ICCJ. Decizia nr. 1133/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1133/2012
Dosar nr. 10449/118/2010
Şedinţa publică din 12 aprilie 2012
Asupra recursului penal, deliberând, a reţinut că:
Prin Sentinţa penală nr. 227 din 30 mai 2011, Tribunalul Constanţa a schimbat încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului A.I. din infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) şi i) C. pen. şi la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de art. 321 alin. (1) şi (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
A fost condamnat inculpatul A.I. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare [ 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) ] cu executare în regim de detenţie, deducând prevenţia de la 10 august 2010 până la 19 august 2010.
În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 - 999 C. civ. a obligat inculpatul la 3.447,16 RON despăgubiri civile către Spitalul Municipal Medgidia, reprezentând cheltuieli de spitalizarea şi la 30 RON daune materiale şi la 15.000 RON daune morale către partea civilă R.S., iar la 7.500 RON daune morale către partea civilă R.G.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 04 august 2010, inculpatul A.I. şi tatăl său, R.A., au consumat băuturi alcoolice la barul proprietatea părţii vătămate R.S. până la ora 23.00, când li s-a solicitat să plece pentru că se terminase programul de lucru.
Cei doi au părăsit locaţia, fără să facă vreo afirmaţie, iar după un sfert de oră inculpatul s-a întors, având asupra sa un bidon din plastic, prevăzut cu muştiuc, în care se afla o substanţă inflamabilă, posibil benzină şi întrucât partea vătămată a refuzat să-i mai servească băuturi alcoolice a deşertat conţinutul bidonului, iar cu o brichetă a dat foc substanţei care ajunsese şi pe R.S., pe care l-a stropit şi în zona spatelui când a încercat să fugă.
Partea vătămată R.S. a încercat prin frecarea spatelui de un gard şi de vegetaţie să stingă focul ce-l cuprinsese, moment în care a intervenit fiica sa, R.G., care trântindu-l la sol a stins flacăra.
Alertată de strigătele de ajutor ale tatălui său, a intervenit şi partea vătămată R.G., care la rândul său a fost atacată în aceeaşi modalitate pe inculpatul A.I., focul cuprinzându-i partea stângă a abdomenului şi braţul stâng.
Pe parcursul incidentului, inculpatul a ameninţat părţile vătămate cu moartea, celor prezenţi spunându-le că le va da foc, dacă vor încerca să le ajute sau vor da declaraţii la poliţie.
Pentru a reţine această situaţie de faptă, instanţa de fond a avut în vedere concluziile raportului de constatare medico-legală nr. X/2010 a S.M.L. Constanţa, potrivit cărora partea vătămata R.S. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce în noaptea de 04/05 august 2010, prin flacără şi care au necesitat 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale, fără însă să pună în primejdie viaţa acesteia, cele ale raportului de constatare medico-legală nr. Y/2010 a S.M.L. Constanţa, conform cărora partea vătămată R.G. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără, în aceiaşi noapte, pentru vindecarea cărora au fost necesare 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, care însă nu i-au pus viaţa în primejdie, precum şi declaraţiile părţilor vătămate R.S. şi R.G., care în mod constant au arătat că inculpatul le-a stropit cu o substanţă inflamabilă dintr-o sticlă de suc cu muştiuc şi le-a dat foc cu bricheta de faţă fiind şi alte persoane.
Susţinerile celor doi au fost confirmate de martorul cu identitate protejată P.I., martora T.E., concubina lui G.R., martora R.I., soţia părţii vătămate R.S., martorul P.C., dar şi de martora A.R.I., chiar dacă aceasta şi-a mai nuanţat în instanţă declaraţiile, toţi precizând că inculpatul le-a stropit pe părţile vătămate cu benzină sau cu o substanţă inflamabilă dintr-o sticlă de suc, după care a aprins focul cu o brichetă, flăcările cuprinzând anumite zone ale corpurilor acestora.
În plus, martorii D.N., tehnician criminalist, şi B.C., ofiţer de politie, deplasându-se la faţa locului au constatat că părţile vătămate prezentau arsuri pe corp, acestea susţinând că le-au fost produse de inculpatul A.I. care le-a dat foc cu benzină, aspecte confirmate şi de cele 10 - 15 persoane prezente, dar care au refuzat din cauza fricii să-şi decline identitatea, aspecte consemnate şi în procesul-verbal de cercetare la faţa locului încheiat la data 05 august 2010.
Au fost înlăturate declaraţiile martorului R.A., tatăl inculpatului şi fratele părţii vătămate R.S., care a arătat că a fost bătut de R.G., întrucât a atenţionat că părţile vătămate nu joacă corect cărţi, motiv pentru care fratele său l-a udat cu bere, în timp fiul său nu a aruncat cu benzină, în susţinerea celor relatate depunând şi un act medico-legal, care atestă însă că la data de 03 august 2010 a fost victima unui incident, deci cu o zi înaintea evenimentelor în urma cărora părţile vătămate au fost arse.
Şi declaraţiile inculpatului A.I. potrivit cărora părţile vătămate s-au ars la un grătar s-a constatat de către prima instanţă că nu se coroborează cu probele administrate în cauză, întrucât din cercetările efectuate a rezultat o stare de panică în rândul persoanelor prezente la faţa locului, determinată atât cele întâmplate cât şi de atitudinea ameninţătoare a inculpatului, fiind greu de crezut că persoanele care au sesizat poliţia ar fi regizat incidentul numai pentru a-i face rău acestuia, în condiţiile în care o parte din martori nu sunt în relaţii de rudenie cu părţile civile.
Prima instanţă a apreciat că faptele inculpatului nu se circumscriu infracţiunii de tentativă la omor date fiind concluziile rapoartelor de constatare medico-legală potrivit cărora părţile vătămate R.S. şi R.G. au suferit leziuni produse prin flacără, care au necesitat 25 - 30, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare fără să existe elemente obiective de ordin medical care să ateste că leziunile traumatice le-ar fi pus în primejdie viaţa, dar şi lipsa mijloacelor apte să producă rezultatul letal, în condiţiile în care urmarea produsă a fost independentă de voinţa inculpatului, care vădit enervat de atitudinea părţii vătămate R.S. a luat o sticlă de suc în care avea cel mai probabil benzină şi a stropit în direcţia acesteia, timp în care putea să fugă şi să se salveze. Ca atare, s-a constatat că nu se poate reţine că inculpatul a urmărit sau a acceptat ca părţile vătămate să fie ucise prin acţiunea sa, deoarece în cazul în care ar fi dorit acest lucru, mijloacele folosite, cel puţin cantitatea de benzină şi locul în care ar fi acţionat ar fi fost cu totul diferit.
Nefiind incidente astfel dispoziţiile infracţiunii de tentativă la omor nici din punct de vedere subiectiv şi nici sub aspect obiectiv s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. (parte vătămata R.G.) şi de art. 181 C. pen. (parte vătămata R.S.), părţile vătămate declarând la termenele din 19 aprilie 2011 şi 17 mai 2011 că sunt de acord cu tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru aceste fapte.
S-a mai apreciat că, în raport de declaraţiile martorilor, care deşi au confirmat prezenţa a 10 - 15 persoane, nu se poate concluziona că scandalul iscat a afectat grav ordinea publică, în condiţiile în care cea mai mare parte a persoanelor aflate la locul incidentului erau rude cu părţile vătămate sau inculpatul şi dată fiind şi ora înaintată, respectiv ora 23.00, ceilalţi erau vecini de la casele apropiate.
S-a concluzionat că nu trebuie să se confunde starea de pericol concret a acţiunii ilicite a inculpatului cu tulburarea provocată de atitudinea şi comportamentul acestuia, ameninţările adresate celor prezenţi şi starea de teama transmisă prin faptul că vor păţi la fel dacă declară la poliţie, fiind acte producătoare de scandal public, precum şi aruncarea cu benzină şi arderea a două persoane în prezenta publicului, împrejurări care impun schimbarea încadrării în sensul reţinerii alin. (1) al infracţiunii prevăzute de art. 321 C. pen.
Prima instanţă a reţinut şi dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) întrucât inculpatul a suferit condamnări la pedeapsa închisorii prin hotărâri rămase definitive în perioada 1999 - 2004, şi după executarea sau considerarea ca executate a acestora a comis fapta pentru care este cercetat.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului au fost avute în vedere modalitatea de comitere a faptelor, constând în atacarea în public a două persoane, cu care este în relaţii de rudenie şi incendierea prin aruncarea unui jet de substanţă inflamabilă pe care a aprins-o cu o brichetă, urmările produse, respectiv leziuni ce au necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale pentru vindecare întrucât au suferit arsuri de gradul II şi III pe o suprafaţă mare a corpului, impactul negativ avut asupra comunităţii, datele care caracterizează persoana acestuia, inculpatul fiind recidivist postexecutoriu suferind condamnări cu închisoarea pentru mai multe fapte de violenţă, tratament sancţionator care însă nu a avut efect asupra comportamentului ulterior, întrucât a continuat să se manifeste violent, chiar intimidând persoanele care ar fi putut da declaraţii cu privire la incident şi având o poziţie de nerecunoaştere a faptelor, dar prezentând şi tulburare de personalitate de tip antisocial, cu scăzută toleranţă la frustrare aşa cum rezultă din expertiza medico-legală psihiatrică.
S-a constatat că doar partea vătămată R.S. a făcut dovada daunelor materiale în cuantum de 30 RON, iar sub aspectul daunelor în raport suferinţele fizice mari cauzate de arsurile de gradul II şi III pe o suprafaţă mare şi în zone vitale ale corpului, cel puţin în cazul părţii vătămate R.S., leziuni care nu le-au permis desfăşurarea unor activităţi curente, le-au fost acordate 15.000 RON, respectiv 7.500 RON.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi inculpatul A.I.
Apelul parchetului a vizat greşita schimbare a încadrării juridice a faptelor, în condiţiile în care în raport de împrejurările de fapt reţinute rezultă că acţiunile inculpatului se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor din rechizitoriu. Inculpatul A.I. a criticat soluţia de condamnare întrucât din probele administrate nu rezultă că faptele reţinute în sarcina sa există în materialitatea lor, fiind contradicţii flagrante între declaraţiile părţilor vătămate şi cele ale martorilor, cu atât mai mult cu cât nici nu a fost prezent la locul incidentului.
În subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepselor, în sensul reducerii acestora spre minimul special prevăzut de lege.
Prin Decizia penală nr. 133/P din 03 noiembrie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie, a admis apelul parchetului, desfiinţând în parte hotărârea atacată şi rejudecând, a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente şi a schimbat încadrarea juridică a faptelor din infracţiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 181 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunile prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) şi i) C. pen. şi la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
L-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) şi i) C. pen. şi la art. 176 lit. b) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o durată de 3 ani, pedepse ce au fost contopite cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen., după executarea pedepsei principale.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate, respingându-se apelul inculpatului.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că la data de 04 august 2010 inculpatul A.I., împreuna cu tatăl sau A.R., au consumat băuturi alcoolice la barul a părţii vătămate R.S., unchiul inculpatului, părăsind locaţia la solicitarea acesteia întrucât se terminase programul. Fiind nervos pentru că a fost dat afară, inculpatul, ajuns la domiciliu, a luat o sticlă prevăzută cu muştiuc şi s-a întors la bar, unde partea vătămată a refuzat să-l mai servească cu băuturi alcoolice, motiv pentru care acesta a aruncat lichidul inflamabil spre ea şi i-a dat foc cu bricheta, la faţa locului aflându-se mai multe persoane care s-au speriat de conduita inculpatului. Flăcările care au cuprins corpul părţii vătămate au fost stinse de fiica sa, martora R.G., iar în timp ce striga după ajutor a apărut şi partea vătămată R.G. asupra căreia inculpatul a aruncat un jet de substanţă inflamabilă dându-i foc cu bricheta.
Fiind la locul incidentului a intervenit şi martorul A.B., prieten al inculpatului, care i-a solicitat să înceteze însă a fost ameninţat, aşa cum de altfel fuseseră ameninţate cu moartea şi părţile vătămate, dar şi persoanele prezente cărora le-a spus „că le va da foc şi lor"
S-au avut în vedere şi concluziile rapoartelor de constatare medico legale potrivit cărora R.S. şi R.G. prezentau leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără şi care necesitau pentru vindecare 25 - 30 zile, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, primul având şi arsuri de gradul II şi III pe torace, abdomen, antebraţe, cele mai grave fiind pe faţă, gât, palme, organe genitale externe, şi putând pune în primejdie viaţa acestuia, chiar să conducă la deces fie direct sau prin complicaţii „şoc postcombustional, şoc septic".
Vinovăţia inculpatului a fost constatată pe baza declaraţiilor martorilor R.I., T.E., G.R., M.Z., B.C., D.N., A.I.R., R.A. potrivit cărora acesta, aflându-se într-o stare avansată de ebrietate, a stropit cele două părţi vătămate cu un lichid inflamabil dintr-o sticlă, după care le-a dat foc cu bricheta.
Modalitatea în care a acţionat inculpatul aruncând cu o substanţă inflamabilă asupra părţilor vătămate, dându-le apoi foc cu bricheta, flăcările afectând zone din partea superioară a corpului relevă intenţia acestuia de a le ucide, faptă care însă a fost premeditată în raport de faptul că, ulterior refuzului părţii vătămate R.S. de a-l mai servi cu băuturi alcoolice, s-a dus la domiciliu de unde a luat o sticlă cu substanţă inflamabilă şi o brichetă, după care s-a reîntors la bar, iar în urma unui nou refuz a stropit partea vătămată cu lichid şi i-a dat foc.
În aceste condiţii, s-a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa premeditării, inculpatul a luând hotărârea încă din momentul în care a fost iniţial refuzat, sens în care a părăsit barul pentru a merge acasă să se înarmeze, revenind pentru a-şi pune în aplicare planul privind incendierea părţii vătămate R.S.
S-a constatat şi incidenţa dispoziţiilor art. 176 lit. b) C. pen. întrucât acţiunea de omor s-a comis asupra a două persoane, inculpatul urmărind suprimarea vieţii celor părţii vătămate prin aruncarea şi aprinderea lichidului, aspect ce a fost adus la cunoştinţa acestora şi prin ameninţările cu moartea proferate.
În raport de împrejurările de fapt reţinute şi de probatoriul administrat în cauză rezultă s-a apreciat că inculpatul se face vinovat de infracţiune de tentativă la omor deosebit de grav, motiv pentru care nu se impune achitarea sa şi nici aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A.I., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât a fost comisă o gravă eroare de fapt în condiţiile în care din probatoriul administrat rezultă că faptele nu există.
În subsidiar, a solicitat casarea deciziei penale atacate şi menţinerea sentinţei pronunţată de instanţa de fond, întrucât faptelor le-a fost dată în apel o greşită încadrare juridică.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de inculpatul A.I., ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.
Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, inculpatul A.I., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în şedinţă publică, nu a fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţele inferioare, fiind neîntemeiate susţinerile acestuia că nu există infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav.
Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal şi însuşite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti - declaraţiile părţilor vătămate R.S. şi R.G. care au arătat în mod constant că inculpatul fiind nemulţumit de refuzatul lor de a-l mai servi cu băuturi alcoolice a plecat acasă, revenind după 15 minute cu o sticlă cu muştiuc din care a aruncat lichid inflamabil şi le-a dat foc cu bricheta, aspecte confirmate şi de martorii R.I., T.E., G.R., M.Z., B.C., D.N., A.I.R., R.A. care au fost de faţă când inculpatul, aflat într-o stare avansată de ebrietate, a stropit cele două părţi vătămate cu un lichid dintr-o sticlă, după care Ie-a dat foc cu bricheta, coroborate şi cu concluziile rapoartelor de constatare medico-legale potrivit cărora R.S. şi R.G. prezentau leziuni traumatice care s-au putut produce prin flacără şi care necesitau pentru vindecare 25 - 30 zile, respectiv 14 - 16 zile de îngrijiri medicale, primul având şi arsuri de gradul II şi III pe torace, abdomen, antebraţe, cele mai grave fiind pe faţă, gât, palme, organe genitale externe, şi putând pune în primejdie viaţa acestuia, chiar să conducă la deces fie direct sau prin complicaţii „şoc postcombustional, şoc septic", dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului A.I.
De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia inculpatului ar putea demonstra că leziunile suferite de părţile vătămate nu au fost rezultatul acţiunilor sale, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Atât infracţiunea de omor cât şi cea de loviri sau alte violenţe/vătămare corporală se comit numai cu intenţie directă sau indirectă, circumscrierea acţiuni de lovire conţinutului constitutiv al uneia dintre aceste infracţiuni făcându-se în raport de poziţia psihică a făptuitorului.
La stabilirea intenţiei cu care se acţionează trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de violenţă, numărul şi intensitatea acestora, raporturile dintre infractor şi victimă, precum şi atitudinea infractorului după comiterea faptei.
În speţă, în raport de împrejurările comiterii infracţiunii, Înalta Curte constată că inculpatul A.I. a acţionat cu intenţia de a ucide părţile vătămate R.S. şi R.G., acesta având reprezentarea rezultatului faptei sale pe care l-a urmărit şi care a fost evitat numai datorită unui element independent de voinţa sa, respectiv intervenţia altor persoane care au stins flăcările ce cuprinseseră anumite zone ale corpului fiecărei părţi vătămate.
Astfel, inculpatul A.I. nervos fiind din cauza refuzului părţilor vătămate R.S. şi R.G. de a-l mai servi cu băuturi alcoolice, s-a deplasat la domiciliu de unde a luat o sticlă cu muştiuc ce conţinea o substanţă inflamabilă, apoi a revenit la barul părţii vătămate R.S., insistând să i se dea de băut, iar când a fost refuzat a aruncat cu soluţie spre acesta, în zona superioară a corpului, după care i-a dat foc cu bricheta, operaţiune pe care a repetat-o şi faţă de cealaltă parte vătămată care îşi făcuse între timp apariţia, din modul de acţiune rezultând premeditarea faptei, inculpatul luând hotărârea de a le da foc încă din momentul în care a părăsit barul scopul plecării acasă fiind acela de a se înarma.
În plus, leziunile produse părţilor vătămate prin acţiunea inculpatului au necesitat 14 - 16 zile, respectiv 25 - 30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, putând pune în pericol viaţa în cazul părţii vătămate R.S., chiar să conducă la deces fie direct sau prin complicaţii „şoc postcombustional, şoc septic", împrejurare care dovedeşte că în mod corect instanţa de prim control judiciar a reţinut ca încadrare juridică a faptei dispoziţiile art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - 175 lit. a), e) şi i) C. pen. şi la art. 176 lit. b) C. pen., intenţia de a ucide a acestuia fiind determinată de folosirea unei substanţe inflamabile, aptă prin aprindere să producă rezultatul letal, iar pe de altă parte de zona stropită (partea superioară a corpului, fiind produse arsuri de gradul II şi III pe torace, abdomen, antebraţe, cele mai grave la nivelul feţei, gât, palme, organe genitale externe), zone vitale ale corpului.
În aceste condiţii, se constată că inculpatul A.I. a avut reprezentarea rezultatului acţiunii sale, ceea ce, pe plan subiectiv caracterizează activitatea sa infracţională ca o tentativă la omor deosebit de grav, dată fiind faptul că a urmărit cu premeditare să omoare cele două părţi vătămate, cu o substanţă inflamabilă, mijloc ce poate pune în pericol viaţa mai multor persoane.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 18 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de A.I., constatând că inculpatul este arestat în altă cauză.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat A.I. împotriva Deciziei penale nr. 133/P din 3 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 550 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4175/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4179/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
