ICCJ. Decizia nr. 4303/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4303/2011
Dosar nr.5719/1/2011
Şedinţa publică din 16 decembrie 2011
Faţă de contestaţia în anulare de faţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Pe calea încheierii din 16 iunie 2011 a Curţii de Apel Iaşi, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma existenţei sau nu a temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv, Curtea a constatat că materialul probator conferă date suficiente din care rezultă presupunerea că inculpatul C.J. a comis fapte prevăzute de legea penală, fiind astfel îndeplinită cerinţa înscrisă la art. 143 C. proc. pen.
Coroborarea probelor şi indiciilor temeinice sus-amintite conturează suspiciunea rezonabilă privind existenţa unor date, informaţii care conving un observator obiectiv şi imparţial despre posibilitatea ca inculpatul să fi săvârşit faptele prevăzute de legea penală pentru care este judecat (jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gusinskij c. Rusiei, cauza Durmus c. Turciei, cauza Jecius c. Lituaniei).
De asemenea, Curtea a constatat că sunt îndeplinite şi condiţiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care este judecat este închisoare mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În analiza celei de-a doua condiţii enumerate mai sus, Curtea a avut în vedere natura şi modalitatea concretă de comitere a faptelor pentru care inculpatul este trimis în judecată, împrejurările în care se reţine că au fost comise faptele, gravitatea deosebită a faptelor, vârsta fragedă a părţilor vătămate, urmarea produsă, precum şi sentimentul de insecuritate ce a fost creat în rândul comunităţii, ca urmare a comiterii presupuselor infracţiuni.
În consecinţă, pe calea încheierii din data de 16 iunie 2011 emisă în Dosar 4630/89/2010* de Curtea de Apel Iaşi s-a dispus, cu privire la starea de arest:
În baza art. 300 ind. 2 C. proc. pen. raportat la art. 160 ind. b alin. (1) C. proc. pen., constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C.J. (fiul lui W. şi al lui B., născut la 27 Iulie 1977) aflat în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Iaşi.
În temeiul dispoziţiilor art. 160 ind. b alin. (3) C. proc. pen. menţine starea de arest preventiv a inculpatului C.J., măsură ce urmează a fi verificată ulterior, dar nu mai târziu de 60 de zile.
Împotriva hotărârii respective, în termen legal, s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpat.
Înalta Curte, ca instanţă de recurs, reţine că în concret, pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f) C. proc. pen., fără a se identifica sau suprapune cu pericolul social al faptei penale, presupune, pe de o parte, o rezonanţă a faptei respective în comunitate, o reacţie colectivă faţă de o stare de lucruri negative, iar pe de altă parte, o sumă de elemente care vădesc necesitatea izolării inculpatului de comunitate, elemente ce rezidă din natura şi modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii. Măsura lipsirii de libertate a unei persoane, potrivit dispoziţiilor art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 23 din Constituţie, se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice a crede în necesitatea de a împiedica să se săvârşească o nouă infracţiune, fiind necesară astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.
În cauza de faţă, infracţiunile pentru care inculpatul C.J. este judecat prezintă o gravitate concretă sporită, în raport de toate elementele anterior analizate, faptele presupus a fi săvârşite având o rezonanţă deosebită în rândul opiniei publice, măsura arestării preventive corespunzând scopului prevăzut de art. 136 C. proc. pen.
Menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului se situează pe coordonatele legalităţii, în funcţie de aspecte analizate anterior, iar menţinerea acesteia este justificată, pe de o parte de scopul derulării în condiţii bune a procesului penal, iar pe de altă parte de necesitatea izolării inculpatului de comunitate.
Pentru considerentele ce preced, măsura privativă de libertate fiind luată faţă de inculpat cu respectarea tuturor dispoziţiilor procesuale ce reglementează această instituţie de drept procesual penal, iar temeiurile avute iniţial în vedere subzistând şi în prezent, fără a se produce o modificare sau o dispariţie a acestora, s-a reţinut că cu deplin drept Curtea a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului apelant C.J. şi a menţinut această măsură, cât timp ea corespunde în continuare scopului pentru care a fost instituită.
Pe cale de consecinţă, pentru toate considerentele mai sus expuse, recursul a fost respins ca nefondat pe considerentele art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Împotriva acestei Decizii nr. 2553 din 24 iunie 2011 a Înaltei Curţi, s-a exercitat calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare de către C.J..
Motivul invocat vizează aspectul că numitul C.J. s-a aflat în imposibilitate de a se prezenta şi a încunoştinţa instanţa de recurs despre această împiedicare de prezentare.
Păşind la examenul de admisibilitate în promovarea unei astfel de căi extraordinare de atac, Înalta Curte va evidenţia că instrumentarea cauzei în recurs s-a circumscris cadrului procedural legal incident, impus de dispoziţiile art. art. 38511 alin. (3) C. proc. pen., va constata totodată şi că dezbaterea substanţial-juridică a cauzei supusă analizei nu vizează o soluţie concretă de fond într-o speţă penală. Concret, după cum s-a arătat, recursul a vizat hotărârea judecătorească din 16 iunie 2011 prin care s-a constatat doar legalitatea şi temeinicia unei stări de arest preventiv.
Aşa fiind, din economia dispoziţiilor art. 386 şi următoarele C. proc. pen. se desprinde soluţia de respingere, în cazul de faţă, ca inadmisibilă, a prezentei contestaţii în anulare formulată într-un astfel de cadru şi cu motivarea adiacentă individualizată.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul C.J. împotriva Deciziei penale nr. 2553 din 24 iunie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 5178/1/2011.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - CL
| ← ICCJ. Decizia nr. 4301/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4306/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
