ICCJ. Decizia nr. 1149/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1149/2012
Dosar nr. 9506/63/2010/a6
Şedinţa publică din 12 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 aprilie 2012 Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu judecarea apelurilor declarate de D.I.I.C.O.T - S.T Craiova, inculpaţii R.T.P., R.V.I., R.M., R.W., R.R., R.R.M., R.P.S., M.R. şi R.F., deţinuţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, M.T., N.O., B.G., L.I.G., R.M.B., zis „B ”, B.A.C., C.M., C.M.C., C.E., B.C., C.O., părţile vătămate D.M., C.O.B. şi V.F., împotriva sentinţei penale nr. 38 din data de 10 iunie 2011, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 9506/63/2010, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. Şi art. 3 C. proc. pen. a constatat legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaţilor mai sus menţionaţi şi a menţinut starea de arest a acestora.
Au fost respinse cerererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpaţii R.T.P., R.V.I., R.M.B., R.W., R.R., R.R.M., M.R., R.F., R.P.S. şi R.D.
Pentru a se hotărî astfel s-a reţinut că inculpaţii R.R. şi R.R.M. au fost trimişi în judecată şi condamnaţi de instanţa de fond, respectiv inculpatul R.R. la pedeapsa de 11 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani cu începere de la data executării pedepsei principale şi inculpatul R.R.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1, lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani cu începere de la data executării pedepsei principale.
S-a reţinut că în cauza de faţă pericolul pentru ordinea publică, presupune o rezonanţă a unei fapte şi trebuie înţeles ca o reacţie colectivă faţă de anumite stări de lucruri negative, reacţii care ar produce perturbaţii la nivelul disciplinei publice şi respectului faţă de lege, însă nu se confundă cu pericolul social, trăsătură esenţială a infracţiunii. La aprecierea pericolului pentru ordinea publică nu trebuie făcută abstracţie de gravitatea faptei, în sensul că pericolul poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura şi gravitatea acesteia, complexitatea cauzei, elementele ce caracterizează persoana infractorilor.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin gravitatea deosebită şi prin reacţia particulară a opiniei publice, anumite infracţiuni pot suscita „o tulburare a societăţii", de natură să justifice o detenţie preventivă, însă doar pentru un termen limitat. În orice caz, trebuie dovedit că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menţinerea stării este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv ameninţată, întrucât persistenţa motivelor plauzibile care au condus la arestarea unei persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni este o condiţie sine qua non a legalităţii menţinerii detenţiei.
Ţinând cont de gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpaţilor, modalitatea şi împrejurările în care au fost săvârşite, perseverenţa infracţională, valorile sociale pretins a fi încălcate, Curtea constată că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol pentru ordinea publică, subzistând temeiurile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
În raport cu dispoziţiile art. 136 alin. (8) C. proc. pen. privind criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea unei măsuri preventive, gradul de pericol social al infracţiunii precum şi antecedentele inculpaţilor, constituie elemente de apreciere a oportunităţii menţinerii unei măsuri preventive faţă de inculpaţi.
Ori, gradul de pericol social al faptelor presupuse a fi săvârşite de inculpaţi, rezultă atât din modul în care posibil s-a desfăşurat activitatea infracţională a inculpaţilor cât şi din numărul mare al persoanelor implicate în activitatea infracţională, activitate îndreptată şi împotriva unor persoane minore şi faptul că inculpaţii sunt cunoscuţi cu antecedente penale.
De asemenea, Curtea constată că în speţă există un interes public care impune privarea de libertate, în continuare, a inculpaţilor, durata detenţiei preventive nedepăşind până în prezent un termen rezonabil după cum este prevăzut de art. 5 paragraf 1 lit. a) rap. la art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere complexitatea cauzei dată de amploarea activităţii infracţionale presupusă a fi săvârşită de inculpaţi.
De altfel, Curtea apreciază că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, nu s-au schimbat şi nu se impune înlocuirea cu altă măsura restrictivă de libertate.
Împotriva acestei încheieri, recurenţii-inculpaţi R.R. şi R.R.M. au declarat, în termen legal, recurs, iar apărătorul lor a solicitat admiterea recursului, arătând că termenul rezonabil a fost depăşit, iar la acest moment instanţa de control judiciar poate constata că pericolul pentru ordinea publică, s-a estompat fiind justificată punerea inculpaţilor în stare de libertate.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 3002 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Potrivit art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instaţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
În raport cu stipulaţiile art. 5 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 23 din Constituţia României, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile de a se bănui că aceasta a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârşirii unei noi infracţiuni, fiind necesară, astfel, apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, asigurarea desfăşurării în bune condiţii a procesului penal.
Pericolul pentru ordinea publică îşi găseşte expresia şi în starea de nelinişte, în sentimentul de insecuritate în rândul societăţii, generat de faptul că persoane bănuite de săvârşirea unor infracţiuni grave sunt cercetate şi judecate în stare de libertate.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpaţilor, Înalta Curte apreciază că el rezultă din modul în care se presupune că a fost săvârşită fapta, pentru care au şi fost condamnaţi de instanţa de fond.
În plus, simpla trecere a unei anume perioade de timp nu este de natură să diminueze rezonanţa asupra gradului de pericol public a faptelor deduse judecăţii, faptele imputate inculpaţilor fiind generatoare de puternice emoţii şi de o puternică stare de insecuritate în rândul comunităţii în care au fost comise faptele. Pe de altă parte, indiciile de repetabilitate a unor acte din sfera ilicitului penal permit concluzia că inculpaţii, dacă ar fi lăsaţi în libertate, ar reveni în mediul din care au fost scoşi prin luarea măsurii preventive, reactivând astfel riscul de reiterare a acţiunilor ilicite eliminat prin privarea sa de libertate.
Aşa fiind, Curtea constată că protejarea ordinii publice şi asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal fac necasară menţinerea arestării preventive a inculpaţilor R.R. şi R.R.M.
Recursul declarat învederându-se , aşadar, nefondat, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fî obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii - inculpaţi R.R. şi R.R.M. împotriva încheierii din 3 aprilie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 RON, reprezentând onorariile pentru apărătorii desemnaţi din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Prominţată în şedinţă publică., azi 12 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1151/2012. Penal. Mandat european de arestare.... | ICCJ. Decizia nr. 1148/2012. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
