ICCJ. Decizia nr. 4219/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4219/2011
Dosar nr. 635/89/2011
Şedinţa publică din 12 decembrie 2011
Asupra recursului penal de faţă:
Prin Sentinţa penală nr. 109 din 25 mai 2011 a Tribunalului Vaslui a fost condamnat inculpatul H.B.I., la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor prev. de art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen., pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei închisorii.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 19 ianuarie 2011 la zi. A fost confiscat obiectul folosit la săvârşirea faptei. S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, inculpatul fiind obligat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 18 ianuarie 2011, inculpatul H.B.I., se afla la locuinţa tatălui său P.V., cu care de altfel şi locuieşte, împreună cu acesta dar şi cu fratele său P.P.D., unde a consumat alcool până aproape de miezul nopţii.
Pe fondul consumului de alcool, între cei trei s-a declanşat un conflict, motiv pentru care P.V. a fugit la locuinţa victimei P.D., aflată la câţiva zeci de metri de propria locuinţă, fiind urmărit de fii săi, inculpatul H.B.I. luând cu el şi un topor. Scandalul a fost auzit de martorii P.A.T. şi soţul ei, P.D., acesta din urmă fiind şi fratele victimei, cei doi soţi avându-şi locuinţa în vecinătate. Au ieşit în curte, de unde au observat conflictul, dar şi faptul că numitul P.V., urmărit de fii săi, care îl şi lovise, s-a deplasat la locuinţa victimei.
Numita P.A. a mers la locuinţa cumnatului său, victima P.D. şi i-a cerut să-i invite afară pe cei trei musafiri nepoftiţi. Deşi aceştia i-au reproşat că intervine într-o situaţie ce nu o priveşte, victima s-a conformat şi le-a cerut să părăsească imobilul celor care veniseră în casa sa şi-l treziseră din somn.
Numitul P.V. a plecat la domiciliul său, la fel şi numita P.A.T., însă inculpatul H.B.I. şi fratele său P.P.D. au mers înspre un loc viran din spatele locuinţei victimei, de unde au început să aducă injurii acesteia şi chiar au strigat-o să se ducă să se bată cu ei, dacă se crede în stare. După plecarea celor doi din curtea victimei, la locuinţa acesteia s-a deplasat numitul P.D.
Victima i-a spus fratelui său că fusese agresat şi că primise doi pumni. Martorul a sfătuit-o pe victimă să aştepte până dimineaţă pentru a reclama această faptă la poliţie.
Victima P.D., având în vedere conduita celor doi agresori, nu a dat ascultare sfaturilor fratelui său, a luat de la domiciliu său o bărdiţă şi s-a îndreptat spre locul unde se aflau aceştia. Văzând că fratele său nu-l ascultă, martorul, la rândul său, a luat o furcă şi s-a îndreptat spre acelaşi loc. Până să ajungă martorul la locul respectiv, inculpatul H.B.I., care avea asupra sa toporul pe care-l luase anterior, văzând victima că vine spre ei, s-a îndreptat spre aceasta şi, cu acel obiect, i-a aplicat mai multe lovituri, una dintre ele, letală, în partea latero-cervicală.
În momentul în care a ajuns martorul P.D., victima era căzută la pământ. Atunci, cei doi tineri agresori s-au năpustit asupra martorului, iar acesta cu furca cu care se înarmase, l-a înţepat pe inculpat. Ulterior, a fost dezarmat şi îmbrâncit într-o baltă din apropiere.
Din raportul de expertiză medico-legală din 19 ianuarie 2011 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui a rezultat că moartea numitului P.D. a fost violentă, s-a putut instala în noaptea de 18/19 ianuarie 2011 şi a avut drept cauză hemoragia externă, urmare lezării pachetului vasculonervos cervical stâng, cu secţionarea completă a arterei carotide şi a venelor jugulare, plagă ce a avut caracter tanato-generator, legătura de cauzalitate între aceasta şi deces fiind directă şi necondiţionată.
În afara plăgii cervicale, care a declanşat lanţul tanato-generator, la examenul necroptic au fost identificate şi alte leziuni, respectiv plagă tăiată mentonier stânga, plagă tăiată submentonier stânga, plagă tăiată la nivelul antebraţului stâng, plagă contuză sprânceană stângă, hematom lombar stânga inferior cu rupturi ale fibrelor musculare subiacente, mici leziuni de tipul echimozei şi excoriaţiei, plăgile tăiate putând fi produse cu acelaşi obiect cu care a fost aplicată lovitura letală.
S-a apreciat că victima şi agresorul se aflau faţă în faţă, fiind posibil ca victima să fi încercat măsuri de apărare. Leziunea din zona lombară este posibil să fi fost produsă de acelaşi agresor, după ce victima a căzut, fie de alt agresor, aflat posterior şi lateral.
S-a constatat că sângele victimei conţinea 1,55% alcool, umoarea vitroasă 2,35% alcool, iar urina 2,80% alcool, valori ce indică o îmbibaţie etilică, ce din punct de vedere clinic, corespunde unei stări cu o oarecare dezorientare şi confuzie, necoordonare în mişcări, alterarea judecăţii, memoriei şi simţului critic, precum şi exagerarea stărilor emoţionale.
Din raportul de expertiză medico-legală din 20 ianuarie 2011 al Serviciului Medico-Legal Judeţean Vaslui a rezultat că la examinarea inculpatului H.B.I. s-a constatat că acesta prezenta leziuni traumatice de tipul plăgii înţepate, tumefacţiei şi escoriaţiei, pentru a căror vindecare au fost prescrise 6 - 7 zile îngrijiri medicale.
Inculpatul a fost examinat psihiatric, din raportul de expertiză medico-legală al I.N.M.L. Mina Minovici rezultând că prezintă potenţial cognitiv la nivelul intelectului inferior precum şi tulburare de personalitate de tip impulsiv, păstrându-şi capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, infracţiunea reţinută în sarcina sa fiind comisă cu discernământ.
Pentru a reţine această situaţie de fapt, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 63 C. proc. pen. care stipulează că probele nu au valoare prestabilită, aprecierea fiecărei probe făcându-se în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, precum şi dispoziţiile art. 69 C. proc. pen., conform cărora declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Principiul liberei aprecieri a probelor lasă instanţei de judecată libertatea de a aprecia concludenta tuturor probelor, iar principiul aflării adevărului, consacrat de art. 3 C. proc. pen., impune instanţei de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul.
Instanţa a reţinut că faptele astfel cum au fost descrise, rezultă din declaraţiile de recunoaştere ale inculpatului H.B.I., mărturisire ce se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din oficiu a Serviciului de urgenţă „112";, procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto anexe, procesul-verbal de ridicare a corpurilor delicte şi planşele foto anexate, Raportul de expertiză medico-legală-autopsie al Serviciului Medico-legal Judeţean Vaslui, Raportul de expertiză medico-legală traumatologică al Serviciului Medico-legal Judeţean Vaslui privind pe inculpat, declaraţiile martorilor P.D., P.A.T., P.P.D., P.V., A.C., A.P.S., P.M., P.A., precum şi declaraţiile de recunoaşte ale inculpatului.
S-a apreciat că în drept, fapta inculpatului H.B.I., de a fi aplicat, la data de 18/19 ianuarie 2011, victimei P.D., cu un topor, mai multe lovituri, una dintre acestea la nivelul latero-cervical stânga ce a produs o secţionare completă a arterei carotide, dar şi a venelor jugulare şi care a condus la decesul acesteia, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de omor, faptă prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.
Relativ la caracteristicile laturii subiective a infracţiunii, în raport de obiectul folosit în atac, având în vedere zona corporală vizată, intensitatea loviturilor aplicate, dar şi pluralitatea acestora, instanţa a concluzionat că suprimarea vieţii numitului P.D. a fost prevăzută şi urmărită de către inculpatul H.B.I., aşa încât forma de vinovăţie cu care a acţionat a fost intenţia directă.
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului H.B.I. a rezultat că este necunoscut cu antecedente penale.
Constatând a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului H.B.I., instanţa a pronunţat condamnarea acestuia.
La individualizarea naturii, cuantumului şi modalităţii de executare a pedepsei aplicate, au fost avute în vedere dispoziţiilor art. 52 şi 72 C. pen., care se referă la scopul pedepsei, respectiv la criteriile generale de individualizare a acesteia, dar şi a prevederilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care impun reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în situaţia recunoaşterii comiterii faptei şi a cererii de a fi judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
S-a reţinut că un rol primordial în aprecierea stabilirii şi aplicării pedepsei îl are pericolul social concret al faptei, gradul de afectare a valorilor sociale apărate prin incriminarea de care inculpatul se face vinovat. Pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă persoana inculpatului, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta urmarea sancţiunii aplicate.
Relativ la gravitatea faptei comise, instanţa a reţinut că inculpatul se face culpabil de comiterea unei fapte extrem de grave îndreptate împotriva vieţii, decesul victimei survenind spontan urmare a secţionării complete a arterei carotide şi a venelor jugulare.
Pe lângă circumstanţele ce dau caracter grav faptei comise, tribunalul a avut în vedere şi elementele care atenuează gradul acesteia şi care derivă din împrejurările concrete în care au fost comise acţiunile, împrejurări care scot în evidenţă că la producerea incidentului a contribuit şi victima prin atitudinea sa de a se lăsa angrenată în conflict.
Inculpatul este la prima încălcare a legii penale, nefiind cunoscut cu antecedente, este o persoană tânără în vârstă de 22 de ani iar în faza cercetării judecătoreşti a avut o atitudine sinceră recunoscându-şi vinovăţia, împrejurări ce au fost avute în vedere la individualizarea sancţiunii, în contextul în care prin atitudinea sa a contribuit la aflarea adevărului.
Aceasta, deşi în cursul urmăririi penale a avut o atitudine oscilantă, declarând într-o primă fază că a comis acţiunea agresivă pentru a se apăra, ulterior precizând că a apreciat că se apără, dar că regretă cele întâmplate. Este cunoscută ca o persoană care consumă alcool, expertiza psihiatrică evidenţiind existenţa abuzului, pe fondul căruia se manifestă violent.
Având în vedere considerentele arătate, cum infracţiunea consumată de omor, potrivit art. 174 alin. (1) C. pen., se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 ani şi interzicerea unor drepturi, ţinând cont de atitudinea de recunoaştere şi de cererea de a fi judecat pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, văzând prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., care impun în această situaţie reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa a concluzionat că, în situaţia dată condamnarea la pedeapsa principală de 9 ani închisoare cu executare în regim de detenţie şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., este potrivită pentru a răspunde tuturor cerinţelor de constrângere şi prevenţie.
Pe durata executării pedepsei principale, au fost interzise inculpatului şi exercitarea drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., gravitatea faptei comise şi condamnarea dispusă făcându-l nedemn pe inculpat de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, precum şi de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe durata executării pedepsei.
Împotriva sentinţei Tribunalului Vaslui, a declarat apel inculpatul H.B.I., motivând că fapta sa realizează elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen., săvârşind fapta în legitimă apărare şi se impune achitarea sa pe acest temei, apoi că nu i-au fost reţinute circumstanţe atenuante, provocarea -ceea ce ar justifica coborârea pedepsei sub minimul special şi suspendarea executării acesteia.
Prin Decizia penală nr. 148 din 20 septembrie 2011, Curtea de Apel Iaşi, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a reţinut că, atunci când judecata în primă instanţă se face în condiţiile art. 3201 C. proc. pen., aspectele care ţin de situaţia de fapt, încadrarea juridică a faptei nu mai pot constitui motiv pentru promovarea căilor de atac. Atitudinea procesuală a inculpatului de a recunoaşte faptele şi solicitarea de a fi judecat în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale este o poziţie procesuală asupra căreia nu se poate reveni în cursul soluţionării căilor de atac.
Prima instanţă a reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi a pronunţat hotărârea în baza manifestării de voinţă a inculpatului făcută în condiţiile art. 3201 C. proc. pen. Din probele administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că acţiunea inculpatului de a lovi victima cu un topor de mai multe ori în zone vitale ale corpului, iar una dintre lovituri a avut ca efect secţionarea arterei carotide şi a venelor jugulare, se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de omor cu forma de vinovăţie a intenţiei directe şi nu infracţiunii de loviri sau violente cauzatoare de moarte.
Zonele vizate şi agentul vulnerant folosit conduc fără echivoc la existenţa laturii obiective ale infracţiunii de omor. Din probele administrate nu a rezultat că inculpatul a săvârşit fapta pentru a înlătura un atac material direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa sau a altei persoane. Faptul că victima se îndrepta spre inculpat având asupra sa un obiect contondent, atâta timp cât nu a folosit acel obiect şi nici nu a existat o intenţie de a lovi, nu se poate reţine că a existat o stare de legitimă apărare ori provocare.
Din probe a rezultat că inculpatul a acţionat fără ca victima să exercite acţiuni care să se circumscrie provocării, faptul că se deplasa spre inculpat nu justifică atitudinea acestuia de a exercita actele de violenţă anterior. Pedeapsa aplicată de prima instanţă a fost corect individualizată, cuantumul şi modalitatea de executare corespund scopului cerut de art. 52 C. pen.
Împotriva Deciziei penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 a Curţii de Apel Iaşi a declarat recurs inculpatul H.B.I. invocând cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
A susţinut în esenţă că instanţa a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de condamnare, întrucât u a avut intenţia de a suprima viaţa victimei, acţiunea sa fiind o ripostă la atacul victimei şi de aceea se impun a-i fi reţinute circumstanţe atenuante prev. de art. 73 lit. a) şi b) C. pen. - depăşirea limitei legitimei apărări sau provocarea.
De asemenea, a solicitat reducerea cuantumului pedepsei de 9 ani închisoare, urmând a se avea în vedere circumstanţele personale favorabile, fiind necunoscut cu antecedente penale.
Examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului H.B.I. este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Procedura simplificată a judecării în cazul recunoaşterii vinovăţiei - art. 3201 C. proc. pen., introdusă prin Legea nr. 202/2010 are la bază o pledoarie de vinovăţie şi poate fi aplicată dacă inculpatul declară personal sau prin înscris autentic înainte de citirea actului de sesizare a instanţei că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu, solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală şi nu este acuzat de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
O dată cu manifestarea de voinţă a inculpatului, în sensul recunoaşterii faptei sale şi însuşirii probelor de la urmărire penală, acesta nu mai poate reveni pe parcursul procesului asupra opţiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate. Legiuitorul nu a prevăzut o astfel de posibilitate, pentru că altfel ar fi stipulat-o expres, cum a înţeles să o facă spre exemplu în situaţia renunţării la apel sau recurs (art. 367 C. proc. pen., art. 3854 C. proc. pen.).
Aşadar, judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei are loc urmare a cererii inculpatului de a i se aplica o asemenea procedură şi atunci când din probele administrate în faza de urmărire penală rezultă că faptele inculpatului sunt stabilite şi sunt suficiente date cu privire la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În cauza dedusă judecăţii, pe baza probelor administrate la urmărire penală, s-a stabilit că în noaptea de 18/19 ianuarie 2011, inculpatul H.B.I. a aplicat victimei P.D. lovituri repetate cu un topor la nivelul gâtului cu consecinţa secţionării complete a arterei carotide şi venelor jugulare, ce a condus la decesul victimei.
La judecata în primă instanţă, la termenul din 18 mai 2011, când pricina s-a judecat în fond, inculpatul H.B.I., în prezenţa apărătorului ales a declarat până la începerea cercetării judecătoreşti că recunoaşte comiterea faptei de omor comisă în noaptea de 18/19 ianuarie 2011 asupra victimei P.D., astfel cum a fost reţinută în actul de sesizare, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Instanţa de fond a apreciat corect că este aplicabilă procedura simplificată, pentru că există declaraţia inculpatului făcută în conformitate cu dispoziţiile art. 3201 alin. (2) C. proc. pen., iar din probele administrate la urmărire penală faptele inculpatului au fost stabilite şi existau suficiente date cu privire la persoana sa pentru a i se stabili o pedeapsă. Prin urmare, a dispus condamnarea inculpatului pentru omor, aplicându-i o pedeapsă în conformitate cu prevederile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.
Inculpatul H.B.I. şi-a exprimat opţiunea de a fi judecat potrivit procedurii simplificate beneficiind de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru omor, astfel că opţiunea sa a devenit una revocabilă, asupra căreia nu mai poate reveni, textul de lege neprevăzând o asemenea posibilitate.
În acest context, împotriva hotărârii de condamnare inculpatul poate formula apel şi apoi recurs numai cu privire la încadrarea juridică şi individualizarea pedepsei, căile de atac, în speţă recursul putând fi examinate numai sub aceste două aspecte, nu şi cu privire la existenţa faptei, stabilirea vinovăţiei, dată fiind specificitatea acestei proceduri pe care inculpatul prin voinţă proprie a înţeles să o folosească, pledând pentru vinovăţia sa stabilită pe baza probelor legal administrate la urmărire penală.
Sub aspectul încadrării juridice, fapta inculpatului realizează elementele constitutive ale infracţiunii de omor, întrucât a aplicat victimei lovituri repetate, în forţă cu un obiect tăietor-despicător - topor, la nivelul gâtului, pricinuindu-i secţionarea completă a arterei carotide şi a venelor jugulare, în urma căreia victima a decedat.
În raport de natura instrumentului folosit (topor, apt de a ucide), zona corpului vizată (nivelul gâtului), intensitatea loviturilor aplicate ca şi urmările produse, este evidentă intenţia inculpatului cu care a acţionat cu intenţia directă de a suprima viaţa victimei, în sensul dispoziţiilor art. 19 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a prevăzut rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte.
Circumstanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
În cauză, nu a existat nicio acţiune de provocare din partea victimei, nefiind dovedită o astfel de acţiune şi care să-i fi pricinuit inculpatului o stare de puternică tulburare sau emoţie sub stăpânirea căreia a comis infracţiunea.
Împrejurarea că victima se îndrepta înspre inculpat având asupra sa un obiect contondent, dar fără a exercita violenţe sau vreo altă acţiune asupra inculpatului, nu are semnificaţia unei acţiuni de provocare care să impună reţinerea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. Dimpotrivă, anterior atacului victimei, inculpatul sub influenţa alcoolului a manifestat o comportare agresivă, s-a înarmat cu un topor, şi-a lovit tatăl – P.V. - ce se refugiase în locuinţa victimei, a insultat victima pentru ca în final să o lovească cu toporul.
În cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 73 lit. a) C. pen., depăşirea limitelor legitimei apărări (exces scuzabil) întrucât făptuitorul nu s-a aflat în legitimă apărare ale cărei limite să le fi depăşit, pe motiv că nu a existat nici un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa sau altei persoane anterior agresiunii sale asupra victimei, după cum martorii audiaţi în cauză au relatat.
În recurs, inculpatul a invocat şi cazul de casare prev. de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Înalta Curte constată că la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului H.B.I. pentru fapta săvârşită, au fost avute în vedere, corect, criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, reduse cu o treime prin aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., natura şi gravitatea faptei comise, infracţiune contra vieţii, împrejurările comiterii faptei, circumstanţele reale în care a fost săvârşită, urmările produse precum şi circumstanţele personale ale inculpatului. Fiind stabilită o pedeapsă într-un cuantum orientat spre minimul special prevăzut de lege s-a avut în vedere într-o măsură suficientă atât datele care circumstanţiază persoana inculpatului (vârsta, antecedentele penale) cât şi pericolul social concret al faptei, pus în evidenţă de împrejurările şi modalitatea în care a acţionat.
Este adevărat că inculpatul este necunoscut cu antecedente penale însă această împrejurare este insuficientă a conduce la reţinerea circumstanţelor atenuante şi implicit la reducerea pedepsei sub minimul special, în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei.
Avându-se în vedere dispoziţiile art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită cât şi în ce priveşte comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa şi modalitatea de executare trebuie individualizate în aşa fel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare ceea ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului spre minimul special al pedepsei închisorii cu executare în regim de detenţie.
Constatând că decizia atacată este legală şi temeinică, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.B.I. împotriva deciziei penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori. Va deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 12 decembrie 2011, iar în temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul H.B.I. împotriva Deciziei penale nr. 148 din 20 septembrie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi arestării preventive de la 19 ianuarie 2011 la 12 decembrie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 decembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4222/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4212/2011. Penal. Revocarea măsurii... → |
|---|
