ICCJ. Decizia nr. 779/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 779/2011
Dosar nr. 1605/1/2011
Şedinţa publică din 28 februarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea din data de 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1475/109/2010, s-a dispus, printre altele, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul N.I.D.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul N.I.D., subofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, a fost trimis în judecată, în stare de arest, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 5 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada februarie 2009 – martie 2010, a pretins de la un număr de 17 persoane suma totală de 41.500 Euro şi 10.000 lei, din care a primit efectiv 15.200 Euro şi 10.500 lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar din unitatea în care lucra, pentru a facilita angajarea în mod fraudulos a solicitanţilor, fiind prins în flagrant în timp ce primea suma de 1.200 Euro de la denunţătorul M.C.C.
S-a mai reţinut că Tribunalul Argeş, prin sentinţa penală nr. 367 din 2 decembrie 2010, l-a condamnat pe inculpat, printre alţii, la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a mai reţinut, în raport de natura infracţiunii, de împrejurările în care aceasta a fost comisă şi consecinţele acesteia, că lăsarea în libertate a inculpatului este de natură să afecteze în continuare, în mod grav, relaţiile şi valorile sociale care formează ordinea publică, considerente pentru care instanţa a constatat că măsura liberării provizorii sub control judiciar nu satisface condiţia prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat punerea în libertate, liberarea provizorie sub control judiciar, întrucât inculpatul nu poate influenţa desfăşurarea procesului penal, cercetarea judecătorească fiind terminată.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 139 alin. (1) C. proc. pen., „măsura preventivă luată se înlocuieşte cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii."
În speţă, arestarea preventivă a inculpatului a fost dispusă în baza art. 143, art. 148 lit. f) şi art. 151 C. proc. pen., măsură care a fost prelungită succesiv, dat fiind faptul că subzistă temeiurile în baza cărora s-a luat măsura arestării preventive.
Pornind de la temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat, se reţine că potrivit art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 din acelaşi cod şi dacă inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, măsura arestării se impune a fi menţinută.
Condiţiile art. 143 C. proc. pen. se referă la existenţa probelor sau a indiciilor temeinice că inculpatul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.
În cauză, se constată că există indicii, obţinute prin intermediul mijloacelor de probă, cu respectarea dispoziţiilor legale pentru obţinerea acestora, care conduc la existenţa unor bănuieli legitime că inculpatul a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, faptă pentru care, pe baza probelor administrate, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare cu executare în regim de detenţie.
Ca atare, neschimbându-se temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, Înalta Curte constată că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu satisface condiţia prevăzută de art. 136 alin. (2) C. proc. pen., deoarece o astfel de măsură nu este adecvată scopului pentru care s-a dispus arestarea preventivă a acestuia, respectiv protecţia ordinii publice şi garantarea bunei desfăşurări a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, recursul declarat nu este fondat şi, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N.I.D. împotriva încheierii din 17 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 1475/109/2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 769/2011. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 780/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
