; doua cutii transparente din plastic, compartimentate, conţinând numeroase componente electronice găsite pe servanta de lângă birou; CD inscripţionat E.P. CD şi un CD de capacitate 225 megabytes; tavă electrică de culoare neagră, în care se află o cutie de adeziv, o carte tehnică inscripţionată ";E.S.* S.";; cutie care are inscripţia cu cariocă de culoare neagră ";615 LEI EPLUT 0062"; conţinând trei obiecte din metal, două seringi cu conţinut şi două componente electronice. Cutia a fost găsită lângă birou; cutie cu inscripţia Y de culoare alb cu albastru, în care au fost găsite douăzeci de ambalaje tip pungă toate cu conţinut, un DVD şi două CD-uri cu inscripţia ";T.L.";, o carte tehnică AVR Y un cablu cu mufă USB, o placă cu componente electronice, 6 adaptoare de tensiune, 2 plăci cu circuite integrate, un cablu cu două mufe; un ambalaj tip cofrag de ouă cu componente electronice; un polizor de culoare gri cu albastru inscripţionat D.S. model 1100; două staţii de lipit profesionale inscripţionate una cu E. şi cealaltă inscripţionată ZD de culoare gri; un aparat de măsurat tensiunea inscripţionat U.; cutie de metal tip N.N. cu capac inscripţionat cu cariocă neagră ";Conector mufe şi cabluri";, cutie ce conţine mai multe dispozitive electronice găsită pe birou; un număr de 39 plăci din textolit; placă cu componente electronice conectată la momentul percheziţiei la unitatea centrală cu inscripţia „J.S."; având lipit un autocolant cu inscripţia A1";; un dispozitiv din plastic inscripţionat MP3/MP4 power SRP PLY găsit pe birou; un pistol de lipit cu silicon; componentă electronică cu mufă USB având inscripţia S. A2; carcasa unui generator de PIN-uri ABN A.; 12 plăcuţe din textolit de culoare gri cu integrate; un cablu cu două componente electronice la capete; 6 componente electronice; cartelă telefonică R. care are pe cip puncte de lipire; un card din PVC cu bandă magnetică şi CIP, având puncte de lipire pe cip cu inscripţia ABN A. şi numărul ....................; două baterii lipite între ele prin cabluri; un card F. and G. cu cip; cipul era conectat la un ansamblu electronic prin lipire; cardul este emis de către R. pe numele O. SRL şi are numărul A3; două cutii inscripţionate M909 D.P.V.R. una dintre ele conţine un dispozitiv Mini 123 EXU-00 şi mai multe componente electronice, cealaltă, carcasa unui pix metalic; mai multe fragmente de hârtie ce au fost rupte reprezentând înscrisuri (scheme electronice) şi instrucţiuni de folosire a unui pix cu cameră şi microfon găsite în punga de pe hol şi o mapă transparentă, conţinând mai multe componente electronice şi o placă de textolit. De asemenea, este cert faptul că, în timpul efectuării percheziţiei la locuinţa inculpatului G.N.Z., au fost identificate, în balconul apartamentului vecin, două dispozitive artizanale tip „gură de bancomat";, despre care inculpatul a recunoscut că le-a aruncat în momentul intrării anchetatorilor în apartament, cu precizarea că pătrunderea în locuinţă s-a făcut prin folosirea forţei (spargerea uşii de acces), urmare a refuzului inculpatului de a deschide uşa.

A constatat instanţa de fond că în drept, fapta inculpatului G.N.Z. contând în deţinerea, în perioada decembrie 2007 - 29 aprilie 2009, de echipamente şi dispozitive în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prevăzută şi pedepsită de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Fapta inculpatului G.N.Z. de a deţine, anterior datei de 29 aprilie 2009, dar ulterior lunii decembrie 2007, un număr de 20 de carduri falsificate, în vederea punerii în circulaţie, întruneşte elementele constituie ale infracţiunii de deţinere a instrumentelor de plată electronice falsificate în vederea punerii lor în circulaţie, prevăzută şi pedepsită de art. 24 alin. (2) din Legea 365/2002.

Fapta inculpatului G.N.Z., comisă în cursul lunii aprilie 2009, constând în determinarea cu intenţie a angajatului SC F.E. România, de a folosi, fără vinovăţie, un act falsificat, în faţa unui funcţionar din cadrul Autorităţii Naţionale Vamale, respectiv factura, întocmită de angajatul firmei americane pe numele unei persoane care nu avea cunoştinţă despre efectuarea livrării produselor, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la folosire de acte falsificate, prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006. De menţionat că în conţinutul art. 273 din Legea nr. 86/2006 sensul termenului „falsificate"; este cel din limbajul comun şi nu acela specific infracţiunilor prevăzute de art. 288 - 290 C. pen. referitoare la falsul în înscrisuri. În consecinţă, de vreme ce s-a folosit la autoritatea vamală documente de transport sau comerciale ce conţin date nereale, chiar dacă aceste documente nu provin din săvârşirea uneia din infracţiunile prevăzute de art. 288 - 290 C. pen., subzistă elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de legea specială. Astfel, chiar dacă factura cu numele nereal al beneficiarului nu provine din săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ea reprezintă un document comercial falsificat, în sensul în care acest termen este folosit de art. 273 din Legea nr. 86/2006. De asemenea, s-a constatat că art. 273 din Legea nr. 86/2006 nu priveşte documentele vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, aşa cum susţine inculpatul, deoarece în aceste cazuri sunt aplicabile dispoziţiile art. 272 din Legea nr. 86/2006. Nu se poate susţine nici faptul că nu ar avea nicio relevanţă numele destinatarului, deoarece acest aspect este relevant tocmai pentru ca statul să poată controla circulaţia mărfurilor, plata taxelor vamale, descoperirea eventualilor destinatari ai produselor interzise de lege.

Fapta inculpatului G.N.Z., comisă în cursul lunii aprilie 2009, constând în determinarea funcţionarului Autorităţii Naţionale Vamale să întocmească, fără vinovăţie, un act oficial, respectiv chitanţa din 22 aprilie 2009, prin care se atesta, o împrejurarea nereală, în sensul că, taxele vamale, în sumă de 106,07 RON, urmează a fi plătite de D.I.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la fals intelectual, prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. Această chitanţă constituie un înscris oficial, în sensul art. 150 alin. (2) C. pen., deoarece emană de la o unitate din cele la care se referă art. 145 C. pen. Determinarea funcţionarului să consemneze, din culpă, numele unei alte persoane la rubrica beneficiar, este o participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual. Are relevanţă numele corect al beneficiarului, aşa cum s-a arătat anterior, deoarece acesta reprezintă o modalitate de control a circulaţiei bunurilor, o modalitate de verificare a plăţii taxelor şi impozitelor de către persoanele fizice sau juridice, pentru identificarea destinatarilor eventualelor produse a căror deţinere este interzisă de lege. În speţă nu este vorba de achiziţionarea unui produs printr-un reprezentant, caz în care se cunoaşte numele real al reprezentantului, ci de achiziţionarea acestui produs sub un nume fals, pentru a se ascunde identitatea reală a destinatarului. Inculpatul, prin efectuarea comenzii pe numele unei alte persoane, este cel care a determinat, indirect, pe funcţionarul Autorităţii Naţionale Vamale să întocmească, fără vinovăţie, un act oficial fals. Nu este vorba de vreo încălcare a procedurii, deoarece funcţionarul a întocmit chitanţa pe numele persoanei care a făcut comanda, plecând de la prezumţia că datele acesteia sunt reale.

Fapta inculpatului G.N.Z., comisă în cursul lunii aprilie 2009, constând în determinarea, cu intenţia a inculpatului G.A. de a semna, în fals, actele întocmite, în data de 13 aprilie 2009, cu ocazia depunerii sumei de 1667 dolari S.U.A., confirmând prin aceasta identitatea nereală sub care s-a prezentat, respectiv D.I.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului G.N.Z., comisă în cursul lunii aprilie 2009, constând în determinarea, cu intenţia a inculpatului G.A. de a semna, în fals, pe tabelul de preluare a coletului de la reprezentantul F.E. România, în data de 23 aprilie 2009, confirmând prin aceasta identitatea nereală sub care s-a prezentat, respectiv D.I.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 25 C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. Faptul că inculpatul G.A. ar fi semnat cu semnătura lui şi nu cu alta fictivă, nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece acesta a creat aparenţa că semnătura este a destinatarului D.I.I.

A constatat instanţa de fond că nu poate fi reţinută în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., comisă în cursul lunii aprilie 2009, constând în determinarea, cu intenţie, a angajatului firmei americane de a întocmi, fără vinovăţie, acte sub semnătură privată, în fals, în sensul că a fost trecut pe factura/invoice, la destinatar, numele unei persoane care nu avea cunoştinţă despre efectuarea livrării produselor, pentru următoarele motive. Pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen. este necesară efectuarea uneia din acţiunile de la art. 288 C. pen., respectiv contrafacerea sau alterarea. Falsificarea unui înscris sub semnătură privată cu prilejul întocmirii lui de către persoana care avea competenţa de a-l întocmi (o acţiune similară celei prevăzută la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) pentru înscrisuri oficiale) nu se încadrează în niciuna din cele două acţiuni, de alterare sau contrafacere. întrucât fapta angajatului firmei americane de a întocmi acte sub semnătură privată, trecând pe factura/invoice, la destinatar, numele unei persoane care nu avea cunoştinţă despre efectuarea livrării produselor nu reprezintă nici o alterare şi nici o contrafacere a înscrisului, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. în consecinţă, nici participaţia improprie la această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului G.N.Z. pentru infracţiunea de participaţie improprie la fals material în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului G.N.Z. şi a modalităţii de executare a acestora, instanţa de fond a ţinut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, inculpatul a săvârşit infracţiunile supuse judecăţii în mod neorganizat, fapt ce le conferă un grad mai redus de pericol social, deoarece de regulă infracţiunile prevăzute de Legea nr. 365/2002 sunt săvârşite de mai multe persoane, asociate în vederea săvârşirii acestor infracţiuni. De asemenea, deţinerea instrumentelor de plată electronică sau a echipamentelor cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, nu a avut ca urmare săvârşirea vreunei fapte de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, deoarece inculpatul nu a apucat să asambleze toate echipamentele deţinute, spre a le face apte falsificării instrumentelor de plată electronică. Şi acest aspect este de natură să imprime faptei un grad mai redus de pericol social, prin consecinţele produse. Se va ţine cont şi de persoana inculpatului, care este integrat în familie şi în societate, are doi copii minori în întreţinere, nu are antecedente penale şi îşi procură venituri din activităţi licite de taximetrie. Deşi inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, trebuie menţionat că infracţiunile prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006, de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. sunt infracţiuni mijloc pentru săvârşirea infracţiunii scop prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002.

Pentru aceste considerente instanţa a aplicat inculpatului G.N.Z. pedepse orientate spre minimul special, de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002, 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., la o pedeapsă de 7 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. şi câte o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracţiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen.

Pentru ca inculpatul să aprecieze mai bine importanţa valorilor sociale referitoare la respectarea patrimoniului persoanelor, pentru a se forma acestuia o atitudine corectă faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială şi pentru a se preîntâmpina riscul reluării de către acesta a activităţilor periculoase, în baza art. 863 alin. (3) lit. a) şi d) C. pen., instanţa de fond a obligat inculpatul să desfăşoare o activitate neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 300 de ore în cadrul Atelierului MFC Braşov sau altă locaţie stabilită de Serviciul de Probaţiune şi să nu se întâlnească cu nicio persoană care a fost condamnată definitiv pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 365/2002.

A constatat instanţa de fond că în drept, fapta inculpatului G.A., constând în aceea că, în data de 23 aprilie 2009, l-a ajutat pe inculpatul G.N.Z. să intre în posesia a 4 dispozitive M.S.P.R. şi soft-urile aferente acestora, în sensul că folosindu-se de un act de identitate care nu îi aparţine, eliberat pe numele D.I.I., a ridicat de la firma de curierat rapid „F.E."; coletul conţinând dispozitivele mai sus menţionate, pe care l-a predat inculpatului, cunoscând conţinutul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută şi pedepsită de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002. Inculpatul G.A. a avut cunoştinţă de natura echipamentelor pe care vrea să le achiziţioneze prin intermediul său inculpatul G.N.Z. şi cu toate acestea a acceptat să-i dea acestuia cartea de identitate găsită şi să se prezinte drept D.I.I., pentru a-l ajuta să-şi procure acele echipamente.

Fapta aceluiaşi inculpat, constând în semnarea, în fals, a actelor întocmite, în data de 13 aprilie 2009, cu ocazia depunerii sumei de 1667 dolari S.U.A., prin serviciul WESTERN UNION, confirmând prin aceasta identitatea nereală sub care s-a prezentat, respectiv D.I.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen.

Fapta inculpatului G.A., constând în semnarea, în fals, pe tabelul de preluare a coletului de la reprezentantul F.E. România, în data de 23 aprilie 2009, confirmând prin aceasta identitatea nereală sub care s-a prezentat, respectiv D.I.I., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută şi pedepsită de art. 290 alin. (1) C. pen.

Faptul că inculpatul G.A. ar fi semnat cu semnătura lui şi nu cu alta fictivă, nu este de natură să înlăture existenţa infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, deoarece acesta a creat aparenţa că semnătura este a destinatarului D.I.I.

În ce priveşte individualizarea pedepselor aplicate inculpatului G.A. şi a modalităţii de executare a acestora, instanţa de fond a ţinut cont de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) S-a constatat că acest inculpat a săvârşit infracţiunile supuse judecăţii doar la rugămintea inculpatului G.N.Z., fără să reiasă din dosar că ar fi avut vreun beneficiu personal de pe urma săvârşirii acestora, fapt ce le conferă un grad mai redus de pericol social. Nu s-a reţinut că faptele inculpatului ar prezenta un grad deosebit de pericol social nici prin prisma personalităţii acestuia, deoarece inculpatul nu are antecedente penale, a avut un comportament sincer în cursul cercetării şi a recunoscut faptele, contribuind prin declaraţiile sale la aflarea adevărului în cauză. Pentru aceste considerente s-a aplicat acestui inculpat pedepse orientate spre minimul special, de 8 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 25 din Legea nr. 365/2002 şi câte 4 luni închisoare pentru fiecare din cele două infracţiuni prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. Având în vedere că toate infracţiunile au fost săvârşite mai înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, în temeiul art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, stabilindu-se în sarcina inculpatului o pedeapsă rezultantă de 8 luni închisoare. în ce priveşte modalitatea de executare, ţinând cont de cele menţionate anterior cu privire la gradul de pericol social al faptei şi la persoana inculpatului, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care, în baza art. 81 şi art. 82 C. pen. a suspendat condiţionat pedeapsa aplicată inculpatului, pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni.

Având în vedere că în vederea săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002 inculpatul G.N.Z. a deţinut mai multe bunuri, ridicate de la acesta de organele de urmărire penală, în temeiul art. 118 lit. b) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpat a tuturor acestor bunuri care au servit sau au fost destinate să servească la săvârşirea acestor infracţiuni. S-a constatat că în cauză s-au săvârşit mai multe infracţiuni de fals în înscrisuri, în temeiul art. 348 C. proc. pen. s-a dispus anularea parţială a înscrisurilor falsificate.

Împotriva Sentinţei penale nr. 235/S din 19 mai 2010 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpaţii G.N.Z. şi G.A.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov a criticat sentinţa penală pentru nelegalitate şi netemeinicie. Referitor la motivele de nelegalitate, a fost invocată neaplicarea inculpatului G.N. a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi alături de pedeapsa principală pentru infracţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.

Cu privire la motivele de netemeinicie s-a invocat greşita achitare a inculpatului G.N. sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., arătând că acesta a determinat cu intenţie, pe angajatul firmei americane să întocmească, fără vinovăţie, acte sub semnătură privată false;

A solicitat individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaţilor şi a modalităţii de executare, precum şi neaplicarea unui spor de pedeapsă acestora, arătând că se impunea, de asemenea, aplicarea unor pedepse mai severe Inculpatul G.N.Z. a susţinut că deşi a deţinut instrumente care serveau la scrierea unor carduri, este evident, acest aspect rezultă din documentele din 2007, pe care nu le mai deţine, astfel că, din acest punct de vedere, infracţiunea de deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prevăzută de art. 25 din Legea nr. 365/2002 reţinută în sarcina sa nu există, motiv pentru care a solicitat achitarea.

Cu privire la cea de-a doua infracţiune de deţinere a instrumentelor de plată electronice falsificate în vederea punerii lor în circulaţie reţinută în sarcina sa, respectiv cele 20 de carduri blanc pe care s-au găsit inscripţionate unele dintre datele unor carduri care au fost compromise, a susţinut că autorităţile olandeze au înlăturat din circulaţie acele carduri, astfel că sub acest aspect cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului nu există. A solicitat a se observa că nu s-a dovedit faptul că inculpatul G.N.Z. a deţinut instrumente şi aparatură aptă a scrie un card.

A mai susţinut că niciuna dintre aceste infracţiuni reţinute în sarcina sa nu au suport în activitatea materială desfăşurată şi, ca atare, soluţia corectă era aceea a achitării.

Inculpatul G.A. a formulat apel la data de 11 iunie 2010, deşi sentinţa i-a fost comunicată la data de 26 mai 2010, mult după expirarea termenului de 10 zile de declarare a căii de atac potrivit art. 363 C. proc. pen.

A precizat că lucrând în străinătate, a luat cunoştinţă în mod tardiv de soluţia pronunţată de prima instanţă şi, pe cale de consecinţă a introdus apelul tardiv, a solicitat aplicarea art. 373 C. proc. pen., în sensul aplicării efectului extensiv faţă de acesta şi a solicitat admiterea apelului, în sensul achitării în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru prima infracţiune de complicitate la deţinerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, respectiv faptei îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii, şi anume vinovăţia.

În ceea ce priveşte celelalte două infracţiuni reţinute în sarcina sa, a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi anume, fapta nu există, arătând că această infracţiune ar fi trebuit să aibă încadrarea juridică prevăzută de art. 293 C. pen. însă, dată fiind imposibilitatea reţinerii unei astfel de încadrări s-a folosit acest subterfugiu al reţinerii celorlalte două articole. În subsidiar, a solicitat ca în situaţia în care instanţa va aprecia că apelul este tardiv, pe calea efectului extensiv, a se avea în vedere că, pedepsele aplicate de către instanţa de fond în raport de contribuţia lui la săvârşirea faptei sunt mai mult decât suficiente.

Prin Decizia penală nr. 10/A din 24 ianuarie 2011 Curtea de Apel Braşov - secţia penală şi pentru cauze cu minori a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov împotriva Sentinţei penale nr. 235 din 19 mai 2010 a Tribunalului Braşov, pe care a desfiinţat-o în ce priveşte omisiunea aplicării inculpatului G.N.Z. şi a pedepsei complementare alături de pedeapsa principală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi rejudecând în aceste limite a aplicat inculpatului G.N.Z. pe lângă pedeapsa principală pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei principale, urmând ca în baza art. 35 alin. (3) C. pen. inculpatul să execute pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani de la terminarea executării pedepsei principale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

A respins apelul declarat de inculpatul G.N.Z. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul G.A.

A obligat inculpaţii să plătească statului sumele de câte 525 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, restul acestor cheltuieli rămân în sarcina statului.

A constatat instanţa de apel că apelul parchetului este fondat în ceea ce priveşte aplicarea pedepsei complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, întrucât potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, pedeapsa pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară este obligatorie alături de pedeapsa principală, iar prima instanţă a omis să aplice inculpatului G.N.Z. această pedeapsă obligatorie potrivit legii, sens în care a apreciat că apelul este admisibil pentru a se aplica pedeapsa complementară.

Referitor la critica parchetului privind greşita achitare a inculpatului G.N. pentru infracţiunea de participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., a constatat că soluţia achitării dispusă de instanţa de fond este corectă, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., şi în consecinţă, nici participaţia improprie la această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii.

Cu privire la critica parchetului referitoare la individualizarea pedepsei a constatat că pedepsele aplicate, orientate spre minimul special prevăzut de lege sunt suficiente şi de natură să conducă la reeducarea inculpatului G.N. şi la realizarea scopului de prevenţie generală pe care îl are sancţiunea penală şi nu se impune majorarea acestora. Cu privire la inculpatul G.A. a constatat că pedepsele aplicate inculpatului sunt suficiente, fiind cuantificate cu respectarea criteriilor înscrise în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere contribuţia redusă a acestui inculpat la comiterea faptelor, împrejurarea că a săvârşit infracţiunile supuse judecăţii doar la rugămintea inculpatului G.N.Z. A constatat că nu se impune nici majorarea pedepselor aplicate şi nici schimbarea modalităţii de executare.

Cu privire la apelul promovat de inculpatul G.N., instanţa a constatat că acesta este nefondat, constatând că inculpatul a deţinut cardurile găsite asupra sa, în vederea punerii lor în circulaţie, iar echipamentele, componentele electronice şi celelalte obiecte găsite asupra sa erau deţinute în scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică. Faptul că, în concret, unele din aceste echipamente nu puteau fi folosite în acest scop, nu exclude existenţa infracţiunilor prevăzute de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, deoarece, aşa cum rezultă şi din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică din 07 iulie 2009, dispozitivele sunt destinate achiziţiei datelor confidenţiale (datele de pe banda magnetică a cardurilor bancare) ale unui potenţial utilizator al bancomatului la care acestea sunt ataşate.

Cu privire la apelul declarat de inculpatul G.A., instanţa a constatat că acesta a formulat apel la data de 11 iunie 2010, deşi sentinţa i-a fost comunicată la data de 26 mai 2010, mult după expirarea termenului de 10 zile de declarare a căii de atac potrivit art. 363 C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 10/A din 24 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpaţii G.N.Z. şi G.A.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 172 C. proc. pen. şi a criticat soluţia dispusa sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpaţilor şi soluţia de achitare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.N.Z. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals materia în înscrisuri sub semnătură privată. Cu privire la pct. 14 C. proc. pen. a susţinut ca pedepsele nu au fost just individualizate, inculpatul G.N. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea a 6 infracţiuni în concurs, privind comerţul electronic, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere. A arătat că pedeapsa nu au fost just individualizată, iar în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.A. a susţinut, de asemenea, că suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu este o măsura care să realizeze scopul pedepsei, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.

Cu privire la pct. 172 C. proc. pen., referitor la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a susţinut ca soluţia de achitare, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G.N., este greşită pentru că prin noţiunea de fals prevăzută de art. 288 C. pen. trebuie să se înţeleagă inclusiv sensul „plăsmuirii";.

A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi condamnarea inculpatului G.N. pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie şi reindividualizarea pedepselor ce au fost aplicate ambilor inculpaţi G.N. şi G.A.

Inculpatul G.N.Z. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, pct. 172 şi pct. 18 din C. proc. pen.

A susţinut că s-a supus rigorilor legii şi pentru a evita un conflict privind drepturile de autor, a procedat în sensul că nu dorea să fie implicat într-o procedură judiciară care să-i conteste paternitatea realizării. Cu privire la deţinerea acelor piese a susţinut că această faptă devine ilicită când scopul este de a le folosi, însă a declarat că nu ştia ce conţinea acea pungă în care s-au găsit cardurile, pungă pe care a pus-o în geanta de voiaj fără a controla conţinutul.

A invocat şi cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. arătând că hotărârea instanţei de fond este preluata de instanţa de apel prin pasaje întregi, fiind reluată chiar şi aceiaşi motivare, ceea ce nu poate reprezenta o motivare temeinică.

Cu privire la cele 20 blank-uri, a susţinut că acestea nu mai îndeplineau condiţia de a fi instrumente de plată funcţionale, întrucât autorităţile olandeze au confirmat că respectivele instrumente au fost folosite în Olanda şi au fost compromise.

În privinţa infracţiunii prevăzută de art. 24 din Legea nr. 365/2002 instanţa nu a ţinut cont de caracterul Star ale celor 20 de blank-uri, deoarece prin marcarea caracterului Star pot fi obţinute carduri similare celor originale.

A mai susţinut ca pentru a fi marcat trebuie sa ai un instrument special care nu s-a găsit la inculpaţi, de unde rezultă ca hotărârea pronunţată este contrara legii şi se impunea achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

A mai făcut referire la inadaptabilitatea celor două feţe de bancomat care nu puteau fi funcţionale, arătând totodată că deşi a solicitat proba cu expertiza criminalistică şi expertiza tehnico-ştiinţifică, pentru lămurirea faptului că nu se găsesc amprentele sale, probele i-au fost respinse.

A menţionat că infracţiunile de deţinere de instrumente, 3 carduri distruse şi al patrulea neafectat, sunt instrumente care nu sunt apte pentru a exista cea de-a doua infracţiune prevăzută de Legea nr. 365/2004.

Inculpatul G.A., prin apărător, a solicitat extinderea efectelor recursului inculpatului G.N. şi totodată să se ia act cu privire la tardivitatea recursului declarat de acesta.

Examinând decizia recurată în raport de motivele de casare invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpaţii G.N.Z. şi G.A., dar şi din oficiu conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) şi art. 3857 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul G.N.Z., sunt nefondate, iar recursul declarat de inculpatul G.A. este tardiv, pentru următoarele considerente.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen. invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 172, pct. 12 şi pct. 18 C. proc. pen. invocate de inculpatul G.N.Z., Înalta Curte constată că prima instanţă şi instanţa de apel au stabilit în mod corect, pe baza probelor administrate situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor.

În ceea ce priveşte critica parchetului relativ la condamnarea inculpatului G.N.Z. (art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 31 alin. (2) raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., Înalta Curte constată că potrivit art. 290 alin. (1) C. pen. prin raportare la art. 288 din acelaşi cod pentru existenţa infracţiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, este necesară efectuarea uneia din acţiunile cerute pentru existenţa elementului material al infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale respectiv contrafacerea scrierii sau alterarea înscrisului în orice mod, de natură să producă consecinţe juridice. în cauză, fapta angajatului firmei americane de a întocmi, fără vinovăţie, acte sub semnătură privată, în fals, în sensul că a fost trecut pe factura/invoice, la destinatar, numele unei persoane care nu avea cunoştinţă despre efectuarea livrării produselor, nu se încadrează în niciuna din cele două acţiuni, de alterare sau contrafacere, astfel cum sunt prevăzute în dispoziţiile art. 290 alin. (1) art. 288 C. pen. şi în consecinţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., şi nici participaţia improprie la această infracţiune.

Înalta Curte constată că soluţia de achitare privind pe inculpatul G.N.Z. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 290 C. pen. dispusă de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel este corectă întrucât fapta angajatului firmei americane de a întocmi acte sub semnătură privată, trecând pe factură numele unei persoane care nu avea cunoştinţă de efectuarea livrării produselor nu reprezintă o alterare sau o contrafacere a înscrisului, astfel cum este prevăzut în conţinutul dispoziţiilor art. 290 alin. (1) raportat la art. 288 C. pen.

În ceea ce priveşte critica inculpatului G.N.Z. privind achitarea sa (art. 3859 pct. 12, pct. 172, pct. 18 C. proc. pen.) Înalta Curte constată că este dovedită vinovăţia inculpatului G.N.Z. în primul rând de atitudinea acestuia în momentul sosirii organelor de urmărire penală la efectuarea percheziţiei, moment în care a aruncat cele două dispozitive electronice în balconul apartamentului vecin.

De asemenea, în declaraţiile date a precizat „eu intenţionam să confecţionez nişte cititoare de card performante .... m-a contactat G. pentru a mă întreba dacă eu pot să concep şi să confecţionez partea electronică, respectiv cititorul de card, pentru că vroia să comercializeze pe lângă carcasa bancomatului şi cititorul încorporat al bancomatului. Am fost de acord ... şi am primit de la acesta 2 dispozitive, respectiv modulul de introducere a cardului, spunându-mi că sunt machete, pe modelul cărora dorea să-i confecţionez cititoare, mai bine partea electronică a cititorului, acestea urmând a fi încorporate de el în carcasele bancomatelor pe care le produce firma lui m-am gândit încă de când am primit cele două dispozitive de la G. că ceva nu este în regulă, dar având încredere în el, nu mi-am făcut probleme încă de când le-am primit, m-am gândit că sunt nişte dispozitive confecţionate artizanal în scopul montării lor pe bancomate în sensul lipirii sau încorporării în locul special destinat, pentru citirea datelor de pe carduri";, astfel inculpatul a şi recunoscut că a construit artizanal o piesă care reprezintă faţa unei guri de bancomat şi una care are în spatele ei şi un montaj electronic care ar fi putut să servească, dacă ar fi fost funcţională, la citirea datelor cardurilor.

Din procesul-verbal de percheziţie din data de 29 aprilie 2004 la domiciliul inculpatului G.N.Z. rezultă că inculpatul deţinea toate echipamentele necesare pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică, inclusiv minicameră care se montează de regulă la ATM-uri bancare pentru copierea codurilor PIN ale cardurilor bancare fiind identificate o serie de echipamente, dispozitive şi înscrisuri, deţinerea unora dintre ele fiind ilicită (un aparat POS marca T., două aparate POS marca T. de culoare gri, aparat POS H. cu seria P1, aparat POS H. cu seria P2, demontat, o componentă electronică având inscripţia ";A.";, o placă componentă electronică cu inscripţia ";T.A.S. ";; un ambalaj deschis cu inscripţia F.E. conţinând mai multe înscrisuri reprezentând facturi de expediţie şi chitanţa emisă de Autoritatea Naţionala Vamală, precum şi facturi de provenienţa a bunurilor care s-au aflat în interiorul ambalajului).

Astfel, deţinerea unor astfel de echipamente este un alt argument că scopul deţinerii acestora a fost unul ilicit, anume de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică şi mai mult decât atât şi faptul că a comandat piesele pe numele unei alte persoane. Inculpatul deţinea carduri, cititoare de carduri, „guri de bancomat"; şi minicamere de luat vederi, care evidenţiază scopul ilicit al deţinerii tuturor echipamentelor găsite la percheziţia domiciliară a inculpatului.

Susţinerea inculpatului în sensul că deţinea acele piese dar nu în scopul de a le folosi, şi nu ştia ce conţinea acea pungă în care s-au găsit cardurile, nu poate fi reţinută deoarece deţinerea „gurilor de bancomat"; împreună cu un instrument care se aplică pe gura de bancomat, ce conţine un cititor de card este interzisă.

Nici apărarea inculpatului referitoare la faptul că autorităţile olandeze au confirmat că respectivele instrumente au fost folosite în Olanda şi au fost compromise şi la marcajul START, nu poate fi reţinută deoarece nu înseamnă că acesta ar fi absolut inapt pentru folosire, întrucât prin marcarea corespunzătoare, alături de datele bancare, a caracterelor specifice Start pot fi obţinute cartele similare celor originale, cu aceeaşi valoare de întrebuinţare.

Astfel, faţă de ansamblul probator administrat, faţă de cele menţionate mai sus şi de conţinutul constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 365/2002, art. 31 alin. (2) raportat la art. 273 din Legea nr. 86/2006 se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor mai sus menţionate şi nu se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a solicitat de apărare.

Cu privire la art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. în sensul că decizia atacată este nemotivată, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, întrucât în considerentele deciziei se regăsesc motivele şi argumentele care au condus la pronunţarea deciziei. O hotărâre judecătorească este suficient motivată dacă răspunde în ansamblu problemelor supuse dezbaterii, astfel că hotărârea atacată răspunde criticilor formulate de către părţi în apel. De asemenea, în considerentele deciziei atacate, instanţa a făcut referire la toate probele administrate şi a dezvoltat pe larg motivele invocate de inculpat, astfel că nu se regăseşte aplicabilitate cazului de casare invocat de către inculpat prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., deoarece hotărârea pronunţată de instanţa de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia pronunţată, acestea fiind cuprinse şi detaliate în paginile 16 - 24 din hotărârea pronunţată.

Cu privire ca motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. invocat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov în sensul majorării pedepselor aplicate inculpaţilor Înalta Curte constată că la individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor, instanţa de fond şi instanţa de apel au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pentru realizarea atât a funcţiilor de constrângere şi reeducare, cât şi a scopului prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.

Potrivit art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Pedepsele aplicate au fost corect individualizate atât cu privire la cuantum cât şi ca modalitate de executare în raport de prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) care stabilesc criteriile generale de individualizare ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale ale codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială a codului penal, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De asemenea, în raport de natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea concretă de săvârşire, lipsa antecedentelor penale şi faptul nu a avut ca urmare săvârşirea vreunei fapte de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, deoarece inculpatul G.N. nu a reuşit să asambleze toate echipamentele deţinute, spre a le face apte falsificării instrumentelor de plată electronică, nefiind creat niciun prejudiciu, Înalta Curte constată că nu sunt temeiuri de majorare a pedepselor aplicate inculpaţilor, împrejurările invocate fiind deja valorificate prin limitele de pedeapsă stabilite de instanţa de fond şi confirmate de instanţa de apel.

Inculpatul G.N. este integrat în familie şi în societate, are doi copii minori în întreţinere, nu are antecedente penale şi îşi procură venituri din activităţi licite de taximetrie, se bucură de susţinerea familiei, iar inculpatul G.A. a avut o contribuţie redusă, nu a avut niciun beneficiu, nu are antecedente penale, a avut un comportament sincer în cursul cercetării şi a recunoscut faptele, contribuind prin declaraţiile sale la aflarea adevărului în cauză.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a analizat întreg materialul probator, iar pedepsele, astfel cum au fost individualizate, atât cu privire la cuantum cât şi cu privire la modalitatea de executare faţă de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), răspund atât principiului proporţionalităţii între gravitatea faptei şi datele personale ale inculpaţilor, cât şi scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul G.A., Înalta Curte constată că acesta a formulat recurs la data de 7 martie 2011 deşi decizia i-a fost comunicată la data de 27 ianuarie 2011, mult după expirarea termenului de 10 zile de declarare a căii de atac potrivit art. 3853 din C. proc. pen., astfel că recursul este tardiv şi va fi respins ca atare.

În temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel şi inculpatul G.N.Z. împotriva Deciziei penale nr. 10/A din 24 ianuarie 2011a Curţii de Apel Braşov

În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. va respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva aceleiaşi decizii.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul G.N.Z. împotriva Deciziei penale nr. 10/A din 24 ianuarie 2011a Curţii de Apel Braşov - secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul G.A. împotriva aceleiaşi decizii penale.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4197/2011. Penal. Infracţiuni privind comerţul electronic (Legea nr. 365/2002). Recurs