ICCJ. Decizia nr. 497/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 497/2011
Dosar nr. 817/1372/2009
Şedinţa publică din 10 februarie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 52/S din 22 aprilie 2010, pronunţată în dosarul penal nr. 817/1372/2009, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a hotărât, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârşită de inculpatul M.F. prin rechizitoriu din tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. h) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului M.F., zis „P.", pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen., ca urmare a împăcării părţilor.
S-a constatat că partea vătămată G.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 2, lit. b) şi alin. (4) C. proc. pen., au fost obligaţi la plata către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, inculpatul M.F. pentru suma de 1.400 lei şi partea vătămată G.F., pentru suma de 20 lei; suma de 200 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a dispus a fi suportată din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov a reţinut faptul că, în seara zilei de 19 iulie 2008, în jurul orelor 22, partea vătămată G.F. însoţit de către concubina sa, martora M.L., se deplasau pe strada Barajului din municipiul Săcele, din direcţia podului Gârcini, întorcându-se de la sărbătoarea Târgului Feciorilor, cu intenţia de a se deplasa la domiciliu. În dreptul intersecţiei cu strada Amurgului, cei doi s-au întâlnit cu inculpatul M.F., zis „P.", care era împreună cu vărul său minor, martorul M.M.. Pe fondul unor dispute mai vechi şi al relaţiilor tensionate existente între cei doi, datorate şi faptului că partea vătămată la data de 14 noiembrie 2007 a sesizat Poliţia municipiului Săcele cu privire la faptul că la data de 09 noiembrie 2007 autori necunoscuţi, identificaţi ulterior în persoana inculpatului minor M.F. şi M.A., i-au pătruns în locuinţă fără drept şi i-au sustras un sistem „home cinema" marca AKAY, inculpatul minor s-a apropiat de partea vătămată şi, fără a-i spune ceva, a lovit-o cu pumnul în zona capului, adresându-i în acelaşi timp cuvinte jignitoare. La întrebarea părţii vătămate de ce a lovit-o, inculpatul s-a îndepărtat circa 50 de metri şi a revenit asupra lui cu o rangă, pe care a ridicat-o, lovind cu aceasta de sus în jos înspre partea vătămată, care însă, sesizând pericolul, a ridicat braţul stâng şi astfel a reuşit să pareze lovitura de rangă. Urmare loviturii primite, partea vătămată a suferit o fractură 1/3 distală cubitus stâng, imobilizată în aparat gipsat, fiindu-i acordate 40-45 zile de îngrijiri medicale, apreciată ca leziune tipică de autoapărare, conform concluziilor certificatului medico-legal nr. 2839/E din 05 august 2008 al Serviciului Judeţean de Medicină-legală Braşov şi actului adiţional din 30 septembrie 2009 al aceluiaşi serviciu.
Prima instanţă a reţinut că nu se poate stabili cu certitudine faptul că inculpatul M.F. a acţionat cu intenţie directă sau indirectă de a omorî partea vătămată, deoarece din modul de săvârşire al faptei, în raport de arma folosită, nu se poate stabili că minorul a urmărit să producă moartea părţii vătămate. Din declaraţiile martorilor audiaţi nu a rezultat faptul că lovitura inculpatului M.F. a fost îndreptată direct înspre capul părţii vătămate.
În aceste condiţii, instanţa a schimbat încadrarea juridică în sensul celor anterior expuse.
Deoarece la termenul de judecată din data de 07 aprilie 2010, în faţa instanţei, atât partea vătămată G.F. cât şi inculpatul M.F. au fost de acord să se împace în situaţia în care se va schimba încadrarea juridică a faptei într-o infracţiune mai uşoară, s-a dispus încetarea procesului penal.
Împotriva acestei sentinţe, Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie Braşov a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate sub aspectul schimbării încadrării juridice, solicitând desfiinţarea hotărârii şi condamnarea inculpatului pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel, procurorul a arătat faptul că singurele persoane prezente la locul şi momentul săvârşirii infracţiunii în afara părţilor au fost M.L., concubina părţii vătămate şi M.M., rudă îndepărtată cu inculpatul. Ceea ce rezultă cu certitudine din declaraţiile acestora este faptul că părţile s-au întâlnit întâmplător, că partea vătămată nu a avut iniţiativa săvârşirii vreunui atac împotriva minorului, fiind lovit prin surprindere de inculpat; urmare acestei acţiuni, s-a dezechilibrat, i-a căzut pălăria, pe care a vrut să o ridice, iar în ridicare a vrut să se apere de agresor, lovind cu sticla de bere ce o avea în mănă, însă inculpatul, mai tânăr şi mai agil, s-a repezit într-o curte din apropiere, a luat un obiect contondent pe care l-a găsit cu care a lovit partea vătămată, care abia se ridicase în poziţia verticală şi-şi continua drumul alături de concubina sa, astfel încât a fost surprins din spate de inculpat; acţiunea inculpatului a vizat capul, aspect sesizat de partea vătămată, care a ridicat braţul deasupra capului pentru a se proteja, împrejurare în care lovitura este receptată de antebraţ. Nu există nicio îndoială că inculpatul a acţionat cu intenţie directă să lovească în cap, iar dacă lovitura nu ar fi fost parată cu braţul putea duce la moartea victimei.
Apelantul a arătat că în mod greşit prima instanţă a reţinut că martorii audiaţi nu au confirmat că lovitura iniţiată de inculpat era îndreptată înspre capul părţii vătămate; acest aspect nu doar că a fost confirmat în numeroasele declaraţii date de M.M. şi M.L., dar însuşi actul medico-legal confirmă susţinerea victimei, practica judiciară fiind unitară în sensul că o asemenea faptă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor.
Prin Decizia penală nr. 64/Ap din 22 septembrie 2010, Curtea de Apel Braşov a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul de Minori şi Familie Braşov împotriva sentinţei penale nr. 52/S din 22 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov în dosarul penal nr. 817/1372/2009, pe care a desfiinţat-o şi, rejudecând cauza, în baza art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen. şi a art. 74 alin. (2), art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul M.F., zis „P.", la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, parte vătămată G.F.
A interzis inculpatului M.F. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) pe durata prevăzută de art. 71 C. pen.
În baza art. 110 raportat la art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului M.F. pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În baza art. 1101 alin. (1) C. pen. raportat la art. 863 alin. (1) lit. a)-d), alin. (3) lit. a) C. pen., pe durata termenului de încercare, a impus inculpatului M.F. respectarea următoarelor măsuri de supraveghere şi obligaţii:
- să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov,
- să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea,
- să justifice şi să comunice schimbarea locului de muncă,
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă,
- să desfăşoare o activitate sau să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare.
A atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84, art. 864 alin. (2), art. 1101 alin. (3) C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiţionate.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul M.F. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare, după rămânerea definitivă a condamnării.
A constatat că persoana vătămată G.F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Onorariile avocaţilor din oficiu asiguraţi inculpatului în primă instanţă şi în apel, în sumă totală de 400 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei, se plătesc Baroului Braşov şi se includ în cheltuielile judiciare avansate de stat.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.500 lei cheltuieli judiciare avansate de acesta la judecarea cauzei în primă instanţă.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de prim control judiciar a apreciat situaţia de fapt corect reţinută de instanţa de fond, însă a apreciat că în raport de modul cum
s-au derulat faptele, de scopul urmărit de inculpaţi, instrumentul folosit pentru atac, zona corporală vizată, intensitatea loviturii, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 alin. (1), art. 175alin. (1) lit. i) C. pen. cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar ca modalitate de executare, în funcţie şi de concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, a suspendat condiţionat executarea pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs inculpatul, fără însă a-l motiva.
În susţinerea orală a recursului, apărătorul desemnat din oficiu a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., solicitând menţinerea hotărârii primei instanţe.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul inculpatului prin prisma motivului invocat şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de prim control judiciar a dat eficienţă dispoziţiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitor la aprecierea probelor, stabilind că fapta inculpatului M.F., care pe fondul unor dispute mai vechi şi al relaţiilor tensionate pe care le avea cu partea vătămată, în seara zilei de 19 iulie 2008, în jurul orei 22, în loc public, la intersecţia străzilor Barajului cu Amurgului din municipiul Săcele, a aplicat o lovitură cu o rangă în direcţia capului părţii vătămate, care însă a reuşit să evite lovirea în cap, ridicând braţul în apărare, suferind o fractură 1/3 distală cubitus stâng, apreciată ca leziune tipică de autoapărare, reflectând intenţia de a ucide, fapta inculpatului întrunind elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi următoarele C. pen.
Din mijloacele de probă administrate (plângere parte vătămată G.F., rezoluţie de începere a urmăririi penale, proces-verbal de constatare a efectuării de acte premergătoare, rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale, certificatul medico-legal, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor) au rezultat împrejurările în care victima a fost lovită de inculpat.
Pe parcursul procesului penal, inculpatului i s-au respectat drepturile procesuale, a fost citat în faţa instanţei de recurs, cu mandat de aducere, luând cunoştinţă de proces atât el cât şi părinţii şi obligându-se să se prezinte în faţa instanţei, deşi nu a făcut-o, fapt ce demonstrează că a încercat să se sustragă cercetării judecătoreşti. Garanţiile cu privire la existenţa unui proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern, cât şi al dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 C.E.D.O., neputându-se reţine vreo cauză de nulitate absolută.
Cu privire la solicitarea recurentului inculpat de a se menţine soluţia primei instanţe, în sensul reţinerii încadrării juridice dată faptei de vătămare corporală prevăzută de art. 181 C. pen., Înalta Curte o apreciază nefondată.
Ceea ce diferenţiază infracţiunea de vătămare corporală de cea de tentativă de omor este intenţia cu care acţionează făptuitorul. În cazul primei infracţiuni, acţionează cu intenţia generală de vătămare, iar în cazul celei de a doua cu intenţia de a ucide.
În cazul infracţiunii de omor (rămasă în forma tentativei) actele de punere în executare a omorului, săvârşite până în momentul intervenţiei evenimentului întrerupător, trebuie să releve – prin natura lor şi împrejurările în care au fost săvârşite – că infractorul a avut intenţia specifică de omor, iar nu intenţia generală de a vătăma.
Astfel, există tentativă de omor şi nu de vătămare corporală ori de câte ori infractorul acţionează în aşa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori foloseşte instrumente şi procedee specifice uciderii. Nu are relevanţă timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracţiunii de vătămare corporală şi nu exprimă dinamismul interior al actului infracţional.
Anumite stări ale infractorului ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului nu au relevanţă în sine, întrucât intenţia de omor se deduce din modul în care a acţionat, iar nu din elemente exterioare.
Forma şi modalitatea intenţiei, element subiectiv al infracţiunii, rezultă din materialitatea actului, din relaţiile personale anterioare existente între inculpat şi victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul şi intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului, etc.
Modul de săvârşire a faptei, precum şi împrejurările în care aceasta a fost săvârşită – astfel cum au fost relevate de probele administrate – exclud apărarea inculpatului în sensul că nu ar fi acţionat cu intenţia de omor, ci cu intenţia generală de vătămare.
Instanţa de prim control judiciar a stabilit în mod corect existenţa faptei şi poziţia subiectivă a inculpatului în raport cu fapta comisă.
Astfel, în raport de obiectul vulnerant folosit (o rangă), apt de a produce moartea, de zona vizată (capul), de modalitatea de comitere (după aplicarea unor lovituri cu pumnul, inculpatul a căutat un obiect cu care să lovească în continuare pe partea vătămată şi a găsit o rangă), intensitatea loviturii (i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale ca urmare a fracturii 1/3 distală cubitus stâng) se dovedeşte că inculpatul şi-a dat seama de rezultatul faptei sale, care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.
Ceea ce deosebeşte infracţiunea de vătămare corporală de infracţiunea de omor este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de acţiunile care constituie latura obiectivă a infracţiunii.
Or, din probele dosarului rezultă că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide partea vătămată, astfel încât nu există elemente care să ducă la concluzia că aceasta ar corespunde unui alt model infracţional, toate elementele conducând spre intenţia inculpatului de a ucide victima, motiv pentru care recursul inculpatului va fi respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F. împotriva deciziei penale nr. 64/AP din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 493/2011. Penal | ICCJ. Decizia nr. 499/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
