ICCJ. Decizia nr. 4301/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4301/2011
Dosar nr.702/57/2011/a28
Şedinţa publică din 16 decembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 27 octombrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, a dispus printre altele următoarele:
I. În baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpaţilor:
1. V.A. - cetăţean italian, domiciliat în localitatea Orta Nova - Foggia;
2. L.F.R. - domiciliat în sat P.;
3. B.D.I., zis „D.” - domiciliat în sat P., jud. Arad;
4. B.I.Ş., zis „N.” - domiciliat în oraş P., jud. Arad;
5. B.I.I., zis „I.” - domiciliat în sat S., jud. Hunedoara;
6. D.A.V. - domiciliat în sat B., jud. Alba;
7. I.C.D.;
8. O.M.F.;
9. S.C.M.;
10. B.F.B. - domiciliat în Alba Iulia, judeţul Alba;
11. L.A.I.;
12. S.L.L. - domiciliat în Călan, jud. Hunedoara;
13. R.Ş.F. - domiciliat în Bistriţa, jud. Bistriţa-Năsăud;
14. O.C.C. - domiciliat în Alba Iulia, jud. Alba;
15. S.M. - domiciliat în sat I., jud. Alba;
16. K.C.P., fost N. - domiciliat în Sighetu Marmaţiei, jud. Maramureş;
17. B.C.D. - domiciliat în comuna B., jud. Mureş.
II. A respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.C.D.
III. A respins cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii V.A. şi S.L.L.
Pentru a pronunţa această încheiere instanţa a reţinut că temeiurile care au justificat luarea măsurii arestării preventive, prelungirea acesteia şi menţinerea ei, faţă de inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv, subzistă şi în prezent.
Astfel probatoriul administrat în cauză în faza de urmărire penală justifică în mod rezonabil presupunerea că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani.
De asemenea, Curtea a arătat că şi în prezent subzistă pericolul pentru ordinea publică pe care instanţa l-a avut în vedere la luarea măsurilor preventive.
În susţinerile formulate în dezbaterea asupra menţinerii arestări preventive a inculpaţilor au fost invocate de către apărători următoarele argumente asupra cărora Curtea s-a oprit punctual:
1. Lipsa ori diminuarea pericolului pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpaţilor, inexistenţa riscului ca inculpaţii să mai săvârşească noi infracţiuni, raportat la timpul scurs de la data pretinsei săvârşiri a infracţiunilor şi a naturii infracţiunii care nu este una de violenţă, ci afectează patrimoniul.
Curtea a arătat că măsura preventivă a arestării nu este limitată la infracţiunile care lezează viaţa, libertatea ori integritatea persoanelor ori la cele săvârşite prin violenţă. Legea penală ocroteşte în egală măsură şi valorile patrimoniale, iar atunci când există indiciile lezării lor grave, în mod constant, atât instanţele naţionale, cât şi instanţele altor ţări europene, în acord cu principiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului au dispus măsuri preventive intruzive în privinţa acuzaţilor. În ce priveşte gravitatea acuzaţiilor aduse inculpaţilor, Curtea a remarcat că acestea sunt deosebit de grave - pretinsele furturi au afectat patrimoniul a peste 20 de părţi civile cu valori deosebit de mari, fiecare bun sustras valorând singur câteva zeci de mii de euro. De asemenea, pretinsa activitate infracţională se susţine că ar fi avut un caracter organizat, cu un mod definit de operare, valorificare şi protecţie împotriva descoperirii, şi s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor ţări - Franţa, Olanda, Grecia, Italia. În acest context, solicitarea inculpaţilor de tratare a cauzei într-o manieră simplistă ca o infracţiune oarecare împotriva patrimoniului este vădit nejustificată.
Faptul că de la pretinsul moment al săvârşirii infracţiunilor ar fi trecut un interval suficient de timp în care pericolul lăsării în libertate al inculpaţilor s-a estompat este de asemenea nesusţinut. Scurgerea timpului este într-adevăr un element de apreciere asupra potenţialului pericol pe care îl reprezintă plasarea în libertate a inculpaţilor, însă acest interval nu este fix, ci se apreciază, în primul rând prin raportare la gravitatea acuzaţiilor, ori în cauză atât prin încadrarea juridică dată faptelor, cât şi prin pretinsul mod de operare, acestea pot fi calificate ca fiind deosebit de grave şi în consecinţă denotând o periculozitate sporită a inculpaţilor.
Curtea a arătat că riscul ca inculpaţii odată lăsaţi în libertate ar putea săvârşi noi infracţiuni este rezonabil susţinut de faptul că o implicare într-o activitate infracţională de asemenea amploare face dovada unui indiciu de periculozitate, tentaţia obţinerii facile a unor venituri materiale substanţiale putând oricând să conducă la reiterarea comportamentului infracţional. În ce-i priveşte pe inculpaţii B.I.I., S.M., O.C.C., S.C.M., Curtea a reţinut că temerea existenţei riscului comiterii de noi fapte penale este justificată şi de faptul că aceştia au suferit condamnări anterioare.
În ce-l priveşte pe inculpatul B.C.D., Curtea a reţinut în plus că faţă de acesta, la începutul procedurilor, s-a luat o măsură preventivă neprivativă de libertate, iar măsura arestării a fost dispusă după ce s-a constatat că acesta a încălcat obligaţia impusă de instanţă de a nu lua legătura cu ceilalţi inculpaţi.
2. Inexistenţa indiciilor că odată lăsaţi în libertate inculpaţii ar încerca influenţarea derulării procedurilor judiciare ori ar încerca zădărnicirea aflării adevărului.
Într-adevăr, obiectivul asigurării bunei desfăşurări a procedurilor judiciare, prin preîntâmpinarea manevrelor dilatorii făcute cu rea-credinţă nu trebuie permanent analizat în balanţă cu dreptul inculpaţilor de a fi cercetaţi în stare de libertate, însă în acest moment Curtea a apreciat că prevalează interesul general, public în condiţiile în care drepturile fundamentale ale inculpaţilor nu sunt încălcate.
Totodată, Curtea a remarcat în privinţa inculpatului B. faptul că acesta, deşi a beneficiat de o măsură preventivă neprivativă de libertate, s-a impus revocarea acestei măsuri din cauza nerespectării măsurilor impuse de instanţă.
3. Depăşirea termenului rezonabil al arestării în condiţiile în care procedurile judiciare se derulează lent.
Curtea, în dezacord cu susţinerile inculpaţilor, a arătat că prezenta cauză are un caracter complex dat de numărul mare de inculpaţi, diversitatea acuzaţiilor, numărul mare de părţi civile şi amploarea prejudiciului.
În aceste condiţii este justificat ca şi durata procedurilor să fie proporţională cu amploarea cauzei.
Cu referire strictă la procedurile desfăşurate în faţa Curţii s-a arătat că acestea s-au derulat cu respectarea necesităţii asigurării celerităţii soluţionării pricinii, iar durata procedurilor a fost determinată atât de împrejurări obiective - nevoia acordării unor termene lungi pentru realizarea procedurii de citare cu 20 de părţi civile cu domiciliul în ţări membre ale UE, cât şi de împrejurări legate de conduita procesuală a inculpaţilor arestaţi care s-au pus, prin rezilierea contractului de asistenţă juridică, în situaţia de a nu avea apărare în cauză, ori a unor avocaţi, de a nu se prezenta la susţinerea cauzei şi a nu îşi asigura substituirea în condiţiile impuse de lege.
De asemenea, derularea pretinsei activităţi infracţionale pe teritoriul mai multor ţări europene a condus la identificarea dificilă a tuturor părţilor civile, eforturile autorităţilor române fiind condiţionat şi de colaborarea cu autorităţile străine.
Raportat la acestea, Curtea a constatat că termenul rezonabil al detenţiei până în acest moment nu a fost depăşit, iar menţinerea stării de arest, în condiţiile existenţei posibilităţii repunerii ei în discuţie, nu riscă să lezeze drepturile inculpaţilor.
3. Susţineri legate de: gradul redus de implicare al unora dintre inculpaţi - cu referire la inculpaţii B., K., R. - cercetaţi pentru infracţiuni de tăinuire, B.X. - despre care se arată că a avut o contribuţie minoră, conduita unor inculpaţi - S.L.L. şi S.M., despre care se arată că au colaborat cu organele judiciare şi s-au pus la dispoziţia acestora şi au acţionat cu bună-credinţă, apreciază Curtea că în acest moment nu pot constitui singurul criteriu de apreciere asupra punerii lor în libertate, mai ales în condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, acuzaţiile aduse acestora nu pot fi privite în mod distinct aşa cum nejustificat pretind inculpaţii.
4. Aprecieri referitoare la bonitatea socială a inculpaţilor şi la prejudiciile pe care starea de arest le aduce familiilor şi activităţilor licite pe care le desfăşurau anterior luării măsurii arestării preventive.
Curtea a arătat că inconvenientele care în mod firesc decurg din starea de arest pentru inculpaţi şi familiile acestora, deşi reprezintă criterii de apreciere asupra oportunităţii menţinerii măsurii, nu pot fi luate în considerare ca şi criteriu unic. De asemenea, declaraţiile de bună-credinţă şi faptul că unii dintre inculpaţi nu au antecedente penale ori au desfăşurat anterior acuzării lor activităţi licite nu constituie în acest moment un argument suficient pentru plasarea lor în stare de libertate.
5. Oportunitatea luării unei alte măsuri preventive faţă de inculpaţi, neprivative de libertate.
Analizând oportunitatea luării unei alte măsuri preventive faţă de inculpaţi, Curtea a arătat că în acest moment niciuna dintre celelalte măsuri preventive prev. de art. 163 C. proc. pen. nu satisface exigenţele scopului pentru care sunt instituite aceste măsuri, astfel că o asemenea cerere subsidiară nu este întemeiată.
Având în vedere cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B.C.D., instanţa a respins-o pentru următoarele motive:
Prin cererea înregistrată la 27 octombrie 2011, inculpatul B.C.D. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a susţinut că nu există temeiuri a se considera că ar urmări să se sustragă de la judecată ori că va influenţa în vreun fel derularea procedurilor judiciare. De asemenea, inculpatul a arătat instanţei că nu are legătură cu infracţiunile principale care se judecă în cauză, iar acuzaţiile care i se aduc nu sunt de o gravitate deosebit de mare. În altă ordine de idei, inculpatul a arătat că menţinerea sa în stare de detenţie provizorie este de natură să-i producă prejudicii importante deoarece firma pe care o administra înainte de privarea de libertate îşi desfăşoară în condiţii grele activitatea, iar derularea contractelor încheiate şi respectarea obligaţiilor asumate se face cu dificultate şi totodată este în pericol de a-şi pierde locuinţa cu care a garantat contractarea unui credit.
Deliberând asupra cererii formulate prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., Curtea a reţinut următoarele:
Inculpatul B.C.D. a fost trimis în judecată sub acuzaţia săvârşirii a două infracţiuni de tăinuire prev. şi ped. de art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că inculpaţii K.C.P. şi R.Ş.F., în încercarea de a ascunde un buldoexcavator marca J., despre care se susţine că era furat, au apelat la serviciile inculpatului B.C.D., care s-a deplasat la domiciliul celor doi inculpaţi, împreună cu vărul său, B.C.I. şi a luat utilajul. Buldoexcavatorul a fost oprit în trafic, fiind verificate seriile de identificare şi actele de provenienţă. Cu această ocazie, inculpatul B.C.D. a declarat că a cumpărat utilajul de la un cunoscut şi că a plătit pentru acesta un avans de 5.000 euro.
Acuzarea susţine că din interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice a rezultat că buldoexcavatorul, împreună cu un alt utilaj neidentificat, urmau să fie vândute de către inculpaţii K.C.P. şi B.C.D. contra sumei de 50.000 euro numitului O.V., administrator al SC G.T. SRL Sâncraiu de Mureş, judeţul Mureş.
Ulterior, au fost înregistrate mai multe convorbiri telefonice între inculpaţii K., R. şi B., din care a rezultat preocuparea pentru întocmirea unui contract de vânzare-cumpărare antedatat între acesta din urmă şi un cetăţean irlandez, cu scopul de a justifica în faţa organelor de poliţie provenienţa utilajului.
În urma efectuării raportului de expertiză criminalistică din 31 martie 2011 al I.P.J. Bistriţa-Năsăud - Serviciul criminalistic, privitor la seria utilajului, s-a constatat că aceasta a fost falsificată prin înlocuirea ultimei cifre din componenţa seriei, respectiv 4 cu caracterul 9.
Din verificările efectuate în baza de date SINS SIRENE SCHENGEN a rezultat că utilajul a fost furat la data de 27 decembrie 2010 din Grecia, împreună cu un alt buldoexcavator marca J. neidentificat.
S-a mai reţinut în rechizitoriu că, în luna ianuarie 2011, numitul O.V. a achiziţionat un alt buldoexcavator marca J. de la inculpaţii K.C.P. şi B.C.D.
Sus-numitul i-a dat inculpatului B. în schimbul utilajului suma de 35.000 euro, acesta promiţându-i că îi va da acte pentru buldoexcavator, lucru care nu s-a mai întâmplat.
Utilajul a fost livrat în condiţii de clandestinitate, fiind încărcat într-un mijloc de transport trimis de către numitul O.V., pe timp de noapte, sub coordonarea inculpatului B.C.D.
Seriile de identificare ale acestui utilaj nu au fost modificate. Din verificările efectuate în baza de date SINS SIRENE SCHENGEN a rezultat că utilajul a fost furat la data de 11 - 12 decembrie 2010 din Grecia, de la compania U. AE, reprezentată de T.I., împreună cu un alt buldoexcavator marca J. neidentificat.
Inculpaţii K. şi B. au dat declaraţii contradictorii, acuzându-se reciproc de efectuarea tranzacţiei, fiecare susţinând că doar l-a ajutat pe celălalt, necunoscând provenienţa ilicită a utilajului.
Inculpaţii P.I., V.G., B.C.D., O.C.C., J.T.M., T.I., B.C. şi S.M. au fost reţinuţi la data de 14 aprilie 2011, pentru o durată de 24 de ore, iar inculpatul K.C.P. a fost reţinut la data de 15 aprilie 2011.
În data de 2 mai 2011 s-a formulat propunere de arestare preventivă faţă de inculpaţii T.I. şi S.L., precum şi faţă de inculpatul B.C.D. Instanţa a luat faţă de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
Prin Încheierea penală nr. 17 din 15 aprilie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 3369/97/2011, Tribunalul Hunedoara a impus inculpatului B.C.D. respectarea mai multor obligaţii prevăzute la articolul 1451 rap. la art. 145 alin. (11) şi alin. (12) C. proc. pen., printre care şi aceea de a nu comunica direct sau indirect cu ceilalţi inculpaţi; acesta a nesocotit dispoziţia instanţei încălcând în mod flagrant obligaţiile impuse.
Astfel, în data de 26 aprilie 2011, inculpatul K.C.P., aflat în Centrul de reţinere şi arestare preventivă din cadrul I.P.J. Alba, a fost vizitat, între orele 11:40 - 12:15, de numitul R.F. şi inculpatul B.C.D.
Cu ocazia vizitei efectuate la arest de către inculpatul B.C.D. şi inculpatul K.C.P. au avut discuţii legate de transportul a două utilaje ce sunt încărcate într-un TIR şi care trebuie să sosească în România. Totodată, inculpatul K.C.P. le-a transmis celor doi ca pentru acest transport să ia legătura cu un prieten de-al lui de la Salonta şi, de asemenea, să-l contacteze pe un anume „D.”, care trebuia să ia legătura cu un anume „W.” din Elveţia. Numitul „W.” din Elveţia trebuia să efectueze un transfer bancar în valoare de 100.000 euro într-un cont de la Banca L. al cărui administrator este un anume „L.I.” din Manchester - Anglia.
Urmare a încălcării interdicţiilor impuse, prin Încheierea penală nr. 4/02 din 3 mai 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, măsura preventivă luată faţă de inculpatul B.C.D. a fost înlocuită cu măsura arestării preventive şi prelungită în mod succesiv în faza de urmărire penală.
Această măsură a fost menţinută în faţa instanţei după sesizarea cu rechizitoriu.
Curtea, raportat la aceste elemente, a reţinut că inculpatul nu numai că a încălcat interdicţiile impuse de instanţă, dar cu ocazia vizitei efectuate a purtat discuţii care pot în mod rezonabil a fi suspicionate ca având legătură cu continuarea unei activităţi infracţionale, astfel că a apreciat că există pericolul ca inculpatul lăsat în libertate să săvârşească noi infracţiuni, fiind incidente disp. art. 1602 alin. (2) C. pen.
Totodată, Curtea a apreciat că în acest moment procesual, când cercetarea judecătorească nu a început încă şi nu s-a demarat audierea inculpaţilor, luarea unei alte măsuri preventive faţă de inculpat, neprivativă de libertate, nu este oportună.
Curtea a arătat că, în raport de complexitatea cauzei şi gravitatea acuzaţiilor, a considerat prioritar imperativul asigurării desfăşurării eficiente şi cu celeritate a procedurilor judiciare în condiţii în care să împiedice alterarea lor de conduita lipsită de bună-credinţă a inculpatului. În condiţiile în care, aşa cum s-a arătat, inculpatul a nesocotit obligaţiile impuse, iar declaraţiile acestuia pe parcursul derulării procedurilor nu sunt constante, Curtea a arătat că există suficiente temeiuri pentru a fi reticentă în privinţa declaraţiilor acestuia de bună-credinţă.
Fără a nega inconvenientele de ordin personal care decurg din starea de arest, pentru inculpat şi familia sa, şi importanţa acordată de lege acestora în aprecierea asupra arestării preventive, s-a arătat că, în raport de cauza dedusă judecăţii, ele nu sunt suficient de puternice pentru a determina admiterea cererii.
Faţă de dispoziţiile legale citate, Curtea a constatat că nu sunt întrunite cerinţele legale pentru admiterea cererii.
Având în vedere cererile distincte de înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de inculpaţii V.A. şi S.L.L., acestea au fost respinse pentru următoarele motive:
Temeiurile care au condus la menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor reprezintă în egală măsură temeiuri pentru respingerea cererii de înlocuire a acestei măsuri cu una neprivativă de libertate.
În plus, în mod specific Curtea a arătat în privinţa inculpatului V.A. că plasarea lui de către acuzare în vârful ierarhiei infracţionale constituie un temei suplimentar în susţinerea rezervelor pe care le manifestă Curtea în privinţa suficienţei unei măsuri preventive neprivative de libertate.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.L.L., acuzaţiile ce-l privesc pe acesta se plasează în sfera manoperelor efectuate pentru a îngreuna depistarea utilajelor pretins furate şi a înlesni valorificarea lor - despre acesta pretinzându-se că a falsificat seriile utilajelor. Privită în ansamblul activităţii pretins desfăşurate, contribuţia acestuia nu poate fi apreciată ca minimală, aşa cum pretinde inculpatul - pentru a justifica luarea unei alte măsuri preventive.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recursuri inculpaţii V.A., B.I.I., I.C.D., O.C.C., K.C.P. şi B.C.D.
Concluziile apărătorilor inculpaţilor, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în practicaua prezentei decizii.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen. instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Totodată, conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, aşa cum rezultă din încheierea atacată, instanţa de fond a procedat la efectuarea verificărilor impuse de legea procesuală penală şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive faţă de inculpaţi subzistă, impunând în continuare privarea de libertate a acestora.
Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
1) V.A. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
2) L.F.R. pentru comiterea infracţiunilor prev.de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
3) B.I.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
4) B.D.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
5) B.I.Ş. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
6) I.C.D. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
7) D.A.V. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
- art. 293 alin. (1) C. pen.
- art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001
- art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
8) O.M.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
9) B.F.B. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
10) S.C.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
11) L.A.I. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
12) O.C.C. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
13) S.M. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen., cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
14) K.C.P., fost N. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 221 alin. (1) C. pen.
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
15) R.Ş.F. pentru comiterea infracţiunii prev. de:
- art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
16) B.C.D. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 221 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
17) S.L.L. pentru comiterea infracţiunilor prev. de:
- art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003
- art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 208 alin. (1), 209 alin. (1) lit. a), g), i) şi alin. (4) C. pen.
- art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, se reţine că de circa doi ani a fost constituit un grup infracţional organizat iniţiat de către inculpaţii V.A. şi L.F.R. în scopul săvârşirii de furturi calificate cu consecinţe deosebit de grave în ţări UE precum Franţa, Italia, Olanda şi Grecia. Ca membri ai grupării au fost recrutaţi inculpaţii B.I.I., B.D.I. şi B.I.Ş., aceştia având atribuţia de a identifica utilaje agricole, modalitatea de păstrare şi depozitare folosită de proprietari, identificarea căilor de acces pentru pătrunderea prin efracţie, identificarea şi neutralizarea eventualelor sisteme de alarmă, verificarea utilajelor sub aspectul dotării cu sistem de urmărire GPS. După executarea tuturor acestor operaţiuni, cei trei membri ai grupului organizat executau efectiv operaţiunea de sustragere a utilajelor. Anterior ultimei etape, cei trei comunicau telefonic liderilor grupului tipul utilajelor, marca, capacitatea cilindrică, anul de fabricaţie, numărul actelor de utilizare şi starea fizică a acestora, precum şi dacă sunt prevăzute cu accesorii (încărcător frontal, grape etc.). Transportul în străinătate s-a afirmat că a fost asigurat prin intermediul inculpatului O.C.C.
Cei doi lideri le comunicau celor trei membri dacă utilajele identificate merită să fie sustrase, în sensul că puteau fi uşor valorificate „la negru” şi sumele care puteau fi obţinute erau importante.
După toate acestea, V.A. şi L.F.R. identificau în reţeaua Internet, pe site-ul B.T.I.M., firme de transport care deţineau mijloace de transport adecvate. Apoi, intrau în contact cu reprezentantul firmei respective şi solicitau efectuarea unor transporturi de utilaje agricole din alte ţări U.E. către România, precizând locul şi data încărcării utilajelor.
Odată antamat mijlocul de transport, liderii grupului puneau în legătură membrii grupului care se aflau în străinătate pentru realizarea furtului cu şoferii acestuia pentru a reuşi să se întâlnească în apropierea locului de unde urma să se realizeze sustragerea.
După comiterea furtului, inculpatul B.I.I., cu ajutorul unui laptop, al unei imprimante şi al unui CD, falsifica o comandă către firma de transport, o factură şi o scrisoare de trăsură, pentru ca în cazul în care camionul era oprit pe drumul spre România de către organele de poliţie sau reprezentanţi ai autorităţii vamale, şoferul să poată justifica transportul.
Imediat după ce se comunica inculpaţilor V.A. şi L.R. marca şi tipul utilajelor sustrase, aceştia căutau cumpărători interesaţi de achiziţionarea acestora.
S-a mai reţinut că din grupul infracţional a făcut parte şi inculpatul I.C.D., care ulterior împreună cu inculpatul D.A.V., şi prin atragerea altor persoane, O.M.F., B.F.B., L.A.V., au dezvoltat propria grupare infracţională.
În privinţa inculpatului S.C.M. se reţine de către acuzare că ar fi transportat un număr de trei tractoare de la locul sustragerii până în localitatea Debreten.
Pentru a îngreuna descoperirea utilajelor, la o parte dintre ele s-a procedat la modificarea seriilor cu ajutorul inculpatului S.L.L.
O parte din bunurile pretins furate se susţine că ar fi fost valorificate cu sprijinul inculpaţilor K.C.P., S.M., B.C.D., R.Ş.F.
Măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost menţinută de instanţă prin Încheierea din 1 septembrie 2011.
Se constată că sunt îndeplinite atât cerinţele prevăzute de art. 681 şi art. 143 C. proc. pen., cât şi cerinţele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura şi gravitatea faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea în care acestea au fost comise, împrejurările în care au fost săvârşite denotă o periculozitate sporită a inculpaţilor, iar urmările produse justifică temerea că, puşi în libertate, aceştia vor săvârşi alte fapte de acelaşi gen. Riscul că inculpaţii odată lăsaţi în libertate ar putea săvârşi noi infracţiuni este rezonabil susţinut de faptul că o implicare într-o activitate infracţională de o asemenea amploare face dovada unui indiciu de periculozitate, tentaţia obţinerii cu uşurinţă a unor venituri materiale substanţiale putând oricând să conducă la reiterarea comportamentului infracţional.
Lăsarea în libertate a inculpaţilor ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, justificat de natura infracţiunilor de săvârşirea cărora sunt bănuiţi aceştia şi gradul ridicat de pericol social al faptelor, prin inducerea sentimentului de insecuritate pentru colectivitate dacă, în astfel de cazuri nu s-ar lua operativ măsuri de prevenire, inclusiv privare de libertate.
În mod corect prima instanţă a reţinut că măsura preventivă a arestării nu este limitată la infracţiunile care lezează viaţa, libertatea ori integritatea persoanelor ori la cele săvârşite prin violenţă. Legea penală ocroteşte în egală măsură şi valorile patrimoniale, iar atunci când există indiciile lezării lor grave, în mod constant atât instanţele naţionale, cât şi instanţele altor ţări europene, în acord cu principiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului au dispus măsuri preventive intruzive în privinţa acuzaţilor.
Infracţiunile săvârşite de inculpaţi sunt deosebit de grave - pretinsele furturi au afectat patrimoniul a peste 20 de părţi civile cu valori deosebit de mari, fiecare bun sustras valorând singur câteva zeci de mii de euro. Pretinsa activitate infracţională se susţine că ar fi avut un caracter organizat cu un mod definit de operare, valorificare şi protecţie împotriva descoperirii, desfăşurându-se pe teritoriul mai multor ţări - Franţa, Olanda, Grecia, Italia.
Scurgerea timpului este într-adevăr un element de apreciere asupra potenţialului pericol pe care l-ar prezenta judecarea inculpaţilor în stare de libertate, însă acest interval de timp nu este fix, ci se apreciază prin raportare la gravitatea acuzaţiilor.
Or, în speţă, atât prin încadrarea juridică dată faptelor, prin pretinsul mod de operare, prin valoarea prejudiciilor produse părţilor civile, pretinsele fapte săvârşite de inculpaţi pot fi calificate ca fiind deosebit de grave denotând periculozitatea sporită a inculpaţilor.
Măsurile preventive au ca scop, din perspectiva art. 136 C. proc. pen. şi asigurarea unei bune desfăşurări a procedurilor judiciare.
În raport de complexitatea cauzei, de conduita procesuală a inculpaţilor, de faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaţilor nu s-au schimbat, Înalta Curte apreciază că la acest moment procesual se impune menţinerea măsurii preventive a arestării.
De asemenea, se constată că termenul rezonabil al detenţiei până la acest moment nu a fost depăşit şi aşa fiind cererile inculpaţilor de a fi judecaţi în stare de libertate apar ca fiind nejustificate. Termenul rezonabil al măsurii arestării preventive este apreciat în funcţie de complexitatea cauzei, de numărul mare de inculpaţi, de diversitatea acuzaţiilor, de numărul mare de părţi civile prejudiciate şi de amploarea prejudiciului. Este de menţionat că derularea pretinsei activităţi infracţionale pe teritoriul mai multor ţări europene a condus la identificarea dificilă a tuturor părţilor civile, eforturile autorităţilor naţionale fiind condiţionat şi de colaborarea cu autorităţile străine.
Gradul redus de participare a unor inculpaţi la săvârşirea presupuselor infracţiuni nu poate constitui la acest moment procesual un unic criteriu pentru punerea lor în libertate, iar acuzaţiile aduse inculpaţilor nu pot fi privite în mod distinct, astfel cum solicită apărarea acestora.
Toate aceste aspecte justifică dispoziţia primei instanţe în sensul menţinerii arestării preventive, astfel că Înalta Curte, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul interpretului de limbă italiană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii V.A., B.I.I., I.C.D., O.C.C., K.C.P. şi B.C.D. împotriva Încheierii din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 702/57/2011/a28.
Obligă recurenţii-inculpaţi B.I.I., O.C.C. şi B.C.D. la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii-inculpaţi I.C.D. şi K.C.P. la plata sumei de câte 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul-inculpat V.A. la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se plăteşte din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2011.
Procesat de GGC - AZ
| ← ICCJ. Decizia nr. 4299/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4303/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
