ICCJ. Decizia nr. 1210/2012. Penal. Conflict de competenţă (pozitiv/negativ) (art. 43 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE Şl JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Încheierea nr. 1210/2012
Dosar nr. 232/42/2012
Şedinţa publică din 6 septembrie 2012
Asupra cauzei penale de faţă;
Prin sentinţa penală nr. 70 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 24/753/2010, în baza art. 461 lit. a) C. proc. pen., a fost admisă contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat cu executările penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, privitoare la executarea pedepselor ce au fost aplicate condamnatului G.N., prin sentinţa penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 127/1982.
Au fost anulate formele de executare întocmite în temeiul sentinţei penale nr. 33 din 14 aprilie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti în Dosarul nr. 127/1982.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond în baza probelor aflate la dosarul cauzei, a reţinut că prin referatul întocmit de judecătorul delegat cu executările penale la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti şi înregistrat sub nr. 24/753/2010, această instanţă a fost sesizată pentru judecarea contestaţiei la executare privitoare la executarea pedepselor ce au fost aplicate prin sentinţa penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti - condamnatului G.N., respectiv:
- pedeapsa cu moartea şi confiscarea totală a averii, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de atentat împotriva unei colectivităţi, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 161 C. pen.;
- 20 de ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 10 ani, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de complot, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 167 alin. (1), (3) şi (4) C. pen.;
- 15 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 10 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de propagandă împotriva orândurii socialiste, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 166 alin. (2) C. pen.;
- 7 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în paguba avutului obştesc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 lit. a), e), g) C. pen., rap. la art. 224 alin. (1) C. pen., pedeapsă care a fost graţiată cu 1/6 potrivit art. 2 din Decretul nr. 189/1981, urmând să fie executată de către condamnat o pedeapsă cu închisoarea de 5 ani şi 10 luni;
- 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în paguba avutului obştesc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 lit. a), c) şi e) C. pen., raportat la art. 224 alin. (1) C. pen.;
- 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 245 alin. (1) C. pen.;
- accesorie ce constă în interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata menţionată de art. 71 C. pen.;
- accesorie ce constă în degradarea militară aplicată în temeiul art. 67 C. pen.
În motivarea acestei contestaţii la executare, s-a arătat că la data de 11 iunie 1982, Tribunalul Militar Teritorial a emis mandatul de executare a pedepsei nr. PP/1982, iar condamnatul a fost dat în urmărire generală la data de 08 iulie 1982 prin Ordinul nr. S/333182.
În raport de situaţia expusă mai sus, în temeiul art. 461 lit. d) C. proc. pen., s-a solicitat Tribunalului să se constate că în conformitate cu dispoziţiile:
- art. 1 din Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988 infracţiunile de furt calificat în dauna avutului obştesc şi cea de trecere frauduloasă a frontierei pentru săvârşirea cărora s-au aplicat pedepse condamnatului G.N. au fost amnistiate;
- art. 2 din Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedepsele cu închisoarea de 20 de ani aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 167 alin. (1), (3) şi (4) C. pen. şi închisoarea de 15 ani aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 166 alin. (2) C. pen., precum şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 10 ani au fost reduse la jumătate;
- art. 3 din Decretul nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedeapsa cu moartea care s-a aplicat condamnatului G.N., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 161 C. pen., a fost comutată în pedeapsa închisorii de 20 de ani.
Totodată, s-a solicitat instanţei să aprecieze dacă sunt incidente disp. art. 126 C. pen., urmând să:
- se constate prescripţia executării pedepselor;
- se anuleze mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. PP/1982 emis la data de 11 iunie 1982 de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
În dovedirea contestaţiei au fost anexate sentinţa penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, precum şi dosarul penal nr. 127/1982 în care a fost pronunţată hotărârea mai sus menţionată.
S-a mai reţinut că această contestaţie este întemeiată şi pe cale de consecinţă, a fost admisă în temeiul art. 461 lit. a) C. proc. pen., fiind schimbat temeiul de drept din art. 361 alin. (1) lit. d) Teza a ll-a C. proc. pen. (împlinirea prescripţiei executării), în art. 461 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-a pus în executare o hotărâre penală care este definitivă).
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, motivat de faptul că nu s-a pus în discuţie administrarea unor probe, dar şi faptul că, condamnatul nu a fost legal citat.
Prin decizia penală nr. 39 din 02 noiembrie 2011 pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti, a fost admis recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr. 70 din 22 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Teritorial Militar Bucureşti, privind pe intimatul-condamnat G.N., pe care a casat-o şi a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă.
Ultimul act procedural de la care se reia procesul penal este sesizarea judecătorului delegat cu executările penale nr. 24/753/2010 din 16 martie 2010.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă că este întemeiată critica Parchetului privind nepunerea în discuţie a probelor în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, încălcare care a constat în solicitarea dosarului de la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii înainte de primul termen de judecată.
S-a mai reţinut că prima instanţă a încălcat şi prevederile art. 317 C. proc. pen., potrivit cărora, judecata se mărgineşte la fapta şi persoana cu care a fost sesizată. Deşi a fost învestită cu o contestaţie la executare în temeiul art. 361 lit. d) C. proc. pen., prima instanţă s-a pronunţat în baza disp. art. 461 lit. a) C. proc. pen., considerând că hotărârea de condamnare a numitului G.N. nu este executorie. În acest mod, prima instanţă nu a respectat limitele învestirii sale.
Hotărârea instanţei fiind dată cu nerespectarea limitelor legale şi greşita aplicare a legii, s-a apreciat că se impune admiterea recursului şi rejudecarea cauzei.
La rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti la data de 24 noiembrie 2011 sub nr. 24/Rj/753/2010.
Prin sentinţa penală nr. 9 din 1 martie 2012 pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, în dosarul mai sus rubricat, în baza art. 4361 alin. (2) Teza I C. proc. pen., rap. la art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., art. 28 pct. 1 lit. a) şi art. 30 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a declinat competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, privind pedepsele aplicate condamnatului G.N. prin sentinţa penală nr. 33 din 14 aprilie 1982 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti în favoarea Curţii de Apel Ploieşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că, contestaţia la executare este subsecventă condamnării, aşa încât, determinarea competenţei trebuie să urmeze regimul judecăţii cauzei în care s-a formulat cererea ulterioară, aşa cum este cazul prezentei contestaţii la executare.
S-a apreciat că în această situaţie, faţă de caracterul autonom al contestaţiei la executare se impune să fie incidenţă regula „tempus regis actum"; în aplicarea normelor de procedură penală.
Cu alte cuvinte, infracţiunea pentru care a fost condamnat contestatorul s-a judecat de o instanţă care la data soluţionării nu mai este competentă să judece cauza în primă instanţă, competenţa revine acelei instanţe care, potrivit noii legi are dreptul să judece pricina, sau organului corespunzător în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere.
Condamnatul G.N. a fost civil la data săvârşirii infracţiunilor (anul 1981) la fel ca şi alte persoane condamnate în aceeaşi cauză, dată la care normele procesual penale stabileau în sarcina instanţelor militare competenţa materială şi personală a judecării faptelor pentru care s-a pronunţat condamnarea.
În prezent, Tribunalul Militar Teritorial este competent să judece în primă instanţă infracţiuni săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu de militari până la gradul de colonel inclusiv, iar în caz de conexitate sau indivizibilitate dacă una dintre instanţe este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.
Potrivit noilor modificări, Curţile de Apel judecă în primă instanţă infracţiunile prevăzute în art. 155-173 C. pen., precum şi infracţiunile privind siguranţa naţională a României prevăzute în legi speciale [art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.].
În consecinţă, s-a apreciat că instanţa competentă să judece contestaţia la executare este Curtea de Apel Ploieşti, faţă de împrejurarea că ultimul domiciliu cunoscut al condamnatului s-a aflat pe raza acestei instanţe.
La Curtea de Apel Ploieşti, cauza a fost înregistrată la data de 27 martie 2012 sub nr. 232/42/2012, condamnatul fiind citat atât la ultimul domiciliu cunoscut, dar şi la domiciliul din Statele Unite ale Americii, aşa cum rezultă din adresa înaintată de Poliţia Oraşului Boldeşti Scăieni nr. CC din 10 mai 2012.
Prin sentinţa penală nr. 114 din 29 iunie 2012 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul G.N. în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti.
S-a constatat conflict negativ de competenţă şi s-a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
S-a reţinut că potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestaţia contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice alt incident ivit în cursul executării.
Prin urmare, situaţia din prezenta cauză se circumscrie dispoziţiilor art. 461 alin. (1) lit. d), Teza a ll-a (prescripţia executării pedepsei) C. proc. pen.
În această situaţie, [art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.] conform art. 461 alin. (2) C. proc. pen., contestaţia la executare se face potrivit art. 460 alin. (1) C. proc. pen., respectiv la instanţa de executare - Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Aspectele învederate de Tribunalul Militar Teritorial în sentinţa penală nr. 9 din 1 martie 2012 cu privire la decizia 83 din 10 decembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţiile unite, art. 28 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., precum şi citatul din Tratatul de Procedură Penală, Partea specială, Volumul II, Editura P. Bucureşti, al profesorului V.N., nu se circumscriu prezentei contestaţii la executare, situaţie în care, Curtea de Apel a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze această cauză este Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti.
Fiind învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:
Partea specială a C. proc. pen. reglementează cele trei faze ale procesului penal: urmărirea penală, judecata şi executarea hotărârilor penale.
Această din urmă fază presupune aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor din hotărârea penală; normele de drept care dau substanţă acestei faze procesuale sunt atât cele care reglementează activitatea de punere în executare a hotărârilor, cât şi cele prin care se soluţionează schimbările şi incidentele care pot surveni în cursul executării.
Prin urmare, contestaţia la executare, ca mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării, reprezintă o activitate jurisdicţională care face parte dintr-o fază a procesului penal, spre deosebire de reabilitare, care se situează în afara acestuia, într-o etapă post executorie.
Din această perspectivă, împrejurarea că instanţa care a judecat cauza în primă instanţă nu mai are această competenţă în momentul formulării unei contestaţii la executare, este lipsită de relevanţă pentru determinarea instanţei competente să soluţioneze eventualele incidente ivite ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, acestea rămânând să fie rezolvate ca regulă de către instanţa de executare, stabilită conform art. 418 C. proc. pen.
Pe de altă parte, decizia nr. 83 din 10 decembrie 2007 pronunţată de secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu-şi poate găsi aplicabilitate în cauză, căci deciziile date în soluţionarea recursurilor în interesul legii nu se aplică prin analogie, ci sunt obligatorii exclusiv cu privire la problema de drept pentru care această procedură a fost promovată; or, în speţă, această decizie are în vedere determinarea instanţei competente să se pronunţe asupra unei cereri de reabilitare judecătorească, iar nu asupra unei contestaţii la executare.
Că aşa stau lucrurile, o dovedeşte şi faptul că aceeaşi chestiune (determinarea instanţei competente să judece o cerere în cazul în care, la momentul introducerii acesteia, datorită modificărilor de competenţă, primei instanţe nu i-ar mai reveni competenţa de a judeca fondul în primă instanţă) a primit o rezolvare diferită, prin raportare la materia căreia respectiva cerere se circumscrie.
Astfel, dacă în cazul reabilitării, cererea va fi soluţionată de instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii (a se vedea decizia nr. 83/2007), în situaţia formulării unei cereri de revizuire, instanţa competentă să o soluţioneze este cea care a judecat cauza în primă instanţă, chiar dacă la momentul introducerii cererii, datorită modificării dispoziţiilor legii procesual penale, aceasta nu mai avea competenţa de a judeca fondul cauzei în primă instanţă (a se vedea decizia nr. 30/2006).
În fine, dincolo de aceste consideraţii teoretice, este de observat că în speţă cauza se află în al doilea ciclu procesual, fiind trimisă spre rejudecare de către instanţa de control judiciar aceleiaşi instanţe învestite iniţial de condamnat; în aceste condiţii, competenţa a fost determinată implicit de instanţa de trimitere, căci în cazul în care s-ar fi considerat că nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, s-ar fi dispus rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, iar de nu de către instanţa care a pronunţat hotărârea casată.
Prin urmare, soluţionând conflictul negativ de competenţă cu care a fost învestită, în baza art. 43 alin. (7) C. proc. pen. Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, instanţă căreia i se va trimite dosarul.
Văzând şi disp. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul G.N. în favoarea Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul G.N., în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1178/2012. Penal. Conflict de competenţă... | ICCJ. Decizia nr. 1215/2012. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
