ICCJ. Decizia nr. 1207/2012. Penal
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1207/2012
Dosar nr. 2504/104/2011
Şedinţa publică din 18 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 122 din 13 septembrie 2011 a Tribunalului Olt au fost condamnaţi inculpaţii C.G. şi A.C.N. la câte 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de viol prev.de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin. (1)-(7) C. pen..
În baza art. 71 c.p., s-a dispus ca pe durata executării pedepselor să li se aplice inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) c.p.
În baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedepse reţinerea şi arestarea preventivă începând cu data de 26 aprilie 2011, iar in baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura arestării preventive a inculpaţilor .
Au fost obligaţi inculpaţii în solidar la 30.000 RON daune morale către partea civilă I.C.M. în calitate de reprezentant legal al minorei I.M.C.; pe inculpatul C.G. la 500 RON cheltuieli judiciare statului , iar pe inculpatul A.C.N. la 800 RON cu acelasi titlu, din care 300 RON onorariu avocat oficiu, suma fiind avansată din fondul Ministerului Justitiei în contul Baroului Olt.
Din actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 22 din 23 aprilie 2011, în jurul orei 24,00, partea vătămată minoră I.M.C. (în vârstă de 12 ani şi 6 luni), după ce a participat la slujba de denie, a mers la localul SC E.V. SRL situat în comuna B., sat O..
Partea vătămată a rămas în localul susmenţionat până în jurul orei 02,00 fiind însoţită de numiţii M.F.C., T.A. şi T.M.C..
În incinta barului, la alte mese se aflau şi cei doi inculpaţi C.G. şi A.C.N., ambii consumând băuturi alcoolice.
În jurul orei 2,00, partea vătămată minoră I.M.C. a părăsit localul însoţită de martorii M.F.C., T.A. şi T.M.C. cu intenţia de a se deplasa spre domiciliu - comuna B., sat M., aflat la aprox. 2 km în continuarea barului.
În timp ce se deplasau pe drumul public, după ce au parcurs aprox. 100 de metri, cei patru au fost ajunşi din urmă de către cei doi inculpaţi. Conform declaraţiilor părţii vătămate, coroborate cu cele ale martorilor susmenţionaţi, minora I.M.C. a fost acostată de către inculpatul C.G. care i-a propus să meargă într-un loc ferit pentru a discuta.
Minora l-a refuzat, moment în care inculpatul a devenit agresiv şi a tras-o brutal pe partea vătămată de un braţ, deplasându-se pe o uliţă aflată în partea stângă a drumului. Partea vătămată a început să ţipe şi a încercat să se elibereze, solicitând ajutorul prietenilor ei. Dintre aceştia, numai martora M.F.C. a intervenit, i-a solicitat inculpatului să-i elibereze prietena, încercând fără succes să o smulgă din strânsoarea acestuia.
Datorită acţiunilor brutale ale inculpatului, la un moment dat, partea vătămată s-a dezechilibrat, a căzut la pământ, fiind ridicată de către acelaşi inculpat care a purtat-o cu forţa în braţe pe uliţă, minora împotrivindu-se în continuare şi solicitând ajutor.
Observând că nu se pot împotrivi inculpatului, datorită disproporţiei fizice existente, martora M.F.C. i-a solicitat celuilalt inculpat A.C.N. să intervină în ajutorul părţii vătămate.
Acesta a asigurat-o că îl va determina pe inculpatul C.G. să o elibereze, le-a transmis martorilor să plece liniştiţi acasă, după care a mers pe uliţă după celălalt inculpat.
Conform celor declarate de partea vătămată minoră, cei doi inculpaţi au transportat-o cu forţa, împotriva voinţei sale aprox. 150 metri până la un imobil nelocuit, aflat în stadiul de construcţie nefinalizată. Ajunsă în imobil, partea vătămată a fost lovită cu pumnul în zona coastelor şi cu piciorul peste gambe de către inculpatul C.G. care, împreună cu inculpatul A.C.N., i-au solicitat să întreţină relaţii sexuale orale.
Partea vătămată a refuzat, inculpatul C.G. adresându-i ameninţări cu moartea şi spunându-i că dacă nu va accepta va folosi un briceag pe care îl avea în buzunarul pantalonului.
Ameninţări similare au fost adresate minorei şi de către inculpatul A.C.N., partea vătămată precizând că acesta i-ar fi spus că va aduce de afară o frânghie cu care o va spânzura dacă nu acceptată întreţinerea de relaţii sexuale.
Având în vedere presiunea exercitată de către cei doi inculpaţi precum şi disproporţia vădită de forţă fizică, partea vătămată minoră nu s-a putut împotrivi şi prin constrângere a întreţinut cu fiecare dintre cei doi inculpaţi câte trei acte sexuale orale consumate, aceştia ejaculând în cavitatea bucală a victimei, pe obiectele de vestimentaţie ale acesteia precum şi pe jos, peste cocenii de porumb depozitaţi în imobil.
Probele administrate în cauză au confirmat astfel că intervalul orar 02,30 - 05,00 partea vătămată minoră I.M.C. a fost constrânsă de cei doi inculpaţi să întreţină în mod repetat acte sexuale orale finalizate cu aceştia.
De asemenea a rezultat că anterior întreţinerii de relaţii sexuale, inculpatul A.C.N. i-ar fi propus părţii vătămate minore un telefon mobil şi suma de 100 RON pentru a fi de acord cu solicitările celor doi, minora refuzând însă, motiv pentru care cei doi inculpaţi au constrâns-o să se supună voinţei acestora.
După comiterea infracţiunii de viol, conform declaraţiilor părţii vătămate cei doi inculpaţi i-au adresat ameninţări cu acte de violenţă pentru a o determina să nu povestească ce s-a întâmplat şi să nu-i reclame organelor de poliţie.
În jurul orei 05,00, inculpatul C.G. a plecat spre domiciliu, partea vătămată deplasându-se împreună cu A.C.N. la domiciliul unei rude a acestuia, numita O.G., imobilul acesteia aflându-se la aprox. 100 de metri de locul săvârşirii infracţiunii.
Partea vătămată a precizat că inculpatul A.C.N. i-a interzis să meargă acasă, ameninţând-o că în cazul în care nu îl va însoţi va chema şi alţi băieţi care să o abuzeze.
În jurul orei 09,00, minora a plecat spre domiciliu, întâlnindu-se pe drum cu mama sa, I.C.M., căreia iniţial nu i-a relatat despre viol, spunându-i că a petrecut noaptea la numita O.G., partea vătămată aflându-se sub şocul traumei suferite şi ameninţărilor proferate de cei doi inculpaţi.
Ajunse la domiciliu, minora i-a povestit mamei sale ce s-a întâmplat, după care s-au prezentat la Poliţia Municipiului Slatina pentru a depune plângere penală.
Cele de mai sus au fost confirmate de declaraţiile părţii vătămate minore, ale reprezentantului său legal, I.C.M., ale martorilor M.F.C., T.A., T.M.C. şi O.G. precum şi parţial de declaraţiile celor doi inculpaţi.
În cauză a fost efectuată cercetarea la faţa locului, partea vătămată şi cei doi inculpaţi descriind traseul urmat de la localul SC E.V. SRL până la imobilul în care s-a consumat infracţiunea de viol calificat.
De asemenea pe corpurile delicte ridicate de la faţa locului (o frunză uscată de porumb ridicată din imobil) şi pe obiectele vestimentare purtate de minoră în noaptea comiterii infracţiunii, în urma examinării sub lumina fluorescentă au fost identificate pete de culoare albă reprezentând urme de lichid seminal. Totodată, s-a constatat că aceste obiecte vestimentare prezintă rupturi şi urme de depunere pe sol.
În cauză au fost efectuate două constatări medico-legale, medicul legist concluzionând că partea vătămată minoră I.M.C. nu prezintă leziuni traumatice pe cap, trunchi, membre şi nici la nivelul cavităţii bucale.
De asemenea s-a concluzionat că minora este virgină şi prezintă o dezvoltare somatică corespunzătoare vârstei cronologice.
Concluziile medicului legist s-au coroborat cu cele declarate de partea vătămată minoră, care a precizat că deşi a fost agresată fizic, inculpaţii nu i-au provocat leziuni vizibile, fiind constrânsă la întreţinerea actelor sexuale orale datorită ameninţărilor proferate de aceştia, de presiunea morală şi fizică exercitată asupra sa, de imposibilitatea de a opune o rezistenţă corespunzătoare forţei fizice a celor doi inculpaţi, precum şi de circumstanţele în care a fost săvârşită infracţiunea - modul în care a fost acostată pe drumul public, transportarea sa forţată într-un imobil nelocuit şi imposibilitatea de a solicita ajutor datorită locaţiei alese de cei doi inculpaţi în scopul vădit de a nu exista martori la comiterea infracţiunii.
Ancheta socială întocmită în cauză a relevat faptul că minora este elevă în clasa a VI-a la Şcoala cu clasele I-VIII din comuna B., aceasta împreună cu membrii familiei având o viaţă modestă dar decentă şi necreând probleme autorităţilor locale.
Conform foii matricole şi caracterizării întocmite de diriginta minorei, aceasta a obţinut rezultate satisfăcătoare la învăţătură, participând la activităţile şcolare şi extraşcolare desfăşurate la nivel local şi manifestând sentimente de prietenie şi solidaritate faţă de colegi, aspecte ce denotă o dezvoltare psihică şi morală normală a minorei raportată la vârsta împlinită.
Probele administrate în cauză, inclusiv declaraţiile celor doi inculpaţi au confirmat faptul că aceştia o cunoşteau pe minoră, toţi locuind în comuna B., în sate învecinate, aceştia ştiind că minora este elevă la Şcoala cu clasele I-VIII din localitate, în raport cu dezvoltarea fizică a minorei corespunzătoare vârstei sale cronologice - 12 ani şi 6 luni (aspect confirmat de către medicul legist), inculpaţii având cunoştinţă că partea vătămată era minoră cu vârsta mai mică de 15 ani şi acceptând să continue săvârşirea infracţiunii de viol.
Audiaţi de instanţa de judecată, cei doi inculpaţi au declarat că recunosc în totalitate fapta reţinută în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le-au depus la dosar, şi sunt de acord ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunosc şi le însuşesc.
Referitor la latura civilă, numita I.C.M., mama victimei minore, s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 30.000 RON daune morale (dosar instanţă).
Cu ocazia audierii de către instanţă cei doi inculpaţi au arătat că sunt de acord să o despăgubească pe partea civilă cu suma solicitată (dosar).
Având în vedere această situaţie şi ţinând cont că victima infracţiunii de viol în formă agravată, infracţiune deosebit de gravă, săvârşită de inculpaţi este o minoră în vârstă de 12 ani şi 6 luni, s-a apreciat că cererea privind daunele morale este fondată, a fost admisă şi s-a dispus obligarea inculpaţilor în solidar la 30.000 RON daune morale către partea civilă I.C.M., în calitate de reprezentant legal al minorei I.M.C..
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, inculpaţii C.G. şi A.C.N..
Prin motivele de apel, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a arătat că pedepsele nu au fost corect individualizate, fiind prea blânde faţă de gravitatea faptei comise de inculpaţi; în acest sens, a făcut trimitere la practica judiciară (decizia penală nr. 251/2010 a Curţii de Apel Craiova - decizia penală nr. 12/2011 a Curţii de Apel Craiova).
Procurorul de şedinţă a suplimentat motivele de apel cu încă unul, susţinut oral, în cadrul căruia a arătat că trebuie reţinută în sarcina inculpaţilor şi infracţiunea prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât faptele descrise în rechizitoriu întrunesc şi elementele constitutive ale acestei infracţiuni, astfel că solicită extinderea procesului penal şi pentru această faptă.
Inculpatul C.G. a solicitat, prin motivele de apel, desfiinţarea sentinţei penale şi trimiterea spre rejudecare, întrucât la dosar există o cerere de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, nepusă în discuţie de instanţa de fond; în subsidiar, a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., fapta nu există, întrucât partea vătămată nu prezintă nici un fel de leziuni specifice violului, actul sexual fiind săvârşit cu acordul părţii vătămate.
Inculpatul A.C.N. a solicitat, prin motivele de apel, schimbarea încadrării juridice din art. 197 C. pen. în art. 198 C. pen., întrucât actul sexual a fost consimţit de partea vătămată, nu a existat o constrângere fizică; în subsidiar a solicitat aplicarea art. 74, 76 C. pen. şi reducerea pedepsei aplicate inculpatului, având în vedere faptul că minora a mai întreţinut raporturi sexuale orale şi cu alţi bărbaţi din sat.
În faza de apel au fost audiaţi inculpaţii, care au revenit asupra declaraţiilor date la instanţa de fond.
Astfel, inculpatul C.G. a arătat că nu mai recunoaşte faptele astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, întrucât a întreţinut o singură dată raporturi sexuale orale cu partea vătămată, cu acordul acesteia, pe o uliţă din comună. A mai arătat că a recunoscut fapta la instanţa de fond fiind sfătuit în acest sens de apărătorul său, care i-a spus că astfel va primi o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu care inculpatul ar fi fost de acord, chiar dacă nu a întreţinut raport sexual prin constrângere cu partea vătămată.
Inculpatul A.C.N. a declarat, la instanţa de apel, că şi el a întreţinut o singură dată raporturi sexuale orale cu partea vătămată, cu acordul acesteia, în locuinţa verişoarei sale O.G.. A mai arătat că a recunoscut fapta la instanţa de fond fiind sfătuit în acest sens de apărătorul său, care i-a spus că astfel va primi o pedeapsă de 4-5 ani închisoare, cu care inculpatul ar fi fost mulţumit, chiar dacă nu era vinovat de viol.
Prin decizia penală nr. 25 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, s-a admis apelul declarat de procuror şi s-au majorat pedepsele principale aplicate inculpaţilor la câte 12 ani închisoare fiecare.
Prin aceeaşi decizie s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţi.
Instanţa de prim control judiciar a reţinut că apărările inculpaţilor formulate în apel nu pot fi primite.
Astfel, s-a constatat că inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă, de instanţa de fond, dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. privind procedura aplicabilă în cazul recunoaşterii vinovăţiei, fiindu-le respectate drepturile procesuale, iar aceştia, în faţa instanţei, asistaţi de apărători, au declarat că recunosc fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare şi nu mai solicită probe, însuşindu-şi-le pe cele administrate la urmărirea penală, instanţa de fond constatând în mod corect că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3201 alin. (4) C. proc. pen., respectiv că din probele administrate la urmărirea penală rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpaţi, admiţând în consecinţă cererea inculpaţilor de aplicare a procedurii simplificate.
Curtea a apreciat că inculpaţii nu mai pot reveni ulterior, în calea de atac, cum este cazul în speţă, asupra acestei declaraţii date la instanţa de fond, prin care au declarat că recunosc fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare şi îşi însuşesc probele administrate la urmărirea penală, mai ales în condiţiile în care inculpaţii au beneficiat deja de disp. art. 3201 C. proc. pen. privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege; instanţa de apel apreciază astfel că inculpaţii nu mai pot contesta comiterea faptei sau starea de fapt reţinută, putând formula numai eventuale critici legate de individualizarea pedepsei ce le-a fost aplicată.
De altfel, în cauză revenirea inculpaţilor asupra declaraţiilor de la prima instanţă a fost cu totul nejustificată, ambii arătând că au recunoscut la fond fapta întrucât au fost sfătuiţi în acest sens de apărător şi au considerat că vor primi o pedeapsă de 5 ani închisoare, cu care ar fi fost mulţumiţi, deşi nu au violat partea vătămată, susţinere ce nu poate fi acceptată, nefiind plauzibil că o persoană ar accepta să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru o faptă pe care nu a comis-o.
Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., şi pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a apreciat că inculpaţii nu mai pot formula critici privind existenţa faptei şi a vinovăţiei lor la comiterea acesteia, astfel că nu pot fi reţinute, fiind neîntemeiate, motivele de apel prin care au solicitat achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât partea vătămată nu prezintă nici un fel de leziuni specifice violului.
În ceea ce priveşte motivul de apel susţinut de ambii inculpaţii, prin care au arătat că actul sexual a fost consimţit de partea vătămată, nu a existat vreo constrângere fizică, inculpatul A.C.N. solicitând chiar schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de viol prev. de art. 197 C. pen. în infracţiunea de act sexual cu un minor prev. de art. 198 C. pen., Curtea a apreciat că şi acest motiv este neîntemeiat, având în vedere că, astfel cum s-a arătat mai sus, inculpaţii au recunoscut starea de fapt astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, deci inclusiv cu exercitarea constrângerii asupra părţii vătămate, iar asupra acestor declaraţii nu mai pot reveni ulterior, cu motivarea că s-au răzgândit, în realitate fiind nemulţumiţi de pedeapsa aplicată.
Mai mult, faptul că actele sexuale au avut loc fără consimţământul părţii vătămate şi prin constrângerea acesteia rezultă din probele administrate în cauză, îndeosebi din declaraţiile martorilor M.F.C., T.A. şi T.M.C., care au relatat că inculpaţii au luat-o cu forţa pe minoră de lângă ei, în plină stradă; în continuare aceştia au transportat-o, tot împotriva voinţei sale, aprox. 150 metri până la un imobil nelocuit, unde partea vătămată a fost lovită şi ameninţată de ambii inculpaţi, astfel încât, chiar dacă nu i-au provocat leziuni vizibile, aceasta a fost constrânsă la întreţinerea actelor sexuale orale datorită presiunii morale şi fizice exercitate asupra sa, imposibilităţii de a opune o rezistenţă corespunzătoare forţei fizice a celor doi inculpaţi, precum şi împrejurărilor în care a fost săvârşită infracţiunea (fiind transportată cu forţa într-un imobil nelocuit şi fără a putea solicita ajutor).
În ceea ce priveşte motivul de apel formulat de inculpatul C.G., prin care a solicitat trimiterea spre rejudecare, întrucât există o cerere de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpat, nepusă în discuţie de instanţa de fond, Curtea a constatat că şi acest motiv este neîntemeiat.
Astfel, este adevărat că din dosarul instanţei de fond există o cerere formulată de inculpatul C.G., prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol prev. de art. 197 C. pen., în infracţiunea de perversiune sexuală prev. de art. 201 C. pen., cerere ce nu a fost pusă în discuţie de instanţa de fond şi asupra căreia aceasta nu s-a pronunţat, însă Curtea a apreciat că nu se poate dispune, de instanţa de apel, desfiinţarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare pentru acest motiv, acesta neaflându-se printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., urmând ca cererea inculpatului să fie analizată de instanţa de apel, care are, în virtutea efectului devolutiv al apelului, obligaţia de a se pronunţa asupra ei.
În cauză, fapta inculpaţilor, astfel cum a fost descrisă mai sus - actul sexual oral, consumat, obţinut prin constrângerea părţii vătămate minore în vârstă de 12 ani - întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) teza I C. pen., astfel cum corect s-a reţinut, şi nu ale infracţiunii de perversiune sexuală prev. de art. 201 C. pen..
Pentru aceste considerente, cererea formulată de inculpatul C.G., prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de viol prev. de art. 197 C. pen., în infracţiunea de perversiune sexuală prev. de art. 201 C. pen., a fost apreciată ca neîntemeiată de instanţa de apel.
În ceea ce priveşte motivul de apel suplimentar, susţinut oral de procurorul de şedinţă, în cadrul căruia s-a arătat că trebuie reţinută în sarcina inculpaţilor şi infracţiunea prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât faptele descrise în rechizitoriu întrunesc şi elementele constitutive ale acestei infracţiuni, astfel că solicită extinderea procesului penal şi pentru această faptă, Curtea a apreciat că acest motiv este neîntemeiat. Astfel, pe de o parte, în cauză inculpaţii au recunoscut la instanţa de fond starea de fapt astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare, aplicându-li-se disp. art. 3201 C. proc. pen., iar pe de altă parte, nu sunt întrunite condiţiile art. 336 alin. (1) C. proc. pen. privind extinderea acţiunii penale, care are în vedere ipoteza în care, în cursul judecăţii, se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la săvârşirea unei alte fapte prevăzute de legea penală, având legătură cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată. Or, în cauză, nu s-au descoperit în cursul judecăţii astfel de date, iar organul de urmărire penală, după ce a expus starea de fapt în rechizitoriu, a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor numai pentru infracţiunea de viol, nu şi pentru cea de lipsire de libertate prev. de art. 189 alin. (2) C. pen., Curtea a apreciat că nu se poate dispune în cauză extinderea procesului penal pentru alte fapte, astfel cum s-a solicitat de către parchet prin acest motiv de apel.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor ce le-au fost aplicate inculpaţilor pentru infracţiunea reţinută în sarcina lor, criticată, prin motivele de apel, atât de către inculpaţi, care au solicitat reţinerea în favoarea lor de circumstanţe atenuante (întrucât sunt tineri, au familii, copii minori) şi reducerea pedepsei, cât şi de parchet, care a solicitat majorarea pedepselor, întrucât sunt prea blânde faţă de gravitatea faptei comise de inculpaţi, Curtea a apreciat că sunt întemeiate motivele de apel formulate sub acest aspect de către parchet.
Astfel, având în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse potrivit art. 3201 C. proc. pen. (între 6 ani şi 8 luni şi 16 ani şi 8 luni închisoare), gradul ridicat de pericol social al faptei, modalitatea şi împrejurările comiterii acesteia (de către cei doi inculpaţi împreună, care au luat cu forţa, din drumul public, o minoră de numai 12 ani, pe care au dus-o într-un imobil nelocuit, unde au întreţinut cu aceasta acte sexuale orale prin constrângere), atingerea gravă adusă valorii sociale apărate de lege, vârsta părţii vătămate, urmarea produsă, Curtea a apreciat că pedepsele aplicate celor doi inculpaţi de instanţa de fond, de câte 8 ani închisoare, sunt prea blânde raportat la gravitatea faptei, impunându-se majorarea acestora către media limitelor prevăzute de lege.
Împotriva deciziei penale nr. 25 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova în termen legal au declarat recurs inculpaţii C.G. şi A.C.N., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor pe care le consideră prea aspre.
Inculpaţii au solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante şi reducerea pedepselor, invocându-se disp.art. 3859 pct. 14 C. proc. pen..
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivului formulat referitor la individualizarea pedepsei, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce urmează:
Instanţele au reţinut corect în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de viol în formă agravată prev.de art. 197 alin. (1), (2) lit. a), alin. (3) teza I C. pen., constând în aceea că în noaptea de 22 din 23 aprilie 2011, exercitând ameninţări şi violenţe fizice asupra părţii vătămate I.C.M., în vârstă de 12 ani şi 6 luni, au constrâns-o pe aceasta să întreţină în mod repetat acte sexuale orale în incinta unui imobil nelocuit din satul O., jud.Olt.
Pedepsele aplicate inculpaţilor de către instanţa de apel au fost just individualizate în raport cu criteriile prev.de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), avându-se în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, asupra unei persoane în vârstă de numai 12 ani, după ce în prealabil inculpaţii au transportat-o cu forţa într-un imobil nelocuit, au ameninţat-o şi i-au aplicat lovituri cu pumnii şi picioarele.
De asemenea, nu lipsite de relevanţă sunt urmările pe care le-a produs fapta inculpaţilor asupra dezvoltării fizice şi psihice a minorei.
Inculpaţii au avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, au recunoscut faptele la judecata în fond, pentru ca ulterior să revină asupra acestei recunoaşteri şi să susţină că actele sexuale pe care le-au întreţinut cu partea vătămată au fost consimţite de către aceasta.
Instanţa de apel a mai avut în vedere şi faptul că inculpaţii sunt tineri, la primul conflict cu legea penală, iar inculpatul C.G. este cunoscut în comunitate ca o persoană violentă, predispusă la săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală.
Faţă de cele expuse, în favoarea inculpaţilor nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante şi nu se impune reducerea pedepselor, prin cuantumul lor şi modalitatea de executare fiind în măsură să corespundă cerinţelor art. 52 C. pen..
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate, iar potrivit art. 38516 raportat la art. 381 C. proc. pen. va deduce din pedepse perioadele executate, începând cu 26 aprilie 2011 la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.G. şi A.C.N. împotriva deciziei penale nr. 25 din 1 februarie 2012 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata arestării preventive de la 26 aprilie 2011, la 18 aprilie 2012.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1205/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie... | ICCJ. Decizia nr. 1208/2012. Penal → |
|---|
