ICCJ. Decizia nr. 875/2011. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Fond

Decizii penale ICCJ 2011

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 875/2011

Dosar nr. 9030/1/2010

Şedinţa publică din 16 iunie 2011

Deliberând asupra acţiunilor penale pendinte, pe baza lucrărilor şi materialului aflate în dosarul cauzei, a constatat următoarele:

I. Prin rechizitoriul nr. 194/P/2007 din 02 noiembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Direcţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de corupţie s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale si trimiterea în judecată. în stare de libertate, a inculpaţilor:

1. B.V., fost ministru al Apărării Naţionale în perioada decembrie 1997 - 2000 sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen. si luare mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comise prin aceea că, în calitate de ministru al apărării naţionale la data de 16 noiembrie 1998 a aprobat abuziv, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind regimul juridic al bunurilor proprietate publică şi circulaţia juridică a terenurilor şi fără o justificare a nevoilor operative ale forţelor sistemului naţional de apărare, schimbul unei suprafeţe de 27 hectare teren aflată în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafaţă de teren aparţinând coinculpatului B.G. cauzând statului un prejudiciu în sumă de 448.378 dolari SUA reprezentând diferenţa de valoare dintre terenul predat şi cel primit la schimb / operaţiune juridică efectuată în vederea obţinerii unui folos necuvenit de 3.000 dolari SUA reprezentând diferenţa între valoarea stabilită prin expertiză şi preţul achitat de către fiica acestuia inculpata B.I.C.A. pentru terenul cumpărat de la inculpatul B.G. prin contractul încheiat la data de 18 decembrie 1996;

2. C.D., fost secretar de stat si sef al Marelui Stat Major General din cadrul M.Ap.N. în perioada 3 mai 1991-22 ianuarie 1997, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că la data de 11 decembrie 1996 în calitatea anterior arătată a aprobat nelegal şi inoportun schimbul suprafeţei de 8,80 hectare teren arabil aflat în administrarea M.Ap.N. cu o altă suprafaţă de teren aparţinând coinculpatului B.G., cauzând statului un prejudiciu total de 444.380 dolari SUA;

B.G., sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, prevăzută de art. 26 raportat la art. 248 raportat la art. 248¹ C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că în baza unei rezoluţii infracţionale unice a ajutat şi înlesnit coinculpaţilor B.V. şi C.D. aprobarea abuzivă a celor două schimburi de terenuri sus-menţionate însumând circa 29 hectare teren proprietate publică aflată în administrarea M.Ap.N., cu consecinţa prejudicierii statului român cu suma totală de 892.758 dolari SUA;

3. B.I.C.A., sub aspectul comiterii infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută şi pedepsită de art. 26 la art. 254 alin. (2) C. pen., ce s-a pretins a fi fost comisă prin aceea că a încheiat cu inculpatul B.G. contractul fictiv de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1996 pentru suprafaţa de 700 mp teren, înlesnind astfel încasarea folosului necuvenit în sumă de 3.000 dolari SUA ce a revenit tatălui acestuia pentru aprobarea abuzivă a schimbului de teren solicitat de inculpatul B.G.

Prin actul de sesizare amintit, s-au dispus şi alte soluţii procesuale complementare, respectiv: scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor R.A., S.I., B.G., P.I.F. şi I.A. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă calificată prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen., întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii /neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele ce au întocmit şi avizat schiţele aferente suprafeţei de 9,38 ha şi care au stat la baza rapoartelor către ministru şi respectiv la baza schimbului de terenuri dintre MApN şi B.G., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale / neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele din cadrul MApN ce au întocmit documentaţia cadastrală pentru terenurile preluate în urma schimburilor de la înv. B.G. sub aspectul sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248¹ C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii iar pentru infracţiunea de fals a intervenit şi prescripţia răspunderii penale / neînceperea urmăririi penale faţă de reprezentanţii unităţilor militare, semnatari ai proceselor verbale de schimb nr. 3319 din 11 decembrie 1996 şi respectiv ai procesului-verbal din data de 02 iunie 1999, sub aspectul săvârşirii infr. prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi respectiv art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii iar pentru infracţiunea de fals a intervenit şi prescripţia răspunderii penale/neînceperea urmăririi penale faţă de funcţionarii din cadrul Direcţiei Legislaţie şi contencios Administrativ ce au semnat avizele ataşate documentaţiei de schimb pentru săvârşirea infr. prev. de art. 248 C. pen. comb. cu art. 2481 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii raportat la împrejurările în care au fost emise şi caracterul formal al acestora / neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.G. pentru săvârşirea infr. de dare de mită prev. de art. 255 C pen., întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale / disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor faţă de învinuiţii Z.D. şi S.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen.; învinuitul T.S. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); faţă de învinuitul B.G. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infr. prev. de art. 248 C. pen. rap. la art. 248¹ C. pen., art. 288 alin. (2) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. în legătură cu modul în care a procedat la autentificarea contractelor de schimb imobiliar între M.Ap.N. şi înv. B.G.; faţă de persoanele ce au întocmit şi respectiv avizat schiţele pentru suprafaţa de teren predată la schimb de înv. B.G., precum şi faţă de persoanele ce au emis în fals adeverinţa de rol agricol pentru suprafaţa de 9,38 ha învinuitului B.G. în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248¹ C. pen.; faţă de funcţionarii OCOT şi funcţionarii din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei ce au emis în mod nelegal avizele de schimb pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248¹ C. pen.; faţă de expertul T.M. pentru săvârşire infr. prev. de art. 26 rap. la art. 248 C. pen. comb. cu art. 248¹ C. pen., fapte în legătură cu Raportul de evaluare întocmit la momentul schimburilor; cu privire la faptele sesizate de către numiţii T.C., G.N., N.D.L.; faţă de învinuitul C.M. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

Cauza penală amintită a format obiectul dosarului nr. 9030/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia penală, în care, la prima zi de înfăţişare ce a avut loc la termenul de judecată din 07 martie 2011, instanţa a respins ca neîntemeiate concluziile în sens contrar formulate de inculpaţi - cu consecinţa restituirii cauzei la procuror în baza art. 300 alin. (2) raportat la art. 262 şi art. 263 C. proc. pen. - constatând regularitatea rechizitoriului ca act de sesizare a instanţei în sensul dispoziţiilor art. 264 C. proc. pen., în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. pen.

La termenul de judecată amintit, prin concluziile scrise aflate la dosar, inculpaţii au solicitat de asemenea restituirea cauzei la procuror şi în baza art. 332 C. proc. pen. pentru motive de nelegalitate privind desfăşurarea urmăririi penale în sine cât şi prin raportare la decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 5 iulie 2007 publicată în M.Of. nr. 547 din 10 august 2007, astfel cum acestea sunt arătate în continuare:

- încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), (1)¹ şi (1)² din O.U.G. nr. 43/2002, constând în necompetenţa procurorului D.N.A., atât după materie cât şi după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracţiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală şi ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaţilor în cauză B.G., B.V., C.D. şi B.I.C.A.;

- încălcarea dispoziţiilor art. 262 pct. 1 şi 2 C. proc. pen. în considerarea disjungerilor şi soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale faţă de ceilalţi participanţi nemijlociţi la activitatea infracţională dedusă judecăţii efectuate de procuror şi apreciate ca nejustificate de inculpaţi întrucât au condus la imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză;

- încălcarea aceloraşi dispoziţii legale sus-menţionate prin nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale privind apartenenţa terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce atrage imposibilitatea verificării şi stabilirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu;

- încălcarea dispoziţiilor art. 251, art. 252 şi art. 253 C. proc. pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpaţii au depus la dosar mai multe cereri şi memorii care nu au fost examinate şi soluţionate motivat de procuror încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare şi un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO.; [în acest sens inculpatul B.V. a făcut referire la cele 18 lucrări depuse în dosar de urmărire penală volumul 3 file 25-35, volumul 5 file 20-195, volumul 11 fila 27, volumul 25 filele 91-452 şi în special la memoriul din 23 februarie 2008 adresat Procurorului Şef al D.N.A. la care se revine la 11 aprilie 2008, 22 aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Şef Secţie de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie şi procurorului de caz în care se arată la capitolul 12 „pct. 2 Consider că Direcţia Naţională Anticorupţie nu a fost legal sesizată prin Ordonanţa din 14 mai 2006 a Şefului Parchetelor Militare de declinare a competentei. La data la care s-a pronunţat acea ordonanţă -14 mai 2006 dosarul de anchetă era rezolvat prin rezoluţia procurorului din 5 mai 2006 de scoatere de sub urmărire penală a subsemnatului. Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar rezolvat. Este adevărat că la 15 mai 2006 acelaşi procuror şef al Parchetelor Militare a mai dat o a doua ordonanţă de desfiinţare a rezoluţiei procurorului care mă scosese de sub învinuire. Numai că procurorul şef al Parchetelor Militare numai avea la 15 mai 2006 competenţa de a rezolva rezoluţia procurorului pentru simplu motiv că dosarul fusese declinat cu o zi mai înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus, procurorul şef al Parchetelor Militare nu mai putea să desfiinţeze o rezoluţie al procurorului dintr-un dosar care fusese declinat la D.N.A. mai înainte (după cum legal nu putea să decline un dosar soluţionat prin rezoluţia procurorului în vigoare la data declinării). Este un motiv de nulitate care face nereală sesizarea D.N.A. şi împiedică continuarea anchetei penale de către D.N.A.

- nelegalitatea procedurii de sesizare a Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V., fost ministru al apărării naţionale în raport cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 şi Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curţii Constituţionale [în susţinerea acestui motiv de nelegalitate însuşit şi de ceilalţi inculpaţi, prin concluziile scrise aflate la dosar inculpatul B.V. a făcut trimitere din nou la memoriile repetate formulate în cursul urmăririi penale şi în special memoriul din data de 23 februarie 2008 imediat ce a fost comunicată noua rezoluţie de începere a urmăririi penale în dosarul nr. 194/P/2007 în care a relevat şi următoarea chestiune prealabilă de rezolvat: „1. Pe ideea nediscriminării între foştii şl actualii miniştri, Curtea Constituţională a decis că este necesar să se obţină avizul Preşedintelui României pentru cercetarea penală a tuturor persoanelor vizate, foşti şi actuali miniştri (decizia Curţii Constituţionale nr. 665/2007). Ca urmare, toate anchetele pentru foşti si actuali miniştri au fost reluate de la punctul iniţial - care fusese sărit - cel al avizului Preşedintelui României pentru a porni ancheta penală. Problema se pune în termeni identici pentru foştii şi actualii parlamentari (.) dar pentru aceeaşi idee de nediscriminare între foştii şi actualii parlamentari - printre care mă prenumăr întrucât am fost si deputat în anii în care am fost ministru al apărării - consider că este cazul a fi sesizată Camera Deputaţilor pentru a-si exprima punctul de vedere la anchetarea mea. Dacă nu se face o astfel de separare se ajunge mai târziu la sesizarea Curţii Constituţionale].

Cererile şi excepţiile amintite au fost puse în dezbaterea părţilor şi a procurorului de şedinţă la termenul de judecată din data de 17 mai 2011, iar pronunţarea asupra acestora a fost amânată succesiv până la data de 16 iunie 2011.

II. Înalta Curte, deliberând asupra cererilor şi excepţiilor amintite, în raport cu temeiurile juridice invocate, pe baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Excepţia de necompetenţă după materie şi calitatea persoanei a procurorului Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru efectuarea urmăririi penale cu privire la infracţiunile referitor la care a fost efectuată urmărirea penală şi ulterior dispusă trimiterea în judecată a inculpaţilor B.V., B.G., C.D. şi B.I.C.A., este neîntemeiată.

Potrivit art. 13 alin. (1) pct. b din O.U.G. nr. 43/2002 aşa cum a fost modificată succesiv prin Legea nr. 503/2002 apoi prin O.U.G. nr. 24/2002 şi mai recent prin O.U.G. nr. 103/2004 precum şi prin Legea nr. 601/2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 24/2004 şi în fine prin O.U.G. nr. 34/2005 care în realitate stabileşte atât o competenţă materială cât şi după calitatea persoanei, procurorii specializaţi din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală şi în cazul infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000 dacă, indiferent de valoarea sumei sau bunului care formează obiectul infracţiunii de corupţie sunt comise de „deputaţi ... membri ai Guvernului ...";[iar potrivit art.13 alin. (1)¹ din aceeaşi lege şi infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor publice dacă s-a cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 1 milion EURO].

Prin ordonanţa din data de 25 ianuarie 2008 faţă de numitul B.V., deputat în Parlamentul României în perioada 1996-2004 a fost începută urmărirea penală pentru săvârşirea în exercitarea atribuţiilor de serviciu în calitate de fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale în cursul anului 1999 a infracţiunii de abuz în serviciu în dauna intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave (prejudiciu cauzat Statului Român fiind de 448.378 dolari SUA) şi luare de mită prevăzute de art. 248 rap. la art. 248¹ C. pen. şi respectiv art. 254 alin. (2) C. pen., iar faţă de numita B.I.C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită prevăzută de art. 26 rap. la art. 254 C. pen., folosul necuvenit constând în suprafaţa de 700 mp teren pe care numitul B.V. a primit-o de la învinuitul B.G. în baza contractului de vânzare-cumpărare pentru un preţ simbolic încheiat cu numita B.I.C.A., urmare căruia, numitul B.V. a efectuat ulterior, în calitate de ministru al apărării naţionale, schimbul nelegal de terenuri incriminat în cauză. Ca atare competenţa după calitatea persoanei pentru efectuarea urmăririi penale de către procuror DNA este atrasă în cauză în considerarea infracţiunii de luare de mită comisă în calitate de fost ministru de către inculpatul B.V.

Între infracţiunea de luare de mită şi aceea de abuz în serviciu săvârşite de numitul B.V. - respectiv aceea de complicitate la abuz în serviciu săvârşită de numitul B.G. - există legătură de conexitate justificându-se astfel efectuarea urmăririi penale în cauză faţă de inculpaţii amintiţi în temeiul dispoziţiilor art.13 alin. (1) pct. b şi art. 34 lit. c) C. proc. pen.

Pentru coinculpatul C.D. competenţa materială în cauză a Direcţiei Naţionale Anticorupţie este atrasă în temeiul dispoziţiilor art. 34 lit. d) C. proc. pen., prejudiciul cauzat de acesta prin infracţiunea de abuz în serviciu - cu complicitatea inculpatului B.G. - fiind localizat în patrimoniul aceleiaşi părţi civile, Statul Român reprezentat prin Ministerul de Finanţe.

Efectuarea unor disjungeri şi adoptarea unor soluţii de neîncepere a urmăririi penale faţa de alţi participanţi la activitatea infracţională dedusă judecăţii sunt justificate în cauză - contrar aserţiunii inculpaţilor în sensul că atrag imposibilitatea stabilirii adevărului în cauză - deoarece măsurile procesuale amintite au fost dispuse pe de o parte „întrucât din probele administrate rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii', iar pe de altă parte că era necesară „administrarea unor probe suplimentare";. în plus, instanţa constată că apărarea nu a invocat o vătămare concretă a unui interes legal prin dispunerea măsurilor amintite de administrare a justiţiei - în sensul larg al acestei noţiuni - sugerând doar că, în felul acesta, urmărirea penală nu ar fi completă. împrejurarea că textul art. 262 C. proc. pen. nu prevede expres, dar nici nu interzice, posibilitatea dispunerii prin rechizitoriu a soluţiei disjungerii, nu exclude posibilitatea legală ca, prin acest act complex, procurorul să dispună şi alte măsuri privind urmărirea penală (cum ar fi, spre exemplu, măsura disjungerii cauzei şi, eventual, declinarea competenţei). De altfel, art. 45 alin. (1) face trimitere la art. 38 C. proc. pen. („Disjungerea";), şi se referă la o măsură de bună administrare a justiţiei, în sens larg. Este unanim acceptată în jurisprudenţă opinia, iar doctrina nu a infirmat-o categoric, că prin cel mai complex act al procurorului (rechizitoriul), acesta poate dispune toate soluţiile ori măsurile prevăzute de lege, indiferent dacă acestea - potrivit Codului de procedură penală - ar trebui să îmbrace, procedural, forma rezoluţiei ori a ordonanţei.

Motivul de restituire privind nerezolvarea de către procuror a chestiunii prejudiciale privind apartenenţa terenurilor ce au făcut obiectul schimburilor la domeniul public ori privat al statului, împrejurare ce ar atrage imposibilitatea verificării şi stabilirii elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu în opinia inculpaţilor se constată, de asemenea, a fi neîntemeiat, în raport cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., ce prevăd că „Instanţa penală este competentă să judece orice chestiune prealabilă de care depinde soluţionarea cauzei, chiar dacă prin natura ei acea chestiune este de competenţa altei instanţe. Chestiunea prealabilă se judecă de către instanţa penală, potrivit regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune";.

Motivul de restituire întemeiat pe dispoziţiile art. 251-253 C. proc. pen. şi art. 6 din CEDO formulat de inculpatul B.V. constând în aceea că în cursul urmăririi penale a depus la dosar mai multe cereri şi memorii care nu au fost examinate şi soluţionate motivat de procuror, pentru considerente de ordin procedural privind prioritatea acestora, va fi discutat după motivul arătat în continuare.

Cererea de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale în temeiul art. 332 alin. (2) C. proc. pen. în considerarea motivului privind nelegalitatea procedurii de sesizare a Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere începerea urmăririi penale cu privire la inculpatul B.V., fost ministru al apărării naţionale în raport cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 şi Decizia nr. 665 din 5 iulie 2007 a Curţii Constituţionale, este întemeiată pentru considerentele arătate în continuare:

A. Inculpatul B.V. a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile 1996-2000 si respectiv 2000-2004, perioadă în care a deţinut si funcţia de ministru al apărării naţionale în intervalul decembrie 1997- 2000. În România, membrii Guvernului, pentru faptele şi actele pe care le săvârşesc, răspund şi juridic.

Răspunderea penală a membrilor Guvernului se poate angaja în condiţiile prevăzute de art.109 alin. (2) din Constituţie şi de capitolele II şi III din Legea nr. 115/1999, republicată. Dispoziţiile art. 109 din Constituţia României [având titlul „Răspunderea membrilor Guvernului";] în aliniatele (2) şi (3) prevăd că „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestuia din funcţie. Trimiterea in judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Cazurile de răspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului sunt reglementate printr-o lege privind responsabilitatea ministerială";.

În aplicarea dispoziţiilor constituţionale amintite a fost adoptată Legea nr. 115/1999 publicată în M.Of. nr. 300 din 28 iunie 1999 ce a prevăzut în art. 16 că „urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite in exerciţiul funcţiei lor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Curtea Suprema de Justiţie, iar judecarea acestora, de către Curtea Suprema de Justiţie, potrivit legii";.

Cu privire la aspectele de drept procedural ale răspunderii penale a membrilor Guvernului, din prevederile constituţionale şi din cele legale sus-menţionate Curtea Constituţională a desprins câteva reguli foarte importante printre care şi acelea în legătură cu cererea de începere a urmăririi penale, în care sens a precizat că „ea nu trebuie să fie confundată cu solicitarea pe care o poate face Parchetul, solicitare care are rolul de a aduce la cunoştinţa Camerelor Parlamentului sau a Preşedintelui României, după caz, faptul că un anumit ministru a săvârşit fapte penale în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu"; (Decizia nr. 989 din 1 octombrie 2008 şi Decizia nr. 990 din 1 octombrie 2008) şi de asemenea că „în sensul acestei prevederi constituţionale, înaintarea sesizării uneia dintre cele trei autorităţi pentru a cere urmărirea penală nu se poate face nici aleatoriu şi nici preferenţial de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie si Justiţie"; (Decizia nr. 665/2007). Ori în conformitate cu dispoziţiile art. 71 din Legea nr. 302/2004, „Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezintă Ministerul Public în relaţiile cu celelalte autorităţi publice ...";. Ca atare titularul exclusiv al sesizării în temeiul art. 109 alin. (2) din Constituţia României, art. 12 şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 - în conformitate şi cu Decizia nr. 270 din 10 martie 2008 a Curţii Constituţionale - nu poate fi o altă persoană decât Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În aceasta modalitate a fost adresata sesizarea către Parlamentul României - Camera Deputaţilor în cauzele penale privind pe deputaţii I.R.M.M., P.D. şi N.A.

În speţă, la data 19 septembrie 2007,sesizarea Preşedintelui României, în conformitate cu dispoziţiile art. 12, art. 16 alin. (2) şi art. 19 din Legea nr. 115/1999 republicată, privind răspunderea ministerială, pentru a cere urmărirea penală faţă de B.V., fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale, în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, prevăzută de art. 248 C. pen. raportat la art. 248¹ C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (la care a fost anexat, în copie, materialul probator din dosarul nr. 194/P/2007, compus din 20 de volume, precum şi un referat al procurorului care efectuează ancheta penală în cauză), a fost adresată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Cabinet procuror şef, prin persoana procurorului şef D.M.M., sesizarea nr. 1543/C/2007 din 19 septembrie 2007.

Preşedintele României, prin adresa nr. 215 din 16 ianuarie 2008, a adus la cunoştinţă Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie faptul că, în data de 06 ianuarie 2008 a adresat ministrului interimar al justiţiei cererea privind declanşarea procedurilor legale pentru urmărirea penală a numitului B.V., fost ministru al Ministerului Apărării Naţionale. Comunicarea amintită a fost transmisă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie către Direcţia Naţională Anticorupţie - procurorului şef prin adresa nr. 264/C/2008 din 18 ianuarie 2008. în acelaşi sens, comunicare similară a fost făcută şi prin adresa nr. 7993 din 23 ianuarie 2008 a Ministerului Justiţiei, pentru a se dispune măsuri legale.

Acest mod de sesizare este nelegal, fiind contrar dispoziţiilor constituţionale legale anterior arătate, precum şi deciziei nr. 665/2077 a Curţii Constituţionale, dată fiind necompetenţa funcţională a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie de a formula sesizare în condiţiile Legii nr. 115/1999.

B. Prin decizia nr. 665/2007 Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată în dosarul nr. 15083/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi a constatat că dispoziţiile art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, sunt neconstituţionale.

S-a reţinut că dispoziţiile legale atacate, potrivit cărora „urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului pentru infracţiuni săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, aşa cum sunt prevăzute de art. 7-11, se efectuează potrivit normelor de procedură penală de drept comun"; [art. 23 alin. (2)] şi „ prevederile de ordin procedural ale prezentei legi nu se aplică foştilor membri ai Guvernului în nicio situaţie"; [art. 23 alin. (3)] sunt contrare dispoziţiilor art.15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. în partea expozitivă a deciziei amintite se arată că „admiterea, în considerarea raţiunilor înfăţişate, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23 alin. (2) si (3) din Legea nr. 115/1999, republicată, face necesară examinarea consecinţelor pe care le antrenează o asemenea soluţie cât priveşte menţinerea actelor procesuale de/a efectuate în cauză. Curtea consideră că o asemenea examinare se impune întrucât, chiar dacă obiectul său implică şi un aspect de aplicare a legii, în măsura în care este vorba de consecinţe ale constatării neconstituţionalităţii, ceea ce prevalează sunt acestea din urmă, ele constituind principalul, problemele de aplicare a legii având doar caracter accesoriu. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii se publică în Monitorul Oficial al României, sunt general obligatorii de la această dată şi au putere numai pentru viitor. Aşa fiind, constatarea neconstituţionalităţii textului legal dedus controlului, cu consecinţa lipsirii sale de eficienţă juridică, va antrena extinderea regimului derogatoriu de urmărire penală si judecată a membrilor Guvernului în exerciţiu, pentru infracţiunile săvârşite în această calitate, si asupra foştilor membri ai acestuia";. în consecinţă, constatarea neconstituţionalităţii textelor de lege menţionate în decizia Curţii Constituţionale, chiar dacă aceasta intervine - în mod obiectiv ulterior adoptării acestora - produce efecte si asupra actelor si măsurilor procesuale sau procedurale întocmite anterior momentului constatării neconstituţionalităţii (pronunţării deciziei), care trebuie declarate nule în totalitate (cauza revenind la momentul iniţial al sesizării, prealabil începerii urmăririi penale).

În speţă, astfel cum rezultă din lucrările dosarului, la momentul formulării sesizării de către Direcţia Naţională Anticorupţie, chiar şi în condiţiile procedurale anterior arătate, inculpatul B.V. avea calitatea de învinuit în cauză, motivarea sesizării şi expunerea argumentelor justificative privind existenţa infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu, fiind întemeiată pe probele în acuzare strânse în intervalul 2005-19 septembrie 2007, cât s-a aflat în fiinţă urmărirea penală anterior începută (infirmarea acestor acte procesuale şi procedurale inclusiv a rezoluţiei anterioare de începere a urmăririi penale având loc doar ulterior sesizării prin ordonanţa din 24 ianuarie 2008 a Procurorului Şef al D.N.A.). Acest mod de a proceda este contrar principiilor strictei legalităţi a procesului penal prezumţiei de nevinovăţie şi dreptul la tăcere prevăzută de art. 3 alin. (5), art. 123 din Constituţie şi respectiv art. 6 paragraf 2 din CEDO („Orice persoană acuzată de o infracţiune este prezumată nevinovată până ce vinovăţia sa va fi legal stabilită).

Separat de cele anterior arătate din examinarea lucrărilor dosarului rezultă că în ceea ce priveşte pe inculpatul B.V. prin ordonanţa din 24 ianuarie 2008 au fost infirmate - reţinându-se de asemenea a fi efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale privind procedura de urmărire penală a membrilor Guvernului reglementată prin Legea nr. 115/1999 DCC 665/2007, DCC 1133/2007 - doar rezoluţia de începerea urmăririi penale din 10 martie 2005 procesul-verbal de aducere la cunoştinţă a învinuirii din aceeaşi dată şi declaraţiile de învinuit din 24 martie 2005, 30 martie 2006 şi 7 noiembrie 2006, fiind menţinute toate celelalte probe directe şi indirecte în acuzare în privinţa acestuia, inclusiv actele procesuale şi procedurale privind pe ceilalţi coinculpaţi deşi anularea acestora în totalitate era de asemenea obligatorie dată fiind conexitatea infracţiunilor săvârşite de cei patru inculpaţi. Ca atare absenta condiţiei prevăzute de lege pentru punerea în mişcare a acţiunii penale întrucât pentru începerea urmăririi penale a faptelor comise de membrii Guvernului era prevăzută imperativ preexistenta procedurii de avizare a Camerei Deputaţilor ori Preşedintelui României în conformitate cu dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 115/1999 si art. 109 alin. (2) din Constituţie, conduce la nulitatea absolută a întregii urmăriri penale în cauză, actele procesuale efectuate în desfăşurarea urmăririi penale - începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale si întocmirea rechizitoriului fiind invalidate de drept din considerentele arătate pentru toţi inculpaţii în cauză.

Dată fiind începerea urmăririi în cauză în cursul anului 2004, când inculpatul B.V. avea încă calitatea de deputat, pentru infracţiuni de corupţie pretins săvârşite de acesta în calitate de ministru al M.Ap.N. în cursul anului 1999, când avea de asemenea calitatea de deputat – interval de timp în care erau în vigoare normele de drept procesual instituite prin Legea nr. 115/1999 ce asigurau garanţiile mandatului membrilor Guvernului, la momentul începerii acţiunii penale în cauză chiar şi în condiţiile nelegale anterior arătate (25 ianuarie 2008) în conformitate cu principiul mitior lex - avându-se în vedere caracterul mixt al instituţiei juridice sus-menţionate de condiţie de procedibilitate si pedepsibilitate confirmată si prin dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 115/1999 privind posibilitatea retragerii motivate a cererii până la începerea urmăririi penale - trebuia avută în vedere de către procuror si solicitarea expresă a inculpatului B.V. formulată în mod repetat începând cu 28 ianuarie 2008 când i-a fost comunicată rezoluţia ultimă de începere a urmăririi penale, privind solicitarea încuviinţării amintite din partea Camerei Deputaţilor. O asemenea ne regularitate procedurală constituţională va fi eliminată însă cu ocazia noii urmări penale în cauză.

În cadrul noii urmăriri penale, va fi avută în vedere şi motivul de nelegalitate invocat de inculpatul B.V. referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 251, art. 252 şi art. 253 C. proc. pen. constând în aceea că în cursul urmăririi penale inculpaţii au depus la dosar mai multe cereri şi memorii care nu au fost examinate şi soluţionate motivat de procuror încălcându-li-se în acest mod dreptul la apărare şi un proces echitabil garantat de art. 6 C. proc. pen. şi art. 6 din C.E.D.O.; [în acest sens inculpatul B.V. a făcut referire la cele 18 lucrări depuse în dosar de urmărire penală volumul 3 file 25-35, volumul 5 file 20-195, volumul 11 fila 27, volumul 25 filele 91-452 şi în special la memoriul din 23 februarie 2008 adresat Procurorului Şef al D.N.A. la care se revine la 11 aprilie 2008, 22 aprilie 2008 prin memoriile adresate Procurorului Şef Secţie de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie şi procurorului de caz în care se arată la capitolul 12 „pct. 2 Consider că Direcţia Naţională Anticorupţie nu a fost legal sesizată prin Ordonanţa din 14 mai 2006 a Şefului Parchetelor Militare de declinare a competentei. La data la care s-a pronunţat acea ordonanţă - 14 mai 2006 dosarul de anchetă era rezolvat prin rezoluţia procurorului din 5 mai 2006 de scoatere de sub urmărire penală a subsemnatului. Deci s-a declinat la D.N.A. un dosar rezolvat. Este adevărat că la 15 mai 2006 acelaşi procuror şef al Parchetelor Militare a mai dat o a doua ordonanţă de desfiinţare a rezoluţiei procurorului care mă scosese de sub învinuire. Numai că procurorul şef al Parchetelor Militare numai avea la 15 mai 2006 competenţa de a rezolva rezoluţia procurorului pentru simplu motiv că dosarul fusese declinat cu o zi mai înainte (la 14 mai 2006). Altfel spus, procurorul şef al Parchetelor Militare nu mai putea să desfiinţeze o rezoluţie al procurorului dintr-un dosar care fusese declinat la D.N.A. mai înainte (după cum legal nu putea să decline un dosar soluţionat prin rezoluţia procurorului în vigoare la data declinării). Este un motiv de nulitate care face neleaală sesizarea D.N.A. şi împiedică continuarea anchetei penale de către D.N.A.].

În consecinţă, se va admite cererea în baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. formulată de inculpatul B.V. însuşită şi de coinculpaţii C.D., B.G. şi B.I.C.A. şi se va dispune restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare a Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 115/1999.

Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin:

Ordonanţa nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe de Corupţie prin care s-a dispus:

- instituirea sechestrului asigurător asupra suprafeţei de 700 mp, teren situat în T 15, Parcela 281 proprietatea învinuitei B.I.C.A., în vederea confiscării speciale;

- instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale învinuiţilor C.D. şi B.G. până la concurenţa sumei de 423.380 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiune;

- instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale învinuiţilor B.V. şi B.G. până la concurenţa sumei de 448.333 dolari SUA, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat prin infracţiune;

Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat în Bucureşti, sector 1, în valoare de 200.045,98 RON;

Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în Bucureşti sector 5, în valoare de 150.000 Euro;

Procesul-verbal din data de 21 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.G. - teren în suprafaţă de 782,79 mp şi teren în suprafaţă de 296,52 mp, ambele situate în or. Voluntari, în valoare totală de 431.724 Euro.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Cu opinie majoritară:

Admite cererea formulată de inculpatul B.V. însuşită şi de coinculpaţii C.D., B.I.C.A. şi B.G.

În baza art. 332 alin. (2) C. proc. pen. dispune restituirea cauzei la procuror pentru nelegala sesizare a Preşedintelui României în vederea exercitării dreptului de a cere urmărirea penală a unui ministru, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 115/1999.

Dispune ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale prin:

Ordonanţa nr. 194/P/2007 din 17 septembrie 2010 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe de Corupţie prin care s-a dispus:

- instituirea sechestrului asigurător asupra suprafeţei de 700 mp, teren situat în T 15, Parcela 281 proprietatea învinuitei B.I.C.A., în vederea confiscării speciale;

Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului C.D., situat în Bucureşti, sector 1, în valoare de 200.045,98 RON;

Procesul-verbal din data de 22 septembrie 2010 prin care a fost indisponibilizat imobilul proprietatea învinuitului B.V., situat în Bucureşti sector 5, în valoare de 150.000Euro;

Cu recurs.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 16 iunie 2011.

OPINIE SEPARATĂ

Obiectul deliberării - printre alte aspecte de drept asupra cărora completul a concluzionat, în unanimitate, în sensul că sunt neîntemeiate şi, deci, că nu justifică o soluţie de restituire a cauzei la procuror - l-a constituit „sesizarea"; Preşedintelui României de către Ministerul Public în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1999, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi consecinţele juridice ale acestei pretinse încălcări a dispoziţiilor legale.

Pentru motivele care se vor arăta, apreciez că aspectul de drept pus în discuţie de apărarea inculpatului B.V. - care a făcut obiectul deliberării şi divergenţei de opinii - nu justifică soluţia de restituire a cauzei la procuror având în vedere următoarele argumente:

I. ARGUMENTE DE DREPT CONSTITUŢIONAL

In legătura cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 115/1999 este obligatorie observarea deciziei Curţii Constituţionale cu nr. 1133 din 27 noiembrie 2007, publicată în M.Of. nr. 851 din 12 decembrie 2007.

În opinia separată se apreciază ca necesară menţionarea considerentelor acestei decizii:

„Curtea constată că textul constituţional citat instituie necondiţionat dreptul Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

În consecinţă, atât cele două Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili fără altă reglementare exterioară, aplicând direct Constituţia, modul de exercitare a acestui drept.

Autorităţilor prevăzute la art. 109 alin (2) nu li se poate impune, fără să se încalce principiul separaţiei puterilor în stat prevăzut de art. l alin. (4) din Constituţie, obligaţia de a efectua cercetări proprii sau de a încredinţa unor struăuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetăţeni. Asemenea cercetări au caracterul de urmărire penală sau de acte premergătoare urmăririi penale şi sunt cu totul străine statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor autorităţilor publice menţionate.

Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României îşi asumă răspunderea politică pentru temeinicia deciziei lor.

Examinând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională constată că textul de lege analizat restrânge, prin condiţiile pe care le impune, dreptul preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Astfel, din analiza alin. (1) al textului de lege rezultă că Preşedintele României nu-şi poate exercita dreptul prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituţie decât „la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului"; şi după ce „adresează ministrului justiţiei o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii";.

Alineatul (2) al aceluiaşi articol din lege impune si exigenta ca, pentru a-si exercita dreptul constituţional menţionat Preşedintele României să fie sesizat de către primul-ministru, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie sau de procurorul sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În sfârşit, potrivit alin. (3) al textului de lege, cetăţenii care au cunoştinţă „despre săvârşirea unei fapte penale de către membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor"; nu se pot adresa direct Preşedintelui României pentru ca acesta să ceară urmărirea penală a miniştrilor în cauză, ci „primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie"; pentru a solicita sesizarea Preşedintelui României.

Toate aceste condiţii sunt de natură să restrângă până la anihilare dreptul constituţional menţionat al Preşedintelui României exercitarea acestuia fiind dependentă de acţiunea si de decizia celorlalte autorităţi prevăzute în textul legii.

7. Pentru aceleaşi considerente, Curtea Constituţională urmează să constate neconstituţionalitatea art. 1 din O.U.G. nr. 95 din 4 octombrie 2007, care modifică art. 16 din Legea nr. 115/1999 într-un sens si mai restrictiv.

Astfel, Curtea constată că textul modificat prin ordonanţa de urgenţă înlătură posibilitatea ca Preşedintele României să fie sesizat şi de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, deosebit de condiţiile cuprinse în textul anterior, instituie şi condiţia ca „dacă sesizarea este făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta îl va informa concomitent şi pe primul-ministru";.

În plus, se reorganizează comisia specială, care va fi compusă din 5 judecători propuşi de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, şi se instituie pentru activitatea acesteia o procedură de natură jurisdicţională, cu şedinţe publice în care se administrează probe şi poate fi audiat ministrul în cauză, asistat sau reprezentat de un avocat, precum şi cu obligaţia membrilor comisiei de a-şi motiva opinia, majoritară sau separată, exprimată în raport.

Raportul comisiei speciale se întocmeşte „după analiza sesizării, a probelor administrate, a declaraţiilor membrului Guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală şi a înscrisurilor depuse de acesta"; iar concluziile raportului, precum şi cererea Preşedintelui României „se comunică imediat (...) mijloacelor de informare în masă";.

Toate acestea sunt condiţii fără îndeplinirea cărora Preşedintele României nu-şi poate exercita dreptul necondiţionat, prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituţie, de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Curtea constată că, prin această restrângere a unui drept constituţional al Preşedintelui României, ordonanţa de urgentă examinată contravine si prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, în conformitate cu care „ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului"; (paragrafele nr. 6 şi 7 din decizia nr. 1133/2007 a Curţii Constituţionale).

Această decizie de referinţă a Curţii Constituţionale sugerează poziţia instituţiei de contencios constituţional cu privire la intenţia legiuitorului de a condiţiona sau restrânge, în orice mod - inclusiv prin introducerea unor „proceduri prealabile"; obligatorii sau prin introducerea unor condiţii de sesizare etc. - dreptul Camerelor Parlamentului şi al Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Întrucât paragrafele din decizia nr. 1133/2007 a Curţii Constituţionale - menţionate anterior - sunt elocvente, apreciez ca inutile orice alte comentarii sau completări.

Se impune însă o observaţie cu privire la efectele acestei decizii a Curţii Constituţionale:

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept";.

În consecinţă, se poate aprecia că toate dispoziţiile legilor şi, respectiv, a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului care sunt contrare principiilor constituţionale menţionate în decizia nr. 1133/2007 a Curţii Constituţionale sunt, de drept, fără efecte juridice.

Această concluzie conduce la necesitatea examinării configurării textelor art. 12 şi art. 16 din Legea nr. 115/1999 care pot fi considerate în vigoare, adică producând efecte juridice.

Or, dacă se au în vedere principiile enunţate de Curtea Constituţională în decizia 1133/2007 şi textul Legii nr. 115/1999 în forma adoptată iniţial de legiuitor, ar rezulta, în esenţă următoarele:

- conform art. 12 „Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor";;

- potrivit art. 16 „Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar judecarea acestora, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii";.

În acord cu decizia menţionată, rezultă că dreptul Preşedintelui României de a cerere urmărirea penală a unui membru al Guvernului pentru fapte săvârşite în exerciţiul funcţiei lor nu este condiţionat de o anumită sesizare, nu presupune respectarea obligatorie a unor „proceduri prealabile";, acesta având ca unic izvor de drept Constituţia României şi, deci, Preşedintele are libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, modul de exercitare a acestui drept.

II. ARGUMENTE DE DREPT PROCESUAL PENAL:

„De lege lata";, restituirea cauzei la procuror se poate dispune numai în două ipoteze: a) în temeiul art. 300 C. proc. pen. pentru refacerea rechizitoriului; b) în temeiul art. 332 C. proc. pen. pentru nulităţi ale urmăririi penale.

Este adevărat că, potrivit art. 332 alin. (2) C. proc. pen., printre motivele de restituire a cauzei la procuror este şi cel referitor la „sesizarea instanţei";.

Cu privire la noţiunea juridică de „sesizare";, Codul de procedură penală face distincţie între „sesizarea instanţei"; [care, potrivit art. 264 alin. (1) C. proc. pen., este rechizitoriul] şi „sesizarea organelor de urmărire penală"; [care, potrivit art. 221 alin. (1) C. proc. pen. este, după, caz, o plângere, un denunţ sau o sesizare din oficiu].

În prezenta cauză, „sesizarea instanţei"; s-a făcut prin rechizitoriul Ministerului Public (Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), iar Înalta Curte a constatat regularitatea actului de sesizare, nefiind reţinute elemente de natură a pune sub semnul întrebării regularitatea şi legalitatea acestui act de sesizare al instanţei de fond (rechizitoriul).

Din examinarea art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen. se constată că, de principiu, nerespectarea dispoziţiilor legale care atrag, de drept, restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmării penale sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute în art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

Motivul legat de „sesizarea instanţei"; este prevăzut atât în art. 197 alin. (2), cât şi în art. 332 alin. (2) C. proc. pen. însă, pentru argumentele deja prezentate, nu este incident în prezenta cauză.

Este adevărat că, în principiu, instanţa legal investită poate constata şi alte încălcări ale legii în cursul urmăririi penale, încălcări care pot justifica restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, altele decât cele prevăzute de art. 332 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

Conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcările dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acelui act.

Aşa cum rezultă din examinarea dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. proc. pen., sancţiunea nulităţii, indiferent că este absolută au relativă, este direct legată de existenţa unei vătămări a drepturilor şi garanţiilor procesuale penale, vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului făcut cu nerespectarea legii.

In cazul nulităţii absolute, vătămarea este prezumată de lege, şi - deci - nu trebuie dovedită, fiind invocabila oricând şi de către orice parte a cauzei penale, ori chiar invocată din oficiu, şi nu poate fi înlăturată în niciun mod [art. 197 alin. (3) C. proc. pen.].

„per a contrario"; în cazul nulităţii relative, invocarea ei este supusă unor condiţii: subiect îndreptăţit să o invoce, dovedirea vătămării procesuale, un anumit termen şi, mai ales, acesta poate fi înlăturată în condiţiile legii [art. 197 alin. (4) teza I C. proc. pen.].

Astfel, aşa cum s-a arătat, apărarea a invocat, relativ la „sesizare";, împrejurarea că sesizarea Preşedintelui României a fost făcută de procurorul-sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Această critică este lipsită de relevanţă juridică în raport cu decizia Curţii Constituţionale anterior menţionată şi fără consecinţe juridice deoarece, chiar dacă Legea nr. 115/1999, cu modificările şi completările ulterioare, foloseşte expresia „sesizare"; („Preşedintele României este sesizat pentru a cere urmărirea penală a unui membru al Guvernului de către ...";), această „sesizare"; are, evident, o altă natură juridică decât „sesizarea instanţei";, respectiv, „sesizarea organelor de urmărire penală";.

Dispoziţiile din legea specială referitoare la această „sesizare"; nu sunt prevăzute expres de lege ca fiind dintre cele a căror nerespectarea ar atrage, de drept, sancţiunea nulităţii absolute a urmării penale.

Cazurile de nulitate absolută, tocmai datorită importanţei excepţionale a consecinţelor juridice (nulitatea intervenind de drept, fără a se cere dovedirea unei vătămări procesuale şi fără a fi limitată în timp invocarea cazurilor), sunt expres şi limitativ prevăzute de lege, nefiind permisă - pe cale jurisprudenţială - completarea acestora.

Nicio altă metodă de interpretare a textelor de lege amintite nu justifică, în mod rezonabil, concluzia că dispoziţia din legea specială referitoare la „sesizare"; (în sensul criticilor apărării) ar fi prevăzută sub sancţiunea „nulităţii absolute"; care să atragă, de drept, restituirea cauzei la procuror.

În consecinţă, rezultă că această pretinsă nerespectare a dispoziţiilor legale (în sensul criticilor apărării) ar putea fi examinată numai din perspectiva nulităţii relative.

Regimul nulităţii relative este însă caracterizat, printre altele, de dovedirea unei vătămări procesuale (deoarece numai în cazul nulităţii absolute vătămarea este prezumată de drept şi nu trebuie dovedită) şi, respectiv, de invocarea încălcării legii într-un anumit termen. Din actele dosarului rezultă însă următoarele:

Inculpatul V.B., asistat de avocatul său ales, a semnat, la data de 06 octombrie 2010, procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală precizând, expres: „cunosc învinuirea .... şi încadrarea juridică a faptelor...";, „am luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală"; „nu am alte cereri sau alte probe de solicitat în apărare";.

Or, la data respectivă, inculpatul cunoştea pretinsa încălcare a legii cu privire la „sesizarea"; Preşedintelui României de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fiind o pretinsă încălcare a legii în prima fază a procesului penal (pretinsa nerespectare a unor dispoziţii în legătură cu urmărirea penală, dispoziţii legate de fosta sa calitate de ministru - membru al guvernului), inculpatul V.B. era ţinut să o invoce, cel mai târziu, la prezentarea materialului de urmărire penală.

Prezentarea materialului de urmărire penală este momentul procesual final al fazei de urmărire penală, având - de lege lata - o importanţă deosebită deoarece este ultima modalitate procesual-penală a acuzatului de a formula cereri în apărarea sa, înainte de adoptarea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute de art. 262 C. proc. pen. (cereri de probe, cereri privind încadrarea juridică, cereri prin care se ridică excepţii ori cereri prin care solicită refacerea unor probe, cereri prin care solicită constatarea încălcării unor dispoziţii legale privind efectuarea urmării penale şi aplicarea sancţiunii specifice: nulitatea absolută sau nulitatea relativă), posibilitatea de a face declaraţii suplimentare etc.

Aşa cum s-a arătat, conform art. 197 alin. (1) C. proc. pen., încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului numai atunci când s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea acestui act.

Neprocedând la invocarea ei cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală se deduce, logic juridic, că inculpatului nu i s-a produs nici-o vătămare a drepturilor sale procesuale.

De altfel, nici în faţa instanţei de fond inculpatul nu a menţionat concret în ce constă vătămarea procesuală a drepturilor şi garanţiilor sale prin aceea că Preşedintele României a fost „sesizat"; către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Se reţine că nici în procesele-verbale semnate de ceilalţi coinculpaţi, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu se fac menţiuni ori critici cu privire la această pretinsă încălcare a legii.

De asemenea, în opinia separată se apreciază că această pretinsă încălcare a legii nu atrage nici regimul juridic prevăzut de art. 197 alin. (4) ultima teză C. proc. pen. deoarece nu este îndeplinită condiţia potrivit căreia „instanţa ia în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a procesului, dacă anularea actului este necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei";.

„Aflarea adevărului în prezenta cauză"; şi, respectiv, „justa soluţionare a prezentei cauze"; nu sunt condiţionate ori influenţate de împrejurarea că „sesizarea"; Preşedintelui României a fost făcută de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Direcţia Naţională Anticorupţie fiind, de altfel, o entitate juridică componentă a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), în loc de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

O ultimă menţiune se impune în raport cu invocarea de către apărare a unei sentinţe a Înaltei Curţi, pronunţată din anul 2007, într-o altă cauză penală ce însă viza un fost membru al guvernului care era şi membru al Parlamentului.

Situaţia juridică din respectiva cauză a fost total diferită de cea din prezenta cauză penală deoarece:

- în prima cauză penală, sentinţa Înaltei Curţi a avut la bază o decizie a Curţii Constituţionale, pronunţată în chiar respectiva cauză, în prezenta cauză neexistând o astfel de decizie;

- în cauza anterioară s-a constatat neconstituţionalitatea modificării procedurii de urmărire penală şi judecată a foştilor miniştri, în raport cu miniştrii în funcţie, inclusiv cu referire la „procedura prealabilă"; deschiderii „procedurii judiciare penale";, în timp ce în prezenta cauză nu s-au invocat aspecte de neconstituţionalitate ori de nerespectare a „procedurii prealabile";, ci a fost criticată numai greşita „sesizare";, în opinia apărării, a Preşedintelui României de către procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar nu de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În concluzie, se apreciază că cererea apărării de restituire a cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale, totale sau parţiale, este neîntemeiată.

Toate celelalte aspecte invocate de inculpaţi nu justifică legal restituirea cauzei la procuror, acestea putând forma obiect al examinării pe fond, în cursul judecării cauzei, fiind apărări pe fondul cauzei penale (pretinsa neclarificare a calităţii de proprietar al statului ori al Ministerului Apărării, consecinţele pretinsei executări a unei hotărâri a CSAT-ului ori consecinţele emiterii unei hotărâri a Guvernului României în legătură cu respectivul teren, etc).

← ICCJ. Decizia nr. 889/2011. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 872/2011. Penal. Strămutare (art. 55 şi... →

ICCJ. Decizia nr. 875/2011. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Fond

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 875/2011. Penal. Abuz în serviciu în formă calificată (art.248 ind 1 C.p.). Fond