ICCJ. Decizia nr. 481/2011. Penal. Cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 481/2011
Dosar nr.11760/2/2010
Şedinţa publică din 9 februarie 201.
Asupra recursului de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 431 din 17 decembrie 2010, în temeiul art. 146 din Legea nr. 302/2004, a respins cererea de conversiune a condamnării, formulată de condamnatul A.V.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut că prin cererea ce i s-a adresat, condamnatul A.V. a susţinut că doreşte conversiunea condamnării, el invocând dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, art. 449 C. proc. pen., art. 36, art. 33 şi art. 34 C. pen.
Analizând actele şi lucrările cauzei, instanţa a constatat că prin sentinţa penală nr. 212 din 20 august 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi ca atare, a recunoscut sentinţa penală nr. 411 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Provincial din Barcelona – Spania, definitivă prin hotărârea nr. 6/2006 M din 20 ianuarie 2006 a aceleiaşi instanţe străine şi a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare. Din această pedeapsă s-a dedus perioada executată de la 24 septembrie 2002, la zi.
Pentru a dispune cele de mai sus, instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile legii speciale pentru transferare, faptele pentru care persoana transferabilă condamnată fusese acuzată şi găsită vinovată au corespondent în legea penală română, respectiv infracţiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen., de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. şi de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen. Totodată, instanţa a apreciat că se impunea continuarea executării pedepsei şi nu conversiunea condamnării, în cauză fiind realizate condiţiile art. 145 din Legea nr. 302/2004.
Ulterior, prin sentinţa penală nr. 87 din 30 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin respingerea, ca nefondat, a recursului, prin Decizia penală nr. 1849 din 10 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea aceluiaşi condamnat, de conversiune a condamnării pronunţată prin sentinţa penală nr. 411 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Provincial din Barcelona – Spania.
Cererea condamnatului a fost motivată pe dispoziţiile din Codul penal, respectiv contopirea pedepselor aplicate în condiţiile concursului de infracţiuni [art. 34 lit. b) C. pen.], el susţinând că pedeapsa rezultantă de executat stabilită în străinătate a urmat regulile cumului aritmetic, ceea ce ar impune, în faza executării, conform art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., conversiunea condamnării, în condiţiile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 302/2004.
În raport cu motivele şi temeiurile de drept invocate, instanţa a constatat că felul sancţiunii penale aplicate, respectiv pedeapsa închisorii, cât şi durata acesteia, sunt compatibile cu legea penală română, ele nu depăşesc limita maximă specială prevăzută de Codul penal pentru faptele pentru care a fost condamnat, iar dispoziţiile legale referitoare la conversiunea condamnării, astfel cum sunt cuprinse în art. 146 din Legea nr. 302/2004 sunt explicite şi exclusive numai în ce priveşte incompatibilitatea pedepsei rezultante cu legea română, şi nu incompatibilitatea dintre sistemele prin care se stabilesc pedepsele rezultante pentru concursul de infracţiuni, instanţa română competentă optând deja, astfel cum s-a detaliat, pentru continuarea executării pedepsei şi respectarea felului şi duratei acesteia.
În ce priveşte aplicabilitatea, în cauză, a dispoziţiilor art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pedeapsa definitivă poate fi modificată în faza executării, numai dacă, pe baza unei alte hotărâri definitive, s-ar constata existenţa concursului de infracţiuni, ceea ce nu este cazul în ce-l priveşte pe condamnat, pedeapsa de 20 ani închisoare fiind stabilită pentru infracţiuni concurente judecată în aceeaşi cauză, condamnarea fiind pronunţată printr-o singură hotărâre.
Împotriva sentinţei, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată pe cererea de conversiune a condamnării.
Recursul nu este fondat.
Verificând sentinţa recurată, se constată că este legală şi temeinică, motivarea soluţiei fiind în concordanţă deplină cu dispoziţiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu dispoziţiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., precum şi cu jurisprudenţa în materie.
Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţii Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 4141 alin. (3) C. proc. pen., în interpretarea dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu referire la conversiunea condamnării, a stabilit că instanţa trebuie să analizeze dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracţiuni sau durata sunt incompatibile cu legislaţia română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire rezultantă pe calea cumulului aritmetic dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului periodic prevăzut de Codul Penal român.
În cauză, instanţa a constatat legal că tratamentul sancţionator este compatibil cu legea penală română, nu sunt realizate cerinţele art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen.
În fapt, privind cererea condamnatului de aplicare, în situaţia sa, a dispoziţiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 aceeaşi instanţă s-a pronunţat şi prin sentinţa penală nr. 87 din 30 martie 2010, hotărârea fiind legală şi temeinică, fapt consacrat prin respingerea, ca nefondat, a recursului condamnatului A.V. prin Decizia penală nr. 1849 din 10 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnat nefiind fondat, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) acelaşi cod, recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.V. împotriva sentinţei penale nr. 431 din 17 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 46/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 493/2011. Penal → |
|---|
