ICCJ. Decizia nr. 1617/2012. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1617/2012
Dosar nr. 4944/102/2010
Şedinţa publică din 16 mai 2012
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 94 din 23 iunie 2011, Tribunalul Mureş, secţia penală, în baza art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 alin. (2) C. pen., a condamnat pe inculpatul G.D. la o pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.
A aplicat art. 71 şi art. 64 lit. a) teza a II-a şi b) C. pen.
În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 şi urm. C. civ., a admis în parte acţiunea civilă a părţilor civile V.A. şi V.M.S. şi a obligat inculpatul la plata către acestea a sumei de 6.772,82 RON cu titlu de daune materiale şi a sumei de 20.000 RON cu titlu de daune morale.
A admis acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş şi l-a obligat pe inculpat să plătească acesteia suma de 13.061,95 RON.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond, a reţinut că prin rechizitoriul nr. 367/P/2010 din 29 noiembrie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.D., pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., constând în aceea că a aplicat o lovitură cu pumnul, în zona feţei, victimei V.A., în urma căreia aceasta a căzut la pământ, suferind astfel un traumatism cranio-cerebral, leziuni care au dus la decesul acesteia.
Din analiza lucrărilor şi materialului dosarului, în baza probatoriului administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 1 august 2010, în jurul orei 24:00, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, victima V.A., împreună cu fratele său, V.S.I. şi cu numiţii H.I. şi M.V., s-au deplasat cu autoturismul condus de cel din urmă, la magazinul G. din Sighişoara, de unde au cumpărat mâncare şi un pet de 2 litri de bere, după care au început să mănânce, să bea şi să asculte muzică de la aparatul din maşina.
Aceştia stăteau pe trotuar, în faţa magazinului G., în apropierea geamului prin care erau serviţi clienţii de către personalul magazinului de noapte.
La un moment dat, în acel loc a sosit G.P., însoţit de B.D.M., fiecare dintre ei comandând câte un sandwich.
Între timp în acel loc au sosit şi numiţii P.E. şi C.B.A.
V.S.I. a intrat în discuţie cu G.P., căruia i-a făcut mai multe reproşuri şi i-a solicitat să meargă să se bată „parte în parte” cu V.A.
Acesta din urmă, sub influenţa băuturilor alcoolice fiind, a coborât de pe trotuar, s-a deplasat pe carosabil şi a provocat „pe oricine să meargă să se bată cu el”.
Întrucât niciunul dintre cei prezenţi nu a răspuns provocării, V.A. a revenit la grupul său.
Numitul G.P., văzând că V.A. insistă în solicitarea de a merge să se bată cu el, l-a sunat la telefon pe fratele său, inculpatul G.D.
Acesta a sosit în câteva minute, s-a deplasat spre grupul de persoane în care se afla numitul V.A., pe care l-a lovit cu pumnul în faţă, o singură dată. Acesta a căzut pe trotuar.
Victima a fost transportată la spital în Sighişoara, apoi transferată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, unde a fost internată până în data de 12 august 2010, când a decedat.
Instanţa de fond a stabilit ca faptele inculpatului G.D., care la data de 1 august 2010, în Sighişoara, a aplicat o lovitură cu pumnul în faţa victimei V.A., aceasta căzând la pământ şi lovindu-se cu capul de beton, suferind astfel un traumatism cranio-cerebral, leziuni care au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, gradul de pericol social al faptei, persoana şi antecedentele inculpatului care se află la primul conflict cu legea penală, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, comportamentul relativ sincer al inculpatului pe parcursul procesului, conduita anterioară săvârşirii faptei, reţinând în favoarea acestuia atenuanta judiciară prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., în raport de care a aplicat acestuia o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Împotriva hotărârii primei instanţe au declarat apel inculpatul G.D. şi părţile civile V.A. şi V.M.S.
Inculpatul G.D. a solicitat admiterea apelului şi, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi suspendarea executării pedepsei.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, inculpatul a solicitat respingerea acţiunii civile.
Părţile civile au solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate şi admiterea în tot a acţiunii civile, în sensul obligării inculpatului la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale.
Prin decizia penală nr. 80/A din 28 noiembrie 2011, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, reţinând că situaţia de fapt este corect stabilită, vinovăţia inculpatului, sub aspectul cauzei determinante rezultă din probele administrate, individualizarea judiciară a pedepsei este judicioasă, iar despăgubirile civile sunt dovedite prin probele administrate.
Prin aceeaşi decizie Curtea a admis apelurile declarate de părţile civile, a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi a obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, în favoarea acestora, apreciată ca o reparaţie echitabilă, alături de condamnarea inculpatului.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate au fost menţinute.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs inculpatul G.D., reiterând motivele apelului.
Examinând hotărârea atacată în raport de cazurile de recurs invocate şi dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, următoarele:
Faptul lovirii victimei cu pumnul, o singură dată, în zona feţei, este dovedită de probele administrate, cu referire la declaraţiile concordante ale majorităţii martorilor oculari.
Aceleaşi declaraţii exclud susţinerile inculpatului în sensul că nu a lovit efectiv victima ci mai mult a împins-o.
În raport de probele administrate, în mod întemeiat prima instanţă a înlăturat cererile inculpatului referitoare la reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., respectiv art. 44 din acelaşi cod, precum şi de achitare prin valorificarea procesuală a cazului de împiedicare a punerii în mişcare sau exercitării acţiunii penale prevăzut de art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Coroborând declaraţiile martorilor D.A., M.N. şi B.A. cu raportul de autopsie medico-legală, rezultă stabilirea corectă a situaţiei de fapt, răsturnarea neechivocă a prezumţiei de nevinovăţie prin probele administrate în cauză.
Prin urmare, în condiţiile în care soluţia de condamnare este susţinută, respingând apelul sub aspectul acestor critici şi menţinând hotărârea primei instanţe, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Potrivit art. 72 alin. (1) C. pen. „la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală”.
Prin urmare, înfăptuirea justiţiei penale impune stabilirea de pedepse care, concomitent, sunt rezultatul proporţionalizării
În raport de aplicarea, cumulat, a criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi asigură realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
În raport de determinarea coordonatelor de bază stabilite prin individualizarea legală, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei are loc o operaţiune de adaptare a acesteia la cazul concret dedus judecăţii.
Pe de altă parte, cum scopul şi funcţiile pedepsei se realizează în primul rând în raport cu inculpatul, apare ca esenţial a se ţine seama de persoana acestuia, aşa încât în procesul individualizării judiciare răspunderea penală să fie diferenţiată în fiecare caz în parte.
În consecinţă, temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare este dată de existenţa proporţiei juste dintre riposta socială determinată în procesul de stabilire şi aplicare a pedepsei şi culpabilitatea şi periculozitatea relevate de probatoriul administrat în cauză.
Or, examinând cauza sub acest aspect, se constată că prima instanţă a ţinut cont, cumulat, de toate criteriile prevăzute de legiuitor prin art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa aplicată inculpatului fiind în măsură a îndeplini funcţiile şi rolul acesteia, reglementate prin art. 52 C. pen.
Tot sub aspectul acestei critici, se constată că instanţa de fond a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare şi nu se constată motive care să justifice acordarea unei mai mari eficiente acestora, şi reducerea cuantumului pedepsei. Totodată, nu se constată nici motive din care să rezulte că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia şi care să justifice reindividualizarea pedepsei sub aspectul modalităţii de executare.
Prin urmare, pedepsele aplicate inculpatului fiind just individualizate, respingând apelul şi menţinând sentinţa atacată, instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nesupusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., recursul constatându-se a fi nefondat şi sub aspectul acestei critici.
Pentru a admite apelul şi, rejudecând, a admite în tot acţiunea civilă şi a obliga inculpatul la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, instanţa de apel a reţinut prejudiciul afectiv, suferinţele incomensurabile la care au fost supuşi părinţii victimei prin decesul brusc şi violent al fiului lor, suferinţe care s-au repercutat asupra sănătăţii psihice a părţii civile V.M.S., aceasta suferind dese internări pentru tratarea afecţiunilor de tulburare schizofrenică de tip depresiv şi polidiscopatie CDL cu radiculaţii, dobândite în urma decesului fiului ei. În raport de lipsa unor criterii matematice, abstracte de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operaţiune fiind lăsată la aprecierea judecătorului cauzei, în funcţie atât de durerea psihică suferită cât şi de cerinţa rezonabilităţii, instanţa de apel s-a oprit la suma solicitată de părţile civile, apreciată ca fiind o reparaţie echitabilă şi adecvată suferinţelor psihice îndurate.
Într-adevăr, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă în bani a daunelor morale nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt. Or, în cauză părţile civile au pus în evidenţă elemente referitoare la prejudicierea personalităţii umane, la suferinţele fizice şi psihice, care să confirme întrunirea condiţiilor răspunderii pentru daune morale. De altfel, această critică nici nu ar putea fi primită în recurs în raport de absenţa criteriilor pe baza cărora să se realizeze o cuantificare obiectivă a daunelor morale, operaţiune care implică doza inerentă de aproximare, şi în raport de care este recunoscută puterea suverană de apreciere a judecătorului fondului.
Prin urmare, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul acestor critici, hotărârea atacată nefiind supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Alte cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuţie din oficiu nu se constată.
Pentru motivele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.D. împotriva deciziei penale nr. 80/A din 28 noiembrie 2011 a Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parţial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1136/2012. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1620/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... → |
|---|
