ICCJ. Decizia nr. 849/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 849/2011
Dosar nr. 10204/2/2010
Şedinţa publică din 14 iunie 2011
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 6 decembrie 2010, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, plângerea formulată de petiţionarul C.S. împotriva rezoluţiei din 17 august 2010 dată în dosarul nr. 467/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi criminalistică.
Prin rezoluţia nr. 467/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători P.V., P.C., R.E., P.I., C.M.S., C.F. şi executorul judecătoresc B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi faţă de avocat I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 290 C. pen.. reţinându-se, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 29 decembrie 2009, petiţionarul C.S. a formulat plângere cu privire la modul în care instanţele judecătoreşti au soluţionat un litigiu civil între societatea sa, U.I.E. SRL şi SC E.A. SA, precum şi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 257 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), de către magistratul C.F., judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi faţă de avocat I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 61 din Legea nr. 78/2000, art. 290 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), susţinând că I.M. a cumpărat influenţa magistratului judecător, în vederea obţinerii unei soluţii favorabile în dosarul nr. 8719/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală.
În precizarea plângerii, petiţionarul a susţinut că solicită efectuarea de cercetări penale faţă de judecător V.P. de la Tribunalul Bucureşti, care a emis în mod ilegal sentinţa civilă nr. 5072 din 9 aprilie 2002, faţă de judecător P.C. de la Judecătoria Bolintin Vale, care a eliberat în fals încheierea pronunţată în camera de consiliu din data de 10 septembrie 2004, faţă de executorul judecătoresc B.C., care a procedat la executarea silită a societăţii sale, cu încălcarea Legii nr. 188/2000, faţă de judecătorii R.E., P.I., C.M.S., de la Curtea de Apel Bucureşti, care au pronunţat ilegal decizia nr. 414 din 7 aprilie 2008, precum şi faţă de judecătorul F.C., care ar fi exercitat presiuni asupra judecătorilor în vederea pronunţării încheierii nr. 3471 din 19 martie 2009, în dosarul nr. 8719/1/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, prin care s-a admis cererea de strămutare formulată de petenta SC E.A. SA.
Prin ordonanţa nr. 17/P/2010 din 15 aprilie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de C.F. şi I.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 61 din Legea nr. 78/2000, reţinându-se că faptele sesizate nu există.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus declinarea competenţei de efectuare urmăririi penale faţă de judecătorii P.V., P.C., R.E., P.I., C.M.S., C.F., executorul judecătoresc B.C. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi avocat I.M., sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 290 C. pen., în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de Urmărire penală şi criminalistică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză, s-a reţinut că nu rezultă existenţa faptelor sesizate de către petent, acestea reprezentând în realitate expresia nemulţumirii sale faţă de soluţiile adoptate în diferitele faze ale cauzelor civile în care a fost parte.
S-a reţinut că nu rezultă niciun indiciu cu privire la faptele reclamate, iar hotărârile judecătoreşti criticate puteau face obiectul căilor de atac prevăzute de lege.
Rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost ulterior confirmată, prin rezoluţia nr. 7999/3633/11/2/2010 din 28 septembrie 2010 a procurorului şef al Secţiei de Urmărire penală şi criminalistică.
Plângerea petiţionarului, formulată la instanţă, nu este fondată.
Din examinarea lucrărilor şi actelor dosarului, rezultă că soluţia procurorului este temeinică şi legală.
Într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, în cauză nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimaţilor.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă că intimaţii judecători şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, fără a cauza vreo vătămare intereselor legale ale petiţionarului.
Criticile petiţionarului, care se referă la modul de soluţionare a unor cauze civile de către intimaţii judecători, nu pot constitui un motiv pentru tragerea la răspundere penală a magistraţilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie în cadrul instanţelor de judecată, îşi desfăşoară activitatea în temeiul legii, având obligaţia să-şi îndeplinească atribuţiile ce le revin, prin pronunţarea unor soluţii legale şi temeinice, în raport de probele administrate, ce pot fi verificate şi desfiinţate prin intermediul căilor legale de atac.
Desfăşurarea activităţii de jurisdicţie nu poate fi concepută fără independenţa şi autonomia acelora care realizează sau înfăptuiesc justiţia, principiu înscris în Constituţie şi în Statutul Magistraţilor.
Aşa fiind, hotărârile judecătoreşti nu pot fi criticate decât prin intermediul căilor legale de atac, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
De altfel, în procedura prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţa este investită doar cu verificarea legalităţii şi temeiniciei soluţiilor dispuse de procuror, însă nu se poate substitui magistratului judecător care a pronunţat soluţia pe baza probatoriului examinat nemijlocit în dosarul civil.
În raport de considerentele expuse, se constată că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este temeinică şi legală, urmând a fi respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.S., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul C.S. împotriva rezoluţiei 467/P/2010 din 17 august 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 14 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 865/2011. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 846/2011. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
