ICCJ. Decizia nr. 102/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 102/2012
Dosar nr. 13694/63/2011/a9
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2012
Asupra recursurilor de faţă, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 10 anuarie 2012 Curtea de Apel Craiova a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii R.F., M.T. şi P.V.O.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că inculpaţii au fost arestaţi preventiv la data de 2 februarie 2011, prin încheierea Tribunalului Dolj dată în Dosarul nr. 5243/63/2011, măsura fiind prelungită succesiv în faza de urmărire penală şi menţinută până în prezent.
Instanţa de apel, având în vedere natura şi gravitatea faptelor pentru care au fost trimişi în judecată, valorile sociale pretins a fi încălcate precum şi datele care caracterizează inculpaţii, a respins cererile formulate ca neîntemeiate.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpaţii solicitând admietrea lui, casarea încheierii şi rejudecând, să se admită cererile cu consecinţa punerii de îndată în libertate a inculpaţilor.
Examinând recursurile prin prisma dispoziţiilor legale, Înalta Curte constată că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul din 28 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, au fost trimişi în judecată, printre alţii, inculpaţii M.T., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., R.F., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. şi P.V.O., pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 39/2003, cu referire la art. 2 lit. b) pct. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 215 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 282 alin. (1) şi (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 323 din data de 21 iunie 2011 a Tribunalului Dolj, inculpaţii T.M., R.F. şi P.V.O. au fost condamnaţi, pentru infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, la pedepse privative de libertate cuprinse între 5 ani şi 5 ani şi 6 luni închisoare, interzicându-li-se exerciţiul drepturilor prev de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul R.F., împreună cu inculpaţii M.T., P.V.O. şi alţii, la începutul lunii septembrie 2010, a constituit un grup infracţional organizat în scopul falsificării de monedă naţională de hârtie din cupiura 100 RON, 200 RON şi 500 RON, falsificând prin copiere cu ajutorul unei imprimante laser color marca K.M. mai multe bancnote din cupiurile de 100 RON, 200 RON, 500 RON, 200 euro şi 500 euro care ulterior au fost puse în circulaţie pe raza judeţului Dolj.
Cu privire la cererile de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte reţine, din analiza dispoziţiilor art. 1602 C. proc. pen., că liberarea provizorie este o măsură facultativă şi nu una obligatorie (legea foloseşte sintagma „se poate acorda";), inculpaţii având doar o vocaţie la beneficiul liberării provizorii. Dacă instanţa constată îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de lege, va aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpaţilor prin verificarea temeiniciei cererii.
Acordarea acestei facilităţi legale nu constituie un drept absolut al inculpaţilor, ci doar o vocaţie, instanţa nefiind obligată să se pronunţe în sensul admiterii cererii de liberare în orice situaţie.
Dimpotrivă, instanţei i se cere prin alin. (2) al art. 1602 C. proc. pen. să verifice şi să examineze existenţa datelor din care rezultă necesitatea de a-i împiedica pe inculpaţi să săvârşească alte infracţiuni sau că aceştia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Prin urmare, instanţei i se cere să fie diligentă în a proteja mijloacele de probă existente, dar şi pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal, iar pe de altă parte, de a-i opri pe inculpaţi de la orice altă activitate infracţională.
Legea nu prevede care sunt acele criterii care urmează a fi avute în vedere la examinarea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie, însă, în opinia Înaltei Curţi, instanţa trebuie să se raporteze la gravitatea faptei, la circumstanţele concrete ale cauzei, la urmările produse, precum şi la datele care caracterizează persoana inculpaţilor.
Instanţa poate refuza liberarea dacă apreciază că detenţia provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menţinerea arestării preventive.
Din analiza dispoziţiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 1602 C. proc. pen., rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuie îndeplinite două condiţii pozitive şi una negativă.
Prima condiţie pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiţionată de privarea de libertate a persoanei, ea neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.
A doua condiţie vizează natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite.
Sub acest aspect, potrivit dispoziţiilor art. 1602 alin. (1) C. proc. pen. „liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, precum şi în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depăşeşte 18 ani";.
Condiţia negativă vizează comportamentul inculpaţilor şi perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie.
Detenţia provizorie poate fi menţinută atunci când instanţa constată insuficienţa controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proportionalitătii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
Din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul art., are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Pentru a înţelege sensul dispoziţiei enunţate, Curtea a stabilit cu exactitate domeniul ei de aplicaţie. Astfel, s-a apreciat că este esenţial ca, în funcţie de starea de detenţie a persoanei împotriva căreia se desfăşoară urmărirea penală, instanţele naţionale să aprecieze dacă intervalul scurs înaintea judecării inculpatului a depăşit, la un moment dat, limitele rezonabile, adică cele ale sacrificiului care, în circumstanţele cauzei, putea fi impus în mod rezonabil unei persoane prezumată nevinovată.
Curtea a decis, cu valoare de principiu, că termenul final al detenţiei provizorii la care se referă art. 5 parag. 3 este ziua când hotărârea de condamnare a devenit definitivă sau aceea în care s-a statuat asupra fondului cauzei, fie chiar numai în primă instanţă.
Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte poate justifica menţinerea stării de arest în condiţiile în care durata acestuia nu a depăşit o limită rezonabilă.
Raportând datele speţei dedusă judecăţii la dispoziţiile cuprinse în legea naţională corelate cu prevederile art. 5 parag. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, aprecieză că, în acest moment, controlul judiciar nu poate fi instituit inculpaţilor M.T., R.F. şi P.V.O. fiind insuficient pentru realizarea scopului penal, astfel cum este reglementat de art. 136 alin. (1) C. pen., impunându-se menţinerea măsurii arestării preventive, fiind respectat în acest fel şi principiul proporţionalităţii între măsura preventivă şi gravitatea faptei, respectiv a făptuitorului.
În aceste condiţii, se constată că detenţia provizorie este legitimă - fiind necesară ocrotirii unui interes general al societăţii, care primează în raport de interesul privat al inculpaţilor- şi nu a depăşit un termen rezonabil în accepţiunea legislaţiei naţionale, dar şi din perspectiva Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, evaluând gravitatea infracţiunilor pentru care inculpaţii a fost trimişi in judecată şi condamnaţi, modul şi circumstanţele în care se presupune că au fost comise, starea de nesiguranţă care ar putea fi declanşată prin punerea în libertate a inculpaţilor, constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă, astfel că privarea de libertate, în această fază a procesului penal, e necesară, punerea în libertate prezentând pentru aspectele mai sus prezentate un pericol actual şi real pentru ordinea publică.
Aşa fiind Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.T., R.F. şi P.V.O.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.T., R.F. şi P.V.O. împotriva încheierii din 10 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 13694/63/2011.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 125 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 25 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 ianuarie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 101/2012. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1047/2012. Penal → |
|---|
