ICCJ. Decizia nr. 1204/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa penală nr. 1204/2012
Dosar nr. 2902/2/2012
Şedinţa publică din 05 septembrie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 10 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit a) C. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul S.M.A. prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen. întrucât faptele sesizate nu există.
Pentru a dispune astfel, procurorul de caz, a reţinut următoarele:
Prin plângerea formulată petentul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de magistratul mai sus menţionat, cu privire la modul în care acesta, în calitatea sa de prim procuror a soluţionat plângerea formulată împotriva rezoluţiei de netrimitere în judecată dispusă în dosarul în care avea calitatea de persoană vătămată, respectiv rezoluţia din 10 decembrie 2010. Petentul a susţinut că în mod abuziv şi cu rea credinţă magistratul a reţinut în cuprinsul actului dispus, rezoluţia din 23 februarie 2011, că nu aduce elemente de noutate care să nu fi fost avute în vedere la soluţionarea dosarului, faţă de împrejurarea că petentul a prezentat ca elemente de noutate şi alte nemulţumiri pe care le avea cu privire la persoana cercetată - agent de poliţie B.M. Din studierea actelor premergătoare a rezultat că situaţia de fapt prezentată de petent nu a fost susţinută de probe, iar aspectele invocate, de petent, s-a apreciat că nu pot constitui indicii pentru a determina cercetarea penală a magistratului pentru comiterea unei fapte prevăzute de legea penală. Potrivit dispoziţiilor C. proc. pen., pentru a se dispune cercetarea penală a unei persoane pentru săvârşirea vreunei infracţiuni este necesar să existe elemente de fapt concrete pe baza cărora se poate ajunge la concluzia că în cauză s-a săvârşit o faptă de natură penală. S-a arătat că, nu se poate reţine în sarcina magistratului săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prin care se înţelege acea comportare sau atitudine ilegală, incorectă a unui funcţionar, (magistrat) care constă în încălcarea intenţionată a atribuţiilor sau îndatoririlor de serviciu. Altfel magistratul să fi acţionat cu intenţia directă, în scopul de a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane, fie prin neîndeplinirea, neefectuarea, neexecutarea unui act de serviciu care trebuia îndeplinit în virtutea îndatoririlor de serviciu sau care intră în competenţa acestuia - ori în cauză îndatorirea de serviciu a magistraţilor era de a soluţiona cauza cu respectarea dispoziţiilor legale -sau îndeplinirea lor abuzivă, săvârşită în timpul sau cu ocazia exercitării serviciului, adică a soluţionării cauzei. S-a mai arătat că, în îndeplinirea atribuţiilor sale de serviciu, magistratul este obligat să acţioneze cu operativitate, imparţialitate şi obiectivitate pentru soluţionarea cauzei repartizate, având în vedere actele existente, probele administrate în cauza, şi normele procedurale care guvernează materia, iar acesta nu poate fi obligat să efectueze cercetări şi să soluţioneze cauza în funcţie de solicitările unei părţii, de ce dispoziţii crede aceasta că ar trebuie aplicate sau nu, de ceea ce ea consideră că ar fi legal sau nu, sau ca ar constitui sau nu faptă penală.
S-a mai menţionat că, nu s-a putut reţine nici săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului cât timp nu s-a putut dovedi că între persoane a existat o înţelegere cu privire la săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, menţionându-se că, infracţiunea de favorizarea infractorului constă în ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere prealabilă înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii,precizându-se că în speţă o asemenea ipoteză este exclusă, soluţia dispusă de un procuror, în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu nu poate fi atacată decât prin exercitarea căilor legale de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei rezoluţii petiţionarul a formulat plângere la procurorul şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângere care a fost respinsă ca tardivă, prin rezoluţia din 28 septembrie 2011.
împotriva acestor rezoluţii, petiţionarul a formulat plângere la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care, prin sentinţa penală din 3 mai 2012, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe, în raport de calitatea intimatei magistrat procuror cu grad profesional de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală s-a constituit Dosarul nr. 2902/2/2012 fixându-se prim termen de judecată la 05 septembrie 2012.
La termenul din 05 septembrie 2012, petiţionarul legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei, iar reprezentantul parchetului a solicitat respingerea plângerii formulată de către acesta ca nefondată.
Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 278 1 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, instanţa apreciază că magistratul - procuror în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, respectiv prin emiterea rezoluţiei din 23 februarie 2011, nu a săvârşit infracţiunile sesizate de către petiţionar, prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenţi iar, potrivit atribuţiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, magistraţii procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la rezoluţiile dispuse în cauzele ce le instrumentează, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestora.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, dar nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii procurorului de caz angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua -credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Eventuala netemeinice a rezoluţiei dispusă de către procuror cu ocazia soluţionării plângerii, putea fi criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei respective.
Înalta Curte, a apreciat că din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că intimatul magistrat - procuror S.M.A. prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti,a săvârşit infracţiunile sesizate de petiţionar, iar în absenţa dovezilor, actul emis de către magistratul - prim procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti în exercitareea atribuţiilor de serviciu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilr prev. de art. 246 şi art. 264 C. pen.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va respinge plângerea ca nefondată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R E Ş T E
Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiţionarul D.C. împotriva rezoluţiei din 10 august 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
Menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1203/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1205/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
