ICCJ. Decizia nr. 4203/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4203/2011
Dosar nr. 9726/1/2011
Şedinţa publică din 8 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 25 noiembrie 2011 Curtea de Apel Bucureşti în temeiul art. 3002 raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor C.D. şi I.I.J., constatând că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a judecăţii, şi totodată că durata acestei măsuri nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, în raport de complexitatea cauzei, apreciind că luarea unei alte măsuri preventive nu ar fi suficientă pentru realizarea scopului acesteia, neoferind suficiente garanţii că lăsaţi în libertate inculpaţii nu ar impieta buna desfăşurare a procesului penal.
Împotriva încheierii-au declarat recurs inculpaţii C.D. şi I.I.J. şi au solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii-atacate, arătând ca la acest moment procesual nu prezintă un pericol pentru ordinea publica, avându-se în vedere poziţia procesuala sinceră cât şi circumstanţele reale şi personale ale acestora.
Analizând recursurile declarate, sub aspectele invocate precum şi din oficiu, sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 din acelaşi cod, Înalta Curte constată că recursurile declarate de inculpaţii C.D. şi I.I.J. sunt nefondate, pentru considerentele se vor arăta în continuare:
Prin Sentinţa penală nr. 428/F din 29 aprilie 2011 Tribunalul Bucureşti - secţia I penală a dispus:
1. În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 C. pen. condamnarea inculpatului C.D. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare. A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 21 septembrie 2010 la zi.
2. În baza art. 3 alin. (1) şi (2)din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. a dispus condamnarea inculpatului I.I.J. la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare.
În baza art. 65 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 33 - 34 C. pen. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia de la 10 octombrie 2010 la zi.
Prin aceiaşi sentinţă s-a dispus în baza art. 2 alin. (1) şi (2)din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen. cu art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 C. pen. condamnarea inculpatei B.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare şi interzicerea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei şi în baza art. 861 şi 862 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 6 ani.
Procedând la verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii-arestări preventive luată faţă de inculpaţii C.D. şi I.I.J. în conformitate cu dispoziţiile legale, instanţa - Curtea de Apel Bucureşti - în mod temeinic, a apreciat că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor este necesară şi a dispus menţinerea acesteia.
Înalta Curte, pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.D. şi I.I.J. se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpaţii-au săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, se poate dispune măsura arestării preventive.
În ceea ce priveşte temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, care subzistă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se constată că, în raport de actele dosarului, prima condiţie prevăzută de textul de lege menţionat, referitoare la săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este îndeplinită, având în vedere că infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor art. 3 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, ce sunt sancţionate cu pedepse ce depăşesc limita arătată. (3 - 15 ani, 10 - 20 ani, 15 - 25 ani)
Analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă existenţa şi a celei de-a doua cerinţe prevăzute în art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care trebuie îndeplinită cumulativ, în sensul că există probe din care să rezulte că lăsarea inculpaţilor în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate şi nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenţia consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepţia privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres şi limitativ, de dispoziţiile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reţinută în vederea aducerii sale în fata autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia.
În materia privării de libertate, Convenţia trimite, în esenţă, la legislaţia naţională şi la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenţiei obligă ca arestarea preventivă a unei persoane şi menţinerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu normele de fond şi de procedură prevăzute de legea naţională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispoziţiile Convenţiei şi să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului.
Înalta Curte constată că menţinerea arestării preventive a inculpaţilor C.D. şi I.I.J. este justificată, aceştia fiind trimişi în judecată pentru infracţiuni caracterizate de un grad ridicat de pericol social, care prin natura lor, împrejurările comiterii şi, îndeosebi, urmările produse, impun menţinerea detenţiei provizorii.
Din această perspectivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că pericolul concret pentru ordinea publică al faptelor privind traficul de droguri poate fi dedus atât din pericolul social concret deosebit de ridicat al faptelor, cât şi din circumstanţele personale ale inculpaţilor ori din modul în care aceştia au acţionat, chiar dacă au recunoscut faptele şi au beneficiat de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen.
La stabilirea pericolului social al faptelor săvârşite de inculpaţii C.D. şi I.I.J., pentru care au fost deja condamnaţi chiar nedefinitiv - se ţine seama de gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, importanţa valorilor puse în pericol, activitatea infracţională în care au fost implicaţi inculpaţii, ramificaţiile transfrontaliere, structurile relaţionare pe care le presupun astfel de activităţi, dar şi consecinţele pe care le-ar fi putut genera punerea în circulaţie a cantităţii mare de droguri traficate, inculpaţii fiind motivaţi de obţinerea unor beneficii materiale pe această cale. De asemenea, înalta Curte apreciază că durata măsurii-arestării preventive, respectiv de la data de 21 septembrie 2010 în cazul inculpatului C.D. şi 10 octombrie 2010 în cazul inculpatului I.I.J. nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil, avându-se în vedere complexitatea cauzei.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci acestea se menţin în continuare, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de inculpaţii C.D. şi I.I.J. cu obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.D. şi I.I.J. împotriva Încheierii din 25 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti - secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. 7088/3/2011.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4204/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4202/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
