ICCJ. Decizia nr. 84/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 84/2011
Dosar nr. 2255/30/2009
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2011
Asupra recursului penal de faţă;
Pe baza lucrărilor din dosar, constată:
Prin sentinţa penală nr. 64/PI din 01 februarie 2010 pronunţată în dosarul nr. 2255/30/2009, Tribunalul Timiş a respins cererea formulată de inculpata P.D.R., de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art.174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. c), d) C. pen. a condamnat pe inculpata P.D.R., la 12 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1), (2) C. pen., a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II, b), d), e) C. pen.
În baza art. 65 alin. (2) C. pen., art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen., art. 175 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe durata de 4 ani, pedeapsă ce se va executa conform art. 66 C. pen.
În baza art. 14, art. 17, art. 346 alin. (1) C. proc. pen., art. 998 C. civ. a obligat inculpata la echivalentul în lei a sumei de 50.000 Euro, daune morale pe seama minorei B.K.E.C., prin reprezentantul legal Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, partea civilă R.L.D.
A obligat inculpata la 48.899,78 lei cheltuieli de spitalizare, cu dobânda legală aferentă, faţă de Spitalul Clinic de Urgentă pentru Copii „Louis Ţurcanu" Timişoara, constatând totodată că Spitalul Municipal Lugoj nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpata la 1000 lei cheltuieli judiciare faţă de stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Minora B.K.E., născută la 25 aprilie 2005, a fost încredinţată spre creştere şi educare mamei G.G.C., ca urmare a desfacerii căsătoriei dintre aceasta şi B.S. prin sentinţa civilă nr. 1989 din 22 iunie 2006 a Judecătoriei Lugoj. De menţionat că, celălalt minor B.A.R., născut la 26 martie 2009, rezultat din căsătorie, a fost încredinţat tatălui.
În luna mai 2007, mama minorei, numita G.C. a plecat în Germania, fetiţa rămânând în grija unei anume „C.", cu domiciliul în Lugoj. În această perioadă, inculpata P.D.R., bunica maternă a fetiţei ( deşi afirmă că a luat telefonic legătura cu fiica sa, aflată în Germania), nu a ştiut unde se găseşte minora. Ulterior, la insistenţele mamei minorei, care a aflat că starea fetiţei s-a înrăutăţit, inculpata a hotărât să o ia spre creştere şi îngrijire pe minoră, până la întoarcerea mamei minorei în ţară.
Prin dispoziţia primarului municipiului Lugoj nr. 2024 din 12 octombrie 2007, s-a instituit măsura curatelei pe seama minorei la martorul P.I.C. (soţul bunicii materne) în vederea îngrijirii ei, reprezentării în actele juridice, gestionării veniturilor şi apărării intereselor minorei.
În data de 06 iunie 2008, Dispeceratul IPJ Timiş a fost sesizat de către medicul de gardă al Spitalului de Copii " Louis Ţurcanu" din municipiul Timişoara cu privire la faptul că la secţia de Terapie Intensivă a unităţii medicale susmenţionate a fost internată o minoră în vârstă de 3 ani, adusă cu ambulanţa de la Spitalul Municipiului Lugoj, victimă a unei agresiuni. Cercetările întreprinse au relevat că minora agresată era B.K.E., atunci în vârstă de 3 ani.
Cu privire la producerea leziunilor constatate pe corpul minorei, probele dosarului dovedesc că au fost produse de bunica maternă a minorei - inculpata P.D.R., care o avea în grijă pe minoră până seara, când se întorcea acasă curatorul.
Astfel, în declaraţia dată, inculpata a arătat că în data de 01 iunie 2008, pe fondul oboselii şi a pierderii recente a unei sarcini în urma unui avort spontan, a aplicat cu palma mai multe lovituri minorei (fără a preciza pe ce parte a corpului) din cauză că aceasta îşi făcea necesităţile fiziologice pe ea. Apoi a dus-o în baie pe minoră, a dezbrăcat-o să o spele şi a pus-o sub duş, când i-a mai aplicat o palmă. Atunci minora s-a dezechilibrat şi a căzut între vană ( vană scundă de duş, de cca 25 de cm. înălţime la margine) şi toaletă. Inculpata susţine că a ridicat-o pe minoră trăgând-o de ambele mâini, a spălat-o, a liniştit-o din plâns şi a pus-o în pat să se culce. Mai declară că fetiţa a acuzat dureri, dar la modul general, fără a preciza ce anume o doare. Când a venit acasă soţul inculpatei, aceasta i-a explicat ce s-a întâmplat. Martorul P.I.C. i-a reproşat inculpatei că a bătut fetiţa, dar amândoi au decis să o toaleteze empiric, cu comprese şi bandaje. Peste câteva zile, cum starea minorei s-a înrăutăţit, aceasta a fost adusă cu ambulanţa la Spitalul municipal Lugoj, în stare de inconştienţă fiind ulterior transportată în 06 iunie 2008 la Spitalul „Louis Ţurcanu" din Timişoara şi internată cu diagnosticul: osteomelită cronică pandiafizară scapulo-humerală dreaptă, scapulo-humerală stângă, fractură cu osteită calviculară stângă, osteomelită de radius drept, osteomelită coxo-femurală stângă, politraumatism prin agresiune, etc.
Din examinarea medico-legală efectuată asupra corpului minorei a reieşit că aceasta a prezentat următoarele leziuni: 1.palpebral superior intern stâng echimoză violacee de2/0,7 cm; 2. frontal stâng excoriaţie de 0,4/0,2 cm, acoperită de crustă maronie; 3. parietal posterior stâng excoriaţie de 1,8/1 cm, acoperită de crustă maronie; 4. hemifacies stâng, peribucal 2 hiperpigmentări de 0,3/0,3 cm şi 0,5/0,5 cm; 5. pe roşul buzei inferioare, pericomisural bilateral, labiomentonier şi mentonier, arsură gr. II de 6/5 cm., acoperită de crustă maronie pe cale de detaşare; 6. pe umărul stâng excoriaţie de 171 cm acoperită de crustă maronie; 7. fractură claviculară 1/3 medie stângă; 8. letero-cervical stâng, bazal excoriaţie de 0,370,3 cm acoperită de crustă maronie; 9. axilar drept tumefacţie violacee de 6/3 cm; 10. axilar stâng tumefacţie violacee de 5/3 cm; 11. pectoral drept 2 zone hiperpigmentate de 1/1 cm şi 0,4/0,4 cm; 12. epigastic-paramedian stg. 2 dungi excoriate, paralele, la 0,5 cm una de alta, discontinui, de 5/0,1 cm şi 3/0,1 cm dispuse oblic infero-intern, acoperite de crustă maronie; 13. inghinal dr. echimoză gălbuie de 8/2 cm; 14. prepubian echimoză palid violacee de 5/5 cm; 15. coxofemural dr. excoriaţie de 4/2 cm, acoperită de crustă maronie în mare parte detaşată; 16. pe genunchiul stâng excoriaţie de 472 cm, acoperită de crustă maronie în mare parte detaşată; 17. pe braţul dr. 1/3 medie cu 1/3 inferioară, anterior, 4 excoriaţii de 0,2/0,2 cm acoperite de crustă maronie; 18. coapsa de 1/3 medio-anterioară echimoză brună de 2/1 cm; 19. genunchiul dr. tumefiat brun; 20. pe maleola externă dr. 4 excoriaţii cu dimensiuni cuprinse între 0,2/0,2 cm şi 1,5/0,2 cm, pe fond tumefiat brun; 21. pe coapsa dr.1/3 superioară echimoză brună 2/2 cm; 22. latero-toracic bazal stg., excoriaţie de 0,4/0,4 cm, acoperită de crustă hematică; 23.flancul stg. 3 excoriaţii cu dimensiuni cuprinse între 0,2/0,2 cm şi 2/1 cm acoperite de crustă maronie, pe fond echimotic gălbui; 24. pe antebraţul dr. 1/3 medio-radială 3 excoriaţii cu dimensiuni cuprinse între 1/0,1 cm şi 2/0,2 cm, acoperite de crustă maronie pe cale de detaşare; 25. coxofemural stg. 4excoriaţii cu dimensiuni cuprinse între 0,5/0,5 cm şi 2/0,5 cm, acoperite de crustă maronie pe cale de detaşare; 26. pe coapsa stg. Lateral echimoză gălbuie de 10/5 cm; 27. maleola externă stg. excoriaţie de 0,5/0,5 cm acoperită de crustă maronie pe cale de detaşare; 28. pe fesa stg. echimoză violacee de 5/5 cm.
Prin raportul medico-legal s-a mai stabilit că minora B.K. a prezentat leziuni traumatice ce au putut avea vechimi diferite: a). leziunile de la punctele 1,9,10,14,22,28, luxaţiile scapulo-humerale bilaterale, fractura de claviculă stg., fracturile de radius dr. şi fracturile de humerus dr. şi stg. pot data de 1-2 zile; b). leziunile de la punctele 2,3,5,6,8,12,13,17-27, pot data de 3-5 zile; c). leziunile de la punctele 4,11,15,16 pot data de 7-10 zile. În aceleaşi acte medicale cu privire la mecanismul de producere a leziunilor se reţine că, au putut fi produse în modul următor: a). leziunile de la punctele 1,3,8,24,28 au putut fi produse prin lovire cu un corp dur; b). leziunile de la punctele 2,4,6,11-23, 25-27, au putut fi produse prin lovire cu sau de corpuri/planuri dure; c). leziunile de la punctele 9, 10 şi luxaţiile scapulo-femurale au putu fi produse prin tracţiune; d). fracturile de radius, claviculă şi humerus bilateral au putut fi produse prin lovire cu sau şi de corpuri/planuri dure; e). leziunile de arsură(pct. 5) au putut fi produse prin contact cu lichid fierbinte, sau corp incandescent, sau contact chimic.
Pentru vindecarea leziunilor au fost necesare circa 120 zile îngrijiri medicale de la producere, dacă nu survin complicaţii.
Ulterior, s-a stabilit că toate aceste leziuni au pus viaţa minorei în primejdie, atât prin multiplele leziuni traumatice prezentate cât şi prin lipsa unei îngrijiri necesare unei dezvoltări armonioase psiho-somatice.
Având în vedere motivele arătate, s-a apreciat că în speţă se impune a se reţine intenţia indirectă a inculpatei de suprimare a vieţii minorei. Inculpata susţine că în afara unor corecţii fireşti, nu a mai agresat-o pe minoră înainte de împrejurarea mai sus descrisă, când admite că a lovit-o pe minoră, dar susţine că totul s-a petrecut între nişte limite considerate de ea normale, deşi cele câteva palme aplicate minorei au fost urmate de căderea acesteia în baie.
Dacă pentru explicarea loviturilor de arsură din zona gurii victimei, inculpata invocă o apărare plauzibilă, adică tamponarea cu soluţie alcoolică iodată, referitor la restul leziunilor, susţinerile inculpatei sunt neverosimile, întrucât traumatismele mai sus descrise, chiar dacă au survenit în urma unor tratamente derulate pe mai multe zile, nu pot fi produse prin corecţii fizice cu palma şi simple căderi.
În raport de multiplele traumatisme şi leziuni descrise în actul medico legal, s-a reţinut că inculpata a supus-o pe minoră unor agresiuni intense şi de durată, care, chiar dacă nu au urmărit în mod direct suprimarea vieţii acesteia, denotă că inculpata, deşi nu a dorit şi nu a urmărit, a acceptat o asemenea posibilitate; această variantă a fost acceptată şi putea fi prevăzută ca o alternativă posibilă a unui astfel de comportament al inculpatei.
Astfel, s-a reţinut că la intenţia indirectă, este nevoie ca inculpata să nu urmărească survenirea rezultatului faptei sale, însă să accepte în mod conştient posibilitatea survenirii lui. Lipsa dorinţei în ceea ce priveşte survenirea urmărilor unei fapte comise, se poate manifesta fie prin indiferenţa faţă de urmări, fie chiar prin lipsa dorinţei ca ele să apară, acestea producându-se în realitate datorită acţiunii sau inacţiunii făptuitorului.
În raport de aceste precizări s-a reţinut că inculpata, deşi nu a urmărit producerea unor leziuni grave care să pună în primejdie viaţa minorei, în vârstă de doar de 3 ani (la data comiterii faptei), a acceptat posibilitatea producerii acestora în condiţiile în care trebuia şi putea să-şi dea seama că aplicarea unor lovituri şi îmbrâncirea, urmată de căderea (conform declaraţiei inculpatei) minorei la o asemenea vârstă fragedă şi cu probleme de dezvoltare fizică (conform susţinerilor inculpatei şi martorului P.I.C.), poate duce la suprimarea vieţii minorei.
Având în vedere motivele arătate, s-a reţinut că fapta inculpatei P.D.R., de a provoca minorei B.K.E.C., în vârsta de 3 ani, traumatismele şi leziunile mai sus descrise, pentru care au fost necesare 120 zile îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi care au pus viaţa minorei în pericol, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea formulată în apărarea inculpatei, de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., s-a reţinut că este nefondată şi urmează a fi respinsă ca atare, în raport de împrejurarea că fapta inculpatei constituie infracţiune de tentativă de omor calificat şi nu cea de vătămare corporală gravă, întrucât acţionând în modalitatea mai sus arătată, inculpata a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al faptei sale – suprimarea vieţii victimei minorei - rezultat pe care chiar dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat. Astfel, s-a apreciat că loviturile aplicate de inculpată minorei şi agresiunile exercitate asupra acesteia, care au avut drept consecinţă cauzarea leziunilor grave ce au pus în primejdie viaţa minorei, constituie elemente suficiente pentru a se putea susţine că inculpata a prevăzut posibilitatea producerii decesului minorei, rezultat pe care cel puţin putea să-l prevadă şi l-a acceptat şi care a fost evitat numai datorită întâmplării şi a intervenţiilor medicale ulterioare.
De altfel, în raport de materialitatea acţiunilor inculpatei şi traumatismele grave cauzate victimei minore, tribunalul a apreciat că se impune înlăturarea susţinerii inculpatei că nu ar fi urmărit şi acceptat producerea rezultatului, ci a urmărit doar aplicarea unei corecţii, în condiţiile în care probele dosarului sunt de natură a duce la concluzia că sub aspectul poziţiei sale subiective, inculpata a acţionat cu intenţia indirectă de a curma viata minorei, în sensul că a prevăzut rezultatul faptei sale şi a acceptat posibilitatea producerii lui, chiar dacă eventual nu l-a urmărit în mod direct. Inculpata s-a comportat cu indiferenţă faţă de survenirea rezultatului periculos pe care chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat eventualitatea producerii lui.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpata P.D.R. care a solicitat schimbarea încadrării juridice din tentativă la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen., reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 64/A din 26 aprilie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a admis apelul inculpatei considerându-l întemeiat numai sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate pe care a redus-o la 8 ani închisoare .
În ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptei, instanţa de apel a apreciat că fapta inculpatei constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. c) C. pen., astfel cum a reţinut şi prima instanţă, fiind comisă cu intenţie şi nu aceea de vătămare corporală gravă aşa cum a susţinut inculpata.
În termen legal, inculpata a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel pe care a criticat-o atât sub aspectul legalităţii cât şi al temeiniciei .
Astfel, motivul de nelegalitate invocat de inculpată vizează greşita încadrare juridică a faptei în dispoziţiile art. 20 raportat la art. 174-175 lit. c) C. pen. susţinând că nu a acţionat cu intenţia de a suprima viaţa victimei ci doar pentru a-i aplica o corecţie, solicitând a se reţine în sarcina sa infracţiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 C. pen.
Inculpata a mai criticat Decizia atacată şi din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen. solicitând reducerea pedepsei şi schimbarea modalităţii de executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 81 sau art. 86/1 C. pen.
Examinând hotărârile atacate prin prisma cazurilor de casare invocate precum şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385/9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatei Înalta Curte constată că atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au apreciat în mod corect, în raport cu împrejurările cauzei, că inculpata a acţionat cu intenţie motivată de a ucide şi nu cu aceea de a-i aplica simple corecţii victimei.
Ceea ce deosebit tentativei la infracţiunea de omor de infracţiunea de vătămare corporală gravă având ca urmare punerea în primejdie a vieţii persoanei prev. de art. 182 alin. (1) C. pen. este poziţia subiectivă a făptuitorului faţă de victimă ce caracterizează latura obiectivă a acestei infracţiuni . În timp ce în cazul infracţiunii de art. 182 alin. (1) C. pen. făptuitorul acţionează cu praeterintenţie, în cazul infracţiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174 acesta acţionează cu intenţie.
Pentru a stabili existenţa intenţiei de a ucide este necesar a se face o analiză complexă a împrejurărilor săvârşirii faptei, semnificativ cu privire la poziţia subiectivă a făptuitorului.
Din probele administrate în cauză rezultă că inculpata i-a aplicat victimei în vârstă de numai 3 ani şi cu probleme de dezvoltare fizică, multiple lovituri producându-i traumatism şi leziuni grave ce au necesitat pentru vindecare 120 de zile îngrijiri medicale dacă nu survin complicaţii şi care i-au pus viaţa în primejdie. Acţionând în acest mod, inculpata, persoană matură, cu experienţă mare de viaţă a prevăzut fără îndoială că este posibil rezultatul letal, rezultat pe care dacă nu l-a urmărit, l-a acceptat şi care nu s-a produs datorită intervenţiei medicale.
Minora a fost internată în perioada 06 iunie 2008-15 august 2008, timp în care a suferit multiple intervenţii chirurgicale conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1638B din 17 octombrie 2008 întocmit de IML Timişoara (filele 15-16 d.u.p..
Conform aceluiaşi raport, minora a prezentat politraumatism cu luxaţie bilaterală cerebro scapulară; fractură claviculară stg; contuzie toraco-abdominală şi membre superioare,inferioare prin heteroagresiune, ICC închis minor, plagă arsă periorobucală; Edeme generalizate posttraumatice; Şoc posttraumatic, fiind enumerate nu mai puţin de 28 de traumatisme şi leziuni identificate pe tot corpul victimei.
În raport cu multiplele leziuni cauzate minorei într-un interval de 10 zile, cu gravitatea acestora, punându-i minorei viaţa în primejdie, cu vârsta fragedă a victimei (3 ani), cu dezvoltarea fizică deficitară a acesteia, concluzia firească este aceea că inculpata a prevăzut şi acceptat posibilitatea intervenirii decesului minorei, acţionând cu intenţie specifică infracţiunii de omor, rezultatul letal neproducându-se datorită intervenţiei medicale de specialitate.
Ca atare, şi Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţele anterioare că nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă prev. de art. 182 C. pen.
2. Înalta Curte constată că nici critica inculpatei vizând individualizarea judiciară a pedepsei nu este întemeiată.
Pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată de instanţa de prim control judiciar se situează spre limita minimă specială ( a depăşit cu numai 6 luni) şi corespunde tuturor criteriilor generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Această pedeapsă reflectă atât gradul de pericol social concret al faptei cât şi elementele circumstanţei personală a inculpatei care a mai fost condamnată pentru o infracţiune de lovire, a avut o poziţie relativ sinceră pe parcursul procesului penal.
Fapta inculpatei este deosebit de gravă, având în vedere că victima este chiar nepoata ei, a profitat de incapacitatea acesteia de a se apăra datorată vârstei fragede şi stării precare a sănătăţii, a lovit în mod repetat un copil lipsit complet de apărare.
Din declaraţiile inculpatei şi ale soţului acesteia, P.I.C. rezultă că în ziua de 2 iunie 2008 inculpata i-a aplicat minorei mai multe lovituri cu o curea peste tot corpul şi deşi fetiţa s-a simţit rău nu a dus-o la spital, fiindu-i teamă că va fi acuzată de agresarea acesteia. Abia în data de 6 iunie 2008 inculpata s-a speriat de starea în care se afla nepoata sa, pe care a dus-o în stare de inconştienţă la spital.
Împrejurarea că inculpata a transportat-o pe minoră la spital nu poate avea semnificaţia unei desesizări conform art. 22 C. pen. şi a fost avută în vedere de instanţa de apel care a redus pedeapsa aplicată de prima instanţă Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai scăzut nu ar fi în măsură să asigure atingerea dublului scop preventiv-educativ prev. de art. 52 C. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.D.R. împotriva deciziei penale nr. 64/A din 26 aprilie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 816/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 841/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
