ICCJ. Decizia nr. 1281/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 1281/2012
Dosar nr. 114/32/2012
Şedinţa publică din 24 septembrie 2012
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 1054/P/2011 din 16 noiembrie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul procuror S.I. (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP) întrucât fapta nu există.
Pe baza examinării materialului de cercetare penală s-au reţinut următoarele:
La data de 10 octombrie 2011 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, plângerea petiţionarei D.E. formulată împotriva magistratului S.I. (procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), în legătură cu modul de soluţionare a lucrării nr. 473/II/2/2011 din 22 august 2011, prin care s-a respins plângerea petiţionarei formulată împotriva soluţiei dispuse în Dosarul nr. 71/P/2011.
Din actele premergătoare efectuate în cauză s-a stabilit, cu certitudine, că magistratul procuror S.I. nu a comis nici una dintre faptele reclamate de către petiţionară.
S-a reţinut în acest sens că, în calitate de procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, S.I. avea ca obligaţie de serviciu verificarea legalităţii soluţiilor dispuse de către subordonaţi şi soluţionarea plângerilor formulate de părţi împotriva acestor soluţii. Pe această cale, s-a apreciat că rezoluţia nr. 473/II/2/2011, prin care s-a soluţionat plângerea petiţionarei D.E. formulată împotriva soluţiei dispuse în Dosarul nr. 71/P/2011, este corectă, având la bază probele administrate în cauză, drepturile procesuale ale celor implicaţi fiind pe deplin respectate.
Ulterior, la data de 21 decembrie 2011, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, nr. 3105/II/2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionară împotriva soluţiei pronunţate în Dosarul nr. 1054/P/2011, constatându-se că aceasta este legală şi temeinică.
S-a constatat că, în cauză, nu există indicii în sensul săvârşirii de către magistratul menţionat anterior a infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), acesta îndeplinindu-şi în mod corect atribuţiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.
Astfel, s-a reţinut că, aşa cum fapta judecătorilor de a pronunţa hotărârii în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu respectarea normelor procedurale incidente, nu constituie o faptă prevăzută de legea penală, similar, nici emiterea de soluţii de către procuror (neînceperea urmăririi penale, trimiterea în judecată), respectiv soluţionarea plângerilor împotriva soluţiilor, cu respectarea aceloraşi norme, nu constituie o astfel de faptă, iar simpla împrejurare că petiţionara este nemulţumită de soluţia adoptată într-o cauză sau alta nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale a magistraţilor care au emis-o, atât timp cât din actele premergătoare urmăririi penale efectuate nu rezultă că aceştia ar fi săvârşit o infracţiune în legătură cu îndeplinirea activităţii de jurisdicţie sau că şi-ar fi îndeplinit, în mod defectuos, atribuţiile de serviciu.
Tot astfel, s-a reţinut că din cuprinsul actelor premergătoare începerii urmăririi penale efectuate nu rezultă săvârşirea de către magistratul susmenţionat nici a infracţiunii prev. de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), neaflându-ne în prezenţa încălcării din culpă, de către un funcţionar public, a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, a cauzării unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia sau o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane.
Nemulţumită de soluţia procurorului, petiţionara s-a adresat cu plângere, în condiţiile art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată competentă să judece infracţiunea reclamată, reiterând motivele de nelegalitate şi netemeinicie formulate împotriva soluţiei dispuse în cauză.
În esenţă, petiţionara a solicitat admiterea plângerii, arătând că este nemulţumită de faptul că nu s-au făcut cercetări corespunzătoare în cauză.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine următoarele:
Plângerea adresată instanţei de judecată competente de către persoana nemulţumită de modul în care a fost soluţionată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac şi vizează controlul judecătoresc al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.
Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 2781 C. proc. pen., de natură a da eficienţă dispoziţiilor art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale învesteşte instanţa, sub un prim aspect, cu examinarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei sau, după caz, a ordonanţei atacate.
Cum soluţionarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac şi ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală.
Rezultă, aşadar, că, sesizată cu plângerea menţionată, instanţa de judecată nu este învestită cu atribuţii de urmărire penală, aşa încât controlul judecătoresc priveşte exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispoziţiilor legii procesuale.
În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanţa de judecată competentă pronunţă una din soluţiile prevăzute de art. 2781 alin. (8) C. proc. pen.
În prezenta cauză se constată că soluţia adoptată de Parchet faţă de intimatul S.I. este legală şi temeinică, având în vedere intervenţia art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunţarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de magistratul procuror anterior menţionat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), întrucât fapta reclamată nu există.
Analizarea modului în care s-a derulat cercetarea penală în cauză, observarea măsurilor dispuse de procuror, conduc la concluzia că toate actele efectuate sunt subscrise cadrului procesual legal, astfel încât criticile formulate de petiţionară se privesc ca fiind neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluţiei prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul S.I., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), rezoluţie care va fi menţinută.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionara va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara D.E. împotriva rezoluţiei nr. 1054/P/2011 din 16 noiembrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionara la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1280/2012. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1338/2012. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
