ICCJ. Decizia nr. 3872/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3872/2012
Dosar nr. 1477/89/2012/a3
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 noiembrie 2012, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pe rol fiind soluţionarea apelului formulat de inculpatul M.B.C. împotriva Sentinţei penale nr. 126 din 21 august 2012 pronunţată de Tribunalul Vaslui în Dosarul nr. 1477/89/2012, parte civilă fiind R.C.A., având ca obiect -traficul de minori (Legea nr. 678/2001 art. 13), s-a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului M.B.C., deţinut în Penitenciarul Iaşi, privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis la data de 10 februarie 2012 în Dosarul nr. 663/189/2012 al Judecătoriei Bârlad.
Prin aceeaşi încheiere, s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatului M.B.C., deţinut în Penitenciarul Iaşi, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
În esenţă, s-a reţinut că, lăsarea în libertate a inculpatului, chiar şi sub control judiciar, nu este oportun a fi dispusă, raportat la modalitatea concretă prin care se presupune că au fost săvârşite faptele, la gravitatea acestora precum şi la pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar putea prezenta pentru ordinea publică.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara s-a constatat că nu este justificată în raport de necesitatea efectuării cu celeritate a cercetării judecătoreşti, şi în această fază a apelului, în scopul asigurării aflării adevărului, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă.
În termen legal, inculpatul M.B.C. a declarat recurs împotriva încheierii menţionate, solicitând, prin apărătorul din oficiu, admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi judecarea sa în stare de libertate, susţinând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă şi nu se mai impune menţinerea ei.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta una din măsurile preventive, lit. d) a acestui articol prevăzând arestarea preventivă.
Art. 148 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, prevede că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prev. de art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Cu referire la motivele de recurs invocate, se reţine că instanţa de apel, la 8 noiembrie 2012 a constatat că, în ceea ce priveşte cererea de liberare provizorie sub control judiciar, pericolul concret pentru ordinea publică avut în vedere la arestarea preventivă a inculpatului, nu s-a diminuat într-o asemenea măsură încât să impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu liberarea provizorie sub control judiciară. Pericolul pentru ordinea publică fiind încă actual, se impune menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara s-a reţinut că din analiza actelor şi lucrărilor dosarului a rezultat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, subzistă, existând probe şi indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit infracţiunile pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, neexistând motive de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă mai puţin restrictivă.
În ceea ce priveşte cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi ţara, Înalta Curte constată că, aşa după cum era trecut şi în dispozitivul încheierii atacate, dispoziţia de respingere este definitivă, conform prevederilor art. 141 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen., astfel că recursul declarat de inculpat va fi analizat doar sub aspectul cererii de liberare provizorie sub control judiciar
În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că prin Sentinţa penală nr. 126 din 21 august 2012, pronunţată de Tribunalul Vaslui, s-a dispus condamnarea inculpatului M.B.C. la o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani şi 8 (opt) luni închisoare şi 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de act sexual cu un minor, în formă continuată, prev. de art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de minori prev. de art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplic art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. coroborat cu art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.
Aşa fiind, se constată că deşi hotărârea de condamnare a inculpatului pronunţată pe fond de Tribunalul Vaslui nu are caracter definitiv, în prezent dosarul fiind în apel, ea este totuşi de natură să justifice continuarea privării de libertate a acestuia, în condiţiile art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, temeiurile de fapt şi de drept care au impus luarea şi menţinerea arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat ori estompat prin trecerea timpului, neputându-se susţine depăşirea unei durate rezonabile a măsurii privative de libertate, în sensul dispoziţiilor legale anterior citate.
Totodată, s-au mai avut în vedere recrudescenţa acestui gen de fapte, starea de pericol şi urmările sociale produse prin însăşi natura faptei.
În acesta ordine de idei, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte pericolul pentru ordinea publică, la evaluarea lui s-au avut în vedere datele personale ale inculpatului, care are vârsta de 22 ani, este absolvent a 10 clase, este necăsătorit, nu are antecedente penale, dar prin ordonanţa nr. 1489/P/2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a fost sancţionat cu amenda administrativă în cuantum de 1.000 RON pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 37 alin. (3) din Legea nr. 126/1995.
Totodată, s-a mai reţinut ca inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, învederând, pe de o parte, faptul că nu a cunoscut împrejurarea că victima R.C.A. avea vârsta de 14 ani împliniţi, dar şi faptul că nu el i-a propus victimei minore să întreţină raporturi sexuale contra cost, ci a fost iniţiativa acesteia, minora încasând şi sumele de bani obţinute prin practicarea prostituţiei.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte urmează să aibă în vedere aspecte referitoare la infracţiunile de săvârşirea cărora este învinuit, respectiv, pericolul social al acestora, faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credinţa că justiţia nu acţionează destul de ferm împotriva unor manifestări infracţionale de pericol accentuat.
Faţă de cele arătate, se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi impun în continuare privarea de libertate a acestuia, apreciind că lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfăşurării procesului penal, în raport de natura şi gravitatea infracţiunilor săvârşite, de modalitatea de săvârşire, de circumstanţele reale în care a fost produsă, de recrudescenţa acestui gen de fapte, de starea de pericol şi de urmările sociale produse prin însăşi natura faptelor.
Aşa fiind, măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumţia de nevinovăţie de care se bucură inculpatul până la pronunţarea şi rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracţiuni şi nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepăşind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, faptul că până în prezent nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă în cauză.
În raport de toate argumentele anterior prezentate se constată că nu se justifică liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Ca atare, încheierea pronunţată la 8 noiembrie 2012 este legală.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul M.B.C. nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins.
În baza art. 192 C. proc. pen., inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.C. împotriva încheierii din 8 noiembrie 2012 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. 1477/89/2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 noiembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1064/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1073/2012. Penal. Cerere de contopire a... → |
|---|
