ICCJ. Decizia nr. 1047/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1047/2012
Dosar nr. 2890/1/2011
Şedinţa publică din 5 aprilie 2012
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia adresată acestei instanţei la data de 4 aprilie 2011, contestatorii P.l. şi P.T. au solicitat desfiinţarea deciziei penale nr. 1150 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 711/36/2010, cu motivarea că deşi au fost prezenţi cu prilejul judecării cauzei în recurs, nu au fost ascultaţi, ascultarea fiind obligatorie potrivit disp art. 38514 alin. (2) C. proc. pen., invocând cazul de contestaţie în anulare prev de art. 386 lit. e) C. proc. pen.
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei se constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 460 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanţa au fost condamnaţi inculpaţii P.l. şi P.T. la pedepse câte 13 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. Au fost obligaţi inculpaţii în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.P. SRL Constanţa la plata sumei de 396 RON despăgubiri civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a sumelor de 4.500 RON daune materiale şi 30.000 RON daune morale către partea civilă B.V., precum şi a sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă B.D.G. Prin aceeaşi sentinţă, s-au respins pretenţiile civile formulate de B.C. - moştenitor al victimei decedate, precum şi celelalte pretenţii civile formulate de către părţile civile B.V. şi B.D.G.
Prin decizia penală nr. 90/P din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii P.l., P.T., de părţile civile B.V. şi B.D.G., B.C. şi de partea responsabilă civilmente SC C.P. SRL.
Împotriva sentinţei penale nr. 460 din 11 noiembrie 2008 a Tribunalului Constanţa.
Prin decizia penală nr. 1150 din 23 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 711/36/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.T. şi P.I., părţile civile B.V. şi B.D.G., partea vătămată B.C. şi de partea responsabilă civilmente SC C.P. SRL împotriva deciziei penale nr. 90 din 30 septembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie. A obligat recurenţii-inculpaţi, recurentele părţi civile, parte vătămată şi parte responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii contestatorii au formulat contestaţie în anulare, invocând dispoziţiile art. 386 lit. e) C. proc. pen., arătând că deşi au fost prezenţi cu prilejul judecării cauzei în recurs, nu au fost ascultaţi, ascultarea fiind obligatorie potrivit disp art. 38514 alin. (2) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la termenul din 19 ianuarie 2012, a examinat admisibilitatea cererii de contestaţie, fără citarea părţilor, şi prin încheiere, a admis în principiu contestaţia în anulare, a fixat termen pentru judecarea contestaţiei în anulare constatând că, faţă de cele învederate de contestatori, sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 391 alin. (2) C. proc. pen.
Analizând contestaţia în anulare, faţă de motivul invocat de contestatori şi faţă de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen., care prevăd expres şi limitativ cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.
Potrivit disp. art. 386 lit. e) C. proc. pen., împotriva unei hotărâri penale definitive se poate face contestaţie în anulare când, la judecarea recursului, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 38514 alin. (2) C. proc. pen.
Potrivit art. 38514 alin. (2) C. proc. pen., cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la audierea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II C. proc. pen., atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel, precum şi atunci când aceste instanţe nu au pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.
Astfel, rezultă că în cazul în care prima instanţă sau instanţa de apel sau ambele instanţe au pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului, instanţa de recurs este obligată să procedeze la audierea acestuia.
Interpretarea dată acestei norme procedurale este în concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie, stabilită în aplicarea art. 6 paragr. 1 şi 3 lit. c) şi d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu atât mai mult cu cât calea de atac a recursului permite, în acest caz, instanţei de recurs să analizeze chestiunea vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpatului.
În speţă, instanţa de fond a pronunţat o decizie de condamnare şi nu de achitare, contestatorii fiind condamnaţi de instanţa de fond la o pedeapsă câte 13 ani şi 6 luni închisoare, hotărâre ce a fost menţinută şi de instanţa de apel.
Contestatorii P.T. şi P.I. au fost audiaţi de instanţa de fond, la data de 7 iunie 2001, declaraţiile acestora aflându-se la dosarul instanţei de fond.
Totodată, la dosarul instanţei de apel, la data de 11 iunie 2009, contestatorii P.T. şi P.I. au fost audiaţi de instanţa de apel şi au precizat că nu au elemente noi faţă de declaraţiile date până în prezent şi îşi menţin declaraţiile date.
În faţa instanţei de recurs, contestatorii au fost asistaţi de apărători aleşi, avocaţi A.M. şi A.A., nu s-a solicitat audierea inculpaţilor, instanţa constatând că nefîind alte cereri de formulat ori excepţii de ridicat a acordat cuvântul pentru dezbateri, apărătorii contestatorilor au formulat concluzii cu privire la fondul cauzei şi au invocat cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 10, 18, 17 şi 14 C. proc. pen. De asemenea, în ultimul cuvânt acordat contestatorilor aceştia nu au formulat alte cereri, precizând că sunt nevinovaţi.
Instanţa de recurs nu a procedat la reaudierea contestatorilor întrucât, în speţă, nu sunt aplicabile disp. art. 38514 alin. (2) C. proc. pen., deoarece soluţiile pronunţate de instanţele de fond şi apel nu sunt contradictorii, nu a fost pronunţată o soluţie de achitare, ci a fost pronunţată o soluţie de condamnare în fond, ce a fost menţinută şi în apel, iar contestatorii au fost audiaţi atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de apel.
Aşa fiind, cum contestatorii nu se află în situaţia prevăzută de art. 386 lit. e) C. proc. pen., se constată că în cauză a fost pronunţată o hotărâre legală şi temeinică, iar drept urmare, Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestaţia în anulare, formulată de contestatorii condamnaţi P.l. şi P.T.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorii condamnaţi P.l. şi P.T. împotriva deciziei penale nr. 1150 din 23 martie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 711/36/2010.
Obligă contestatorii condamnaţi la plata sumei de câte 150 RON cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile parţiale ale apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 50 RON se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 102/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1048/2012. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
