ICCJ. Decizia nr. 1352/2012. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1352/2012
Dosar nr. 8567/2/2011
Şedinţa publică din 27 aprilie 2012
Asupra recursului de faţă,
În baza actelor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 482/ F din 27 octombrie 2011, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului în vederea recunoaşterii şi punerii în executare a sentinţelor penale din datele de 09 iunie 2010 şi 10 aprilie 2009 ale Judecătoriei Bruxelles şi sentinţei penale din data de 06 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles, privind persoana condamnată R.P., în vederea transferării sus-numitului pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
A recunoscut hotărârile date de autorităţile judiciare belgiene privind pe persoana condamnată R.P., astfel:
- hotărârea din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles prin care acesta a fost condamnat la 20 luni închisoare;
- hotărârea din data de 10 aprilie 2009 a Judecătoriei din Bruxelles prin care a fost condamnat la 14 luni închisoare;
- hotărârea din data de 9 iunie 2010 a Judecătoriei din Bruxelles prin care a fost condamnat la 5 ani închisoare.
A dispus transferarea persoanei condamnate R.P., într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 7 ani şi 10 luni închisoare.
S-a dedus din pedeapsă perioada deja executată de la 01 septembrie 2008 la 05 februarie 2009, de la 10 februarie 2009 la 01 iulie 2009 şi de la 09 septembrie 2009 la zi.
Onorariul avocat oficiu, în sumă de 300 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-a reţinut că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg,
S-a reţinut că faţă de persoana condamnată a fost emis ordinul de părăsire a teritoriului cu nr. 6366741 din data de 6 octombrie 2010 prin care s-a dispus ca numitul R.P. să părăsească imediat teritoriul Belgiei.
S-a mai reţinut că este îndeplinită şi condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţie şi art. 143 lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată în sensul că în urma verificărilor efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor – Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs transferabilă R.P.
Recursul nu este fondat.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât şi din oficiu, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat în cauză nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Prin rezoluţia din data de 22 septembrie 2011, dată în Dosarul nr. 1958/II-5/2011 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul art. 162 alin. (4) şi art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus sesizarea acestei instanţe pentru a hotărî cu privire la cererea formulată de autorităţile judiciare din Regatul Belgiei, prin care se solicită transferul persoanei condamnate R.P. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 20 de luni, 14 luni şi de 5 ani închisoare aplicate de către instanţele din statul solicitant.
Din analiza actelor depuse de autorităţile belgiene, în baza art. 6 pct. 2 din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, Curtea reţine că persoana condamnată R.P. a suferit următoarele condamnări:
- prin hotărârea din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles la 20 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat, furt prin violenţă şi ameninţare şi infracţiunea de modificare sau ştergere a unor date stocate într-un sistem informatic, prev. de art. 461, art. 463, art. 467, art. 468, art. 471, art. 472 şi art. 504, toate C. pen. belgian;
- prin hotărârea din data de 10 aprilie 2009 a Judecătoriei din Bruxelles la 14 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat prev. de art. 461, art. 467 ambele C. pen. belgian, infracţiunea de intrare ilegală pe teritoriul Regatului Belgiei prev. de art. 75 din Legea din data de 15 decembrie 1980 şi infracţiunea de port nejustificat de cuţit prev. de art. 23 din Legea nr. 8 iunie 2006;
- prin hotărârea din data de 9 iunie 2010 a Judecătoriei din Bruxelles la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de asociere cu scopul comiterii de infracţiuni, furt calificat şi ascunderea de obiecte obţinute din infracţiuni, prev. de art. 322 - 326 C. pen. belgian şi art. 461, art. 467 C. pen. belgian şi art. 505 alin. (2) C. pen. belgian.
Aceste sentinţe sunt definitive, astfel că este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg şi art. 143 lit. b) din Legea nr. 302/20042.
Prin hotărârea din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles s-a reţinut:
„În noaptea de 28/ 29 august 2008, prin efracţie, inculpatul R.P. şi ceilalţi doi inculpaţi au sustras un automobil marca K. aparţinând părţii vătămate R.M.A., de la care în noaptea de 27/ 28 august 2008 au sustras două genţi de mână conţinând portofelul, cărţi de credit, cartea de identitate şi cheile autoturismului. În aceeaşi noapte inculpaţii să obţină avantaje materiale prin introducerea sau ştergerea unor date într-un sistem informatic, fără să fi reuşit datorită unor circumstanţe independente de voinţa lor.
La data de 28 august 2008 aceiaşi inculpaţi au sustras o plăcuţă de înmatriculare x, iar în data de 1 septembrie 2008 prin violenţe sau făcând ameninţări a sustras de la partea vătămată C.D. o geantă de mână conţinând diverse bunuri personale.”
Prin hotărârea din data de 10 aprilie 2009 a Judecătoriei din Bruxelles s-a reţinut:
„În noaptea de 9/ 10 februarie 2009, inculpaţii au sustras prin efracţie un autoturism marca F., aparţinând numitului H.H.
În data de 10 februarie 2009 în momentul în care a fost depistat, inculpatul R.P. purta un briceag, fără să poată justifica un motiv legitim, încălcând astfel dispoziţiile Legii nr. 8/2006.
În perioada 4 februarie 2009 - 11 februarie 2009 inculpatul a intrat ilegal pe teritoriul belgian, cu încălcarea dispoziţiilor Legii din data de 15 decembrie 1980.”
Prin hotărârea din data de 9 iunie 2010 a Judecătoriei din Bruxelles s-a reţinut:
„În perioada 2 iulie 2009 - 10 septembrie 2009 inculpatul R.P., făcând parte dintr-o bandă organizată, cu scopul de a atenta la persoane sau proprietăţi, au săvârşit, la intervale mici de timp, mai multe fapte de furt, sustrăgând un număr nedeterminat de bijuterii de la diferite persoane. În aceeaşi perioadă de timp inculpaţii au convertit sau transferat obiecte provenite din infracţiuni cu scopul de a le ascunde sau tăinui originea ilicită sau de a ajuta orice persoană implicată în comiterea infracţiunii, risipind suma de 16.000 euro ce provenea din revânzarea bijuteriilor furate.”
Examinând actele şi lucrările dosarului se constată că este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reţinute în sarcina numitului R.P. având corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunilor de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prev. de art. 323 C. pen., tâlhărie prev. de art. 211 alin. (1), (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., furt calificat şi furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen. şi art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), i) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), tăinuire prev. de art. 221 C. pen., infracţiunea prev. de art. 44 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, infracţiunea prev. de art. 70 din O.U.G. nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României şi infracţiunea prev. de art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, fiind pedepsite cu închisoare de la 7 la 20 de ani.
Se constată că în mod corect prima instanţă a dispus transferarea persoanei condamnate R.P. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 7 ani şi 10 luni închisoare avându-se în vedere că faţă de persoana condamnată a fost emis de către Secretarul de stat din cadrul Direcţiei Politica Migraţiei şi Azilului din Regatul Belgiei, ordinul de părăsire a teritoriului din data de 6 octombrie 2010, prin care s-a dispus ca numitul R.P. să părăsească imediat teritoriul Belgiei.
S-a avut în vedere de asemenea împrejurarea că, astfel cum rezultă din declaraţia din data de 11 octombrie 2010, persoana condamnată şi-a manifestat acordul de a fi transferat într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
În urma verificărilor efectuate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Direcţia Generală de Paşapoarte a rezultat că persoana condamnată este cetăţean român, fiul lui A. şi M., cu domiciliul în municipiul Reşiţa, str. Alunilor, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate şi art. 143 lit. a) din Legea 302/2004.
Aşa fiind, se constată că hotărârea penală atacată pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin care s-au recunoscut hotărârile date de autorităţile judiciare belgiene privind persoana condamnată R.P. şi s-a dispus transferarea acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cumulate de 7 ani şi 10 luni închisoare, este legală şi temeinică, Înalta Curte urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de persoana transferabilă.
Va obliga recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana transferabilă R.P. împotriva sentinţei penale nr. 482/ F din 27 octombrie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul persoană transferabilă la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1351/2012. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 1359/2012. Penal → |
|---|
