ICCJ. Decizia nr. 101/2012. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 101/2012
Dosar nr. 302/1/2012
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin încheierea din din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2794/110/2011, în baza art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., s-a dispus, menţinerea stării de arest preventiv a inculpaţilor R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. şi G.M.I.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 143 alin. (1) C. proc. pen. şi de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., constatând că măsura arestării preventive a inculpaţilor R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. şi G.M.I. se situează pe coordonatele legalităţii, iar menţinerea acesteia este justificată.
S-a apreciat, de asemenea, că durata arestării preventive se situează în limitele generate de rezonabilitatea specifică unui proces echitabil, astfel cum rezultă şi din jurisprudenţa C.E.D.O., nefiind depăşit termenul rezonabil, având în vedere specificul probatoriului administrat în cauză.
Cu privire la cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul R.I. s-a apreciat că atitudinea sa oscilantă, confuză apoi de protejare a prietenei sale, antecedentele penale precum şi dezvoltarea unor legături de natură ilicită spre diverse zone geografice denotă existenţa unui risc rezonabil în reluarea activităţii infracţionale.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpaţii R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. şi G.M.I. solicitând punerea lor în stare de libertate, motivat de faptul că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) şi art. 38514 C. proc. pen., constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
Potrivit art. 160b alin. (1) C. proc. pen., instanţa de judecată, în exercitarea atribuţiilor de control judiciar, este obligată să verifice periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Conform alin. (3) din acelaşi text de lege, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În cauză, Curtea de Apel Bacău, secţia penală, a procedat la efectuarea verificărilor şi a constatat că temeiurile de fapt şi de drept care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaţilor.
Înalta Curte în raport de împrejurările concrete de comitere a faptelor, de gravitatea deosebită a acestora, de numărul mare de participanţi şi de complexitatea cauzei cât şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Analizând posibilitatea luării unei măsuri alternative, Înalta Curte constată că, la acest moment procesual nu se identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate a inculpaţilor, ci apreciază că întregul material probator administrat în cauză, impune privarea de libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventiv reglementat de art. 136 C. proc. pen.
Tot astfel, se apreciază că măsura arestării preventive se impune a fi menţinută şi prin raportare la exigenţele art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă vreme se bazează pe motive pertinente şi suficiente a o justifica.
Pertinenţa şi suficienţa acestor motive se apreciază de instanţă în ansamblul circumstanţelor particulare ale cauzei şi prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de libertate a inculpaţilor fiind necesară şi pentru buna desfăşurare a procesului penal, în cauză fiind respectate toate garanţiile procesuale conferite de legislaţia în vigoare.
În ceea ce priveşte susţinerea apărătorului inculpaţilor că perioada de 9 luni petrecută în arest preventiv a depăşit durata unui termen rezonabil, Înalta Curte constată că în C. proc. pen. nu există o definiţie a noţiunii de termen rezonabil în care se poate desfăşura o procedură, spre deosebire de materia arestării preventive, unde este reglementată instituţia termenului rezonabil al arestării.
În jurisprudenţa constantă a C.E.D.O. s-a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcţie de circumstanţele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt şi în drept, comportamentul părţilor, comportamentul autorităţilor şi importanţa pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Constituţia României, precum şi art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Este adevărat că detenţia trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind cea normală însă raportat la datele speţei, pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor.
Timpul scurs de la momentul luării măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea inculpaţilor în stare de libertate pentru infracţiuni de o asemenea gravitate.
Pe de altă parte se constată că în cauză s-a dispus condamnarea inculpaţilor prin sentinţa penală nr. 209/D din 29 septembrie 2011 a Tribunalului Bacău, secţia penală, la pedepse rezultante cuprinse între 4 ani şi 6 ani închisoare pentru săvârşirea mai multor infracţiuni informatice, precum şi pentru infracţiunea prev de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003 şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, hotărârea de condamnare, apelată de inculpaţi, constituind un temei suficient pentru a constata că menţinerea detenţiei provizorii este licită, respectându-se legislaţia internă şi prevederile Convenşiei Europene a Drepturilor Omului.
În esenţă, cu privire la starea de fapt, s-a reţinut că începând cu luna septembrie 2010, inculpaţii R.I., S.I.N., I.G. şi alţi complici cetăţeni români din Germania şi Statele Unite ale Americii, au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, cu caracter transfrontalier specializat în exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronică, acţionând prioritar ca factor decizional, pe componentele de fabricare, exploatare, comercializare echipamente de skimming, de transmitere şi utilizare neautorizată de date de identificare cu rezultat de accesare şi debitare frauduloasă a conturilor unor cârduri aparţinând unor titulari legali, cetăţeni străini, facilitând falsificarea de instrumente de plată electronică, prin manipularea şi punerea la dispoziţie de date informatice şi coduri de acces obţinute prin skimming, extinzând conexiunile pentru realizarea planurilor infracţionale ale anturajului ilicit pe care l-a organizat, şi cu alţi subiecţi infracţionali, respectiv cu inc. G.M.I., C.M., S.G. şi E.D.A., totodată având şi aportul ilicit şi al inc. C.R.V.
Cu privire la inculpatul I.B. s-a reţinut că începând cu toamna anului 2010 a aderat şi a făcut parte din grupul infracţional cu caracter transfrontalier specializat în confecţionarea artizanală, comercializarea şi exploatarea dispozitivelor de fraudare a mijloacelor de plată electronică, acţionând, prin conexiunea directă cu inc. S.I., în principal pe celula de confecţionare dispozitive de fraudare bancomate în stadii intermediare şi finale prioritar asamblarea componentelor electronice, totodată deţinând şi manipulând şi aplicaţii informatice de skimming.
Înalta Curte reţine că hotărârea de condamnare nedefinitivă nu alterează prezumţia de nevinovăţie şi nici dreptul inculpaţilor de a fi judecaţi într-un termen rezonabil, limitarea libertăţii acestora încadrându-se în dispoziţiile şi limitele legii.
Referitor la cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul R.I., în baza examenului propriu, Înalta Curte constată că inculpatul „are vocaţia"; de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar în raport cu dispoziţiile art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. privind maximul pedepsei prevăzute de lege, însă cererea nu este întemeiată, având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care este cercetat şi împrejurările concrete în care se presupune că ar fi fost comise.
În acord cu instanţa de apel, Înalta Curte apreciază că atitudinea oscilantă, confuză a inculpatului care iniţial şi-a rezervat dreptul la tăcere apoi a dat declaraţii incomplete, contradictorii, ulterior de protejare a prietenei sale, antecedentele penale precum şi dezvoltarea unor legături de natură ilicită spre diverse zone geografice din Europa, denotă existenţa unui risc rezonabil în reluarea activităţii infracţionale.
Astfel că la acest moment procesual, Înalta Curte apreciază că nu este oportună instituirea unui control judiciar în sarcina inculpatului R.I.
Aceste considerente justifică dispoziţia instanţei de apel de menţinere a arestării preventive, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse ca nefondate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. Recurenţii-inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, urmând ca onorariile apărătorilor din oficiu să fie avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii R.I., I.G., S.I.N., C.M., E.D.A., I.B., S.G. şi G.M.I. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 2794/110/2011.
Obligă recurenţii-inculpaţi I.G., S.I.N., S.G. şi G.M.I. la plata sumei de câte 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenţii-inculpaţi R.I., C.M., E.D.A. şi I.B. la plata sumei de câte 100 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1008/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 102/2012. Penal → |
|---|
