ICCJ. Decizia nr. 1647/2012. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizienr. 1647/2012
Dosar nr. 1752/59/2011
Şedinţa publică din 17 mai 2012
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin rezoluţia nr. 295/P/2011 din 20 septembrie 2011, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători B.A.M., J.I., şi D.F. pentru comiterea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 248 şi art. 2481 C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen., ca urmare a plângerii penale depusă de petentul S.D..
În motivare s-a reţinut că la data de 27 iunie 2011, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul S.D..
Pe fondul plângerii, petentul reclamă faptul că magistraţii judecători B.A.M., I.J. şi F.D., în exerciţiul sarcinilor de serviciu şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia judecării cauzelor cu care a fost investită instanţa de judecată şi care le-au fost repartizate în speţă dosarele nr. 1243/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara, nr. 6359/31/2008 al Curţii de Apel Timişoara şi nr. 5674/30/2010 al Curţii de Apel Timişoara şi în acest fel i s-a cauzat o vătămare a intereselor legale. De asemenea, apreciază că s-a cauzat o tulburare însemnată a bunului mers al justiţiei cu consecinţe deosebit de grave.
Petentul reclamă că magistraţii judecători menţionaţi, nu ar fi ţinut cont de practica judiciară invocată de el în acţiuni şi că soluţiile pronunţate nu sunt legale.
In faza actelor premergătoare s-a procedat la identificarea şi analizarea dosarelor invocate de petent, respectiv dos. nr. 5674/30/2010 al Tribunalului Timiş, Dosarul cu acelaşi nr. al Curţii de Apel Timişoara, dos. nr. 6359/50/2008 al Tribunalului Timiş, dos. 6359/50/2008 al Curţii de Apel Timişoara şi dos. 1243/59/2010 al Curţii de Apel Timişoara, pentru analizarea celor care au fost soluţionate de către magistraţii judecători reclamaţi de petent şi identificarea eventualelor aspecte infracţionale reclamate de petent ca fiind infracţiuni de serviciu.
Din analiza dos. 5674/30/2010 al Tribunalului Timiş - secţia civilă, rezultă că obiectul cauzei îl constituie acţiunea civilă formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâţii L.P.C.S.T. şi I.Ş.J.T., având ca obiect obligaţia de a face.
Prin sentinţa nr. 2559/08 octombrie 2010 pronunţată în Dosarul menţionat completul format din magistraţii judecători l.P. - preşedinte şi judecător A.D. a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei I.Ş.J.T.. Respinge acţiunea formulată de reclamantul S.D. şi I.Ş.J.T..
Această sentinţă a fost atacată cu recurs de reclamant, recursul făcând obiectul Dosarului nr. 5674/30/2010 al Curţii de Apel Timişoara, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.
Cauza a avut ca obiect soluţionarea recursului declarat de reclamantul S.D. împotriva sentinţei civile nr. 2559 pronunţată la 08 octombrie 2010 de către Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. 5674/30/2010, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi L.P.C.S.T. şi I.Ş.J.T., având ca obiect litigiul de muncă - despăgubiri.
Prin Decizia civilă nr. 693/24.03-.2011,instanţa constituită din judecător F.D. - preşedinte, M.A.B. - judecător şi I.J. - judecător, deliberând asupra recursului în urma analizării tuturor cererilor părţilor „respinge recursul declarat de către reclamantul S.D. împotriva sentinţei civile nr. 2559 pronunţată la 08 octombrie 2010 de către Tribunalul Timiş, în Dosarul nr. 5674/30/2010, în contradictoriu cu pârâţii intimaţi L.P.C.S.T. şi I.Ş.J.T.. Soluţia este irevocabilă.
În vederea pronunţării deciziei, magistraţii judecători au procedat la analizarea recursului declarat prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte Dosarul înregistrat sub nr. 1243/59/2010 la Curtea de Apel Timişoara - secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, se reţine că acesta a avut ca obiect soluţionarea contestaţiei în anulare formulată de contestatorul S.D. împotriva deciziei civile nr. 2506 din 05 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosar nr. 6359/30/2008, în contradictoriu cu intimaţii C.I. şi L.P.C.S.T..
Prin Decizia civilă nr. 212/27 01.2011, instanţa constituită din preşedinta A.B. şi judecători I.J. şi F.D., având în vedere prev. art. 318 C.proc. civ., a reţinut că nu orice greşeală materială poate fi privită ca motiv de contestaţie, ci numai acele greşeli care au fost esenţiale, determinând soluţia eronată a instanţelor, precum şi faptul că susţinerile formulate de contestator în calea extraordinară de atac, de retractare, nu se încadrează în cerinţele expres şi limitativ enunţate, vizând modul în care instanţa de judecată a înţeles să interpreteze art. 78 alin. (1) şi (2) şi alin. (8) din Legea nr. 19/2000, a respins contestaţia în anulare formulată de contestator. Decizia este irevocabilă.
În ceea ce priveşte Dosarul nr. 6359/30/2008 al Tribunalului Timiş, acesta a avut ca obiect acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul S.D. în contradictoriu cu pârâtul L.P.C.S.T., având ca obiect litigiu de muncă.
Prin sentinţa civilă nr. 1094/PI din 03 mai 2010, instanţa formată din preşedinte - L.V. şi judecător P.C., a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâtul, sentinţa fiind definitivă. împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul - recurent S.D., în contradictoriu cu pârâţii-intimaţi L.P.C.S.T. şi C.I., având ca obiect contestaţie decizie concediere.
Prin Decizia civilă nr. 2506/05 noiembrie 2010, instanţa compusă din preşedinte C.M.D. şi judecători V.S. şi C.P. respinge recursul reclamantului.
Din analiza dosarelor menţionate şi în special a hotărârilor pronunţate e judecătorii B.A.M., I.J. şi F.D., judecători reclamaţi de petent, nu s-a reţinut comiterea vreunei infracţiuni de serviciu de către acesta. Cauzele au fost analizate şi judecate cu respectarea prevederilor legale şi a deontologiei profesionale.
Nemulţumirile petentului legate de soluţiile pronunţate de magistraţii judecători, nu pot constitui temei pentru tragerea la răspunderea penală a acestora.
În ceea ce priveşte o eventuală activitate infracţională a magistraţilor judecători, de altfel, legiuitorul nu putea să incrimineze ca fapte penale, soluţiile pe care le pronunţă cei însărcinaţi să îndeplinească o activitate de jurisdicţie, cât timp aceştia se bucură de independenţă şi autonomie.
Dacă persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie, săvârşesc o faptă penală cu intenţie, în legătură cu aceasta vor răspunde penal, însă în nici un caz nu vor răspunde penal pentru soluţiile pe care le pronunţă.
În jurisprudenţă s-a reţinut că hotărârile judecătoreşti, atât în privinţa dispoziţiilor, cât şi a considerentelor, nu pot fi criticate decât prin căi legale de atac, astfel că, o hotărâre judecătorească nu poate fi considerată prin ea însăşi o infracţiune.
Dacă se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţii, se pot face plângeri penale, înseamnă că se instituie noi căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
Mai mult, prin instituirea răspunderii penale în sarcina persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie pentru soluţiile pronunţate în cadrul acesteia, devenite irevocabile, se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o insecuritate juridică, prin recurgerea la calea plângerii penale, după ce au fost parcurse toate căile legale de atac.
În materie civilă, cât şi în materie penală, după epuizarea căilor de atac, părţile nemulţumite recurg în mod şicanator la calea plângerii penale împotriva celor care au pronunţat soluţii (A se vedea în acest sens, prof. univ. dr. Gh. Dobrican, Răspunderea judecătorilor, procurorilor .. în Dreptul nr. 6/2005, pag. 146).
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la Procurorul General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care prin rezoluţia nr. 1253/11/2/2011 din 10 noiembrie 2011 a respins plângerea ca neîntemeiată, considerând soluţia procurorului ca legală şi temeinică.
Împotriva actelor procurorilor de mai sus a formulat plângere la Curtea de Apel Timişoara petentul, criticându-le pentru netemeinicie şi nelegalitate, considerând că activitate de judecată a judecătorilor intimaţi constituie infracţiunile reclamate, ca urmare a modului în care s-au soluţionat dosarele în care a fost parte.
S-a reproşat totodată Procurorului general că analizând plângerea petentului împotriva rezoluţiei procurorului de caz a preluat motivarea acestuia din urmă şi că nemulţumirea sa este determinată în principal de modul de soluţionare procedural al dosarelor, mod contrar dispoziţiilor legale în domeniu.
Prin sentinţa penală nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012, Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată plângerea petentului S.D., împotriva rezoluţiei nr. 295/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 20 septembrie 2011 şi a rezoluţiei nr. 1253/11/2/2011, a Procurorului general al aceluiaşi Parchet.
Pentru a hotărî astfel a reţinut că potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţia României, „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii", principiu care stabileşte că judecătorii la judecarea şi soluţionarea unei cauze se întemeiază numai pe probele administrate, potrivit legii şi aplică dispoziţiile legale în vigoare, în conformitate cu sentimentele şi conştiinţa lor că aceasta este soluţia corectă şi legală.
Aşa cum procurorii au arătat, în prezenta speţă judecătorii intimaţi nu au făcut altceva decât să-şi exercite prerogativele conferite de lege şi de principiul de mai sus, respectiv să pronunţe soluţii în dosare care reprezintă în opinia lor corecta aplicare a legii.
Prin urmare, modul în care judecătorii interpretează şi aplică dispoziţiile legale într-un caz concret nu poate fi cenzurat decât prin căile de atac prevăzute de lege, fără ca aceasta să poată fi considerată infracţiune, decât dacă ar exista date sau fapte probate că interpretare şi aplicarea legii într-o cauză s-a făcut într-o modalitate încriminată de textul de lege ca infracţiune, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat aşa cum procurorii au reţinut.
Cu alte cuvinte, răspunderea penală a magistraţilor judecători nu este admisibilă doar pentru modul în care au condus o procedură sau au pronunţat soluţiile pronunţate în anumite dosare, întrucât aceasta ar afecta autoritatea de lucru judecat şi independenţa judecătorilor ca atribute esenţiale ale statului de drept.
Împotriva sentinţei nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat recurs petentul S.D., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi sub nr. 1752/59/2011.
Examinând hotărârea recurată, din oficiu, astfel cum impun dispoziţiile art. 3856 alineat ultim C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., constată că recursul formulat de recurentul petent S.D., este inadmisibil, având în vedere că Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este definitivă.
Înalta Curte reţine că inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.
Dispoziţiile art. 3851 C. proc. pen. enumera hotărârile precum şi încheierile, care pot fi atacate o singură dată cu recurs.
Căile ordinare de atac sunt strict şi limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum şi a condiţiilor, cazurilor şi termenelor în care pot fi exercitate.
În prezenta cauză prin sentinţa nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. , a respins ca nefondată plângerea petentului S.D., împotriva rezoluţiei nr. 295/P/2011 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 20 septembrie 2011 şi a rezoluţiei nr. 1253/11/2/2011, a Procurorului general al aceluiaşi Parchet, în condiţiile în care textul de lege prevăzut la art. 2781 alin. (10) C. proc. pen. nu permitea formularea nici unei căi de atac în acest context procesual, hotărârea primei instanţe fiind definitivă, împrejurare care a atras inadmisibilitatea controlului judiciar prin recursul solicitat de petiţionar în faţa Înaltei Curţide Casaţie şi Justiţie .
Astfel, exercitând o cale de atac în afara condiţiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancţionat cu inadmisibilitatea.
Faţă de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-ll-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte, va obliga recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIV.
ÎN NUMELE LEGI.
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 7/PI din 16 ianuarie 2012 a Curţii de Apel Timişoara- secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţata în şedinţa publica, azi 17 mai 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1859/2012. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1574/2012. Penal → |
|---|
