ICCJ. Decizia nr. 503/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 503/2011
Dosar nr. 750/39/2010
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 125 din 19 noiembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.M., împotriva rezoluţiilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 346/P/2009 din data de 05 august 2010 şi nr. 381/II/2/2010 din data de 02 septembrie 2010, intimat fiind M.V.
Au fost menţinute rezoluţiile mai sus arătate.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Prin rezoluţia nr. 346/P/2009 din 05 august 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus, în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de numitul M.D., pentru infracţiunile de supunere la rele tratamente şi tortură, prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., întrucât faptele nu există.
Pentru a dispune astfel, a reţinut parchetul că, prin încheierea din 15 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 2807/193/2008 al Judecătoriei Botoşani, în temeiul dispoziţiilor art. 222 alin. (7) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind plângerea formulată de numitul S.M. şi înaintarea acesteia spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică sub nr. 1469/P/2008, dosarul având ca obiect efectuarea de cercetări fată de:
- C.D. şi M.I., procurori în cadrul D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 267 şi art. 2671 C. pen., constând în aceea că au emis adresa nr. 172/P/2003 din 11 aprilie 2003, prin care s-au încălcat şi îngrădit drepturile procesuale, precum şi unele drepturi constituţionale.
- chestor A.T.J. şi cms. şef D.E. pentru infracţiunile prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., constând în aceea că, în calitate de comandanţi ai Arestului din cadrul Direcţiei Cercetări Penale a I.G.P.R., în perioada mai-iunie 2003, când petentul a stat în arest preventiv, „nu au creat condiţii omeneşti de încarcerare, adică fără fumători şi cu aer";
- M.D. - comandant al Penitenciarului Botoşani, pentru infracţiunile prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., constând în aceea că, în perioada 10 aprilie 2003 – 03 septembrie 2003, „petentul a fost încarcerat într-o celulă cu fumători şi nu i s-a asigurat minimul de protecţie, fiind expus deţinuţilor care l-au lovit, l-au înjurat şi scuipat, fiind ameninţat cu acte de violenţă, inclusiv infectarea cu virusul HIV";
- S.G. – comandantul Penitenciarului Târgu Mureş, pentru infracţiunile prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., constând în aceea că, în perioada 08 septembrie 2003 – 13 iulie 2004, „petentul a fost ţinut 11 luni în fum de ţigară, într-o celulă cu 32 deţinuţi, dintre care 27 erau fumători înrăiţi";
- C.A., vicepreşedinte al Curţii de Apel Suceava, pentru infracţiunile prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., constând în aceea că, „deşi administra camerele de arest de la subsolul clădirii, l-a ţinut pe petent în condiţii degradante şi inumane, respectiv, la fiecare escortă la instanţă, introducea într-o cameră de arest de 2/3 m aproximativ 20-30 deţinuţi, toţi fumători, fără aerisire şi lumină naturală, fără bănci sau scaune".
Pe timpul cercetărilor efectuate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost audiat petentul S.M., precum şi o parte din persoanele reclamate, la dosar administrându-se şi alte probe referitoare la faptele sesizate.
Prin Ordonanţa nr. 1469/P/2008 din 20 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen., art. 38 C. proc. pen., art. 42, art. 45 C. proc. pen., s-a dispus:
1. Neînceperea urmăririi penale faţă de:
- C.D., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 267, art. 2671 C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, magistratul procuror fiind deja sancţionat pentru fapta reclamată;
- M.I., procuror în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 247, art. 267, art. 2671 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există;
- A.T.J., chestor de poliţie în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 267, art. 2671 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există;
- C.A., fost judecător în cadrul Curţii de Apel Suceava, în prezent pensionar, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 267, art. 2671 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există.
2. Disjungerea şi declinarea cauzei spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cu privire la comisarul şef D.E., în prezent pensionar, împreună cu un exemplar al ordonanţei.
3. Disjungerea şi declinarea cauzei spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, cu privire la colonelul M.D., împreună cu un exemplar al ordonanţei.
4. Disjungerea şi declinarea cauzei spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, cu privire la colonelul S.G., împreună cu un exemplar al ordonanţei.
În aceste condiţii, prin adresa nr. 1166/P/2009 din 28 august 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul cauzei, împreună cu un exemplar al ordonanţei nr. 1469/P/2008, a fost trimis spre competentă soluţionare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, pentru cercetări faţă de M.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen.
Din analiza aspectelor sesizate în plângere de către S.M. împotriva numitului M.D., s-a constatat că acestea se referă la unele măsuri administrative ce au fost luate sau trebuiau luate de către administraţia locului de deţinere, în speţă de către M.D., în calitate de comandant al Penitenciarului Botoşani. Astfel, s-a reclamat faptul că administraţia locului de deţinere nu i-a asigurat petentului protecţie împotriva agresiunilor din partea celorlalţi deţinuţi, precum şi faptul că nu i s-au asigurat condiţii corespunzătoare de detenţie, fiind cazat în camere cu alte persoane fumătoare.
În cauză, obiectul plângerii formulată de S.M. l-a constituit unele acte ale administraţiei penitenciarului, iar pentru soluţionarea nemulţumirilor sale, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare la acea dată (Legea nr. 23/1969), acesta avea posibilitatea să sesizeze forurile competente.
În ce priveşte infracţiunile de supunere la rele tratamente şi tortură, prevăzute de art. 267, art. 2671 C. pen., pentru care s-a formulat plângere, s-a constatat că pentru întrunirea elementelor constitutive sub aspectul laturii obiective sunt necesare anumite constrângeri şi presiuni, exercitate în afara cadrului legal asupra subiectului pasiv, în vederea modificării echilibrului bio-psiho-fiziologic al acestuia. Totodată, elementul material al acestor infracţiuni, în toate ipostazele sale normative, trebuie să se exteriorizeze în acţiuni sau măsuri apte să producă anumite consecinţe, cum ar fi „periclitarea sănătăţii, integrităţii corporale ori o atingere adusă demnităţii persoanei vătămate".
Mai mult decât atât, pentru infracţiunea de tortură, prevăzută de art. 2671 C. pen., textul de lege incriminator prevede şi existenţa unor scopuri pentru care se săvârşeşte fapta. Ori, din cuprinsul plângerii formulate de petentul S.M. nu rezultă existenţa acestor elemente esenţiale ale infracţiunii.
S-a mai avut în vedere faptul că pentru infracţiunea de supunerea la rele tratamente, prevăzută de art. 267 C. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., a intervenit şi prescripţia răspunderii penale.
În aceste condiţii, în cauză nu s-a putut reţine în sarcina numitului M.D. săvârşirea infracţiunilor de supunere la rele tratamente şi tortură, prevăzute de art. 267 şi art.2671 C. pen., întrucât, aşa cum rezultă şi din probe, aceste fapte nu au fost comise.
Împotriva acestei soluţii a formulat plângere petentul, respinsă ca neîntemeiată, în baza prevederilor art. 278 alin. (3) C. proc. pen., de către procurorul şef de secţie de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin rezoluţia nr. 381/II/2/2010 din data de 02 septembrie 2010.
În considerentele acestui act procesual se arată că în cauză nu sunt întrunite sub nicio formă elementele constitutive ale celor două infracţiuni, atât sub aspectul laturii obiective cât şi sub aspectul laturii subiective, care presupune exclusiv forma de vinovăţie a intenţiei.
Mai mult decât atât, pentru infracţiunea prevăzută de art. 267 C. pen., având în vedere perioada comiterii acestei fapte, şi anume mai – iunie 2003, s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii penale (5 ani), calculat conform dispoziţiilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi, prin urmare, orice cercetare a fondului cauzei este interzisă prin lege.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 2671 C. pen., pe lângă lipsa elementelor la care s-a făcut referire anterior, din verificările efectuate a rezultat că nu este dată nici condiţia esenţială cerută de legiuitor, referitoare la scopul săvârşirii faptei, atâta vreme cât conducerea locului de detenţie nu are nicio competenţă în efectuarea actelor de urmărire într-o cauză penală.
Aspectele sesizate de către petent puteau face obiectul unei plângeri către Judecătoria Botoşani, conform dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 56/2003 (în vigoare la acea dată, în prezent abrogată prin Legea nr. 275/2006).
Împotriva acestor rezoluţii, petentul s-a adresat în condiţiile art. 2781 C. proc. pen. instanţei de judecată, arătând că intimatul M.V., în calitate de director la Penitenciarul Botoşani, i-a asigurat condiţii necorespunzătoare de detenţie, respectiv:
- a fost încarcerat în zeghe şi tuns zero (perioada 10 aprilie - 3 septembrie 2003, în timp ce se afla în arest preventiv);
- a fost expus public, încătuşat în zeghe, respectiv scos din dubă în zona pieţii centrale şi condus în acest fel până la sediul D.N.A.;
- a fost repartizat în camere cu deţinuţi violenţi şi fumători, pe care el îi arestase cu numai două luni înainte; începând cu data de 1 octombrie 2004, urmare a cererilor repetate adresate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost repartizat într-o cameră de nefumători;
- în ziua de 27 aprilie 2003, li s-a interzis celor doi apărători aleşi ai săi să ia legătura cu el, fiind ţinuţi în poarta penitenciarului timp de 6 ore; ulterior a aflat că exista o Ordonanţă a Parchetului Naţional Anticorupţie prin care i se interzicea să ia legătura cu orice persoană din exterior;
- nu a primit aprobare să poarte corespondenţă cu familia, cu apărătorii şi cu autorităţile statului;
- a fost introdus în camera sa un informator, acesta fiind instruit pentru a afla ce judecători de la Curtea de Apel Suceava cunoaşte.
- în perioada 20 august 2004 - 8 august 2006 nu i s-a asigurat medicaţia prescrisă afecţiunilor sale, când a intrat având două afecţiuni, iar când a ieşit din penitenciar avea 7 afecţiuni grave, sens în care arată că va ataşa înscrisuri doveditoare.
În drept, a invocat art. 1 şi art. 2 din OUG nr. 56/2003 şi art. 267 şi art. 2671 C. pen.
Instanţa de fond a constatat că, din analiza actelor premergătoare efectuate în cauză, nu a rezultat că intimatul ar fi comis cu intenţie acte sau fapte care să se fi circumscris sub aspectul laturii obiective conţinutului constitutiv al infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen. Mai mult, pentru infracţiunea prevăzută de art. 267 C. pen. s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, începerea urmăririi penale fiind astfel împiedicată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, petentul S.M., pe care o apreciază „nelegală şi nefondată".
Pentru termenul de judecată din 10 februarie 2011, petentul S.M. a depus un memoriu pentru susţinerea recursului formulat. Astfel, petentul critică sentinţa pentru faptul că nu a luat în considerare Ordinul nr. 172/P/2003 din 10 aprilie 2003 prin care s-a dispus ca „pe toată durata urmăririi penale să i se interzică orice contact direct, telefonic sau corespondenţă cu familia, autorităţile statului şi apărătorii aleşi sau din oficiu "şi astfel a fost lipsit de dreptul de a lua legătura cu avocaţii săi şi a-şi pregăti apărarea.
De asemenea, în mod abuziv a fost îmbrăcat în ţinută de zeghe, deşi nu era condamnat, nu i s-au asigurat condiţii de securitate şi protecţie, fiind agresat de deţinuţi (M.), nu i s-a administrat medicaţia indicată de medicii spitalului Mavromati din Botoşani, s-a încercat infestarea sa cu HIV, aspecte ce conturează săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi, respectiv, art. 2671 de către intimatul M.V., motiv pentru care a solicitat desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând hotărârea instanţei de fond prin prisma criticilor petentului, cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., o consideră legală şi temeinică, iar recursul petentului nefondat, pentru următoarele considerente:
Plângerea petentului S.M., încarcerat în Penitenciarul Botoşani începând cu 10 aprilie 2003 îl vizează pe intimatul M.V., comandantul penitenciarului până în octombrie 2003, acuzat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen. faţă de petent.
Începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni este condiţionată de existenţa unor temeiuri suficiente care să confirme că o anumită persoană se face culpabilă de săvârşirea unei infracţiuni. Totodată, trebuie să se constate că nu există nici unul din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen. în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată.
Înalta Curte constată că Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava cât şi instanţa de fond (Curtea de Apel Suceava) au dispus o soluţie legală şi temeinică.
În ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 267 C. pen., termenul de prescripţie al răspunderii penale s-a împlinit, începerea urmăriri penale fiind astfel împiedicată, motiv pentru care analiza faptelor presupus a fi săvârşite de intimat şi care s-ar circumscrie conţinutului constitutiv ala cestei infracţiuni nu se mai justifică.
Infracţiunea de tortură în art. 2671 C. pen. este „fapta prin care se provoacă unei persoane, cu intenţie, o durere sau suferinţe puternice, fizice ori psihice, îndeosebi cu scopul de a obţine de la această persoană sau de la o terţă persoană informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terţe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau astfel de suferinţe sunt aplicate de către un agent al autorităţii publice sau de orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane."
Din analiza conţinutului actelor existente la dosar rezultă că nu se poate reţine că intimatul ar fi comis cu intenţie acte/fapte care să se circumscrie sub aspectul laturii obiective conţinutului constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 2671 C. pen.
Intimatul a respectat dispoziţiile legislaţiei în vigoare, respectiv Legea nr. 23 din 18 noiembrie 1969 privind executarea pedepselor, OUG nr. 56 din 25 iunie 2003 privind unele drepturi ale persoanelor aflate în exercitarea pedepselor privative de libertate.
Într-adevăr, există o adresă nr. 34849 din 11 aprilie 2003 emisă de către P.N.A. în dosarul nr. 172/P/2003 prin care i s-au interzis „convorbirile telefonice, vizitele şi efectuarea de corespondenţă pe toată durata desfăşurării urmăririi penale", dar această adresă nu a emanat de la intimat ci de la procurorul D.C. Astfel, se poate aprecia că nu i se poate reţine vreo culpă comandantului penitenciarului în interzicerea unor drepturi ale petentului pe perioada detenţiei, atâta timp cât această dispoziţie nu a fost dată de acesta şi a provenit (din raţiuni pe care doar procurorul care instrumenta urmărirea penală le poate justifica) de la procurorul anchetator.
Din corespondenţa primită de la Penitenciarul Bacău (fila 41 dosar instanţă) a rezultat că petentul a purtat haine civile personale, iar din fotografia anexată dosarului său de penitenciar acesta nu apare ca fiind tuns zero, astfel încât afirmaţiile petentului sunt combătute de actele depuse la dosar.
Petentul S.M. a susţinut o stare de fapt (a fost îmbrăcat în zeghe şi tuns zero), dar nu a probat aceste susţineri. Până la înscrierea în fals a celor existente în conţinutul adresei emise de Penitenciarul Botoşani, acestea fac dovada contrariului celor învederate de petent.
Mai mult, din adresa nr. T/55548/PBBT din 01 noiembrie 2010 emisă de Penitenciarul Botoşani, a reieşit că acesta a fost cazat în camera 16, alături de alte persoane private de libertate de aceeaşi categorie penală, a primit ţigări de la familie prin sectorul de acordare a vizitelor chiar la 20 aprilie 2003, pe perioada desfăşurării penale a beneficiat de dreptul de a primi pachete şi vizita cu membrii familiei conform „fişei de evidenţă a măsurilor disciplinare, recompenselor şi drepturilor", a uzat de dreptul de a efectua convorbiri telefonice în 11 iulie 2003, 06 august 2003 şi 3 septembrie 2003.
Deşi petentul a susţinut că nu i-au fost asigurate condiţii de securitate, acest aspect este infirmat de modul în care administraţia penitenciarului a reacţionat atunci când petentul a fost victima unui act de violenţă avut din partea deţinutului M.L., sesizând parchetul despre acest eveniment, iar în urma soluţionării cauzei în instanţă, numitul M.L. a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiune de lovire.
Asemenea acte de violenţă sunt frecvent întâlnite în mediul penitenciar, însă în cazul de faţă nu se poate reproşa reprezentanţilor administraţiei Penitenciarului Botoşani vreo atitudine pasivă şi lipsa unor măsuri corespunzătoare.
Susţinerile petentului S.M. în legătură cu alte acte de violenţă sau ameninţări de infectare cu virusul HIV nu au fost semnalate, aşa cum rezultă din informaţiile primite de la Penitenciar.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr. Mai mult, în cadrul Penitenciarului Botoşani a fost cazat în camera 95 din cadrul Secţiei a IV-a deţinere, destinate persoanelor inapte vârstă şi boală, în cameră fiind repartizate persoane care nu fumau, fiind ales şi responsabil de cameră de celelalte persoane private de libertate, fiind recompensat de mai multe ori pentru activităţile desfăşurate şi menţinerea unei stări administrativ gospodăreşti corespunzătoare.
Condiţiile improprii de detenţie (spaţiul de cazare şi prezenţa fumătorilor), aşa cum rezultă din declaraţiile şi memoriile petentului, cât şi ale numitului B.M., au vizat perioada din cadrul Arestului Direcţiei Cercetări Penale Bucureşti, cu privire la care intimatul M.V. nu avea niciun fel de atribuţii.
Aspectele privind neasigurarea medicaţiei pe perioada de arest preventiv ori introducerea în camera sa a unui informator nu au fost probate.
Neregulile sesizate de petent a fi săvârşite după octombrie 2003 şi care îl vizează pe intimatul M.V. nu prezintă relevanţă, atât timp cât acesta a fost eliberat din funcţia de director al Penitenciarului Botoşani la 17 octombrie 2003, nemaiavând putere decizională.
În consecinţă, respingând plângerea, menţinând rezoluţia atacată, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nesupusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
Pe de altă parte, plângerea prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., având rolul unei căi de atac, are ca finalitate controlul judecătoresc al soluţiei de netrimitere în judecată.
Acest control priveşte exclusiv temeinicia rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, confirmată în condiţiile art. 278 C. proc. pen., în raport cu cercetările efectuate în cauză, respectiv îndeplinirea actelor premergătoare sau de urmărire penală, în condiţiile determinate de legea procesual-penală.
În concluzie, nepropunând şi, ca atare, neadministrându-se probe care să releve o altă situaţie de fapt şi vinovăţia intimatului, instanţa de fond a respins legal plângerea cu care a fost sesizată în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
Nici în această etapă procesuală nu au apărut elemente noi, neavute în vedere de organul de urmărire penală şi instanţa de fond, care să ducă la concluzia săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen. de către persoana nominalizată de către petent, aşa încât simplele afirmaţii ale acestuia, în sensul întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 267 şi art. 2671 C. pen., nesusţinute de materialul probator administrat, nu au aptitudinea de a duce la casarea sentinţei atacate şi pronunţarea altei soluţii.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.M. împotriva sentinţei penale nr. 125 din 19 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 499/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 505/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
