ICCJ. Decizia nr. 845/2011. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 845/2011
Dosar nr. 1697/1/2011
Şedinţa publică din 3 martie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Prin încheierea de şedinţă din 21 februarie 2011, pronunţată în dosarul nr. 4556/98/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, printre altele, s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului A.M.
Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a constatat că, la 23 martie 2010, faţă de inculpatul minor A.M. s-a dispus, în lipsă, măsura arestării preventive, pe temeiul art. 143 şi art. 148 alin. (1) lit. a)1, b) şi f) C. proc. pen., măsura respectivă fiind pusă în executare la data de 5 iulie 2010, prelungită în tot cursul urmăririi penale, iar apoi menţinută în tot cursul urmăririi penale, iar apoi menţinută în primă instanţă, inclusiv prin hotărârea apelată, prin care s-a dispus condamnarea acestuia, cu aplicarea art. 99 alin. (2) şi art. 74-76 C. pen., dar şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 10 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, a două infracţiuni de trafic de minori, prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) şi (3) teza a II-a rap. la art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, a infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc pentru consumul propriu, prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a infracţiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a două infracţiuni de îndemn la consum ilicit de droguri, prevăzute de art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen., a infracţiunii de conducere fără permis a unui autovehicul pe drumurile publice, prevăzută de art. 86 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 şi a infracţiunii de pornografie infantilă prin sisteme informatice, prevăzută de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, infracţiuni pe care inculpatul le-a recunoscut, judecata desfăşurându-se conform procedurii simplificate întemeiate pe recunoaşterea vinovăţiei.
Prin apelul declarat, astfel cum a fost motivat în scris, inculpatul a contestat numai individualizarea pedepsei la care a fost condamnat, atât în ceea ce priveşte durata acesteia, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de executare. De asemenea, apărătorul său ales a susţinut la termenul de astăzi că, prin prezenta cale de atac, nu se contestă nici situaţia de fapt, nici încadrarea juridică a acesteia, astfel că, deşi inculpatul continuă să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că el a săvârşit infracţiunile de care este acuzat.
Totodată, deşi, în raport cu împrejurările anterior menţionate, nu mai poate fi reţinută incidenţa temeiului de arestare preventivă prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (întrucât, în prezent, nu există pericol de zădărnicire a aflării adevărului, prin influenţarea probatoriului), Curtea constată însă ca fiind incidente, în continuare, celelalte două temeiuri avute în vedere la luarea acelei măsuri, respectiv cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a)1 şi f) C. proc. pen.
Astfel, sub primul aspect, Curtea a constatat că, fiind luată în ceea ce îl priveşte măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, inculpatul a încălcat-o cu rea-credinţă, părăsind fraudulos teritoriul României, cu destinaţia Italia, fapt care, corelat cu împrejurarea că tatăl său locuieşte în străinătate (fiind plecat în Spania de mai mulţi ani), dar şi cu pronunţarea împotriva sa a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, face rezonabilă aprecierea că, aflat în libertate, el prezintă un risc ridicat de a întreprinde acţiuni similare, pentru a se sustrage de la judecată şi, eventual, de la executarea pedepsei.
Sub cel de-al doilea aspect, Curtea a constatat, pe lângă multitudinea, diversitatea şi gravitatea infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului, şi datele ce caracterizează în concret persoana acestuia, reţinând că, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, prezintă tulburări de comportament, pe fondul unei personalităţi dizarmonice, iar conform referatului de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, provine dintr-o familie dezorganizată, are un nivel scăzut de instrucţie (a absolvit numai două clase primare), prezintă carenţe etice şi morale, este impulsiv şi irascibil, are o percepţie eronată despre viaţă, acceptând un mod de comportament antisocial şi neconştientizând devianţa actelor sale, astfel că prezintă un risc crescut de reiterare a conduitei infracţionale, ceea ce dovedeşte pericolul concret pe care l-ar determina pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate şi, în acelaşi timp, face nejustificată şi inoportună luarea, în ceea ce îl priveşte, a unei alte măsuri preventive, neprivativă de libertate.
De asemenea, ţinând seama de aspectele anterior evidenţiate, dar şi de stadiul procesual al cauzei, Curtea a constatat că arestarea preventivă a inculpatului este necesară pentru a asigura buna desfăşurare a judecăţii, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în condiţiile în care durata acesteia nu depăşeşte limitele unui termen rezonabil.
Împotriva acestei încheieri a formulat apel inculpatul A.M., criticând soluţia ca netemeinică şi nelegală şi solicitând punerea în libertate.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 385/6 C. proc. pen., constată că acesta este nefondat.
În cauză există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată, presupunere întărită şi de faptul că inculpatul a fost condamnat de prima instanţă.
Aşa cum corect a arătat prima instanţă, unele din temeiurile ce au determinat luarea măsurii preventive subzistă şi în prezent [şi anume cele prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. a)1 şi f) C. proc. pen.].
Gravitatea faptelor comise, multitudinea acestora, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului justifică aprecierea că acesta, odată pus în libertate, ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, menţinerea măsurii arestării preventive se impune şi pentru o bună desfăşurare a procesului penal, având în vedere că inculpatul a fost iniţial arestat în lipsă, măsura fiind pusă în executare la 5 iulie 2010.
Constatând că încheierea Curţii de apel este temeinică şi legală, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat şi în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.M. împotriva încheierii din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 4556/98/2010 (588/2011).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 841/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 85/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
