ICCJ. Decizia nr. 46/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 46/2011
Dosar nr. 13179/3/2010
Şedinţa publică din 11 ianuarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.551 din 1 iulie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaţilor.
C.C. în baza art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 5 ani.
- în baza art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani.
- în baza art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2)1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) la pedeapsa de 20 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedepsele de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 5 ani
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen.
În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 20 noiembrie 2009, la zi.
m.M. în baza art. 262 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
- în baza art. 264 C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus prevenţia inculpatului de la 20 noiembrie 2009, la zi.
A luat act că partea vătămată P.I.T.H. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi să plătească suma de 6.000 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu fiind avansate din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 16 noiembrie 2009, în jurul orelor 1800-1830, inculpatul a pătruns prin efracţie în imobilul situat la adresa din Bucureşti, în care se aflau la acel moment proprietarii acestuia, soţii P.C. (în vârstă de 60 de ani) şi P.I.T.H. (în vârstă de 67 de ani), împreună cu fiul lor, P.T.A. (în vârstă de 22 de ani).
Cei trei locatari ai imobilului, din cauza unor zgomote auzite la parter, s-au sesizat despre posibila prezenţă a unui intrus, motiv pentru care au coborât din camerele lor, situate la etaj şi respectiv mansardă.
Într-una din camerele de la parter, martorul P.T.A. a constatat lipsa mai multor tablouri şi prezenţa unui sac din plastic, în care se aflau tocmai acele tablouri.
Partea vătămată P.I.T.H. a hotărât să verifice subsolul imobilului, ocazie cu care a observat că uşa de acces spre acea încăpere era forţată, sistemul de asigurare prezentând urme vizibile de efracţie.
În acel moment, cei trei membri ai familiei s-au gândit că intrusul se află la subsol, motiv pentru care martorul P.T.A. a ieşit în curte, cu intenţia de a anunţa autorităţile şi de a asigura ferestrele de la subsol, care au corespondent în curte, ocazie cu care a observat că şi una dintre acele ferestre era forţată.
Partea vătămată P.I.T.H. a coborât la subsol, pentru a verifica acea încăpere, iar fiul său, martorul P.T.A., a observat un bărbat necunoscut, care încerca să iasă de acolo pe fereastra forţată. Martorul l-a somat pe acel bărbat să intre la loc, anunţându-l că a sesizat poliţia. După aproximativ 5 minute, martorul a observat că bărbatul respectiv a spart geamurile unei ferestre situate la parterul imobilului şi s-a îndreptat în direcţia lui. Bărbatul necunoscut, care avea într-una din mâini sacul din plastic observat anterior de martor, iar în cealaltă mână un obiect metalic cu formă alungită, similar unui piolet, a plecat pe jos în direcţia Străzii Calea 13 Septembrie.
Martorul P.T.A. a intrat în imobil, pentru a verifica ce fac părinţii săi şi, într-una din camerele de la parter, a găsit-o pe mama lui, care se afla în stare de inconştienţă şi prezenta mai multe plăgi înjunghiate în zona submamelară stânga, în timp ce tatăl lui, aflat la subsol, era căzut şi prezenta urme de înjunghiere la nivel inghinal şi mai multe leziuni de violenţă în zona feţei.
Victima P.C. a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgenţă, unde, în pofida eforturilor depuse de către personalul medical, a decedat.
Partea vătămată P.I.T.H. a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca, unde a fost internat cu diagnosticul „Agresiune. Plăgi tăiate faţă. Plagă înjunghiată latero-inghinală stânga".
Prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 343153/I din 23 noiembrie 2009, s-a stabilit profilul genetic al inculpatului şi s-a concluzionat că, pe brăţara găsită în dreptul unui geam al imobilului părţilor vătămate, a fost identificat un profil genetic ADN identic cu cel al acestuia.
În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului C.C., care, în data de 16 noiembrie 2009, a pătruns în locuinţa victimei P.C., de unde a sustras mai multe obiecte de artă şi, fiind surprins de aceasta, a înjunghiat-o în inimă, provocându-i leziuni traumatice ce au determinat decesul, pentru a-şi asigura scăparea şi folosul acţiunii anterioare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen.
De asemenea, a constatat că fapta aceluiaşi inculpat, care, în data de 16 noiembrie 2009, a pătruns în locuinţa părţii vătămate P.I.T.H., de unde a sustras mai multe obiecte de artă şi, fiind surprins de aceasta, a lovit-o cu o găleată în faţă, iar apoi, cu acelaşi obiect tăietor-înţepător cu care a lovit-o pe victima P.C., a înjunghiat-o în zona inghinală, fiind relevată astfel intenţia sa de a ucide, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen.
Totodată, a constatat că fapta aceluiaşi inculpat, care, în seara zilei de 16 noiembrie 2009, a pătruns, având asupra sa o armă, în locuinţa comună a victimei şi părţii vătămate, de unde a sustras mai multe obiecte de artă şi, fiind surprins de acestea, le-a agresat fizic pentru a-şi asigura scăparea şi folosul acţiunii sale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) C. pen.
Tribunalul a mai constatat că inculpatul a săvârşit toate cele trei infracţiuni în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi că acestea se află în concurs real, conform art. 33 lit. a) din acelaşi cod.
S-a mai reţinut că inculpatul M.M., având cunoştinţă despre faptul că, în data de 16 noiembrie 2009, inculpatul C.C. a săvârşit infracţiunile de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav şi tâlhărie asupra victimei P.C. şi părţii vătămate P.I.T.H., nu a procedat la denunţarea acestuia, iar, la data de 18 noiembrie 2009, a dat declaraţii necorespunzătoare adevărului în faţa organelor judiciare, în legătură cu situaţia de fapt pe care o cunoştea, în scopul de a îngreuna urmărirea penală ce se desfăşura pentru identificarea şi depistarea autorului faptelor, căruia i-a comunicat date pentru a se ascunde şi sustrage de la răspunderea penală, acordându-i astfel un ajutor nemijlocit.
În drept, Tribunalul a încadrat faptele săvârşite de inculpat în infracţiunile de nedenunţarea unor infracţiuni prevăzute de art. 262 C. pen. şi favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., săvârşite în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termenul legal (la data de 09 iulie 2010) Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, precum şi inculpaţii C.C. şi M.M.
În motivele scrise de apel, susţinute şi cu ocazia dezbaterilor, Parchetul a criticat sentinţa atacată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului C.C., solicitând majorarea fiecăreia dintre acestea la nivelul maximului special al închisorii prevăzut de lege.
Întrucât apelul Parchetului a fost declarat în defavoarea inculpatului, Curtea, din oficiu, având în vedere şi Decizia nr. XXXI/2007 [pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii şi obligatorie pentru instanţe în ceea ce priveşte dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art. 4142 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.), a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) cu aplicarea art.37 lit. b) C. pen. şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În legătură cu acest aspect, Parchetul a solicitat schimbarea de încadrare juridică, în sensul pus în discuţie de către Curte şi aplicarea pentru toate infracţiunile, inclusiv cea de violare de domiciliu, a unor pedepse maxime cu închisoare, în timp ce inculpatul C.C., prin avocatul din oficiu, s-a opus acestei schimbări, susţinând că infracţiunea anterior menţionată este absorbită în infracţiunea de tâlhărie.
Inculpaţii nu şi-au motivat în scris apelurile declarate, iar în concluziile orale au solicitat achitarea pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că faptelor le lipseşte unul dintre elementele constitutive ale acestor infracţiuni, şi anume intenţia de a ucide sau schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracţiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. şi respectiv din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. şi stabilirea unor pedepse spre minimul special prevăzut de lege, în considerarea atitudinii procesuale sincere (în cazul inculpatului C.C.) şi achitarea pentru infracţiunile de nedenunţarea unor infracţiuni şi favorizarea infractorului, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu a săvârşit faptele, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor sub minimul special, prin acordarea de circumstanţe atenuante, în raport cu lipsa de antecedente penale şi suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, potrivit art. 81 C. pen. (în cazul inculpatului M.M.).
Prin Decizia penală nr. 209 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului C.C. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 25 de ani închisoare.
A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la 12 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu.
În temeiul art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele patru pedepse principale şi a dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa principală de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.C. a sumelor de 800 RON şi 50 EURO (în echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, din ziua plăţii).
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Apelurile declarate de inculpaţii C.C. şi M.M. au fost respinse ca nefondate.
Măsura arestării preventive a inculpaţilor a fost menţinută, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2009, la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600 lei din care câte 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de apel a constatat că prin Decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionând un recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu pentru toate instanţele, că „fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuinţă sau dependinţe ale acesteia, urmată de săvârşirea unei tâlhării, constituie un concurs real între infracţiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen. şi infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)1 lit. c) C. pen. ".
Astfel fiind, în apelul Parchetului (declarat în defavoarea inculpatului), Curtea, admiţând această cale de atac, a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice dintr-o infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) C. pen. în infracţiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (2)1 lit. b), c) C. pen. şi respectiv, violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. , menţinând, cu privire la ambele infracţiuni, aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de împrejurarea săvârşirii acestora de către inculpat în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2310/2006 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi executată integral în perioada 10 februarie 2006 - 09 august 2009.
Tot în apelul Parchetului (declarat în defavoarea inculpatului), Curtea a constatat că prima instanţă, în mod nelegal, a omis să dispună confiscarea sumelor de bani obţinute de inculpat din vânzarea bunurilor sustrase din imobilul proprietatea victimei şi a părţii vătămate.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, Curtea, însuşindu-şi critica Parchetului şi respingând apărarea inculpatului, a constatat ca pedepsele aplicate acestuia pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi tentativă la omor deosebit de grav nu reflectă în mod corespunzător criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi nici nu corespund scopului reglementat de art. 52 C. pen., fiind prea mici (iar nicidecum prea mari) în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor săvârşite şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului şi, în acelaşi timp, nefiind în măsură să asigure sancţionarea justă a acestuia şi să constituie mijloace suficiente pentru îndreptarea sa.
Sub acest aspect, Curtea a reţinut, că prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa maximă pentru infracţiunea de tâlhărie, în timp ce, fără a oferi vreo motivare, pentru cele două infracţiuni anterior menţionate, mai grave, a stabilit pedepse coborâte în mod semnificativ (cu 3 ani şi respectiv 2 ani şi 6 luni) sub limitele lor maxime.
Curtea a apreciat că o astfel de clemenţă nu se justifică, impunându-se, şi pentru infracţiunile în discuţie, ca, de altfel, şi pentru infracţiunea de violare de domiciliu reţinută în sarcina inculpatului ca urmare a schimbării de încadrare juridică anterior menţionată, aplicarea unor pedepse la nivelul maximului special al închisorii prevăzut în fiecare normă de incriminare.
Cu privire la inculpatul M.M., Curtea a constatat o corectă stabilire a situaţiei de fapt, a vinovăţiei inculpatului şi a încadrării juridice dată infracţiunilor comise de acesta. Individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în concordanţă cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii.
Inculpatul C.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 8 şi 14 C. proc. pen.
În principal, recurentul a susţinut că nu s-a efectuat expertiza psihiatrică obligatorie, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, a invocat faptul că pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând reindividualizarea acesteia în raport de circumstanţele reale şi personale.
Inculpatul M.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen.
În principal, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu este vinovat de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa.
În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate şi aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţele au reţinut în mod corect şi complet situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor.
Inculpatul C.C. a recunoscut săvârşirea faptelor în materialitatea lor, susţinând însă că a exercitat actele de violenţă pentru a-şi asigura scăparea, fără a avea intenţia de a ucide.
Prezenţa inculpatului în casă a fost sesizată de proprietarii imobilului care au coborât din camerele lor aflate la etaj şi la mansardă. Inculpatul, care desprinsese tablourile de pe pereţi şi le pusese în sac, a abandonat bunurile şi a încercat să fugă prin subsolul locuinţei. Aici a fost găsit de partea vătămată P.I.T.H. care avea asupra sa un băţ.
Inculpatul a lovit victima cu o găleată metalică peste faţă şi apoi a înjunghiat-o în zona inghinală cu un obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit sau similar, potrivit raportului de expertiză medico-legală – filele 58-59, vol.I, d.u.p.), după care, urcând la parter, a lovit-o de mai multe ori şi a înjunghiat-o în inimă, cu un corp dur având caracteristici înţepătoare (conform raportului medico-legal de necropsie – filele 31-33, vol.I, d.u.p.), pe victima P.C. (care a decedat la scurtă vreme). Ulterior, inculpatul a recuperat sacul cu bunurile sustrase şi a ieşit din imobil, printr-o fereastră de la parter, ale cărei geamuri le-a spart, fiind văzut de către fiul persoanelor agresate, care, între timp, ieşise afară pentru a telefona la 112, acesta remarcând că inculpatul avea într-o mână sacul respectiv, iar în cealaltă mână un obiect ascuţit, gen piolet, cu care l-a şi ameninţat, pentru a-şi asigura astfel scăparea.
Inculpatul a acţionat cu intenţia directă de a ucide atunci când a lovit-o pe P.C. cu obiectul ascuţit, gen piolet, în inimă, aplicându-i lovituri intense care au cauzat victimei o plagă penetrantă, cu hemopericard şi hemotorax masiv.
Victima nu era înarmată şi nu l-a atacat pe inculpat.
Cu aceeaşi intenţie de a ucide a acţionat inculpatul şi în cazul victimei P.I.T.H., prevăzând şi acceptând producerea unui astfel de rezultat, în condiţiile în care, folosind tot un instrument apt să producă moartea (obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit sau similar), i-a aplicat acesteia, pe întuneric şi cu intensitate, o lovitură în zona latero-inghinală stânga (care i-a cauzat o plagă înjunghiată), după ce, în prealabil, îşi asigurase deja un avantaj asupra ei, lovind-o peste faţă cu un obiect dur având muchia ascuţită (o găleată metalică).
Susţinerea inculpatului în sensul că a lovit victima numai pentru a se apăra nu este confirmată de probe şi nici verosimilă în condiţiile în care inculpatul nu a susţinut niciodată că a suferit vreo leziune traumatică în urma pretinsei sale loviri şi în împrejurările de fapt concrete în care raportul fizic, de reacţie, agilitate, vârstă, erau net şi numai în favoarea inculpatului.
Faptul că leziunile corporale suferite de partea vătămată nu i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat pentru vindecare doar 12-14 zile de îngrijiri medicale nu constituie un argument suficient pentru a concluziona în sensul lipsei intenţiei inculpatului de a o ucide, câtă vreme, atât împrejurările anterior menţionate, cât şi conduita ulterioară a acestuia, care, la scurtă vreme, nu a ezitat să o lovească mortal pe victima P.C., iar, apoi, la ieşirea din imobil, l-a ameninţat cu acelaşi obiect apt să producă decesul pe fiul persoanelor anterior agresate, dovedesc, prin corelare, că poziţia sa psihică a fost, încă de la momentul în care a fost surprins, aceea de a-şi asigura scăparea, dar şi păstrarea bunurilor sustrase (pe care, după exercitarea actelor de violenţă, le-a recuperat din camera unde le abandonase, părăsind imobilul în posesia lor) pe orice cale, inclusiv prin eliminarea fizică a persoanelor aflate în acel imobil.
Inculpatul a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, expertiza medico-legală concluzionând că C.C. are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat (vol.I u.p. – f.122-126).
Inculpatul M.M. a recunoscut în faza urmăririi penale că în dimineaţa zilei de marţi, 17 noiembrie 2009, inculpatul C.C. a venit la el acasă cu trei tablouri, cerându-i să-l ajute să găsească un cumpărător pentru acestea şi spunându-i că le-a furat cu o zi înainte (luni, 16 noiembrie 2009) dintr-o casă, unde a fost surprins de două persoane, pe care a fost nevoit să le lovească cu cuţitul, pentru a scăpa, din aceste declaraţii rezultând că, la acel moment, inculpatul a avut reprezentarea săvârşirii de către C.C. cel puţin a unei infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen. , cu privire la care îi revenea obligaţia denunţării de îndată.
Deşi în cursul judecăţii, atât în primă instanţă, cât şi în apel, inculpatul M.M. şi-a retractat aceste declaraţii, instanţele au reţinut că inculpatul nu a putut oferi o explicaţie plauzibilă pentru schimbarea poziţiei sale, susţinerea că asupra lui s-ar fi exercitat presiuni de către anchetatori (inculpatul nu a putut preciza dacă aceştia erau poliţişti sau procurori) fiind lipsită de veridicitate, cel puţin în ceea ce priveşte declaraţia dată, în condiţii de contradictorialitate, în faţa judecătorului care a dispus măsura arestării preventive (în care el a relatat aceleaşi aspecte arătate în declaraţia dată în faţa procurorului), iar, pe de altă parte, împrejurarea că nu numai declaraţiile respective se coroborează cu declaraţiile martorului M.D., dar şi cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, interceptate şi înregistrate în baza ordonanţelor procurorului nr. 3472/P/2009 din datele de 18 şi 19 noiembrie 2009 (filele 135-144, vol.I, d.u.p.), confirmate de judecător prin încheierea din data de 20 noiembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1196/A.I./2009 (filele 145-150, vol.I, d.u.p.), al căror conţinut nu a fost negat de către niciunul dintre inculpaţi.
În scopul zădărnicirii identificării inculpatului C.C. ca autor al infracţiunilor săvârşite în imobilul proprietatea familiei P. (care îi erau cunoscute şi pentru care urmărirea penală se afla în desfăşurare) şi prinderea acestuia, i-a comunicat, în cursul aceloraşi convorbiri telefonice purtate în perioada 18-19 noiembrie 2009, informaţii relevante pe care le ştia despre mersul anchetei, precum realizarea portretului robot ce îi semăna, fapt care l-a şi determinat pe cel din urmă să-şi schimbe imediat înfăţişarea, astfel că, potrivit declaraţiei martorului M.M. (filele 91-92, vol.I, d.u.p.), în seara zilei de 19 noiembrie 2009, acesta l-a văzut vopsit la păr şi purtând ochelari, dar şi căutarea sa de către organele de poliţie la adresele unde se cunoştea că locuieşte, sfătuindu-l să plece din oraş.
Inculpatul M.M. l-a ajutat pe inculpatul C.C. să-şi asigure produsul infracţiunilor săvârşite, punându-l în contact cu martorul M.D. pentru a-i vinde unele din bunurile sustrase, a căror provenienţă îi era cunoscută.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpaţilor şi nici de restituire a cauzei la procuror, motiv pentru care criticile formulate în acest sens prin motivele de recurs vor fi respinse ca nefondate.
În legătură cu criticile formulate asupra modului de individualizare a pedepselor, Înalta Curte constată că acestea, atât sub aspectul cuantumului, cât şi al modalităţii de executare, sunt pe deplin legale, temeinice şi necesare realizării scopului lor preventiv-punitiv.
Faptele săvârşite de inculpatul C.C. sunt de o violenţă deosebită; el a ucis şi a rănit două persoane într-un timp scurt, fără ezitare, dovedind că nu era un simplu hoţ în căutarea unor bunuri care să-i asigure nişte mijloace necesare traiului zilnic, ci o persoană fără scrupule, capabilă de orice comportament care să-i asigure realizarea scopurilor propuse.
Pedeapsa în cazul său trebuie să fie severă întrucât inculpatul a mai fost condamnat, iar reeducarea nu s-a realizat prin ispăşirea pedepsei anterioare de 3 ani şi 6 luni închisoare.
Şi în cazul inculpatului M.M. pedeapsa a fost just individualizată şi nu există temeiuri pentru reducerea cuantumului acesteia ori pentru aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Inculpatul şi-a asumat deliberat rolul de a-l ajuta pe C.C. de a scăpa de urmărirea penală, nu l-a denunţat şi l-a sprijinit material şi moral în condiţiile în care cunoştea faptele penale comise de acesta.
Infracţiunile săvârşite de inculpatul M.M. – prin pericolul social pe care îl prezintă – justifică tratamentul juridic aplicat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţi, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul reţinerii şi arestării preventive se va deduce pentru fiecare inculpat de la 20 noiembrie 2009, la zi.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.C. şi M.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2009 la 11 ianuarie 2011 pentru fiecare dintre aceştia.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 11 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 459/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 481/2011. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
