ICCJ. Decizia nr. 1136/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea 143/2000 art. 2). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1136/2012
Dosar nr.36604/3/2010
Şedinţa publică din 12 aprilie 2012
Asupra recursurilor penale, deliberând, a reţinut că:
Prin sentinţa penală nr. 902 din 21 decembrie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaţilor:
- M.G. la o pedeapsă rezultantă de 16 ani închisoare (16 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi 11 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) raportat la art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest şi deducând prevenţia de la 05 iunie 2010 la zi;
- T.A.V. la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare (15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000) cu executare în regim de detenţie şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani după executarea pedepsei principale, menţinând starea de arest a şi deducând prevenţia de la 05 iunie 2010 la zi.
Pentru a pronunţa acesta hotărâre instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în perioada februarie - iulie 2009, S.V.A. zis “S.”, I.D., M.A. zis „M.", I.M., I.N. zis „N.G.", D.F. zisă „B.", I.R.M. zis „R.", B.S.N. zisă „S." şi N.D.L. zisă „D.", constituiţi într-un grup infracţional, a distribuit heroină în zona Gării de N., droguri pe care S.V.A., le procura de la N.R. zis „G." care, la rândul său, se aproviziona de la inculpatul M.G.
Astfel, în perioada mai - iunie 2009 N.R. a încheiat cu inculpatul M.G. nouă tranzacţii privind introducerea în ţară a câte 2 kg heroină / transport, preţul fiind de 14.000 euro / kg, stabilirea termenilor făcându-se telefonic, transportul drogurilor fiind asigurat de alte persoane, inculpatul venind doar de două ori în ţară pentru a ridica banii.
La data de 19 iunie 2009, N.R. şi D.A.C., fiecare cu autoturismul proprietate, s-au deplasat către Giurgiu oprindu-se într-o parcare, unde la scurt timp au sosit S.S.S. şi inculpatul T.A.V. în maşini diferite. Ajuns în parcare, S.S.S. s-a deplasat la autoturismul lui N.R., primind de la acesta suma de 28.000 euro, după care inculpatul T.A.V. i-a predat un pachet ambalat într-o pungă, adus din Bulgaria, pe care acesta la rândul său l-a remis lui D.A.C., cu care s-a înţeles să se întâlnească în aceiaşi zi la Bucureşti.
Inculpatul T.A.V., după ce a primit o parte din bani de la S.S.S., s-a îndreptat spre Giurgiu şi a trecut în Bulgaria.
La ora 13:10, D.A.C. a fost oprit în trafic de lucrători de poliţie găsindu-se asupra sa cantitatea de 1.987,4 grame heroină conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iunie 2009, precum şi suma de 12.100 RON primită de la N.R. ca recompensă pentru transportul drogurilor.
Şi S.S.S. a fost oprit la ora 13:45, când se îndrepta spre punctul vamal Giurgiu, fiind găsite asupra sa sumele de 7.295 euro şi 122 leva.
Deşi inculpaţii M.G. şi T.A.V. nu negat orice implicare în introducerea şi vânzarea de droguri pe teritoriul României, instanţa de fond a reţinut vinovăţia acestora în raport de probele administrate respectiv declaraţiile martorului N.R. care a descris detaliat modul în care stabilea telefonic cu inculpatul M.G. introducerea de heroină în ţară, transportul drogurilor fiind asigurat de alte persoane, de regulă banii îi erau remişi lui S.S.S., iar martorul D.A.C. primea drogurile de la o terţă persoană care-l însoţea pe S.S.S., pe care îl prezentase inculpatul, aceiaşi procedură fiind urmată şi la data de 19 iunie 2009; ale martorului D.A. căruia la data de 18 iunie 2009, martorul N.R. i-a comunicat telefonic „că a doua zi o să meargă la peşte", adică urmau să facă o tranzacţie cu droguri, motiv pentru care l-a însoţit într-o parcare din judeţul Giurgiu, iar la solicitatrea acestuia s-a deplasat la un autoturism, unde o persoană de 35-38 de ani, 1,80 metri înălţime, constituţie normală şi ten deschis, pe care ulterior a identificat-o ca fiind inculpatului T.A.V. i-a dat o pungă, modalitate de operare ce a mai fost folosită şi anterior, ale martorului ocular M.A., care, la data de 19 iunie 2009, a o observat cum s-a derulat întâlnirea dintre cei patru, inclusiv momentul când inculpatul T.A.V. pe care l-a recunoscut după planşă foto a luat de pe bancheta din spate a autoturismului său o pungă pe care i-a dat-o lui D.A.C.
Au fost apreciate ca relevante şi procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate, în perioada 04 iunie 2009 - 18 iunie 2009, de inculpatul M.G. cu Ş.M. şi martorul N.R., dar şi cele dintre martorii N.R. şi D.A., procesele-verbale de supraveghere operativă întocmite la 19 septembrie 2009, verificările efectuate de către poliţişti la Biroul de contact româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu-Ruse potrivit cărora inculpatul T.A.V. a trecut graniţa în România de şapte ori în perioada 02 martie 2009 -19 iunie 2009, folosind autoturismul F.P. în patru dintre aceste cazuri, iar inculpatul M.G. de 15 ori, o dată fiind însoţit de S.S.S., dar şi recunoaşterea după planşa foto a inculpatului M.G. de către N.R.
În drept, s-a reţiunut că faptele inculpatului T.A.V. care, la data de 19 iunie 2009, în complicitate cu inculpatul M.G., a transportat cantitatea de 1.987,4 grame heroină din Bulgaria în România şi a remis-o lui D.A.C. se circumscriu conţinurului constitutiv al infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de mare risc şi de trafic de droguri de mare risc, iar faptele inculpatului M.G., care în perioada mai - iunie 2009, i-a furnizat în repetate rânduri lui N.R. cantităţi de heroină, transportate din Bulgaria în România prin intermediul unor cărăuşi, inclusiv la data de 19 iunie 2009 când prin intermediul coinculpatului i-a remis cantitate de 1987,4 grame de heroină pentru suma de 28.000 euro întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de complicitate la introducere în ţară de droguri de mare risc şi de complicitate la trafic de droguri de mare risc, ambele în formă continuată.
La stabilirea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social deosebit de ridicat al faptelor, modalitatea de opereare, cantitatea de droguri introdusă în ţară şi traficată, inclusiv formă continuată în cazul inculpatului M.G., precum şi circumstanţele personale, aceştia fiind necunocuti cu antecedente penale, dar negând activitatea infracţională.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii M.G. şi T.A.V.
Inculpatul M.G. a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu a comis fapta şi nu au fost administrate probe de vinovăţie împotriva sa.
Inculpatul T.A.V. a solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât nu a comis-o aşa cum rezultată din probele administrate, precum şi achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 din Legea nr. 143/2000, lipsind latura subiectivă, deoarece nu a cunoscut conţinutul pachetului pe care l-a transportat.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, aceast fiind prea aspră în raport de datele sale personale, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, are o vârstă tânără şi are un domiciliu stabil în Bulgaria.
Prin decizia penală nr. 290/A din 30 septembrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II -a penală, a admis apelurile inculpaţilor M.G. şi T.A.V.
T.A.V., a desfiinţeat, în parte, sentinţa penală atacată şi rejudecând, a repuns în individualitate pedepsele aplicate inculpatului T.A.V., achitându-l în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a dedus şi prevenţia de la 05 ianuarie 2010 la 03 iunie 2010 pentru inculpatul M.G. şi de la 23 aprilie 2010 la 24 aprilie 2010 pentru inculpatul T.A.V., precum şi la zi pentru ambii inculpaţi, menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că soluţia de condamnare a inculpatului M.G. este legală şi temeinică, întrucât prezumţia de nevinovăţie a fost înlăturată nu numai prin declaraţiile martorului N.R., ci şi prin procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpatul cu martorul N.R. şi cu numitul Ş.M., dar şi cele dintre martor şi D.A., probe din care rezultă implicarea acestuia în activitatea de trafic de droguri, dar şi în pregătirea livrării cantităţii de circa 2 kg heroină, tranzacţie ce a avut loc în data de 19 iunie 2009.
În plus, conform relaţiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Biroul de contact româno bulgar, la data de 8 martie 2009, ora 12:00, inculpatul M.G. a intrat în România împreună cu numitul S.S.S., acesta din urmă fiind şi el implicat în tranzacţia din 19 iunie 2009, împrejurare care demonstrează cei doi se cunosc, in ciuda declaraţiilor iniţiale, în care inculpatul M.G. a negat acest lucru.
Numitul N.R. l-a recunoscut pe inculpat din planşele foto, iar cu ocazia audierii de instanţa de fond, l-a indicat ca fiind M.G., persoană la care s-a referit în declaraţiile sale şi care, în mai multe rânduri, inclusiv în data de 19 iunie 2009, i-a livrat droguri din Bulgaria prin intermediul altor persoane.
Deşi iniţial, inculpatul M.G. a susţinut că nu l-a cunoscut pe N.R. s-a reţinut că în apel acesta a depus la dosar un memoriu amplu în care revenit asupra afirmaţiilor, precizând că în anul 2009 l-a cunoscut şi pe S.S.S. care i-a propus în luna aprilie sau mai să se ocupe de contrabandă cu ţigări, purtând mai multe convorbiri telefonice în ziua 19 iunie 2009, fără să ştie că e implicat în traficul de droguri împreună cu marorul N.R., martor pe care l-a întâlnit în 2001, fiind cumnatul lui Ş.M. şi despre care ştia că este narcoman.
S-a apreciat de instanţa de prim control judiciar că ultima variantă expusă este adaptată materialului probator, inculpatul M.G. încercând astfel să ofere explicaţii cu privire la aspectele incriminatoare rezultate din probele administrate, fără ca prin această manevră să reuşescă să facă dovada nevinovăţiei sale.
Raportat la inculpatul T.A.V., instanţa de apel a considerat ca fiind legală şi temeinică numai soluţia de condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
S-a constatat că declaraţiile de recunoaştere parţială date în apel în care a arătat că a transportat un pachet la solicitarea lui S.S.S., fară să-i cunoască conţinutul se coroborează cu declaraţiile martorilor N.R., D.A., M.A. şi M.I., cu procesul-verbal de filaj, procesul-verbal de supraveghere, procesul verbal de depistare a numitului S.S.S. la ieşirea din ţară, probe prin care s-a dovedit la adăpost de orice îndoială că inculpatul T.A.V. a fost cel care a livrat pachetul cu heroină numitului D.A. în parcarea din judeţul Giurgiu, în data de 19 iunie 2009.
Apărarea inculpatului T.A.V. că nu a cunoscut conţinutul pachetului a fost înlăturată, în principal, de propria-i declaraţie dată în apel, în care a relatat că suma de 500 euro primită de la martorul S.S.S. pentru transportul pachetului era mare raportat la distanţa pe care trebuia să o parcurgă, ceea ce trebuia să-i creeze suspiciuni asupra conţinutului, iar susţinerea sa că martorul nu l-a însoţit în România la data de 19 iunie 2009 a fost infirmată de declaraţiile martorilor N.R., D.A. şi M.I., ceea ce evidenţiază lipsa sa de sinceritate.
Mai mult, s-a considerat că modalitatea de operare, respectiv prezenţa la locul livrării a mai multor persoane, precauţia cu care s-a acţionat în parcare, dar mai ales, coordonarea acţiunilor, inculpatul T.A.V. livrând pachetul cu droguri numai după ce S.S.S. a primit banii de la N.R., denotă că acesta ştia ce conţine pachetul.
Drept urmare, instanţa de apel a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, atât din punct de vedere al laturii subiective cât şi din punct de vedere al laturii obiective, inculpatul T.A.V. acţionând cu intenţie directă.
S-a reţinut că probele administrate în cauză nu au dovedit introducerea drogurile în România de către inculpatul T.A.V., rezultând însă cu certitudine că acesta le-a adus la locul de întâlnire, predându-le numitului D.A.
Împrejurarea că inculpatul le-ar fi adus din Bulgaria, s-a considerat că este o simplă presupunere, ce este înlăturată de anumite mijloace de probă, care susţin declaraţia acestuia din apel, în care recunoaşte că a transportat drogurile doar de la Giurgiu, unde i-au fost predate de numitul S.S.S.
Astfel, conform relaţiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Biroul de contact româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu-Ruse, în data de 19 iunie 2009, ora 11:00, inculpatul T.A.V. a intrat din Bulgaria în România, venind pe jos şi nu cu maşina, aşa încât este puţin probabil ca el să fi reuşit să disimuleze cele 2 kg de heroină fără să trezească suspiciunea organelor de frontieră, fiind eronată menţiunea instanţei de fond potrivit căreia organele abilitate au omis să evidenţieze faptul că inculpatul atrecut graniţa cu autoturismul, în prezenţa înscrisurilor oficiale care dovedesc contrariul.
S-a apreciat că şi modul în care a operat grupul bulgaro-român implicat în traficul de droguri dovedeşte că inculpatul nu a trecut graniţa cu drogurile, relevante fiind declaraţiile martorilor N.R., D.A. şi Ş.M., dar procesele-verbale de supraveghere şi de interceptare a convorbirilor telefonice, conform cărora în tranzacţii erau implicate mai multe persoane, cu atribuţii distincte, de regulă, cel care preda efectiv drogurile era o persoană diferită de cea care le aducea din Bulgaria până în apropierea locului de predare, iar plata se făcea de către, respectiv către alte persoane decât cele implicate în predarea-primirea efectivă a drogurilor.
Declaraţiile martorilor N.R. şi D.A., dar şi procesele-verbale de interceptare a convorbirilor telefonice purtate între N.R. şi inculpatul M.G., dovedesc implicarea semnificativă a lui S.S.S. în efectuarea tranzacţiei din 19 iunie 2009, precum şi faptul că acesta se afla - în structura grupului - pe un palier superior inculpatului T.A.V., fiind un apropiat al celuilalt coinculpat.
În acest sens, s-a constatat că martorul N.R. a afirmat în mod constant că S.S.S. a fost implicat şi în alte tranzacţii de droguri ce au fost livrate din Bulgaria de către inculpatul M.G., în timp ce pe inculpatul T.A.V. l-a văzut pentru prima dată, la 19 iunie 2009, aspect confirmat şi de numitul D.A..
Nu în ultimul rând, s-a mai reţinut că pentru săvârşirea acestei fapte a fost trimis în judecată condamnat nedefinitiv şi numitul S.S.S.
Sub aspecul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor s-a considerat că circumstanţele personale favorabile, constând în lipsa antecedentelor penale, au fost deja avute în vedere de instanţa de fond care, în ciuda gradului de pericol social ridicat al faptelor, evidenţiat prin numărul persoanelor implicate, modul de operare şi cantitatea mare de droguri traficată, a stabilit pedepse aproape egale cu minimul special, aşa încât nu există temeiuri de reducere în mai mare măsură a cuantumului sancţiunilor aplicate.
Din oficiu, s-a constatat greşita deducere a perioadei arestării preventive, întrucât inculpaţii arestaţi în lipsă prin încheierea din 11 noiembrie 2009 au fost reţinuţi de către autorităţile române la 04 iunie 2010.
Pe de altă parte, cei doi inculpaţi au fost arestaţi în procedurile de executare a mandatului european, respectiv inculpatul T.A.V. de autorităţile bulgare de la 23 aprilie 2010 la 24 aprilie 2010, iar inculpatul M.G. de autorităţile austriece începând cu 05 ianuarie 2010 până la 03 iunie 2010, fiind predat la data de 4 iunie 2010 autorităţilor române.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţi T.A.V. şi M.G.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicita casare hotărârii atacate şi condamnare inculpatului T.A.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, întrucât instanţa a făcut o gravă eroare de fapt când a reţinut că nu există probe în susţinerea vinovăţie acestuia sub aspectul infracţiuni de trafic internaţional de droguri de mare risc, în condiţiile în care inculpatul a adus heroina din Bulgaria.
Inculpatul T.A.V., făcând referire la dizpoziţiile art. 385 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea pentru infracţiunea de trafic de roguri de mare risc, întrucât nu a cunoscut conţinutul pachetului pe care la data de 19 iunie 2009 i l-a dat martorului D.A., iar în subsidiar, a cerut redozarea pedepsei în raport de circumstanţele penale favorabile.
Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., precum şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţi T.A.V. şi M.G., ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existenţa sau inexistenţa lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conţinutului acestora, cu condiţia să fi influenţat asupra soluţiei. Aşadar, greşita examinare a probelor administrate la instanţa de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existenţa unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reţinerea situaţiei de fapt.
Ca atare, existenţa erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanţei de prim control judiciar, prin prisma dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.
În speţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul T.A.V., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în scris şi în şedinţă publică, nu au fost în măsură să evidenţieze vreo contradicţie evidentă şi controversată între conţinutul probelor şi împrejurările de fapt stabilite de către instanţa de apel, fiind neîntemeiate susţinerile procurorului că din mijloacele de probă administrate rezultă implicarea inculpatului T.A.V. în activitatea de trafic internaţional de droguride mare risc, dar şi cele ale acestui inculpat că nu a comis infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.
Din împrejurările de fapt, corect stabilite de instanţa de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăţia inculpatului T.A.V. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, chiar dacă acesta a încercat să acrediteze ideea că ştia ce conţine pachetul pe care i l-a dat martorului D.A. într-o parcare din judeţul Giurgiu.
Relevante în acest sens sunt declaraţiile martorilor N.R., D.A., M.A. şi M.I. care au confirmat că inculpatul T.A.V. este persoana care la data 19 iunie 2009 a livrat pachetul cu heroină martorului D.A., în parcarea din, judeţul Gurgiu, susţineri care se coroborează cu menţiunile procesului verbal de filaj, procesului verbal de supraveghere conform cărora pachetul i-a fost predat lui D.A. de către inculpat, dar şi cele ale procesului verbal de depistare a martorului D.A.C. în autoturismul căruia a fost găsit pachetul ce-i fusese remis în parcare şi care potrivit raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 iunie 2009 conţinea 1.987,4 gr. heroină şi, nu în ultimul rând declaraţia de recunoaştere parţială a inculpatului care a arătat că a transportat la solicitarea lui S.S.S. pachetul pe care l-a predat martorului, fără însă să-i cunoască conţinutul.
Oricum, modalitatea în care au acţionat în parcare S.S.S., N.R., D.A. şi inculpatul T.A.V., prin desfăşurarea de activităţi materiale concordante, fiecare contribuind nemijlocit la realizarea traficului de droguri conform sarcinilor prestabilite, demonstrează faptul că inculpatul ştia ce conţine pachetul, prudenţa manifestată de cei patru şi derularea evenimentelor nefiind justificată în condiţiile în care nu ar fi cunoscut caracterul ilicit al acţiunilor sale.
Pe de altă parte, nici parchetul nu a prezentat elemente care să reliefeze existenţa unei evidente condradictii între probele administrate şi soluţia de achitare a inculpatului T.A.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr. 143/2000, în condiţiile în care, conform relaţiilor furnizate de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră - Biroul de contact româno-bulgar de la punctul vamal Giurgiu - Ruse, inculpatul a trecut, la data 19 iunie 2009, graniţa în România dinspre Bulgaria pe jos, fiind greu de crezut că putea avea asupra sa pachetul ce conţinea aproape 2 kg de heroină, pachet care aşa cum a susţinut şi acesta i-a fost predat de S.S.S. la Giurgiu, solicitându-i să-l transporte până la parcarea din Jud. Giurgiu.
În plus, din declaraţiile martorilor N.R., D.A. şi Ş.M., ce se coroborează cu procesele-verbale de supraveghere şi de interceptare a convorbirilor telefonice a rezultat că, de regulă, cel care preda efectiv drogurile traficanţilor români era o persoană diferită de cea care le aducea din Bulgaria.
Ca atare, probele administrate pe parcursul procesului penal nu au codus la răsturnarea prezumţiei de nevinovăţie a inculpatului T.A.V. sub aspectul infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.
De altfel, prin criticile formulate de procuror şi inculpatul T.A.V. se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raţionamente care în opinia acestora ar putea demonstra vinovăţia, respective nevinovăţia pentru infracţiunile la legea traficului de stupefiante, operaţiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 18 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., faţă de datele ce rezultă din materialul probator administrat, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpaţilor T.A.V. şi M.G. au fost judicios proporţionalizate atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracţiune cât şi sub aspectul modalităţii de executare a acestora, cu luarea în considerare a tuturor criteriilor generale reglementate de art. 72 alin. (1) C. pen.
Au fost avute în vedere natura şi importanţa valorilor sociale ocrotite de lege şi puse în pericol prin acţiunea ilicită, precum şi conduita inculpaţilor înainte, dar şi după comiterea faptelor.
Instanţa de prim control judiciar, în mod corect, a reţinut că infracţiunile comise prezintă un grad de pericol social ridicat, determinat atât de limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege şi de importanţa valorilor sociale ocrotite de legiuitor, respectiv dreptul sănătatea publică, cât şi de amploarea activităţii infracţională concretizată în numărul persoanelor implicate, fiecare dintre acestea având sarcini bine stabilite şi cantitatea mare de droguri traficată, condiţii în care lipsa antecedentelor penale ale inculpaţilor nu poate justifica reducerea cuantumului pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Pe de altă parte, a fost evaluată şi atitudinea inculpaţilor după comiterea infracţiunilor, care au avut o poziţie procesuală constantă de nerecunoaştere a faptelor, încercând astfel să se sustragă tragerii la răspundere penală.
În acest context , Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor sancţiuni penale mai uşoare, care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpaţilor T.A.V. şi M.G. şi realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen. introduse prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei se face conform procedurii simplificate doar în cazul în care sunt întrunite cumulativ două condiţii, respectiv inculpatul recunoaşte faptele astfel cum au fost reţinute prin actul de sesizare al instanţei până la începerea cercetării judecătoreşti şi solicită ca soluţionarea cauzei să aibă loc numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Deşi cercetarea judecătorească a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, iar solicitarea inculpatului T.A.V. de aplicare a dispoziţiilor referitoare la procedura recunoaşterii vinovăţie s-a făcut potrivit art. 11 din O.U.G nr. 121/2011 publicată în M.Of. nr. 931 din 29 decembrie 2011 la primul termen de judecată cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestui act normativ, respectiv, în recurs, în condiţiile în care hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată la data de 30 septembrie 2011, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile art. 3201 alin. (7) C. proc. pen. întrucât inculpatul nu a recunoscut fără echivoc fapta de trafic de droguri de mare risc aşa cum a fost stabilită prin rechizitoriu.
Constatând, aşadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 14 şi 18 C. proc. pen. şi nici nu se regăseşte vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii T.A.V. şi M.G., deducând prevenţi acestora la zi.
Având în vedere că recurenţii inculpaţi sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, recurenţii intimaţi inculpaţi T.A.V. şi M.G. împotriva deciziei penale nr. 290/A din 30 septembrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II - a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, T.A.V. durata prevenţiei de la 23 aprilie 2010, 24 aprilie 2010 şi de la 04 iunie 2010 la 12 aprilie 2012 şi pentru inculpatul M.G. de la 5 ianuarie 2010 la 12 aprilie 2012.
Obligă recurentul inculpat T.A.V. la plata sumei de 675 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 75 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat M.G. la plata sumei de 900 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul interpretului de limba bulgară se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1138/2012. Penal. Cerere de amânare a... | ICCJ. Decizia nr. 1617/2012. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
