ICCJ. Decizia nr. 1102/2012. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa penală nr. 1102/2012

Dosar nr. 3438/1/2012

Şedinţa publică din 1 august 2012

Asupra cererii de strămutare de faţă; în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 8 mai 2012, petenta D.M.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi, motivând că imparţialiatea judecătorilor poate fi ştirbită din cauza împrejurărilor cauzei, dat fiind obiectul cauzei care este o plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de un complet de judecători de la secţia civilă a Curţii de Apel, plângere ce are ca obiect falsificarea încheierii de şedinţă de către aceşti magistraţi. A mai invocat că există pericolul de tulburare a ordinii publice, întrucât judecata are loc în şedinţă publică, iar auditoriul local ar putea fi influenţat.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a solicitat informaţii de la Ministerul Justiţiei.

În informaţiile primite de la Ministerul Justiţiei se prezintă parcursul dosarului, concluzionând că nu sunt motive care să justifice admiterea cererii de strămutare.

Verificând actele dosarului şi susţinerile petentei, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, în sensul dispoziţiilor legale, cererea de strămutare fiind nefondată.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfăşurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivitătii şi imparţialităţii judecătorilor unei instanţe.

Astfel, analizând împrejurările, calitatea părţilor şi obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, se constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparţialitatea şi obiectivitatea judecătorilor acestei instanţe, care ar conduce la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, se constată că, în cauză, motivele invocate de petentă nu se regăsesc în cazurile menţionate în prevederile art. 55 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 356/2006, şi, în consecinţă, neexistând motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei, cererea va fi respinsă.

De altfel, susţinerile petentei, referitoare la încălcările dispoziţiilor legale efectuate cu ocazia desfăşurării procesului penal, pot fi invocate şi constitui o eventuală critică şi apărare doar în căile de atac prevăzute de lege.

Drept urmare, conform art. 60 alin. (1) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenta.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligată petenta D.M.E. la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta D.M.E. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 2/45/2012 al Curţii de Apel Iaşi.

Obligă petenta la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 1 august 2012.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1102/2012. Penal. Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Fond