ICCJ. Decizia nr. 960/2011. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 960/2011
Dosar nr. 11423/2/2010
Şedinţa publică din 10 martie 2011
Asupra cauzei penale de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 445 din 20 decembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.C.S. împotriva rezoluţiei pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1161/P/2010 din 1 octombrie 2010.
A fost obligat petentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1161/P/2010 din 1 octombrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul S.C.B., sub aspectul infracţiunilor de nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în cauza privind plângerile numitului S.C.S., dispunându-se totodată disjungerea cauzei, sub aspectul încălcării de către aceeaşi persoană a dispoziţiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi a art. 331 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2856/C din 29 octombrie 2004.
Împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care i-a fost respinsă prin rezoluţia nr. 2281/II-2/2010 din 17 noiembrie 2010.
În motivarea soluţiei s-au avut în vedere următoarele aspecte rezultate din verificările efectuate.
Prin Decizia H - 80586 din data de 05 noiembrie 2009 Directorul Penitenciarului Bucureşti Jilava a decis destituirea din sistemul administraţiei penitenciare a numitului C.S.S., decizie împotriva căreia acesta din urmă a formulat cerere de anulare la instanţa judecătorească, iar prin sentinţa civilă nr. 1049 din data de 30 martie 2010 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a hotărât respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Deciziile nr. H-20949 din 02 februarie 2010 şi nr. 88054 din 16 decembrie 2009 ale Directorului Penitenciarului Jilava au avut acelaşi obiect, respectiv destituirea din funcţie a numitului S.C.S. pe motive diferite, împotriva cărora acesta a formulat separat acţiuni în anulare, înregistrate cu nr. 17487/3/CA/2010 şi nr. 13975/3/CA/2010 aflate în prezent în curs de soluţionare şi cereri de suspendare a executării acestor decizii până la rămânerea irevocabilă a soluţiilor ce se vor pronunţa în dosarele menţionate anterior.
Prin sentinţele cu nr. 1780 din 02 iunie 2010 respectiv nr. 2158 din 06 iulie 2010 s-a dispus admiterea cererilor, suspendarea deciziilor nr. H-20949 din 02 februarie 2010 şi nr. 88054 din 16 decembrie 2009 până la rămânerea irevocabilă a soluţiilor din dosarele de fond.
Din declaraţia numitului S.C.B. a rezultat că cele trei decizii de destituire din funcţie menţionate anterior nu au produs efecte până la data de 15 martie 2010 întrucât numitul S.C.S. s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, fiind respectate prevederile Codului muncii, iar după această dată s-a procedat la emiterea deciziei nr. 46 din 15 martie 2010, prin care sus-numitului i-au încetat raporturile de serviciu.
Prin sentinţa civilă nr. 2180 din 23 iulie 2010 s-a dispus respingerea cererii formulată de numitul S.C.S. de suspendare a deciziei nr. 46 din 15 martie 2010 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei care face obiectul dosarului nr. 23786/3/2010, ca neîntemeiată.
Procurorul a apreciat că având în vedere această succesiune într-un interval scurt de timp, de sentinţe judecătoreşti conţinând dispoziţii contradictorii, nu se poate vorbi în ce îl priveşte pe numitul S.C.B. de săvârşirea cu intenţie a infracţiunii de neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti definitive privind reintegrarea în muncă. Deşi sentinţele cu nr. 1780 din 02 iunie 2010, respectiv nr. 2158 din 06 iulie 2010 sunt executorii de drept de la momentul pronunţării, acest efect se referă la actul administrativ contestat, iar nu la acte administrative în vigoare, astfel încât nu se putea face abstracţie de faptul că la momentul pronunţării celor două sentinţe era încă în vigoare Decizia nr. 46 din 15 martie 2010 la baza căreia au stat atât deciziile (neanulate) a căror suspendare a fost admisă, cât şi Decizia nr. H - 80586 din data de 5 noiembrie 2009 cu privire la care cererea de anulare a fost respinsă de instanţa judecătorească. Buna credinţă a numitului S.C.B. rezultă din demersurile întreprinse de către acesta în vederea clarificării situaţiei create, atât prin cererea de lămurire cu privire la aplicarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1780 din 2 iunie 2010, formulată la data de 25 iunie 2010, această cerere fiind adusă la cunoştinţa numitului S.C.S. cu menţiunea ca în urma obţinerii lămuririlor solicitate de la instanţă, urmează să fie înştiinţat cu privire la solicitarea de reintegrare în funcţie, cât şi prin cererea din data de 16 august 2010 prin care s-a solicitat Tribunalului Bucureşti pronunţarea pe calea ordonanţei preşedinţiale a unei hotărâri în vederea stabilirii care dintre cele trei sentinţe executorii de drept, conţinând dispoziţii contradictorii, urmează a fi executată.
În raport de această situaţie, procurorul a concluzionat că referitor la infracţiunea prevăzută de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, reclamată ca fiind comisă de S.C.B. sunt aplicabile prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspectul laturii obiective.
În privinţa infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), despre care S.C.S. susţine că a fost săvârşită prin refuzul reîncadrării sale în funcţie de către S.C.B., procurorul a dispus aceeaşi soluţie pentru aceleaşi considerente având în vedere că încadrarea juridică a faptelor este dată de prevederile art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, astfel că infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) are caracter subsidiar în raport de infracţiunea incriminată de Codul Muncii.
Cu privire la plângerile formulate de S.C.S. la datele de 18 august 2010 şi 20 august 2010 referitor la încălcarea de către S.C.B. a dispoziţiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 şi a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2856/C din 29 octombrie 2004, procurorul a dispus disjungerea cauzei în interesul unei mai bune judecăţi, având în vedere că respectivele plângeri au fost făcute ulterior, având ca obiect diferit de cel al cauzei, respectiv neexecutarea hotărârilor judecătoreşti de reintegrare în funcţie a petentului.
Împotriva rezoluţiei din data de 1 ianuarie 2010 în dosarul nr. 1161/P/2010, S.C.S. a formulat plângere la 2 noiembrie 2010, solicitând începerea urmăririi penale faţă de S.C.B. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 278 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea contestaţiei, S.C.S. a reiterat argumentele consemnate în plângerile penale şi în memoriile sale, fără a indica mijloacele de probă noi de natură să conducă la schimbarea situaţiei avută în vedere de procuror la soluţionarea cauzei.
Procedând la verificarea actelor dosarului penal nr. 1161/P/2010 şi a rezoluţiei din data de 1 octombrie 2010 s-a constatat că cercetările în cauză sunt complete, referindu-se la toate aspectele sesizate de S.C.E.
Nemulţumit de modul de soluţionare a plângerilor sale, petentul s-a adresat instanţei de judecată, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., solicitând desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale.
Instanţa de fond a considerat că nu se poate reţine intenţia numitului S.C.B. de a nu executa hotărârea judecătorească definitivă privind reintegrarea în muncă a petentului în raport de succesiunea sentinţelor judecătoreşti, care conţin dispoziţii contradictorii, acesta făcând chiar demersuri în vederea clarificării situaţiei create.
Cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a apreciat că soluţia procurorului este legală şi temeinică, având în vedere principiul specialia generalibus derogant.
Referitor la plângerile formulate de petent, vizând încălcarea de către numitul S.C.B. a dispoziţiilor art. 71 alin. (4) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statutul special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi art. 331 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 85/C din 29 octombrie 2004 cu ocazia emiterii celor trei hotărâri de sancţionare cu destituirea din sistemul penitenciar, s-a considerat că nu pot face obiectul analizei instanţei, întrucât s-a dispus disjungerea cauzei cuprinse la aceste plângeri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul S.C.S., depunând alături de cererea de recurs şi un set de acte.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la termenul de judecată din 10 martie 2011, în raport de dispoziţiile art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, a pus în discuţie excepţia admisibilităţii recursului.
Astfel, conform art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., „Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) este definitivă", motiv pentru care, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge prezentul recurs ca inadmisibil, având în vedere că hotărârea atacată este pronunţată la 20 decembrie 2010, când Legea nr. 202/2010 intrase în vigoare (25 noiembrie 2010), iar conform principiului „tempus regit actum", legile sunt de imediată aplicare, împotriva hotărârii pronunţate nu mai există cale de atac.
Având în vedere şi interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. XXIV din Legea nr. 202/2010 „hotărârile pronunţate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul", prin raportare la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., rezultă că sentinţele date în materia plângerilor întemeiate pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., pronunţate începând cu data de 25 noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanţei (anterior sau ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010) sunt definitive din momentul pronunţării, nefiind supuse nici unei căi ordinare de atac, astfel încât prezentul recurs este inadmisibil.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul M.(fost S.)C.S. împotriva sentinţei penale nr. 445 din 20 decembrie2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 martie 2011
| ← ICCJ. Decizia nr. 944/2011. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 964/2011. Penal → |
|---|
