ICCJ. Decizia nr. 705/2011. Penal. Infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 705/2011
Dosar nr. 5591/1/2010
Şedinţa publică din 23 februarie 2011
Asupra cererii de contestaţie în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 1982 din 19 mai 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.F. împotriva încheierii din 16 martie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, încheiere pronunţată în Dosarul nr. 2004/187/2007.
Împotriva acestei decizii, numitul S.L.F. a formulat prezenta cerere de contestaţie în anulare, cazul fiind cel prevăzut de art. 386 lit. a) din C. proc. pen., în sensul că „judecata a avut loc fără ca eu să fiu legal citat" (fil. l).
Cererea de contestaţie în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta.
Pentru admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare nu este suficientă invocarea formală a unor cazuri prevăzute de art. 386 C. proc. pen., fiind obligatoriu ca în sprijinul contestaţiei să se depună ori se invoce dovezi care sunt la dosar (art. 391 alin. (2) C. proc. pen.). Simpla trimitere la actele şi lucrările dosarului nu este suficientă, prin ea însăşi, să satisfacă cerinţele art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Opinia contrară ar transforma examinarea în principiu a admisibilităţii cererii de contestaţie în anulare într-o activitate procesuală formală şi, implicit, aflată la dispoziţia exclusivă a contestatorului.
Examinarea admisibilităţii în principiu a cererii de contestaţie în anulare presupune existenţa un minim de date care să facă rezonabilă ipoteza vătămării unor drepturi procesuale a părţii cu ocazia judecării recursului, ipoteză care, confirmată ulterior cu ocazia examinării pe fond a contestaţiei, să justifice legal demersurile procesuale ulterioare (citarea părţilor interesate, etc.).
În prezenta cauză, în sprijinul cererilor de contestaţie în anulare, apărarea nu a depus dovezi noi, ci a făcut trimitere la actele şi lucrările dosarului.
Or, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă următoarele.
- prin încheierea din 16 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia penală, a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată, prin apărător ales, de inculpatul S.L.F.;
- prin Decizia penală contestată, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat împotriva încheierii. Se reţine că la dosarul de recurs avocatul ales a depus un „memoriu" (fil. 30-32), şi că - pe parcursul celor 3 termene de judecată -inculpatul a fost citat la adresele cunoscute organelor judiciare, inclusiv prin afişare la consiliul local, iar avocatul ales, deşi a depus un „memoriu" cu privire la motivele de recurs, nu s-a prezentat la instanţa de recurs. Ca o ultimă observaţie, instanţa de recurs a constatat că adresa din Franţa, unde recurentul pretindea că se află, „este inexactă" (pag. 19).
Se constată astfel că judecarea recursului declarat de avocatul ales, în numele inculpatului, cu citarea acestuia din urmă la adresele cunoscute organelor judiciare şi, mai ales, prin examinarea de către Înalta Curte a motivelor scrise de recurs depuse de către avocatul ales al inculpatului, nu a vătămat interesele procesuale legale ale acestuia, iar critica din cererea de contestaţie în anulare privitoare la „necitarea în Franţa "care ar fi avut drept consecinţă împrejurarea că „despre această hotărâre am aflat când am venit în ţară"este doar una formală.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte - în urma interpretării „per a contrario" a dispoziţiilor art. 391 alin. (1) - (2) C. proc. pen. - va respinge ca inadmisibilă cererea de contestaţie în anulare.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de contestaţie în anulare formulată de contestatorul S.L.F. împotriva Deciziei penale nr. 1982 din 19 mai 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosar nr. 2491/1/2010.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 685/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 709/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
