ICCJ. Decizia nr. 1231/2012. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1231/2012
Dosar nr. 17088/3/2011
Şedinţa publică din 19 aprilie 2012
Asupra cauzei penale de faţă,
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 748 din 26 septembrie 2011, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a dispus următoarele:
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.E.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 291 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.S. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 09 februarie 2011 la zi.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul P.E.J., la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 70 din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de două luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.J. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la 09 februarie 2011 la zi.
În baza dispoziţiilor art. 118 lit. f) C. pen., art. 17 şi 18 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 47,02 g. heroină - proba nr. I - şi 2,35 g. heroină - proba nr. II.
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 11.000 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 23/D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: P.E.S., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic internaţional ilicit de droguri de mare risc şi uz de fals, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi P.E.J., cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc, trecere frauduloasă a frontierei şi fals privind identitatea, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 70 din OUG nr. 105/2001 şi art. 293 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În fapt, s-a reţinut că actul de inculpare a fost probat cu următoarele mijloace de probă: în cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpatul P.E.S., inculpatul P.E.J., investigatorul cu identitate protejată A.S., investigatorul cu identitate protejată D.S. şi martora P.E.A.M., declaraţii consemnate şi ataşate la dosar.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul a reţinut că la data de 01 februarie 2011, prin referatul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul Antidrog nr. 220003 din 31 ianuarie 2011 a fost sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu privire la faptul că autorităţile competente din Aeroportul Internaţional Schiphol, Olanda, au depistat, în urma controlului efectuat asupra unui colet suspect, cantitatea de 1 kg heroină.
Coletul a fost trimis printr-o firmă de curierat rapid, din Iran via Dubai şi Amsterdam, iar destinaţia finală era Bucureşti, România, expeditor fiind numitul A.A., iar ca destinatar figurând numitul K.P.
Astfel, prin adresa autorităţilor olandeze competente (Nationale Recherche) din data de 31 ianuarie 2011 s-a comunicat I.G.P.R.-D.C.C.O. faptul că s-a permis trecerea liberă a coletului suspect conţinând cantitatea de heroină depistată (aproximativ 800-900 g.) pe calea aerului, prin intermediul cursei din data de 01 februarie 2011.
La data de 01 februarie 2011, lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, împreună cu lucrători de poliţie din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi a unui angajat al Autorităţii Naţionale a Vămilor – Biroul Vamal Otopeni au preluat coletul sosit din Amsterdam, Olanda, în prezenţa martorilor asistenţi N.I. şi S.M.A., iar cu ocazia deschiderii au constatat că în interior se afla o carte cu copertă de culoare albastră având titlul „Introduction to Test Construction and Psychologichal Tests" şi două hard-disk-uri înfăşurate într-o folie de protecţie din material plastic de culoare albă cu dungi negre.
Primul hard-disk cu carcasă neagră şi capac metalic argintiu era inscripţionat „Western Digital", iar al doilea era inscripţionat „Maxtor".
În momentul în care s-a procedat la desfacerea carcaselor celor două hard-disk-uri s-a constatat că în interiorul ambelor obiecte se află o substanţă pulverulentă de culoare brună. Cele două hard-disk-uri împreună cu substanţa pulverulentă găsită în interior au fost predate la Laboratorul Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. în vederea efectuării unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică pentru depistarea drogurilor.
Prin adresa nr. 141724 din 01 februarie 2011 a Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. s-a comunicat că probele înaintate în cauză conţin heroină, substanţă care face parte din Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000, constituind drog de mare risc.
Ulterior, din raportul de constatare nr. 141724 din 07 februarie 2011 al Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul I.G.P.R. a rezultat că probele înaintate în cauza privind pe numitul K.P. constând în 67,38 grame (47,18 grame după uscare) substanţă pulverulentă umedă de culoare bej, 4,19 grame (2,45 grame după uscare) substanţă pulverulentă umedă de culoare bej introdusă într-o punguţă din material plastic transparentă, două carcase de hard-disk cu urme de materie de culoare bej, patru folii tip indigo cu urme de materie de culoare bej şi o folie din material plastic de culoare albă cu dungi negre cu urme de materie de culoare bej, conţin toate heroină, substanţă care face parte din Tabelul nr. 1 anexă la Legea nr. 143/2000 şi constituie drog de mare risc.
Astfel, la data de 02 februarie 2011, K.P. a încercat să o contacteze fără succes (bip) pe numita P.E.A.M.
În momentul în care a încercat a se lua legătura cu postul telefonic al numitului K.P., s-a constatat că acesta este blocat de utilizator pentru toate apelurile şi mesajele de tip SMS ce se efectuează către acest post (opţiunea incoming calls). Investigatorii sub acoperire cu numele de cod D.S. şi A.S. au fost autorizaţi în vederea strângerii datelor şi informaţiilor privind existenţa infracţiunilor şi identificarea persoanelor faţă de care există presupunerea că le-au săvârşit inclusiv efectuarea unei operaţiuni de livrare supravegheată cu substituirea totală sau parţială a cantităţii de aproximativ 1 kg. de heroină, pe o perioadă de 30 zile, de la data de 02 februarie 2011 până la data de 04 martie 2011.
Astfel, s-a procedat la interceptarea şi înregistrarea convorbirilor audio-video în mediul ambiental efectuate de numitul K.P. şi alţi membri ai reţelei de narcotraficanţi din care acesta face parte, având în vedere că la data de 07 februarie 2011 o persoană care s-a recomandat cu numele K.P. a apelat telefonic de 3 ori la sediul firmei de curierat P., întrebând de ce nu i s-a livrat coletul din Iran, împrejurare în care a fost de acord să i se livreze acest colet în cursul datei de 08 februarie 2011.
În cursul datei de 08 februarie 2011, numitul K.P. a utilizat postul telefonic de mai sus pentru a lua legătura cu numita P.E.A.M. şi, totodată, în cursul aceleiaşi zile, a luat legătura cu firma de curierat rapid, insistând să i se livreze coletul din Iran, după care a luat legătura cu o persoană de origine arabă, identificată ulterior ca fiind inculpatul P.E.S., şi imediat după aceasta a sunat din nou la firma de curierat rapid, insistând din nou să i se livreze coletul deoarece are ceva important de primit din străinătate.
Astfel, din investigaţiile efectuate în cauză a rezultat că inculpatul P.E.J. utiliza două posturi telefonice, unul fiind înregistrat pe numele K.P.
Aşadar, persoana care s-a recomandat ca fiind K.P. era, de fapt, inculpatul P.E.J.
La data de 08 februarie 2011, orele 12:08, inculpatul P.E.J. a luat legătura cu investigatorul sub acoperire A.S., recomandându-se K., cerându-i să-i livreze coletul cu heroina sosită din Iran în data de 09 februarie 2011, ora 12:00, la standul 101 din complexul D.R. unde îl va aştepta personal, crezând că vorbeşte cu angajatul firmei de curierat.
După câteva minute, inculpatul P.E.J. l-a contactat pe fratele său, inculpatul P.E.S., pentru a-l anunţa că a doua zi trebuie să ridice coletul din complexul D.R. Peste alte două minute, inculpatul P.E.J. l-a sunat din nou pe investigatorul sub acoperire A.S., întrebând dacă poate să ridice coletul de la sediul firmei P., însă aflând că sediul se află în oraşul B., judeţul Ilfov, a preferat să i se livreze coletul.
Tot la data de 08 februarie 2011, inculpatul P.E.S. a purtat o discuţie cu un alt individ de origine iraniană care cunoaşte despre transportul de heroină din Iran, interesându-se unul de la altul dacă mai ştiu ceva de coletul cu droguri, individul neidentificat comunicându-i faptul că acest colet va fi livrat a doua zi la ora 12:00.
Inculpatul P.E.S. i-a spus că a sunat să întrebe ce s-a întâmplat şi i s-a spus că nu s-a livrat coletul din cauza aglomeraţiei.
Totodată, interlocutorul inculpatului P.E.S. a discutat despre faptul că s-au plătit 180 de tomani în Iran pentru „alea 2 kilograme", referindu-se la faptul că aştepta să primească 2 kilograme heroină, adică atâta a comandat, inculpatul P.E.S. confirmând că ştie despre tranzacţie şi bănuieşte că el (inculpatul P.E.J.) a stricat ceva acolo.
La data de 09 februarie 2011, inculpatul P.E.J. îl contactează telefonic pe inculpatul P.E.S. şi îl îndrumă cum să ajungă la standul 101, iar în timpul uneia din discuţiile telefonice, acesta din urmă i-a confirmat că a luat pachetul.
La sfârşitul discuţiei, inculpatul P.E.S. i-a spus inculpatului P.E.J. că pleacă din locul acela ca să nu vină cineva, fiind evidentă temerea celor doi de a nu fi prinşi de autorităţi cu pachetul de droguri.
Aceste discuţii au fost purtate în contextul în care, după ce inculpatul P.E.S. a fost coordonat telefonic de către inculpatul P.E.J. să preia coletul cu droguri de la investigatorul sub acoperire A.S., crezând că este angajatul firmei de curierat, primul dintre inculpaţi a fost prins de lucrătorii de poliţie judiciară în timp ce se îndrepta spre ieşirea din complexul D.R., după ce în prealabil a sesizat că este urmărit şi a început să fugă, iar când s-a încercat imobilizarea sa a opus rezistenţă, totodată apelându-l pe inculpatul P.E.J. pentru ca acesta să audă că a fost prins de poliţie.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârşirea faptei.
Astfel, inculpatul P.E.S. a declarat că în urmă cu aproximativ 10 zile, fratele său, inculpatul P.E.J., i-a dat un paşaport pe numele K.P. şi i-a spus că în câteva zile îl va suna ca să ia cu acel paşaport un colet din complexul D.R. de la un angajat al poştei. În cursul zilei de 08 februarie 2011, pe la orele 14:00-15:00, fratele său, inculpatul P.E.J,. l-a sunat să-l întrebe dacă a ridicat coletul despre care au vorbit acum 10 zile, iar inculpatul P.E.S. i-a răspuns că nu a venit niciun colet şi nu ştia de la cine trebuia să îl ridice. La data de 09 februarie 2011, în jurul orelor 11:00, inculpatul P.E.J. l-a sunat şi i-a spus să se ducă în complexul D.R. în faţa standului nr. 101 să ridice coletul despre care au vorbit, de la un angajat al poştei, cu paşaportul pe numele K.P. primit anterior. În jurul orei 12:00 s-a dus la locul indicat de inculpatul P.E.J. şi a luat coletul de la un angajat care avea o uniformă de poştaş de culoare roşie. Inculpatul P.E.S. l-a întrebat pe domnul cu geacă roşie dacă este de la poştă spunând cuvântul „post", iar el i-a confirmat că e de la poştă, după care inculpatul i-a arătat paşaportul pe numele K.P., a completat un formular cu numele K.P. şi semnătura sa, apoi a plecat spre parcare, aşteptând un telefon de la inculpatul P.E.J. ca să-i spună ce să facă cu coletul.
Când l-a imobilizat poliţia, a crezut că l-a reţinut pentru deţinerea unui paşaport fals.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul P.E.S. şi-a menţinut aceeaşi poziţie procesuală, susţinând, în esenţă, că nu a cunoscut nicio clipă conţinutul coletului, iar convorbirile telefonice ce făceau referire la anumite sume de bani le explică arătând că era vorba de bani pe care îi dăduse familia din Iran, pentru a cumpăra diverse bunuri din România.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul P.E.J. nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de care este învinuit, declarând că în urmă cu 2 zile, i-a spus fratelui său, inculpatul P.E.S., să se ducă acasă la el şi să ia dintr-o ascunzătoare un paşaport pe numele K.P. pe care va trebui să-l prezinte unui angajat al poştei, în realitate investigatorul sub acoperire A.S., pentru a-i aduce un colet. Inculpatul P.E.S. a luat însă paşaportul respectiv din ascunzătoare la data de 09 februarie 2011 în jurul orelor 11:00. Inculpatul P.E.J. i-a spus inculpatului P.E.S. să se ducă cu paşaportul la complexul D.R. la orele 12:00, pentru că trebuie să vină angajatul poştei cu coletul. Inculpatul P.E.J. l-a sunat pe investigatorul sub acoperire A.S. crezând că e angajatul poştei, în realitate investigatorul sub acoperire A.S., şi l-a întrebat în cât timp ajunge la locul de întâlnire, iar acesta i-a spus că în maxim 7-10 minute. Apoi inculpatul P.E.J. l-a sunat din nou pe inculpatul P.E.S. şi i-a spus să aştepte la intrare pentru că angajatul poştei va ajunge în 10 minute. Inculpatul P.E.S. a spus că nu vrea să mai aştepte, ci vrea să plece, iar P.E.J. l-a rugat să mai stea un pic. După ce a luat legătura cu angajatul poştei care i-a spus că se află în faţa standului nr. 101, P.E.J. l-a sunat pe inculpatul P.E.S. şi i-a spus să se ducă la standul nr. 101 pentru că angajatul poştei se află acolo. În acest timp, cât inculpatul P.E.S. se deplasa către standul 101, inculpatul P.E.J. a ţinut deschis telefonul. La scurt timp inculpatul P.E.S. s-a întâlnit cu angajatul poştei şi a luat coletul de la acesta. Inculpatul P.E.J. a sunat după 5 minute şi inculpatul P.E.S. a deschis telefonul, iar primul a auzit cuvântul „Poliţia".
Inculpatul P.E.J. a precizat că paşaportul pe numele K.P. este fals şi că l-ar fi procurat din Irlanda, înainte să vină în România.
Fiind audiat la data de 28 februarie 2011 la sediul parchetului, inculpatul P.E.J. şi-a modificat declaraţia anterioară recunoscând săvârşirea infracţiunilor de care este învinuit, arătând că în urmă cu aproximativ doi ani acesta ar fi venit din Irlanda în România la bordul unui TIR, ca pasager, având asupra sa un paşaport fals pe numele K.P., pe care l-a cumpărat din Irlanda de la un pakistanez.
La graniţa dintre Ungaria şi România i-a dat paşaportul fals şoferului de TIR, care l-a luat pentru a-l arăta autorităţilor de la graniţă.
Pe teritoriul României, inculpatul a folosit paşaportul fals pentru a încheia un contract de utilizare a serviciilor de telefonie mobilă şi pentru a închiria o locuinţă.
Inculpatul P.E.J. a recunoscut faptul că la data de 09 februarie 2011 i-a pus la dispoziţie fratelui său, inculpatul P.E.S., paşaportul fals pe numele K.P. în sensul că l-a sunat şi i-a indicat să ia de la o casă care îi aparţine, paşaportul respectiv dintr-o ascunzătoare.
Apelul telefonic către fratele său în legătură cu preluarea paşaportului fals a fost dat de inculpatul P.E.J. în timp ce se afla în Centrul de Reţinere a Refugiaţilor din Otopeni ca urmare a internării sale la începutul lunii februarie 2011, întrucât se afla în procedura de expulzare de pe teritoriul României în Irlanda.
Inculpatul a arătat, spre deosebire de declaraţia anterioară dată în faţa procurorului, că ştia despre conţinutul real al coletului care a sosit din Iran în luna februarie 2011 pe numele K.P. şi care era destinat în realitate lui.
Acesta ştia că trebuia să primească droguri, dar nu heroină ci ceva asemănător cocainei.
Coletul cu droguri care a sosit din Iran a fost comandat de acesta în urmă cu aproximativ şase luni, dar abia în urmă cu o lună jumătate sau două a pus la dispoziţie adresa şi datele de identificare ale destinatarului, adică K.P. pentru a primi coletul.
În cursul cercetării judecătoreşti, inculpatul P.E.J. a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., arătând că recunoaşte că a încercat să procure heroină, însă pentru consumul propriu, menţionând că fratele său, S., nu a cunoscut nici conţinutul coletului şi nici împrejurarea că paşaportul folosit era fals.
În urma administrării probatoriului, în cele două faze procesuale, instanţa a reţinut că declaraţiile inculpaţilor P.E.J. şi P.E.S. nu sunt sincere, în cauză rezultă că primul dintre inculpaţi a coordonat transportul heroinei din Iran în România, folosind mijloace care să distragă atenţia autorităţilor de la monitorizarea sa şi a celorlalte persoane implicate.
De asemenea, inculpaţii P.E.J. şi P.E.S. erau conştienţi de conţinutul coletului, în condiţiile în care, după momentul preluării coletului acesta din urmă a insistat că trebuie să plece de la faţa locului, fiindu-i frică să nu fie surprins de autorităţi.
Totodată, inculpatul P.E.J. a insistat în mai multe rânduri să i se livreze coletul de către firma de curierat, nervozitatea sa trădând cunoaşterea faptului că în conţinutul coletului se află substanţe interzise, respectiv droguri.
Nu în ultimul rând, inculpatul P.E.S., în discuţia purtată cu o terţă persoană, implicată în această operaţiune de transport de droguri din data de 08 februarie 2011, orele 17:31, se referă la 2 kilograme (de heroină) care trebuia să fie ridicată a doua zi la ora 12:00 în contextul în care vorbeşte că s-a amânat livrarea pentru acea oră, fiind evident că este vorba despre heroina din coletul sosit din Iran.
Instanţa a reţinut că inculpaţii P.E.S. şi P.E.J. au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi, pentru care sunt trimişi în judecată.
Împrejurarea că inculpatul P.E.J. este şi consumator de droguri, aflându-se internat sub identitatea falsă de K.P. (conform adreselor aflate la dosar) pentru diverse afecţiuni nu înlătură doar prin ea însăşi probatoriul cert că acesta se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 2 şi 3 din Legea 143/2000.
În drept, faptele săvârşite de către inculpatul P.E.S., constând în aceea că la data de 09 februarie 2011 a ridicat de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poştei, coletul cu substanţa care a substituit cantitatea de circa 80 grame heroină sosită din Iran via Dubai şi Amsterdam, folosindu-se cu bună ştiinţă de un paşaport fals pe numele K.P. la solicitarea fratelui său, inculpatul P.E.J., fiind prins în flagrant la ieşirea din complexul D.R. de lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc şi uz de fals, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 291 C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Fapta săvârşită de către inculpatul P.E.J., constând în aceea că în cursul anului 2009 a pătruns fraudulos pe teritoriul României din Irlanda, folosindu-se de un paşaport fals pe numele învinuitului K.P., s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei, prev. de art. 70 din OUG nr. 105/2001.
Faptele săvârşite de către inculpatul P.E.J., constând în aceea că a comandat din Iran şi a dispus transportul din acea ţară via Dubai şi Amsterdam până în România a cantităţii de circa 80 grame heroină, iar la data de 09 februarie 2011 l-a trimis pe fratele său, inculpatul P.E.S. să ridice coletul ce conţinea cantitatea de heroină sus-menţionată, punându-i la dispoziţie un paşaport fals pe numele K.P., împrejurare în care, la data de 09 februarie 2011, în jurul orelor 12:00, inculpatul P.E.S. a ridicat coletul, conţinând circa 80 grame heroină de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, respectiv al poştei, folosindu-se cu bună ştiinţă de un paşaport fals pe numele K.P., fiind prins în flagrant la ieşirea din complexul D.R. de lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, s-a considerat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, trafic ilicit internaţional de droguri de mare risc şi fals privind identitatea, în stare de concurs, prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 293 alin. (2) C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Pentru faptele săvârşite de inculpaţi, Tribunalul a aplicat câte o pedeapsă pentru fiecare din faptele comise, la a căror stabilire şi individualizare s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi anume: dispoziţiile părţii generale a C. pen. cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la efectul reţinerii circumstanţelor atenuante (inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale), la modalitatea de executare a pedepselor, la dispoziţiile legii speciale care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru infracţiunile deduse judecăţii, precum şi circumstanţe personale şi reale ale faptelor.
În ceea ce priveşte pe inculpatul P.E.J., instanţa nu a reţinut dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen., întrucât recunoaşterea faptelor de care este acuzat a fost parţială, astfel încât se apreciază că pentru aplicarea acestor dispoziţii favorabile era necesară o atitudine procesuală complet sinceră, în ceea ce priveşte actul de inculpare în întregimea sa, dată fiind împrejurarea că faptele celor doi inculpaţi sunt strâns legate. A fost reţinută şi aplicabilitatea dispoziţiilor art. 74 lit. c) C. pen. dată fiind această recunoaştere a faptelor proprii.
S-a constatat, de asemenea, că inculpaţii au săvârşit infracţiunile în stare de concurs real, astfel că a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33-34 C. pen., stabilind ca inculpaţii să execute pedeapsa în cuantumul cel mai ridicat, în regim de detenţie, având în vedere cantitatea mare de droguri traficată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând hotărârea apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, al neaplicării dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen. cu privire la inculpatul P.E.J., a dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen. şi ale art. 348 teza a II-a C. proc. pen., şi inculpaţii P.E.J. şi P.E.S., care au criticat hotărârea sub următoarele aspecte:
1. Instanţa de fond nu a aplicat reducerea cuantumului pedepsei cu o treime potrivit dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., în sensul că la primul termen de judecată inculpatul P.E.J., necondiţionat, cât şi la prezentarea materialului de urmărire penală a recunoscut săvârşirea faptei şi şi-a însuşit concluziile din rechizitoriu.
Adresele întocmite în legătură cu recunoaşterea faptului că este consumator de droguri au fost iniţiate de fratele său, P.E.S., şi nu reprezintă mijloace de probă declanşate de inculpatul P.E.J.
Răspunsurile nu au confirmat dependenţa de droguri în sensul consumului, adresele de la cele două spitale, atestând prezenţa inculpatului sub o identitate falsă, fapt recunoscut şi sancţionat de instanţa de judecată.
Inculpatul P.E.J., în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, a făcut un denunţ, constituindu-se dosar separat, concretizat în prima fază cu neidentificarea şi tragerea la răspundere penală a altor infractori, însă în faza a doua, în momentul din cursul procesului, acesta a făcut ofiţerilor D.I.I.C.O.T. alte dezvăluiri, nu cunoştea finalitatea acestor demersuri, care ar putea conduce la diminuarea cuantumului pedepsei şi aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării.
Denunţul făcut împotriva inculpatului P.E.J. în baza art. 16 din Legea nr. 143/2000, funcţionează până la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare.
În ceea ce priveşte circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., s-a solicitat de inculpat a se da o eficienţă mai mare acestora.
Cât priveşte apelul declarat de coinculpatul P.E.S., acesta a vizat în principal greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, iar în subsidiar, reindividualizarea judiciară cu consecinţa aplicării unei pedepse suspendate sub supraveghere.
Prin Decizia penală nr. 16 din 19 ianuarie 2012 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 748 din 26 iulie 2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
A desfiinţat, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.E.S. din art. 291 C. pen. în art. 291 teza I C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului P.E.J. din art. 70 din OUG nr. 105/2001 în art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.E.S. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 291 teza I C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.S. să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul P.E.J. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. a) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 70 alin. (1) din OUG nr. 105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de o lună închisoare.
În baza art. 293 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de două luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul P.E.J. să execute pedeapsa de 5 ani închisoare.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 383 alin. (11) şi alin. (2) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus prevenţia acestora de la 9 februarie 2011 la zi.
În baza art. 14 alin. (3) lit. a) teza a III-a C. proc. pen., cu referire la art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea paşaportului fals emis pe numele K.P.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor P.E.S. şi P.E.J. şi, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe fiecare dintre inculpaţi la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de prim control judiciar a apreciat corect reţinută vinovăţia inculpaţilor pentru faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Deşi inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, din conţinutul convorbirilor telefonice, pentru care inculpatul nu a putut să ofere o explicaţie, a rezultat faptul că avea cunoştinţă de conţinutul coletului care urma să fie livrat.
Cu privire la încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpatul P.E.S., instanţa a apreciat că aceasta realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea inculpatului circumscriindu-se oricăror operaţiuni legate de droguri de mare risc.
S-a considerat că în mod corect nu au fost aplicate dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. inculpatului P.E.J., întrucât acesta nu a recunoscut în totalitate faptele, aşa cum au fost reţinute în actul de sesizare.
De asemenea, s-a apreciat că nu sunt incidente nici dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, întrucât ca urmare a denunţului făcut de inculpat soluţia care s-a dispus a fost netrimiterea în judecată a celui denunţat.
În raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedepsele de 4 ani închisoare pentru inculpatul P.E.S. şi respectiv 5 ani închisoare pentru inculpatul P.E.J. sunt apte să asigure scopul prevăzut de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
S-a apreciat că, în speţă, se impune reţinerea dispoziţiilor art. 291 C. pen. teza I şi a alin. (1) din art. 70 din OUG nr. 105/2000, motiv pentru care a dispus schimbarea de încadrare juridică dată faptei.
Instanţa de prim control judiciar a apreciat că măsura expulzării inculpatului P.E.J. nu este oportună în raport de ţara din care provine inculpatul.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii P.E.S. şi P.E.J.
Susţinerile apărătorilor inculpaţilor, ale reprezentantului Ministerului Public, precum şi ultimul cuvânt al inculpaţilor au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.
Inculpatul P.E.J. a criticat hotărârea instanţei de apel prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul că a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., ale art. 16 din Legea nr. 143/2000, şi ca urmare, reducerea cuantumului pedepsei aplicate, iar ca modalitate de executare aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. proc. pen.
Inculpatul P.E.S. a arătat că fapta sa nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, activitatea sa neîncadrându-se în niciuna din modalităţile descrise în respectivul text de lege, solicitând achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin reţinerea circumstanţelor atenuante, reducerea pedepsei aplicate şi suspendarea condiţionată sau sub supraveghere a pedepsei aplicate.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursurile declarate în cauză, prin prisma motivelor invocate şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., le consideră nefondate pentru următoarele considerente:
1. Cu privire la recursul inculpatului P.E.J., întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul P.E.J., în faţa instanţei de fond, a recunoscut săvârşirea faptei, însă într-o modalitate diferită de cea reţinută în rechizitoriu, respectiv a învederat că a încercat să procure heroina pentru consumul propriu, menţionând că fratele său, S., nu a cunoscut conţinutul coletului şi nici faptul că paşaportul folosit era fals.
Or, fapta reţinută în rechizitoriu în sarcina inculpatului P.E.J. a constat în aceea că a comandat din Iran şi a dispus transportul din acea ţară via Dubai şi Amsterdam până în România a cantităţii de circa 80 grame heroină, iar la data de 9 februarie 2011 l-a trimis pe fratele său, inculpatul P.E.S., să ridice coletul ce conţinea cantitatea de heroină sus-menţionată, punându-i la dispoziţie un paşaport fals pe numele învinuitului K.P., împrejurare în care la data de 9 februarie 2011, în jurul orelor 12:00, inculpatul P.E.S. a ridicat coletul, conţinând circa 80 grame heroină de la investigatorul sub acoperire A.S., despre care a avut reprezentarea că este un angajat al serviciului de curierat rapid, folosindu-se cu bună ştiinţă de un paşaport fals pe numele învinuitului K.P., cunoscând conţinutul coletului, fiind prins în flagrant de lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză.
Pentru a fi aplicabilă procedura simplificată, prevăzută de art. 3201 C. proc. pen., trebuie ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele, aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu, să adopte o atitudine procesuală complet sinceră şi nu parţială sau nuanţată, de natură să diminueze răspunderea penală, motiv pentru care, în mod corect, inculpatul nu a beneficiat de dispoziţiile acestui articol.
Nefondată, în opinia Înaltei Curţi, este şi solicitarea aplicării dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a denunţului făcut de către inculpat. Conform textului de lege invocat, „persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."
Or, din adresa D.I.I.C.O.T. rezultă că denunţul făcut de către inculpat nu s-a finalizat prin tragerea la răspundere a altor persoane care să fi săvârşit infracţiuni legate de droguri, cu privire la acestea fiind emisă o soluţie de netrimitere în judecată, astfel încât exigenţele textului de lege pentru a se reţine incidenţa acestei circumstanţe atenuante legale nu sunt îndeplinite.
În acest context, solicitarea inculpatului P.E.J. de a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante şi a se dispune reducerea cuantumului pedepsei, este nefondată, instanţele ţinând cont de toate aspectele învederate, fapt ce se reflectă în cuantumul pedepsei aplicate.
Având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat, modalitatea în care au fost săvârşite, urmările care s-ar fi putut produce, coroborate cu circumstanţele personale favorabile ale inculpatului, dar şi cu atitudinea oscilantă privind recunoaşterea faptei, îndreptăţesc instanţa să considere pedeapsa aplicată ca fiind just individualizată, neimpunându-se modificarea cuantumului acesteia.
În ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei, Înalta Curte apreciază că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., poate fi atins numai prin executarea pedepsei în regim privativ de libertate, resocializarea inculpatului viitoare pozitivă nefiind posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme, executată în detenţie.
De altfel fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care prin măsura privaţiunii trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus, acestea sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Faţă de aceste considerente, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul inculpatului P.E.J. ca nefondat.
2. Cu privire la recursul inculpatului P.E.S., un prim motiv de critică, formulat de inculpatul P.E.S., se referă la greşita încadrare juridică dată faptei (caz de casare prevăzut de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.), reţinută în sarcina sa, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000. Inculpatul a arătat că aşa-zisa „activitate infracţională" săvârşită nu este prevăzută de textul de lege menţionat.
Este adevărată această susţinere a inculpatului P.E.S., în sensul că operaţiunea de ridicare a coletului, realizată de către acesta, nu este cuprinsă în enumerarea activităţilor expres menţionate în art. 2 din Legea nr. 143/2000, însă această activitate se circumscrie ipotezei prevăzute de legiuitor sub denumirea „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor".
Prin această expresie legiuitorul a dorit să încrimineze orice alte activităţi, în afara celor enunţate expres în textul de lege, care încalcă regimul legal al drogurilor.
Astfel, nu se poate susţine că activitatea desfăşurată de inculpat nu se circumscrie elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, atâta timp cât textul de lege, prin sintagma „alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor", poate include şi activitatea infracţională desfăşurată de către inculpat, activitate care încalcă evident regimul legal al drogurilor, motiv pentru care cererea recurentului de a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru această infracţiune este nefondată.
De altfel, din probele administrate în faza de urmărire penală, cât şi de cercetare judecătorească (procese-verbale întocmite de lucrătorii de poliţie judiciară, procese-verbale de depistare a drogurilor, procese-verbale de ridicare a coletului cu droguri, procesul-verbal de substituire totală a drogurilor, întocmit de lucrătorii de poliţie judiciară, de investigatorul sub acoperire, procesul-verbal de prindere în flagrant, declaraţiile inculpaţilor, declaraţiile martorilor asistenţi, declaraţiile martorilor cu identitate protejată, adresa şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică al I.G.P.R., acte procedurale efectuate de autorităţile competente olandeze, procese-verbale cu notele de redare ale convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate în mod autorizat, proces-verbal cu nota de redare a convorbirii audio-video în mediul ambiental purtată de inculpat cu ocazia flagrantului din 9 februarie 2011) a rezultat faptul că inculpatul P.E.S. cunoştea conţinutul coletului, cât şi activitatea infracţională desfăşurată de fratele său.
Deşi inculpatul P.E.S. nu a recunoscut săvârşirea faptelor, susţinând că nu a cunoscut nicio clipă conţinutul coletului, declaraţiile sale nu se coroborează cu nicio altă probă administrată în cauză, fiind lipsite de suport probator.
Pentru a satisface exigenţele dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen., faptele şi împrejurările învederate de inculpat în declaraţiile sale trebuie să se regăsească în cea mai mare parte din probe să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar şi în această ipoteză, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţia inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „servesc".
Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptelor sale, fiind făcute pro cauza, necoroborându-se cu celelalte probe administrate.
Dând sens şi dispoziţiilor art. 3 C. proc. pen., privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, Înalta Curte a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe certe.
Faptul că în cauză se impune înlăturarea declaraţiei inculpatului ca nesinceră, nu poate reprezenta o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie şi nici a principiului egalităţii armelor în faţa instanţei, desprins din conţinutul tratatelor internaţionale privind drepturile omului şi de aplicare a dispoziţiilor art. 69 C. proc. pen.
Inculpatul P.E.S. cunoştea că în colet se aflau droguri, nereuşind să ofere explicaţii plauzibile cu privire la conţinutul convorbirilor telefonice interceptate în mod legal în data de 8 februarie 2011, orele 17:31, în care se făceau referiri exprese la coletul ce urma a fi livrat şi la suma de „180 de tomani plătită în Iran pentru alea 2 kilograme". De altfel, în ziua flagrantului, aşa cum rezultă din discuţia telefonică dintre cei doi inculpaţi, a rezultat că inculpatul P.E.S. cunoştea că ceea ce făcea era o operaţiune ilegală, dovadă fiind starea sa de agitaţie şi prudenţă din acele momente. Deşi a susţinut că această stare s-ar fi datorat faptului că paşaportul pe care-l avea era fals, în acest caz nu se justifică o asemenea reacţie, întrucât urma să se întâlnească cu un reprezentant al unei firme de curierat care nu avea mijloacele necesare să constate caracterul fals al paşaportului său.
Starea psihică de temere şi agitaţie a inculpatului este relevată de următorul dialog:
P.E.J.: „E ceva nasol în zonă."
P.E.S.: „Aşteaptă să văd ce se întâmplă."
P.E.S.: „Mai am puţin şi fac infarct."
P.E.J.: „E unul singur, nu?"
P.E.J.: „L-ai luat? E vreun pachet mare?"
P.E.S. : „Da, da. Aşteaptă că plec mai repede să văd să nu fiu urmărit de careva."
Or, dacă inculpatul P.E.S. nu ar fi cunoscut că pachetul ridicat conţine droguri, nu se explică această stare de agitaţie, cât şi cea de vigilenţă, respectiv de a verifica dacă cumva este urmărit de autorităţi după preluarea coletului.
Deşi inculpatul, în ultimul cuvânt, la întrebarea adresată de preşedintele completului de judecată dacă s-a considerat provocat de investigatorul sub acoperire, a învederat că nu a fost provocat, în motivele de apel şi recurs, apărătorul acestuia a vorbit de o activitate de provocare din partea investigatorului, motiv pentru care reprezentantul parchetului a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., arătând că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe această apărare a inculpatului. În contextul declaraţiilor făcute de către inculpat, în sensul că nu a fost provocat, Înalta Curte apreciază că acest motiv este nefondat, însă în contextul probator administrat, va analiza şi această critică a inculpatului.
Din declaraţia dată în faţa instanţei, când inculpaţilor li s-a dat posibilitatea să adreseze personal întrebări investigatorului acoperit, cât şi din modul în care s-a desfăşurat activitatea infracţională nu a rezultat provocarea inculpaţilor, investigatorul sub acoperire desfăşurând o activitate legală.
Conform jurisprudenţei C.E.D.O. (Ludi c. Elveţiei), la baza desemnării investigatorului acoperit au existat unele raţiuni pentru care inculpatul era bănuit că ar fi un traficant de droguri, respectiv informaţii din partea autorităţii competente din Aeroportul International Schiphol, Olanda, care au descoperit un colet suspect ce conţinea heroină, ce urma să aibă ca destinaţie finală complexul D.R., stand 101, Bucureşti, România, destinatar fiind K.P.
În contextul concret al cauzei de faţă, probele au fost corect obţinute fără încălcarea prevederilor art. 64 alin. (2) şi art. 68 C. proc. pen. (ca urmare a provocării din partea agenţilor infiltraţi - a colaboratorului sub acoperire). Inculpatul era bănuit de săvârşirea operaţiunilor, iar infracţiunea de trafic de droguri nu a fost comisă ca urmare a intervenţiei şi acţiunii investigatorului (cauza Teixeira de Castro c. Portugaliei).
În jurisprudența Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că, în special în lupta împotriva traficului de stupefiante, este esenţial să nu se creeze o „intenţie criminală" din partea poliţiştilor, ci aceştia să folosească „intenţia criminală deja existentă", iar în cursul procedurii inculpatul să fi avut posibilitatea să îi interogheze pe poliţişti. Utilizarea metodelor specifice de investigaţie este admisă în cea mai mare parte a ţărilor membre ale Consiliului Europei, mai ales în cazul infracţiunilor de crimă organizată, însă investigatorii sub acoperire, ca şi colaboratorii lor, nu au voie să facă paşi concreţi pentru luarea hotărârii infracţionale de către cel vizat.
În literatura de specialitate, română şi străină, s-a pus problema de a ști ce înseamnă „provocare poliţienească". Curtea de casaţie belgiană a definit provocarea poliţienească de o manieră precisă, văzând în ea un mijloc consistent fie de a da naştere rezoluţiei infracţionale celui care urmează să execute infracţiunea, fie de a o întări. Se poate vorbi de provocare, în sensul menţionat mai sus, doar dacă sunt îndeplinite anumite condiţii, şi anume: să fie anterioară comiterii infracţiunii; să existe o legătură directă sau o legătură cauzală imediată între incitarea funcţionarului de poliţie (investigatorului) sau a colaboratorului a cărui activitate este supervizată de investigatorul sub acoperire, şi infracţiunea comisă. În privinţa sarcinii probei s-a subliniat că, în conformitate cu regulile generale referitoare la probe în materie penală, sarcina probei incumbă părţii urmăritoare. Ca atare, din momentul în care apărarea invocă, în mod plauzibil, existenţa unei provocări poliţieneşti, Ministerului Public îi revine sarcina de a dovedi că procedura a fost regulată. S-a remarcat că apărarea s-ar putea găsi în dificultatea de a stabili această verosimilitate a provocării, dacă se ţine seama de existenţa unui dosar confidenţial în mâinile procurorului, care conţine informaţiile asupra diferitelor faze de punere în aplicare a acestor metode de investigaţie (sub acoperire), la care apărarea nu are acces.
Or, în speţă, nu rezultă că ar fi existat o astfel de provocare din partea investigatorilor sub acoperire, D.S. şi A.S., de altfel şi inculpatul a recunoscut că nu a fost provocat de către aceştia.
Faţă de aceste considerente, este pe deplin dovedită implicarea inculpatului P.E.S. în activitatea infracţională, fiind exclusă posibilitatea achitării inculpatului.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de reindividualizare a pedepselor, prin micşorarea cuantumului acesteia, cât şi schimbarea modalităţii de executare, Înalta Curte o consideră nefondată.
Ca şi în cazul inculpatului P.E.J., raportat la criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social al faptelor, modalitatea de săvârşire, urmările produse, persoana inculpatului P.E.S. (necunoscut cu antecedente penale, nu a recunoscut implicarea sa în activitatea infracţională), Înalta Curte apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei, scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen. putând fi atins doar prin executarea pedepsei în regim de detenţie, astfel încât solicitarea de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere este nefondată.
A sancţiona blând astfel de fapte nu ar reprezenta decât o încurajare a celorlalţi membri ai societăţii în săvârşirea de fapte penale şi, totodată o scădere a încrederii populaţiei în capacitatea de ripostă a organelor judiciare.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., ca nefondat, şi recursul inculpatului P.E.J.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.E.J. şi P.E.S. împotriva deciziei penale nr. 16 din 19 ianuarie2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 februarie 2011 la 19 aprilie 2012 pentru fiecare dintre inculpaţi.
Obligă recurenţii-inculpaţi la plata sumei de câte 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 50 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Onorariul pentru interpretul de limba persană se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1230/2012. Penal → |
|---|
