ICCJ. Decizia nr. 1234/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1234/2012
Dosar nr. 2361/108/2011
Şedinţa nepublică din 19 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 245 din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2361/108/2011, în baza art. 198 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 99, 109 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 197 alin. (1), (3) teza I C. pen. cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul O.M. la: 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de act sexual cu un minor.
În baza art. 11 alin. (1) din Legea 196/2003, cu aplicarea art. 99, 109 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat, la: 6 luni închisoare pentru infracţiunea de distribuire a materialelor cu caracter obscen, care prezintă imagini cu minori având un comportament explicit sexual.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare, pe care inculpatul o va executa fără aplicarea vreunui spor.
Pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen., i-au fost interzise exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu excepţia dreptului de a alege.
În baza art. 861 C. pen. a fost suspendată executarea pedepsei aplicate inculpatului sub supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad iar în baza art. 862 C. pen. a fost fixat un termen de încercare de 4 ani şi 6 luni.
În baza art. 863 C. pen. s-a dispus ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune; să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii.
A fost atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen.
În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 1.200 RON cheltuieli judiciare.
Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, în după-amiaza zilei de 03 noiembrie 2008, inculpatul O.M. i-a propus părţii vătămate B.D., în vârstă de 13 ani, în timp ce se jucau la marginea localităţii N. să-l masturbeze, acesta acceptând, iar inculpatul a procedat la înregistrarea acestor activităţi pe telefonul său mobil.
În timp ce partea vătămată îl masturba pe inculpat, din iniţiativa părţii vătămate, cei doi au încercat să întreţină un raport sexual anal, însă nu au reuşit.
În continuare, inculpatul a solicitat părţii vătămate să întreţină un raport sexual oral, propunere acceptată de partea vătămată.
În timp ce partea vătămată executa felaţia, inculpatul îl îndemna să continue. La un moment dat, partea vătămată a spus că nu mai doreşte să continue, dar inculpatul i-a spus că mai sunt disponibile două minute de înregistrare pe telefon şi i-a cerut să continue actul sexual.
Partea vătămată a acceptat şi a continuat sexul oral, combinat cu masturbarea.
Apoi, cei doi s-au deplasat la domiciliile lor, partea vătămată nespunând nimic părinţilor.
Cu toate că partea vătămată nu a povestit nimănui cele petrecute, în zilele următoare, de 04 şi 05 noiembrie 2008, inculpatul a transmis imaginile înregistrate ale actelor sexuale de pe telefonul său mobil, prin intermediul serviciului Bluetooth, pe telefoanele mobile ale martorilor Ş.D., H.C., D.R. şi N.N. (colegi de şcoală), iar aceştia au vizionat imaginile respective.
Ca urmare a difuzării imaginilor, zvonul despre cele întâmplate a ajuns la directoarea şcolii unde cei doi învăţau, iar aceasta la rândul ei a sesizat organele de poliţie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: rezoluţia de începere a urmăririi penale şi confirmarea, procesul verbal de sesizare din oficiu, procesul verbal de constatare a faptei, planşe foto, declaraţiile părţi vătămate, proces verbal de informare a victimei, declaraţiile martorilor, cazier judiciar, examinări medico legale, expertiză medico legală psihiatrică nr. 419/A1 din 16 iunie 2010 al S.J.M.L. Arad, referat de evaluare efectuat de Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Arad privind pe inculpat, CD-ul privind imaginile filmate ale actului sexual, prelevat din telefonul mobil marca Sony Ericsson aparţinând martorului Ş.R., precum şi declaraţiile inculpatului.
Atât în cursul urmăririi penale, cât şi pe parcursul cercetării judecătoreşti, inculpatul a recunoscut cele întâmplate, partea vătămată afirmând că ar fi fost constrânsă de inculpat, inculpatul însă negând acest lucru.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 150/A din 26 septembrie 2011, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinţei penale nr. 245 din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2361/108/2011 din 12 aprilie 2011.
A desfiinţat în latura penală, în privinţa termenului de încercare, sentinţa primei instanţe şi, rejudecând cauza:
În baza art. 1101 alin. (1) raportat la art. 110 C. pen., a stabilit un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 17 şi 172 C. proc. pen., susţinând că în mod greşit a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din viol în act sexual cu un minor, fiind ignorate declaraţiile constante ale părţii vătămate.
Totodată, s-a susţinut că în mod greşit în cauză a fost aplicată o măsură de supraveghere neprevăzută de lege, instanţa procedând în mod nelegal.
În raport de primul motiv invocat, respectiv solicitarea de condamnare a inculpatului pentru viol, a solicitat instanţei şi reformarea hotărârii sub aspectul cuantumului pedepsei, nemaifiind posibilă suspendarea executării acesteia.
În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi pronunţarea unei hotărâri în sensul criticilor invocate.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de procuror, Înalta Curte constată că sub aspectul calificării juridice a faptelor săvârşite de inculpat, atât prima instanţă, cât şi instanţa de control judiciar au stabilit corect încadrarea juridică a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.
Cu privire la stabilirea cuantumului pedepsei rezultante aplicată inculpatului, de asemenea se constată că ambele instanţe au făcut o justă individualizare, instanţa de control judiciar desfiinţând sentinţa primei instanţe numai în privinţa termenului de încercare şi în baza art. 1101 alin. (1) raportat la art. 110 C. pen., stabilind un termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei apelate.
Se constată aşadar, că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică atât în ceea ce priveşte corecta încadrare juridică dată infracţiunilor pentru care a fost condamnat inculpatul, în speţă infracţiunea de act sexual cu un minor şi nu cea de viol, în formă calificată, în concurs cu infracţiunea de distribuire de materiale cu caracter obscen, cât şi în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a disp. art. 863 C. pen.
În această ordine de idei, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că din coroborarea întregului material probator administrat în cauză a rezultat faptul că actele sexuale descrise de inculpat au fost consimţite de partea vătămată, iar în raport de vârsta acestuia nu se poate reţine lipsa reprezentării.
Mai mult decât atât, împotriva sentinţei penale nr. 245 din 12 mai 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 2361/108/2011 din 12 aprilie 2011 a declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, sub nr. 2361/108/2011 din 09 iunie 2011.
Unul din motivele de apel l-a constituit aceeaşi solicitare, reiterată şi în faţa instanţei de recurs şi care viza desfiinţarea sentinţei şi, în rejudecare, condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., arătând că în mod greşit s-a schimbat încadrarea juridică din viol în act sexual cu un minor.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale apelate, prin prisma criticilor aduse acesteia în motivele de apel, instanţa de apel nu şi-a însuşit susţinerea procurorului în sensul că actul sexual s-ar fi consumat fără acordul victimei B.D.
Din probatoriul administrat a rezultat că încadrarea juridică de act sexual cu un minor dată de prima instanţă faptei inculpatului intimat O.M. este corectă.
Astfel, fără a mai relua motivarea instanţei de control judiciar, Înalta Curte constată că sub acest aspect, declaraţiile inculpatului se coroborează cu înregistrarea audio-video efectuată de inculpat în timpul actelor sexuale, din care reiese că victima nu a fost obligată la actele sexuale şi faptul că ştia că este filmată şi, parţial, cu declaraţiile părţii vătămate.
În acest context juridic, din mijloacele de probă enumerate reiese că inculpatul i-a propus părţii vătămate manifestări sexuale, iar victima, deşi iniţial a refuzat, la insistenţele inculpatului şi-a dat acordul.
Potrivit doctrinei, infracţiunea de viol presupune un act sexual fără a exista consimţământul persoanei cu care se doreşte a avea relaţia sexuală, nesocotirea voinţei victimei realizându-se prin constrângerea fizică sau morală (ameninţare) sau profitarea de neputinţa victimei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra. Constrângerea trebuie să fie efectivă, iar nu aparenţa şi susceptibilă să paralizeze, total sau parţial, rezistenţa.
Ori, în cauză, din coroborarea întregului material administrat în dosar nu a rezultat că inculpatul ar fi exercitat violenţe, ameninţări sau alte mijloace prin care să forţeze partea vătămată să întreţină actele sexuale în cauză.
Din vizionarea CD-ului conţinând imaginile actelor sexuale înregistrate de inculpat şi transmise de pe telefonul său mobil, prin intermediul serviciului Bluetooth colegilor de şcoală s-a constat că partea vătămată nu a avut nici un moment imaginea unei victime constrânsă sau forţată pentru a întreţine respectivele acte sexuale, ci a apărut total relaxată participând de bunăvoie la „jocurile sexuale", având chiar momente de amuzament.
Mai mult decât atât, potrivit principiului de drept „in dubio pro reo", dubiul trebuie să profite inculpatului şi, cum nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială că inculpatul ar fi exercitat violenţe sau ameninţări asupra părţii vătămate, nu se poate reţine săvârşirea infracţiunii de viol în sarcina acestuia nefiind dovedită constrângerea sau profitarea de neputinţa victimei de a-şi exprima voinţa sau de a se apăra.
Analizând Decizia recurată prin prisma celei de-a doua critici susţinută de procuror, respectiv modalitatea de aplicare a art. 863 C. pen., apreciind că ambele instanţe au nesocotit dispoziţiile textului de lege invocat şi au aplicat în sarcina inculpatului O.M. o măsură de supraveghere care nu este prevăzută de prevederile amintite, se constată că şi aceasta nu este fondată.
Astfel, prima instanţă a dispus şi cea de control judiciar a menţinut stabilirea în sarcina inculpatului că măsura de supraveghere „să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii" care, prin raportare la disp. art. 863 C. pen., în opinia procurorului este o măsură neprevăzută de textul de lege.
În cauză nu se impune reformarea hotărârii atacate pentru greşita aplicare a legii sau pentru faptul că ar fi contrară legii (caz de casare prev. de art. 3859 pct. 172 C. proc. pen.) întrucât obligaţiile stabilite în sarcina inculpatului, respectiv: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune; să anunţe schimbarea domiciliului sau orice deplasare care depăşeşte 8 zile; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă; să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii, sunt cele prev. de disp. art. 863 lit. a) - d) C. pen., dovadă fiind enumerarea acestora întocmai cum sunt reglementate de C. pen. şi trimiterea la textul de lege aplicabil.
Faptul că instanţa a menţionat la sfârşitul celor 4 obligaţii prevăzute de textul de lege sus-menţionat că inculpatul urmează „să respecte celelalte măsuri dispuse de Serviciul de Probaţiune, în limitele legii", nu poate fi considerată o obligaţie impusă inculpatului, atâta timp cât aceasta nu este prevăzută de textul de lege învederat, ci este o menţiune a instanţei pentru garantarea respectării măsurilor dispuse de Serviciul de Probaţiune, mai ales că menţiunea din finalul frazei „în limitele legii" nu face altceva decât să trimită la dispoziţiile legale care trebuie respectate, aşa cum sunt prevăzute de textul de lege.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara împotriva deciziei penale nr. 150/A din 26 septembrie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, privind pe inculpatul O.M.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1235/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1231/2012. Penal → |
|---|
