ICCJ. Decizia nr. 925/2011. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 925/2011
Dosar nr.6266/105/2009
Şedinţa publică din 9 martie 2011
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 7 iunie 2010 a Tribunalului Prahova, secţia penală, s-a hotărât condamnarea inculpatului T.M.R. la:
- 9 ani închisoare şi 4 ani interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174, art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civila C.N. si obligat inculpatul sa plătească acesteia suma de 15.000 lei, cu titlu de daune materiale, şi 5.000 lei, cu titlu de daune morale.
S-a luat act că Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti nu s-a constituit parte civilă în cauză.
In baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului (briceag) - folosit de inculpat la săvârşirea faptei - în lungime de 20 cm, cu lama de 8 cm şi lată de 2,5 neregulat, având un mâner din plastic culoare maro pe una din părţi, având pe lama înscripţionat „Stanilless Steel", corp delict aflat la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Prahova (proces verbal de predare-primire din 7 iunie 2010).
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 4500 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, fiind avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a se hotărî astei s-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În seara zilei de 27 octombrie 2009, partea vătămata C.N. împreuna cu prietena sa, S.R., au mers în barul Romax din Câmpina. Aici s-au întâlnit cu martorii G.F., L.C., O.I. şi D.A., la o altă masa se aflându-se şi inculpatul T.M.R., împreună cu numitul C.G.
În jurul orelor 2000, S.R. si O.I., în timp ce mergeau toaleta barului au fost acostate de inculpat, care a insistat ca numita O.I. să-i comunice numărul de telefon.
Observând situaţia, G.F. a intervenit, spunându-l inculpatului că O.I. este prietena lui, si, după un scurt conflict, în cursul căruia martorul l-a lovit cu palma peste faţă pe T.M.R., situaţia s-a calmat si toate persoanele implicate au revenit la locurile lor din bar.
Enervat de insucces, T.M.R. s-a deplasat la masa ocupata de G.F. şi a continuat discuţia cu privire la incident, iar ulterior martorul s-a deplasat la masa inculpatului şi, după câteva astfel de discuţii, T.R. i-a propus sa meargă afară sa discute ca „între bărbaţi".
G.F. a fost de acord şi, împreuna cu inculpatul a ieşit din bar iar, la uşa barului inculpatul, care îl ţinea cu braţul drept după gât, a încercat sa-l lovească cu un cuţit pe care-l avea asupra sa în abdomen, dar G.F. s-a apărat cu braţele si simţind că a fost tăiat la un deget de la mana dreapta, a fugit înapoi în bar.
Inculpatul l-a urmărit, iar C.N. si L.C. alertaţi de strigatele prietenului lor G.F. s-au interpus între acesta şi inculpat.
In acest moment, T.M.R. l-a lovit puternic cu cuţitul care-l avea asupra sa, pe C.N., în abdomen, în zona ficatului, provocându-l un hemiperitoneu masiv.
După incident inculpatul a fost dezarmat de persoanele aflate în bar, după care a fugit, iar C.N. a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, de martorul M.M.A., administratorul barului.
Din raportul de expertiza medico - legală nr. 728 din 28 octombrie 2009, a rezultat că leziunile au necesitat pentru vindecare un număr de 30 -35 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viaţa părţii vătămate.
Instanţa a reţinut că fapta comisă de inculpat întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat, prevăzută art. 20, raportat la art. 174 - 175 lit. i) C. pen.; totodată s-a reţinut că fapta a fost săvârşită în stare de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), al cărei prim termen îl constituie pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 193 din 30 martie 2004 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin Decizia penală nr. 427 din 13 mai 2004 a Tribunalului Prahova, în a cărei executare inculpatul a fost arestat la 24 februarie 2004 şi liberat condiţionat la 22 noiembrie 2006, cu un rest rămas neexecutat de 640 zile închisoare, infracţiunea din prezenta cauză fiind comisă după considerarea ca executată a pedepsei, însă în cursul termenului de reabilitare.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere starea de recidivă în care se află inculpatul, care a reliefat perseverenţă infracţională şi periculozitate sporită, cu atât mai mult cu cât, anterior, acesta a mai suferit condamnări şi pentru infracţiuni de violentă.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanţa a constatat că partea civilă a împrumutat de la martorul L.F. suma totală de 3.500 Euro, sumă ce a fost folosită pentru a achita cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării, precum şi ulterior, cu achiziţionarea de medicamente, efectuarea unor controale medicale şi asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare. Totodată, s-a apreciat că prin săvârşirea infracţiunii părţii vătămate i-a fost cauzat şi un prejudiciu moral, constând în suferinţa fizică şi psihică avută imediat după producerea faptei, cu urmări grave şi pentru starea actuală de sănătate.
Împotriva sus-identificatei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul T.M.R., care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei, din tentativă la omor calificat în vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) teza finală C. pen.
Sentinţa a fost criticată şi în ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, susţinându-se că, faţă de atitudinea de recunoaştere şi regret a faptei comise şi interesul manifestat de acesta pentru stabilirea adevărului, se impunea aplicarea unei sancţiuni sub minimul special, prin reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 şi art. 76 C. pen.
În latură civilă, hotărârea instanţei de fond a fost criticată solicitându-se a se aprecia asupra legăturii de cauzalitate dintre leziunea suferită şi diagnosticele pentru care partea vătămată, în repetate rânduri, a fost internată ulterior.
Prin Decizia Penală nr. 114 din 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins apelul declarat de inculpatul T.M.R., ca nefondat.
Totodată, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, precum şi a sumei de 800 lei, cu acelaşi titlu, către partea civilă C.N.
Pentru a se decide astfel s-a reţinut că:
Încadrare juridică dată faptei a fost corectă, avându-se în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, obiectul folosit la comiterea acesteia, care, prin dimensiunile sale, respectiv, cu o lungime de 20 cm, lamă de 8 cm şi o lăţime de 2,5 cm, este, prin el însuşi apt să suprime viaţa; au fost avute în vedere deasemeane, intensitatea loviturii şi zona vitală vizată conform raportului de expertiză medico-legală.
Referitor la individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a apreciat că au fost avute în vedere criteriilor cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei, ce vizează cea mai importantă valoare socială ocrotită de normele Codului penal, respectiv viaţa, limitele de pedeapsă prevăzute de lege, respective, închisoarea de la 7 ani şi 6 luni la 12 ani şi 6 luni, consecinţele produse asupra victimei şi persoana inculpatului, recidivist, condamnat anterior în mai multe rânduri, în principal, pentru infracţiuni contra patrimoniului dar şi pentru infracţiuni de violentă, conform fişei de cazier aflată la dosar.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, s-a apreciat că în mod just instanţa de fond, a concluzionat, în absenţa unor dovezi contrarii, că acţiunea părţii civile este în parte întemeiată, în sensul că, fiind dovedite în totalitate daunele materiale solicitate, concretizate în cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării precum şi ulterior pentru achiziţionarea de medicamente, efectuarea unor controale medicale şi asigurarea unei alimentaţii corespunzătoare, constatându-se că şi în prezent partea vătămată nu este refăcută, prezentând diagnosticul de diabet zaharat tip II dezechilibrat şi complicat, neopatie diabetică periferică senzitivă, dislipidemie mixtă, supraponderalitate, neexistând nici un motiv în a considera că între fapta comisă de inculpat şi consecinţele produse nu ar exista raport de cauzalitate, cu atât mai mult cu cât apelantul inculpat nu a învederat, în concret, existenta vreunor afecţiuni ale victimei anterior comiterii faptei împotriva sus-identificatei Decizii inculpatul T.M.R. a declarat, în termen legal, recursul de faţă, solicitând, prin apărător, în principal, schimbarea încadrării juridice, din tentativă la infracţiunea de la omor calificat în infracţiunea de vătămare corporală gravă, iar în subsidiar, prin acordarea de circumstanţe atenuante, reducerea pedepsei apreciind că aceasta este prea aspră.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut în mod corect, pe baza probelor administrate, fapta şi vinovăţia inculpatului şi au făcut o încadrare corespunzătoare în dispoziţiile legii penale. Astfel, fapta inculpatului, care, înarmat cu un cuţit, l-a lovit în abdomen pe C.N., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30 - 35 zile îngrijiri medicale, punându-i în primejdie viaţa, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 rap. la art. 174 - 175 lit. I) C. pen. şi nu pe cele ale infracţiunii de vătămare corporală gravă.
În raport cu gradul ridicat de pericol social al faptei, reflectat de modul în care inculpatul a conceput-o şi săvârşit-o, precum şi cu datele ce caracterizează persoana inculpatului (care a săvârşit această infracţiune în stare de recidivă postexecutorie), se constată că instanţele - de fond şi de apel - au făcut o justă individualizare a pedepsei şi au apreciat corect, în deplin acord cu criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), care este cuantumul necesar şi suficient realizării dublei finalităţi a pedepsei (art. 52 C. pen.) - reeducarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Înalta Curte apreciază, în context, că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială, încât nu este cazul modificării ei.
Aşa fiind şi neconstatându-se incidenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, urmează ca, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului să fie respins ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.M.R. împotriva deciziei penale nr. 114 din 13 decembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi la plata sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimata parte civilă C.N.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 866/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 93/2011. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
