ICCJ. Decizia nr. 1209/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa penală nr. 1209/2012
Dosar nr. 4064/120/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2012
Asupra recursului penal de faţă ;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 343 din 4 octombrie 2011 a Tribunalului Dâmboviţa, a fost condamnat inculpatul R.F. la 3 ani şi 7 luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 3201 C. proc. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a), lit. b) C. pen.
Conform art. 14 şi 346 C. pen. coroborate cu art. 998, 999 C. civ. a fost obligat inculpatul la 5.000 RON daune morale către partea civilă R.G. şi la 1.688,929 RON către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 16 aprilie 2010 inculpatul s-a întâlnit cu martorul V.V. şi în cursul serii cei doi au hotărât să petreacă alături de G.T.D., R.M., M.I., precum şi cu partea vătămată R.G.
În jurul orei 23:00, după ce a consumat împreună cu ceilalţi băuturi alcoolice, partea vătămată a iniţiat o discuţie în contradictoriu cu inculpatul, reproşându-i acestuia despre muzica pe care o ascultau. Considerând că vinovată pentru incident era partea vătămată, proprietarul imobilului a cerut acesteia să plece şi a condus-o până la poartă. Până la acest moment, cei prezenţi, care se cunosc de multă vreme, şi care s-au aflat în raporturi de prietenie, au întreţinut o atmosferă veselă, cu glume făcute reciproc, inclusiv inculpatul care a dat „bobârnace” părţii vătămate, s-a împins şi s-a înjurat cu aceasta.
La circa o jumătate de oră după plecarea din curte, partea vătămată a revenit escaladând un gard şi revăzându-l pe inculpat i-a reproşat acestuia că din cauza lui s-a văzut nevoit să părăsească incinta. Între cei doi s-a reluat discuţia în contradictoriu, inclusiv reproşurile de ordin personal şi partea vătămată l-a apucat de gât pe inculpat împingându-l aşa cum în mod reciproc au făcut-o de mai multe ori în acea seară. Inculpatul s-a retras şi după ce a strigat retoric „vrei să te înţep”, s-a deplasat spre colţul casei unde ştia că se afla pe pervazul unui geam un cuţit cu care anterior el a pregătit carnea pentru grătar şi înarmat cu acesta a revenit în locul unde se afla partea vătămată căreia i-a aplicat o lovitură în zona abdomenului. Acţiunea violentă a fost surprinzătoare atât pentru cel vizat cât şi pentru martorii oculari care în primă fază şi-au închipuit că victima glumeşte atunci când a strigat „m-a tăiat”.
Faptul că traumatismul a generat starea de rău, i-a obligat pe cei prezenţi să sesizeze incidentul, partea vătămată fiind transportată la Spitalul de Urgenţă T. unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Leziunea traumatică provocată victimei a fost rezultatul unei loviri cu un obiect ascuţit de tip tăietor înţepător, aplicată după o direcţie oblică dinainte înapoi, de jos în sus şi de la dreapta spre stânga, poziţia autorului faţă de victimă fiind cel mai probabil în faţă şi lateral dreapta. Plaga a avut un traiect oblic ascendent şi medial de 6-7 cm lungime fiind lezate lobul drept hepatic, marele epiplon, la intervenţia chirurgicală evacuându-se circa 50 ml sânge. Leziunea produsă părţii vătămate a pus viaţa acesteia în primejdie.
Instanţa de fond a mai reţinut că, s-a avut in vedere de către procuror materialul probator administrat în faza de urmărire penală constând în procesul verbal de sesizare din oficiu şi de cercetare la faţa locului precum şi planşă fotografică, raport de expertiză medico legală, declaraţii parte vătămată, declaraţii inculpat, proces-verbal de recunoaştere cuţit corp delict şi planşă foto anexată, declaraţii martori, proces-verbal de confruntare, fişă de custodie şi proces-verbal de predare corp delict, proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
În cursul judecăţii, în termen legal, partea vătămată s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului cu suma de 10.000 RON, reprezentând daune morale pentru suferinţa provocată prin comiterea faptei asupra sa, iar Spitalul Judeţean de Urgenţă T. s-a constituit parte civilă împotriva aceluiaşi inculpat cu suma de 1688,929 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare privind pe partea vătămată internată în perioada 17 aprilie – 23 aprilie 2011.
În condiţiile în care inculpatul a declarat, înainte de începerea cercetării judecătoreşti, că recunoaşte săvârşirea faptei aşa cum a fost reţinută în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea altora şi totodată, şi-a exprimat acordul de a achita cheltuielile de spitalizare şi suma pe care instanţa o va acorda cu titlu de daune morale părţii civile R.G., faţă de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., instanţa de fond a admis cererea sa de aplicare a procedurii simplificate reglementate de acest text de lege, procedând la judecata cauzei potrivit respectivei proceduri.
Cu privire la latura civilă a cauzei, având în vedere că prin fapta ilicită a inculpatului s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial părţii vătămate constituită parte civila constând în suferinţa provocată prin vătămarea sa, acesta fiind obligat să suporte o intervenţie chirurgicală şi mediul spitalicesc, existând totodată legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi culpa celui dintâi, instanţa de fond a apreciat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale reglementate de dispoziţiile art. 998 -999 C. civ.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel inculpatul R.F., criticând-o pentru netemeinicie. În acest sens a arătat că Tribunalul a reţinut o situaţie de fapt greşită, ";la stabilirea situaţiei de fapt, în afara declaraţiilor inculpatului, care recunoaşte fapta ce face obiectul judecaţii, dar care, potrivit dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., pot constitui probe în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul dovezile existente în cauză, având în vedere şi declaraţiile părţii vătămate, ale martorilor direcţi V.V., G.T.D., R.M., M.I.C., care confirmă că între părţi a izbucnit un conflict spontan pe fondul consumului de alcool...";.
Apelantul-inculpat a mai arătat că adevărata situaţie de fapt este expusă de cei 4 martori oculari la care instanţa a făcut trimitere – V., G., R. şi M., respectiv: datorită faptului că era violent, partea vătămată a fost scos din curte de chiar proprietarul acesteia, martorul V.V., care l-a condus până la poartă şi i-a cerut să nu se mai întoarcă; după aproximativ o jumătate de oră, escaladând gardul, partea vătămată revine şi când îl vede îi sare cu mâna în gât. Apelantul-inculpat a arătat că, în acest context, l-a lovit pe partea vătămată. Astfel, recurentul apreciind că nu este vorba despre un conflict spontan câtă vreme el are o derulare în timp de mai bine de o oră.
Considerând că cele expuse au fost dovedite, a solicitat ca pe calea apelului, Curtea să extindă sfera circumstanţelor atenuante şi să reducă pedeapsa, dispunând suspendarea executării acesteia.
Prin decizia penală nr. 192 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Instanţa de prim control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost reţinută în mod corect şi complet, din probele administrate rezultând atât existenţa faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cât şi săvârşirea acesteia cu vinovăţie în forma cerută de lege.
Faţă de modul în care s-au desfăşurat evenimentele, Curtea a constatat că în mod corect nu a fost reţinută scuza provocării de către instanţa de fond, nefiind întrunite cerinţele art. 73 lit. b) C. pen. în conformitate cu care s-a apreciat oportună reţinerea circumstanţei atenuante atunci când, infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă.
Or, atitudinea părţii vătămate, chiar dacă poate fi apreciată ca insistentă pe fondul consumului de alcool, nu se circumscrie acestor caracteristici, astfel încât această circumstanţă nu poate fi reţinută.
Curtea a apreciat totodată că nu se poate reţine nicio altă circumstanţă atenuantă cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, iar pedeapsa a fost just individualizată.
Împotriva deciziei penale din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti în termen legal a declarat recurs inculpatul R.F., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea aspră în raport cu fapta comisă.
Inculpatul solicită reţinerea circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei şi suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Examinând recursul declarat în cauză prin prisma dispoziţiilor art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Probele administrate în cauză au dovedit fără dubiu că inculpatul a săvârşit tentativa la infracţiunea de omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că în noaptea de 16 din 17 aprilie 2010 a aplicat o lovitură cu un cuţit părţii vătămate R.G., cauzându-i o plagă penetrantă în abdomen, care a necesitat pentru vindecare 30 zile îngrijiri medicale şi care i-a pus viaţa în primejdie.
Pedeapsa aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, circumstanţele în care a comis fapta – pe fondul unui conflict cu partea vătămată – inculpatul s-a înarmat cu un cuţit şi i-a aplicat o lovitură cu mare intensitate în abdomen, urmările produse, partea vătămată având nevoie pentru vindecare de 30 zile îngrijiri medicale, iar leziunea produsă i-a pus viaţa în primejdie.
De asemenea, instanţele au mai avut în vedere datele care circumstanţiază inculpatul.
Astfel, acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are o bună comportare în societate după cum reiese din caracterizarea depusă la dosar fond, a recunoscut fapta şi a înţeles să ureze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., pedeapsa fiindu-i redusă corespunzător spre minimul special prevăzut de lege.
În favoarea inculpatului nu se impune a fi reţinute circumstanţe atenuante, acesta săvârşind o faptă cu un grad ridicat de pericol social.
Pedeapsa de 3 ani şi 7 luni închisoare cu executare în regim de detenţie este în măsură să corespundă scopului educativ şi preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. ;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F. împotriva deciziei penale nr. 192 din 13 decembrie 2011 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1206/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1229/2012. Penal → |
|---|
