ICCJ. Decizia nr. 723/2011. Penal. Omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 723/2011
Dosar nr. 24345/3/2009
Şedinţa publică din 24 februarie 2011
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată că:
Prin Sentinţa penală nr. 193 din 10 martie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală a dispus, în baza art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), condamnarea inculpatului N.M. la 25 de ani închisoare, aplicându-i, totodată, în baza art. 65 alin. (2) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 67 alin. (2) C. pen. C. pen., pedeapsa degradării militare.
De asemenea, în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), tribunalul a mai dispus condamnarea inculpatului la 5 ani închisoare, aplicându-i acestuia, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., pedeapsa cea mai grea, de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71 - art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen.
În baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-au aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa concurentă, pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale şi cea a degradării militare.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., instanţa a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului, iar, în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 12 decembrie 2008 la zi.
În baza art. 346 alin. (2) şi art. 17 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata către fiecare dintre părţile vătămate D.D., D.C.E., D.M., D.F. şi N.C., prin reprezentanţi legali D.C.E. şi D.M., a câte 100.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, în fapt, că, în data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 1645 - 1700, inculpatul N.M. s-a deplasat la imobilul situat în oraşul Voluntari, având asupra sa un cuţit cu lama de circa 30 de centimetri, cu intenţia de a o ucide pe fosta sa concubină, D.M.C. Observând că victima este în curtea imobilului, însoţită doar de copilul lor, a pătruns fără drept în interiorul acesteia, s-a deplasat până în apropierea fostei sale concubine şi, profitând de faptul că D.M.C. l-a trimis pe minor să-l cheme în ajutor pe martorul R.Ş., inculpatul s-a repezit asupra acesteia şi, fără niciun cuvânt, i-a aplicat nouă lovituri de cuţit în partea stângă spate a toracelui, hemitoracelui, şi în coapsa stângă, atacul fiind extrem de rapid şi deosebit de violent, astfel încât victima nu a apucat să reacţioneze în niciun fel, iar două dintre loviturile primite i-au traversat, din lateral, întreaga cutie toracică, secţionându-i inima şi ambii plămâni, i-a produs, astfel, decesul.
Această situaţie de fapt a fost reţinută de instanţă pe baza depoziţiilor martorului R.Ş., coroborate cu concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A3/J/409/2008 şi ale raportului de constatare la faţa locului, precum şi cu declaraţiile de recunoaştere parţială a faptei date de inculpat atât în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia cercetării judecătoreşti.
În drept, instanţa a apreciat că fapta inculpatului N.M. care, în data de 11 decembrie 2008, în jurul orelor 1645 - 1700, înarmat cu un cuţit, a pătruns fără drept în curtea interioară a imobilului în care locuia victima D.M.C., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu în formă calificată, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În ceea ce priveşte fapta inculpatului care, la aceeaşi dată, cu premeditare, a ucis-o prin cruzimi pe victima D.M.C., Tribunalul a apreciat că aceasta întruneşte, în drept, elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere gravitatea deosebită a faptelor săvârşite, dedusă atât din circumstanţele agravante în care au fost comise (cu premeditare şi prin cruzime), cât şi din mobilul care a stat la baza lor (o stare de gelozie acerbă), precum şi poziţia psihică manifestată de acuzat pe parcursul cercetărilor, acesta încercând să-şi diminueze, pe cât posibil, răspunderea şi să îi culpabilizeze pe victimă, actualul ei concubin şi membrii familiei acesteia.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpatul N.M., criticând-o sub aspectul greşitei individualizări a pedepselor aplicate, şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin Decizia penală nr. 183/A din 17 august 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând în fond, în baza art. 116 C. pen., a interzis inculpatului N.M. dreptul de a se afla în oraşul Voluntari, judeţul Ilfov, şi pe raza municipiului Bucureşti pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei, iar, în baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cuţitului - corp delict, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Totodată, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N.M., a dedus prevenţia acestuia de la 12 decembrie 2008 la 17 august 2010 şi a menţinut starea de arest a apelantului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, ţinând cont de gravitatea deosebită a faptelor, determinată de premeditarea şi cruzimea cu care au fost săvârşite acestea, de mobilul ce a stat la baza lor, respectiv gelozia acerbă, precum şi de rezultatul produs, şi anume moartea victimei. În plus, s-a arătat că elementele ce circumstanţiază persoana inculpatului, relative la atitudinea psihică faţă de faptă şi la antecedenţa sa penală, justifică aplicarea maximului special prevăzut de lege, pedeapsa fiind necesară pentru asigurarea finalităţii prevăzute de art. 52 C. pen.
A mai reţinut Curtea că, faţă de natura infracţiunilor comise de inculpat, mobilul acestora, antecedentele sale penale şi atitudinea constant agresivă în raport cu familia victimei, este justificată aplicarea măsurii de siguranţă prevăzute de art. 116 C. pen., atât pe raza oraşului Voluntari, cât şi pe raza municipiului Bucureşti, legat de proximitatea, de localitatea unde s-au petrecut evenimentele.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.M., criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei de 25 de ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, considerată prea mare în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptelor şi circumstanţele sale personale. Ca urmare, s-a solicitat de către recurent reindividualizarea pedepsei şi aplicarea unei sancţiuni penale mai uşoare, având în vedere atitudinea procesuală sinceră şi cooperantă pe care a manifestat-o pe întreg parcursul procesului penal.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul N.M. ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, faţă de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că, în cauză, s-a făcut o corectă proporţionalizare a pedepsei aplicată inculpatului recurent pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 alin. (1) lit. a), art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., fiind stabilită o sancţiune penală judicios individualizată în raport cu circumstanţele reale ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana recurentului, este de menţionat că acestea au fost în mod corect valorificate de instanţele inferioare în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, ţinându-se seama atât de faptul că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat, prin Sentinţa penală nr. 48 din 25 martie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti (definitivă prin Decizia penală nr. 1568/2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie), la mai multe pedepse cu închisoarea pentru săvârşirea unor infracţiuni de tâlhărie, aspect ce denotă perseverenţa lui infracţională, specializarea în comiterea unor fapte îndreptate împotriva persoanei şi faptul că scopul sancţiunilor aplicate anterior, ca măsură de constrângere şi mijloc de reeducare şi prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni, nu a fost atins, cât şi de împrejurarea că inculpatul a manifestat în mod constant o atitudine violentă faţă de victimă şi familia ei, concretizată în crearea unei stări de efectivă teroare asupra persoanelor apropiate acesteia, motiv pentru care împotriva lui se află în curs de desfăşurare mai multe anchete penale pentru comiterea unor infracţiuni de violenţă.
Referitor la aspectul invocat de recurent în favoarea sa, respectiv conduita procesuală sinceră şi cooperantă, Înalta Curte apreciază că acesta nu poate fi reţinut, având în vedere, pe de o parte, faptul că, iniţial, inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, iar, pe de altă parte, împrejurarea că recunoaşterea faptelor a fost una nuanţată, inculpatul susţinând în mod constant, chiar în faţa instanţei de recurs, că s-a deplasat la domiciliul victimei înarmat cu un cuţit nu cu scopul de a-l folosi la uciderea acesteia, ci pentru a se apăra de o eventuală agresiune din partea tatălui fostei sale concubine. Or, aşa cum a arătat şi Tribunalul, teza că inculpatul ar fi luat cu sine arma exclusiv în scop de apărare, deci fără a urmări folosirea ei asupra victimei, nu îşi găseşte suport în materialul probator administrat, având în vedere succesiunea rapidă a evenimentelor (inculpatul a pătruns fără drept în curte, s-a îndreptat spre victimă şi a lovit-o cu sălbăticie, deşi nu a existat vreo discuţie contradictorie sau vreun incident între ei), care demonstrează fără echivoc că recurentul când a pătruns în curte intenţia sa de a o ucide pe fosta concubină era deja formată. De altfel, din chiar declaraţiile acestuia rezultă că mobilul omorului l-a reprezentat gelozia, sentiment bine conturat cu mult anterior comiterii faptei şi care deja dăduse naştere altor acţiuni violente ale inculpatului împotriva victimei, împrejurare care demonstrează că a acţionat cu premeditare, în scopul suprimării vieţii acesteia.
În acest context, Înalta Curte apreciază că atitudinea procesuală parţial sinceră manifestată de inculpat nu se înfăţişează ca o împrejurare suficient de relevantă pentru a justifica reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de omor, având în vedere în acest sens atât datele ce caracterizează persoana recurentului, astfel cum au fost anterior prezentate, poziţia sa psihică faţă de faptă, acesta încercând pe tot parcursul procesului penal să transfere întreaga vinovăţie asupra victimei, cât şi gravitatea deosebită a acţiunilor comise, inculpatul lovind cu sălbăticie victima de nouă ori, cu un cuţit, în zone vitale ale corpului, două dintre loviturile aplicate traversând cutia toracică şi secţionând inima şi plămânii, conducând la decesul acesteia.
În consecinţă, faţă de toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi deosebit de grav a fost corect individualizată, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., astfel încât nu se justifică stabilirea unei sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia şi realizarea scopului preventiv-educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M.
În baza art. 38517 alin. (4) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce la zi prevenţia recurentului inculpat.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.M. împotriva Deciziei penale nr. 183/A din 17 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12 decembrie 2008 la 24 februarie 2011.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2011.
Procesat de GGC - LM
| ← ICCJ. Decizia nr. 704/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 776/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
