ICCJ. Decizia nr. 1349/2012. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1349/2012
Dosar nr. 4034/111/2009
Şedinţa publică din 27 aprilie 2012
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 174 din 10 decembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Mureş a fost condamnat inculpatul S.T.F., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 modificată şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru fapta de mai sus ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante, în baza art. 76 alin. (3) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive din data de 13 mai 2009 până la data de 11 iunie 2009, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. (1) lit. a),b,c, C. pen.
S-a fixat inculpatului un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 alin. (1) C. pen.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a constatat suspendate pedepsele accesorii prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
A fost condamnat inculpatul C.C.C., la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. e) teza 1 C. pen.
A fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6 şi 7 din Legea nr. 78/2000 modificată şi cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. şi a art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen.
S-a dispus înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi pentru fapta de mai sus ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante, în baza art. 76 alin. (3) C. pen.
S-a dispus contopirea pedepselor stabilite, în baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 2 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestării preventive din data de 22 mai 2009 până la data de 11 iunie 2009, în baza art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, în baza art. 81 alin. (1) lit. a),b,c, şi alin. (2) C. pen.
S-a fixat inculpatului un termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 alin. (1) C. pen.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a constatat suspendate pedepsele accesorii prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, conform art. 71 alin. (5) C. pen.
S-a constatat că suma obţinută prin infracţiunile de luare de mită, respectiv cea de 1000 de euro, a fost restituită martorului V.I. în cursul urmăririi penale, conform art. 19 din Legea nr. 78/2000 modificată.
S-a dispus desfiinţarea totală a procesului - verbal întocmit la data de 12 mai 2009, ora 23.00 şi a autorizaţiilor de reparaţii, întocmite la aceeaşi dată de inculpatul C.C.C., conform art. 348 C. proc. pen.
În baza art. 191 alin. (1), (2) C. proc. pen. au fost obligaţi inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti.
Pentru a adopta această soluţie instanţa de fond a reţinut următoarele considerente:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor emis la data de 1 iunie 2009 în Dosar nr. 1047/P/2009 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor S.T.F. pentru comiterea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6-7 din Legea nr. 78/2000 şi C.C.C. pentru comiterea infracţiunilor de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 6-7 din Legea nr. 78/2000 şi fals intelectual prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În expozitivul rechizitoriului s-a arătat că inculpaţii sunt agenţi de poliţie în cadrul S.P.R. Bihor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor.
La data de 7 mai 2009, în jurul orei 21.00 a avut loc o tamponare între martorii V.I. proprietarul autoturismului D. cu nr. x şi M.Z., proprietarul autoturismului marca A. cu nr. y, lângă staţia P.L. din Oradea, str. Seleuşului. Între cei doi au avut discuţii contradictorii şi apoi o înţelegere ca să nu declare evenimentul rutier, deoarece martorul V.I. nu avea asupra lui poliţa de asigurare obligatorie RCA. A doua zi acesta i-a comunicat celuilalt martor că de fapt nu posedă această poliţă, încheind în acest scop un contract de asigurare obligatorie RCA cu A.Ţ. la data de 8 mai 2009. În următoarele două zile, cei doi martori au avut mai multe discuţii telefonice legate de data prezentării la sediul SPR convenind pentru data de 12 mai 2009, ora 21,30. S-au înţeles chiar să declare că data accidentului este 11 mai 2009 şi nu 7 mai 2009, raportat la încheierea contractului de asigurare şi producerea efectului acestuia într-un interval de 48 de ore.
Cei doi, după ce s-au prezentat la poliţie, au fost preluaţi de inculpaţi şi au completat declaraţiile necesare trecând data de 11 mai 2009, ora 21,20 la care s-ar fi produs accidentul. Cu toate acestea inculpatul C.C.C. a început să aibă îndoieli asupra veridicităţii celor afirmate de cei doi, în condiţiile în care la data indicată s-a aflat chiar în apropierea locului accidentului şi şi-a exercitat atribuţiile de serviciu testând un conducător auto. Îndoielile sale au fost întărite şi de avariile celor două autovehicule care nu concordau cu versiunea susţinută de fiecare dintre cei doi şoferi. A avut chiar sprijinul unor colegi, I.N. şi B.F., aceştia recomandându-i să se deplaseze la faţa locului, pe str. Seleuşului, lângă staţia Peco.
În urma verificărilor faptice şi a discuţiilor purtate cu vânzătorul de la Staţia Peco, M.D.A., s-a stabilit că evenimentul rutier s-a produs la data de 7 mai 2005, nu la data declarată, de 11 mai 2009, motiv pentru care inculpaţii le-au făcut cunoscut martorilor că sunt pasibili de răspundere penală pentru fals în declaraţii, conform art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
După finalizarea cercetării la faţa locului, toţi cei patru s-au întors la poliţie, însă inculpaţii au fost chemaţi la un alt eveniment rutier în zona Cantemir din Oradea. Tot acolo s-au deplasat şi cei doi martori care au înţeles că în mod indirect cei doi inculpaţi le pretind bani pentru a nu le ridica permisele în vederea suspendării, respectiv să nu le întocmească dosare penale, pentru ca în final să-şi poată repara avariile cauzate.
Ajunşi în zona Cantemir, martorul V.I. l-a contactat pe cumnatul său, martorul H.D. care aflase deja de tamponare şi i-a solicitat suma de 1000 de euro. După primirea apelului, acesta din urmă s-a şi prezentat la sediul D.G.A. Oradea formulând un denunţ penal şi punând la dispoziţie suma de 1.000 de euro în bancnote de 500, 200 şi 100 de euro, ale căror serii au fost constatate şi consemnate într-un proces-verbal, în prezenţa a doi martori asistenţi. De la sediul D.G.A., martorul s-a deplasat în Cantemir, cu bancnotele asupra lui şi i-a predat martorului V.I. toată suma, convenind cu acesta ca atunci când va discuta cu poliţiştii şi le va remite banii, să-i facă un semn cu mâna.
Cei doi poliţişti, văzându-l pe martorul denunţător, i-au cerut lui V.I. să plece de acolo, nefiind necesară prezenţa sa. Martorul H. a părăsit zona, aşteptând un semn din partea cumnatului său. Acesta din urmă, nu a reuşit să predea banii în acel loc, astfel că, în jurul orei 100, după ce inculpaţii şi-au terminat treaba, le-au cerut din nou să meargă cu ei la sediul S.P.R. pentru a încheia formalităţile legate de tamponare. La sediul poliţiei, martorii au completat alte formulare în care se preciza ca dată a accidentului 12 mai 2009. În timp ce completau declaraţiile, martorul V.I. a pus pe masă suma de 1.000 de euro, iar inculpatul C.C.C. l-a sfătuit să aştepte până termină de scris şi apoi să predea banii colegului său S.F. În continuare, acesta a redactat procesul-verbal în care a consemnat nereal că tamponarea a avut loc la data de 12 mai 2009, ora 21.00, data încheierii fiind aceeaşi la ora 23.00. Apoi a eliberat autorizaţia de reparaţii seria X şi autorizaţia de reparaţii seria Y. După obţinerea documentelor, în jurul orei 138, martorul V. şi M. au plecat să-şi facă xerocopii după actele obţinute. La ieşire i-au condus cei doi inculpaţi, mai întâi inculpatul S. a coborât treptele, după el martorul M. care a dat mâna cu inculpatul C.C.C. şi cu inculpatul S. După aceea, a ieşit şi martorul V.I. care s-a îndreptat întâi înspre inculpatul C.C.C. intenţionând să-i remită suma de 1.000 de euro, dar acesta i-a făcut semn cu mâna indicându-l pe inculpatul S.
Conformându-se, martorul V. s-a îndreptat înspre cel din cauză şi după ce a dat mâna cu el, i-a introdus în buzunarul de la vesta reflectorizantă suma de 1.000 de euro. Imediat au intervenit cei de la D.G.A. care l-au oprit pe martor şi acesta s-a autodenunţat. Inculpatul C.C.C. a fugit înspre sala de şedinţă din interiorul clădirii şi i-a cerut inculpatului S. să arunce banii, la care acesta din urmă a intrat în grupul sanitar şi a aruncat banii pe fereastră, găsiţi ulterior de ofiţerii D.G.A. şi de procuror, banii fiind identificaţi pe baza seriilor.
Analizând materialul probator administrat în faza de urmărire penală (filele 1 – 184), respectiv în etapa cercetării judecătoreşti, declaraţiile inculpaţilor (filele 101-106), declaraţiile martorilor I.N. (f.39), M.G. (f.40), M.Z. (f.41,42), H.D.C. (f.65,66) şi V.I. (f.67,68), instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt care concordă cu cea stabilită în cauză prin actul de sesizare:
La data de 7 mai 2009, în jurul orei 21,30, între autoturismul marca D. cu nr. X aparţinând martorului V.I. şi autoturismul marca A. cu nr. Y aparţinând martorului M.Z., a avut loc o tamponare, lângă staţia de carburanţi, P.L. din Oradea, str. Seleuşului. Între cei doi au existat mai multe discuţii contradictorii referitor la cel care ar fi cauzat accidentul, însă nu s-a ajuns la niciun consens, aceştia ajungând în faţa sediului S.P.R. Bihor. Acolo, s-a ajuns la concluzia că de fapt martorul V.I. nu avea poliţa de asigurare obligatorie, aceasta fiindu-i expirată, motiv pentru care au amânat prezentarea în faţa poliţiştilor pentru a declara evenimentul rutier, urmând să se întâlnească a doua zi. Martorul M.Z. chiar a cerut o sumă de bani de la 1.000 euro la 2.500 de euro drept garanţie pentru reparaţiile pe care le va necesita maşina sa, însă martorul V.I. nu a fost de acord cu plata acestei sume, angrenându-l şi pe cumnatul său, H.D. în discuţiile legate de această tamponare telefonic, apoi faptic, prin coparticiparea martorului.
A doua zi, la data de 8 mai 2009, martorul V.I., a încheiat poliţa de asigurare obligatorie şi după-masa s-a întâlnit din nou cu martorul M.Z. la locul accidentului pentru a efectua o reconstituire, de faţă fiind şi cumnatul martorului, H.D. Din nou nu s-a ajuns la vreo înţelegere, decât raportat la momentul declarării accidentului, în funcţie de data intrării în vigoare a asigurării.
După intrarea în vigoare a asigurării, cei doi martori implicaţi în accidentul auto au stabilit o nouă întâlnire la data de 12 mai 2009, ora 21.00-21.45 la sediul S.P.R. Bihor unde au completat declaraţiile tipizate cu privire la modalitatea producerii tamponării, declarând în fals că accidentul ar fi avut loc la data de 11 mai 2009, ora 21.30. Inculpaţii S.T.F. şi C.C.C. erau de serviciu la aceea dată şi s-au ocupat de cei doi martori, însă de la început inculpatul C.C.C. a avut dubii raportat la modul de producere al tamponării, cerând sprijinul colegului său I.N. care i-a recomandat să facă o cercetare la faţa locului. Astfel, inculpaţii şi cei doi martori s-au deplasat la locul accidentului unde au stabilit culpa producerii acestuia în sarcina martorului V.I. şi verificând înregistrarea video de la benzinărie, inclusiv susţinerile vânzătorului, martorul M.D.A., au constatat că accidentul a avut loc anterior, la data de 7 mai 2009, în jurul orei 2100 şi nu la data de 11 mai 2009, ora 2130, declarată de cei doi conducători auto. Până la acest moment declaraţiile inculpaţilor şi ale martorilor indicaţi concordă întrutotul, în ambele etape procesuale. S-a confirmat inclusiv faptul că inculpaţii le-au atras atenţia martorilor că sunt pasibili de răspundere penală pentru fals în declaraţii şi li se vor ridica permisele de conducere, intenţionând apoi să se deplaseze toţi la sediul S.P.R. Bihor pentru întocmirea actelor necesare. Nu a rezultat însă cu certitudine că după ce li s-ar fi spus martorilor care sunt consecinţele faptelor comise, martorul M.Z. ar fi discutat, cu inculpatul S.F., în particular, în benzinărie sau în faţa sediului poliţiei şi că acesta le-ar fi pretins în scopul muşamalizării situaţiei ivite celor doi şoferi câte o sumă de 500 de euro. Aceasta, întrucât martorul M.Z. nu a confirmat în nicio declaraţie susţinerile martorului V.I. sau ale martorului indirect H.D., raportat la discuţia purtată cu poliţistul S.
Chiar dacă au existat dubii cu privire la această discuţie, nu au fost îndoieli în ceea ce priveşte derularea în continuare a stării de fapt şi în ceea ce priveşte pretinderea indirectă de către cei doi inculpaţi de la martori a unor sume de bani pentru a nu le întocmi dosare penale pentru fals în declaraţie. S-a avut în vedere comportamentul ulterior al inculpaţilor care nu numai că nu le-au întocmit astfel de dosare penale martorilor, sesizându-se din oficiu, însă le-au şi rezolvat situaţia în aceeaşi zi, deşi au fost chemaţi la un alt eveniment rutier în zona B-dului Cantemir din Oradea şi practic ora era foarte înaintată. Cu toate acestea, au preferat să-i cheme pe cei doi martori la locul producerii unui alt eveniment rutier, deşi puteau să-i cheme a doua zi la sediul poliţiei.
Înainte ca cei doi martori implicaţi în tamponare să se deplaseze la locul unui alt eveniment rutier, fiind chemaţi de cei doi inculpaţi, martorul V.I. a decis să-şi sune cumnatul, pe martorul H.D. pentru a-i aduce suma de 1000 euro sau 500 de euro cum a declarat în faţa instanţei pentru a-i mitui pe cei doi poliţişti. S-a apreciat a fi prea puţin important cuantumul sumei solicitate de martor, de la cumnatul său, 1000 sau 500 de euro, oricum acesta a fost clarificat cu ocazia flagrantului când a fost găsită suma de 1000 de euro. Probabil confuzia martorului V.I. în legătură cu suma oferită inculpaţilor a derivat din faptul că şi celălalt martor ar fi trebuit să ofere jumătate, respectiv 500 de euro poliţiştilor şi el fiind interesat în rezolvarea favorabilă a situaţiei ivite, însă, întrucât se stabilise culpa sa, în producerea accidentului, a preferat să ofere el toată suma, fără implicarea şi a celuilalt martor.
Martorul H.D. s-a deplasat, în urma apelului telefonic la sediul poliţiei cu banii asupra sa, cei 1.000 de euro, însă deşi a afirmat că a spus celuilalt martor M.Z. că nu e dispus să plătească şi partea lui, de 500 de euro, M.Z. nu a confirmat spusele acestuia, doar faptul că denunţătorul şi martorul V.I. au avut o discuţie privată necunoscând şi neputând justifica prezenţa denunţătorului acolo.
Cert era că, iniţial, martorul H.D. nu a lăsat cei 1.000 de euro martorului V.I. şi după ce s-a despărţit de acesta, fără a-şi justifica în vreun fel gestul către cumnatul său, a denunţat la sediul D.G.A. cele relatate de martorul V.I., respectiv faptul că poliţiştii ar fi pretins suma de 1.000 de euro de la acesta, în schimbul neîntocmirii unor dosare penale pentru fals în declaraţii. Totodată, a pus la dispoziţia ofiţerilor D.G.A. bancnotele ce totalizau suma de 100 de euro, acestea fiind înseriate.
După ce a formulat denunţul, martorul H. s-a deplasat în zona B-dului Cantemir unde au fost chemaţi cei doi şoferi de inculpaţi, acolo efectuându-se reconstituirea unui alt eveniment rutier. Poliţiştii, după ce au terminat reconstituirea, vădit deranjaţi de prezenţa denunţătorului, i-au solicitat martorului V.I. să-i spună să plece.
Pretinderea tacită a unor sume de bani cu titlu de mită de cei doi inculpaţi a rezultat din atitudinea acestora care odată ajunşi la sediul poliţiei rutiere, au început să întocmească documentaţia necesară, respectiv inculpatul C.C.C. a întocmit în fals procesul-verbal din 12 mai 2009, ora 23.00, în care a consemnat nereal că accidentul a avut loc la data respectivă, în jurul orei 21.00 şi autorizaţiile de reparaţie, seriile X şi Y, fără a mai face vorbire despre întocmirea unor dosare penale celor doi conducători auto sau de alte consecinţe penale care i-ar viza. În timp ce întocmea aceste documente, ştiind că sunt false, martorul V.I. a lăsat să i se întrevadă iniţial o bancnotă de 500 de euro, apoi chiar a pus pe masă întreaga sumă pentru a-i da de înţeles inculpatului C.C.C. că îi mulţumeşte astfel pentru serviciul făcut. Martorul M.Z. nu a confirmat faptul că banii ar fi fost aşezaţi pe masă de martorul V.I., însă inculpatul C.C.C. a confirmat acest fapt în cursul cercetării judecătoreşti, inclusiv că nu a refuzat expres oferta de dare de mită, ci l-a îndrumat pe martor înspre colegul său, inculpatul S.T.F. Acest fapt s-a şi întâmplat la ieşirea din sediul poliţiei, când martorul V.I. i-a strecurat suma de 1.000 de euro inculpatului S.T.F. în buzunarul vestei reflectorizante. Acesta nu a făcut niciun gest că nu ar accepta suma primită sau că ar dori să o returneze, la fel ca şi colegul său, inculpatul C.C.C. De altfel, ambii inculpaţi în tot cursul procesului penal au recunoscut parţial acuzaţiile care li s-ai adus şi indirect faptul că au acceptat propunerea martorului V.I. de a primi suma de 1.000 de euro cu titlu de mită pentru serviciile oferite acestuia, servicii care s-au şi concretizat în documentele false întocmite de inculpatul C.C.C., cu acordul tacit al celuilalt inculpat S. Vinovăţia inculpatului S. sub forma intenţiei directe ca şi în cazul celuilalt inculpat, a rezultat şi din faptul că anterior surprinderii în flagrant, separat fiind, a aruncat bancnotele înseriate de 1000 euro în total, pe geamul de la grupul sanitar, fiind ulterior găsite de ofiţerii D.G.A.
Toată această stare de fapt mai sus expusă a rezultat din coroborarea declaraţiilor martorilor H.D.C. cu cele de recunoaştere parţială ale inculpaţilor, date pe tot parcursul cercetării penale, cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante însoţit de planşa fotografică din cursul urmăririi penale, cu înscrisurile întocmite în fals de inculpatul C.C.C. aflate la dosarul de urmărire penală, cu declaraţia parţială a martorului V.I. din cursul urmăririi penale, aceasta cuprinzând mai multe detalii decât cea din faţa instanţei care a surprins unele nuanţe fără relevanţă însă sub aspectul stării de fapt şi a acuzelor în sine, cu declaraţiile parţiale ale martorului M.Z. de pe tot parcursul procesului penal şi cu declaraţiile martorilor M.D.A. în special din faza de urmărire penală, întrucât în faţa instanţei acesta nu şi-a mai amintit cele întâmplate la datele de 7 mai 2009, respectiv 12 mai 2009, motiv pentru care instanţa de fond a luat în considerare doar susţinerile sale din faza de urmărire penală. S-a mai avut în vedere şi declaraţiile martorilor I.N. şi M.G. de pe tot parcursul procesului penal, colegi de serviciu ai inculpaţilor care au confirmat îndoielile inculpatului C.C.C. în legătură cu modul producerii accidentului şi data reală a acestuia.
Toate aceste probe au dus spre ideea clară că acuzele aduse celor doi inculpaţi prin rechizitoriul Parchetului au fost întemeiate în fapt şi în drept.
Prin urmare, în drept, fapta inculpatului S.T.F., care în calitate de agent în cadrul S.P.R. Bihor, la data de 13 mai 2009, în mod indirect, împreună cu coinculpatul C.C.C. a pretins şi primit suma de 1.000 de euro de la martorul V.I. în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, precum şi de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, respectiv de a nu întocmi procesul - verbal de constatare a infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi a actelor aferente acestuia (ridicarea permiselor de conducere în vederea suspendării) s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 6-7 din Legea nr. 78/2000. Faptele inculpatului C.C.C. care în calitate de agent în cadrul S.P.R. Bihor, în mod indirect, împreună cu coinculpatul S.T.F., a pretins şi primit suma de 1.000 de euro de la martorul V.I. în scopul de a face un act contrar îndatoririlor de serviciu, precum şi de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu - respectiv, de a nu întocmi procesul - verbal de constatare a infracţiunii de fals în declaraţii, prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi a actelor aferente acestuia (ridicarea permiselor de conducere în vederea suspendării) s-a apreciat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de luare de mită faptă prev. de art. 254 alin. (1), (2) C. pen., cu referire la art. 6-7 din Legea 78/2000 şi fals intelectual, faptă prev. şi ped. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
La dozarea şi individualizarea pedepselor aplicabile fiecărui inculpat în parte, conform disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), s-a ţinut cont că, deşi, faptele acestora sunt destul de grave, având în vedere în special funcţiile deţinute de aceştia prin prisma cărora ar trebui să aibă o conduită ireproşabilă în societate şi să respecte cu stricteţe normele de drept, nu s-a putut ignora comportamentul anterior adoptat de inculpaţi în societate cât şi în cadrul relaţiilor profesionale.
S-a avut în vedere, în acest sens, lipsa de orice contact cu legea penală a acestora şi aprecierile la locul de muncă şi în familie ale ambilor, reflectate în referatele de evaluare întocmite (filele 136-144, Dosar nr. 4034/111/2009 al Tribunalului Bihor). Toate aceste considerente personale, au impus reţinerea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea fiecărui inculpat, de consecinţa reducerii pedepselor aplicabile acestora sub minimul special prevăzut de legea penală pentru fiecare infracţiune reţinută.
Sintetizând cele anterior expuse, Tribunalul Mureş a procedat în modul arătat în dispozitivul sentinţei penale.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal prev. de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi inculpaţii S.T.F. şi C.C.C.
Parchetul, prin apelul declarat solicită desfiinţarea parţială a sentinţei penale atacate, iar în rejudecare majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor. În motivarea apelului parchetul arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel în mod greşit a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Inculpatul C.C.C. solicită admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii atacate şi în rejudecare achitarea sa în baza art. 10 lit. a) sau d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, iar în cazul infracţiunii de fals intelectual achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar aplicarea disp. art. 181 C. pen., iar cu totul în subsidiar, în ipoteza condamnării, reducerea pedepsei aplicate, cu menţinerea modalităţii de executare a suspendării condiţionate.
În motivarea apelului, inculpatul arată că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, ea fiind dată în urma interpretării eronate a materialului probator. Nu a pretins niciodată nicio sumă de bani, greşeala sa constând în omisiunea de a cerceta în profunzime situaţia, în sensul de a stabili cu precizie data producerii evenimentului rutier.
Inculpatul S.T.F. a solicitat în principal restituirea cauzei la procuror, deoarece nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asistarea învinuitului de către apărător, iar în subsidiar achitarea sa, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În motivarea apelului, inculpatul arată că procurorul a încălcat disp. art. 197 alin. (2) C. proc. pen., întrucât organele de urmărire penale au optat pentru declanşarea procesului penal după o procedură specială, respectiv urmărirea unor infracţiuni flagrante, procurorul luându-i inculpatului două declaraţii fără apărător, astfel că acest lucru atrage nulitatea absolută a urmăririi penale şi prin urmare se impune trimiterea cauzei la procuror pentru refacerea acesteia.
Pe fondul cauzei, inculpatul arată că instanţa de fond a dat o apreciere greşită probelor care au fost administrate în cursul procesului penal, astfel hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, bazată pe o singură probă directă şi anume denunţul lui V.I., răsturnându-se în acest sens prezumţia de nevinovăţie.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe, sub aspectul motivelor de apel şi în considerarea disp. art. 378 rap. la art. 371 C. proc. pen., Curtea a apreciat că numai apelul parchetului este fondat pentru următoarele considerente:
În principal, parchetul arată că instanţa de fond a făcut o greşită individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, prin reţinerea circumstanţei atenuante prev. deart. 74 lit. a) C. pen., astfel hotărârea trebuie reformată.
Prima instanţă în mod corect a reţinut, având în vedere probatoriul administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, că inculpaţii se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, astfel că sub aspectul stării de fapt şi al încadrării juridice hotărârea atacată nu comportă nicio discuţie.
Totuşi, se apreciază că hotărârea atacată este greşită sub aspectul individualizării pedepsei aplicate de către prima instanţă. Potrivit art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, infracţiunea de luare de mită este pedepsită de lege cu închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Instanţa de fond a reţinut în sarcina inculpaţilor circumstanţele atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen., arătând că inculpaţii nu au avut contact cu legea penală, au aprecieri bune de la locul de muncă şi în familie.
Curtea nu poate reţine aceste susţineri. Ambii inculpaţi sunt poliţişti, astfel că lipsa antecedentelor penale nu poate constitui o circumstanţă atenuantă în sensul prev. de art. 74 lit. a) C. pen. În cazul în care aceştia ar fi avut antecedente penale nu ar fi putut exercita funcţia de lucrător de poliţie şi prin urmare nu ar fi putut comite infracţiunea pentru care au fost deduşi judecăţii. Aşadar, această circumstanţă atenuantă nu poate fi reţinută fiind înlăturată, după cum, nici celelalte circumstanţe atenuante reglementate de art. 74 C. pen. nu sunt aplicabile în speţă, avându-se în vedere atitudinea adoptată de inculpaţi, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii.
Prin urmare, înlăturând circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă, Curtea a dispus condamnarea inculpatului S.T.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi să interzică pe timp de 2 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) C. pen.
La aplicarea acestei pedepse, instanţa a avut în vedere că inculpatul S.T.F. a fost cel care a luat banii de la denunţător, apoi tot el i-a aruncat pe geamul de la baie, a avut o atitudine oscilantă, fie recunoscând parţial fapta, fie negând-o ulterior.
În privinţa modalităţii de executare, Curtea a apreciat că în cauză sunt aplicabile disp. art. 861 C. pen., privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Astfel, faţă de scopul pedepsei reglementat de art. 52 C. pen., nu se impune executarea acesteia în regim de detenţie.
Mai mult, nici în motivarea apelului şi nici în concluziile formulate de procuror cu ocazia dezbaterii apelului, nu s-a solicitat executarea pedepsei în regim de detenţie, procurorul de şedinţă solicitând menţinerea suspendării condiţionate a executării pedepsei, însă având în vedere cuantumul pedepsei aplicate de către instanţa de apel nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 81 C. pen.
În privinţa inculpatului C.C.C., instanţa de apel a eliminat reţinerea circumstanţelor atenuante prev. de art. 75 lit. a) C. pen., astfel s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită şi 1 an închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual.
La aplicarea acestor pedepse instanţa a avut în vedere disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în special atitudinea acestuia în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, precum şi faptul că nu el a fost persoana care a luat efectiv banii de la denunţător şi a recunoscut comiterea infracţiunii de fals intelectual.
În privinţa modalităţii de executare a pedepselor aplicate, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 861 C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei, considerentele avute în vedere mai sus fiind aplicabile şi în cazul inculpatului C.C.C.
Cu privire la apelul inculpatului S.T.F. precum şi al inculpatului C.C.C. a apreciat că acestea nu sunt fondate.
Împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, pronunţată în acest sens, în termen legal s-au exercitat recursuri de către cei doi inculpaţi.
Inculpatul C.C.C. solicită admiterea recursului şi în rejudecare achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracţiunea de luare de mită, iar în cazul infracţiunii de fals intelectual achitarea sa în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, în ipoteza condamnării, reducerea pedepsei aplicate, cu menţinerea modalităţii de executare a suspendării condiţionate simple din sentinţă.
În motivarea recursului inculpatul arată că hotărârea primei instanţe este nelegală şi netemeinică, ea fiind dată în urma interpretării eronate a materialului probator. Nu a pretins niciodată nicio sumă de bani, greşeala sa constând în omisiunea de a cerceta în profunzime situaţia, în sensul de a stabili cu precizie data producerii evenimentului rutier.
Inculpatul S.T.F. a solicitat în principal, pe fondul cauzei, să se constate că instanţele au dat o apreciere greşită probelor care au fost administrate în cursul procesului penal, astfel hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică, bazată pe o singură probă directă şi anume denunţul lui V.I., răsturnându-se în acest sens prezumţia de nevinovăţie.
În subsidiar se face trimitere şi la procesul de individualizare a sancţiunii.
Instanţa de recurs reţine însă că prima instanţă, iar ulterior instanţa de apel a reluat aceste aspecte, în mod corect a reţinut, având în vedere probatoriul administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, că inculpaţii se fac vinovaţi de faptele reţinute în sarcina lor prin rechizitoriu, astfel că sub aspectul stării de fapt şi al încadrării juridice hotărârile atacate nu comportă nicio discuţie.
Instanţa de fond a făcut o analiză minuţioasă a tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul judecăţii, concluzionând în mod corect că inculpaţii se fac vinovaţi de fapta dedusă judecăţii.
Astfel, în seara zilei de 12 mai 2009, inculpaţii S.T.F. şi C.C.C. au avut dubii cu privire la declaraţiile date de martorii V.I. şi M.Z. cu privire la accidentul în care au fost implicaţi cei doi, astfel că inculpatul C.C.C. a solicitat sprijinul colegului său I.N. care i-a recomandat să facă o cercetare la faţa locului. Deplasându-se la faţa locului, în urma unor verificări făcute, inculpaţii şi-au data seama că accidentul declarat de cei doi martori nu a avut loc la data de 11 mai 2009 orele 21,30 aşa cum au declarat aceştia, ci la data de 07 mai 2009 în jurul orelor 21,00.
Constatându-se acest lucru inculpaţii le-au spus celor doi martori că pot fi cercetaţi penal pentru fals în declaraţii şi că li se vor ridica permisele de conducere.
Faptul că cei doi inculpaţi au primit suma de 1.000 de euro pentru a nu întocmi dosar penal martorilor V.I. şi M.Z. rezultă din declaraţiile inculpaţilor date la datele de 13 mai 2009 (f. 69-71 dosar urm. pen.), 13 mai 2009 (f. 75-76 dosar urm. pen.), 22 mai 2009 (f. 87-89 dosar urm. pen.), 13 mai 2009 (f.1 55-157 dosar urm. pen.), 09 februarie 2010 (f. 101-106 dosar fond Tribunalul Bihor), ale martorilor H.D. (f. 53-55 dosar urm. pen., f. 65-66 dosar fond Tribunalul Mureş), V.I. (f. 67-68 dosar fond Tribunalul Mureş), din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante (f. 19-28 dosar urm. pen.) şi planşa fotografică (f. 30-39; 42-46 dosar urm. pen.).
Toate aceste mijloace de probă au fost analizate în amănunt de către prima instanţă. În cursul urmăririi penale inculpaţii au recunoscut în parte săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, infracţiunile sunt dovedite cu celelalte mijloace de probă indicate, şi care au fost analizate minuţios de prima instanţă.
Faptul că între declaraţiile martorilor există unele neconcordanţe nu înseamnă că faptele reţinute în rechizitoriu nu sunt dovedite, aceste neconcordanţe rezultând din modul diferit de percepţie pe care îl are fiecare persoană cu privire la anumite lucruri.
Cert este că cei doi inculpaţi au primit suma de 1.000 euro de la denunţătorul V.I., pentru ca aceştia să nu le întocmească dosare penale în legătură cu declararea în fals a accidentului auto care avut loc în data de 07 mai 2009, iar inculpatul C.C.C. a încheiat procesul-verbal seria X în care a consemnat în mod nereal că tamponarea a avut loc în data de 12 mai 2009 orele 21,00 şi a eliberat autorizaţiile de reparaţii cu seria X şi Y.
Este adevărat că martorii B.A.M. şi T.A.M. au declarat în faţa instanţei de apel că au fost chemaţi la poliţie în jurul orelor 18,00-20,00, însă aceştia au arătat că nu mai reţin exact data la care au fost chemaţi, însă era seară, iar cele cuprinse în procesul-verbal de constatare a flagrantului corespunde adevărului (f. 131-137).
Mai mult, martorul B.A.M. a declarat că după ce i-au fost prezentate bancnotele însemnate şi s-au încheiat trei procese-verbale, împreună cu două persoane de la D.G.A. s-a urcat într-o maşină L. şi au început să-i urmărească pe inculpaţi prin oraş pentru a-i prinde în flagrant. Aşadar, chiar dacă martorii au indicat greşit orele la care au fost chemaţi de către ofiţerii D.G.A. la sediul lor, arătând că nu îşi mai amintesc cu exactitate acest lucru, din cuprinsul acestor declaraţii nu rezultă faptul că organele de urmărire penală i-au determinat pe inculpaţi să comită faptele reţinute în sarcina lor.
Din discuţiile pe care inculpaţii le-au avut cu martorii V.I. şi M.Z., după ce au constatat faptul că aceştia au declarat în fals data producerii accidentului, le-au dat de înţeles că în schimbul unor sume de bani vor trece cu vederea acest lucru. Numai aşa se explică logic faptul că martorul V.I. i-a solicitat martorului H.D. suma de 1.000 de euro, iar acesta din urmă s-a prezentat imediat la D.G.A. Oradea şi a formulat un denunţ penal punând la dispoziţie şi suma de 1.000 euro, după care ofiţerii de poliţie au demarat procedurile de prindere în flagrant a inculpaţilor.
Din declaraţia martorului H.D. dată în faţa instanţei de apel (f. 207-208) rezultă în mod neechivoc că V.I. i-a cerut suma de 1.000 euro după ce s-a întors de la reconstituirea evenimentului, adică după ce inculpaţii şi-au dat seama că cei doi martori au declarat în fals data producerii accidentului.
Este în afara oricărui dubiu că infracţiunea de luare de mită, sub aspectul laturii subiective, se comite cu intenţie directă, calificată de scop. În cauză, inculpaţii au comis infracţiunile cu intenţie directă, în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu, respectiv de a întocmi un proces-verbal de constatare a infracţiunii de fals în declaraţii. Mai mult, inculpatul C.C.C. a întocmit acte în care s-a consemnat în mod nereal că accidentul auto a avut loc în data de 12 mai 2008 în loc de 07 mai 2009.
Inclusiv fapta inculpatului C.C.C. este pe deplin dovedită, instanţa de fond arătând în mod amănunţit probele şi mijloacele de probă care au condus la condamnarea inculpatului pentru această infracţiune.
Susţinerile inculpatului că din declaraţia martorului M.Z. nu rezultă că a oferit bani poliţiştilor şi nici că martorul V.I. a pus pe masă suma de 1.000 de euro, nu au relevanţă în cauză din moment ce inculpaţii au fost prinşi în flagrant în timp ce au primit suma de 1.000 de euro de la martorul V.I., iar el a întocmit acte care atesta în mod nereal că accidentul auto s-a produs în data de 12 mai 2009 în loc de 07 mai 2009, cu toate că şi-a dat seama că cei doi conducători auto au declarat în fals data producerii accidentului şi nu le-a întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii de fals în declaraţii.
Din probele şi mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale şi al judecăţii s-a demonstrat în mod neechivoc că inculpatul C.C.C. a fost persoana care a întocmit procesul-verbal de contravenţie în care a menţionat că accidentul auto a avut loc la data de 12 mai 2009, cu toate că aflase de la cei doi conducători auto că acesta a avut loc la data de 07 mai 2009, şi tot el le-a eliberat celor doi conducători auto autorizaţii de reparaţie. Acest lucru nu este contestat nici măcar de inculpatul C.C.C., recunoscând că a întocmit aceste acte, astfel că nu se impune achitarea sa de sub acuza săvârşirii acestei infracţiuni.
Întemeiat este însă motivul de recurs al inculpaţilor prin care se solicită reducerea pedepselor aplicate şi menţinerea modalităţii de executare cu suspendare simplă a pedepsei.
La dozarea şi individualizarea pedepselor aplicabile fiecărui inculpat în parte, conform disp. art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), instanţa de fond este cea care a făcut obiectivele aprecieri, s-a ţinut cont că, deşi faptele acestora sunt destul de grave, având în vedere în special funcţiile deţinute de aceştia prin prisma cărora ar trebui să aibă o conduită ireproşabilă în societate şi să respecte cu stricteţe normele de drept, nu s-a putut ignora comportamentul anterior adoptat de inculpaţi în societate cât şi în cadrul relaţiilor profesionale. S-a avut în vedere, în acest sens, lipsa de orice contact cu legea penală a acestora şi aprecierile la locul de muncă şi în familie ale ambilor, reflectate în referatele de evaluare întocmite (filele 136-144, Dosar nr. 4034/111/2009 al Tribunalului Bihor). Toate aceste considerente personale au impus reţinerea prevederilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., în favoarea fiecărui inculpat, de consecinţa reducerii pedepselor aplicabile acestora sub minimul special prevăzut de legea penală pentru fiecare infracţiune reţinută.
În consecinţă sentinţa pronunţată în cauză este cea care răspunde cel mai bine în plan juridic şi sancţionator faptelor comise de către cei doi inculpaţi, procesual recursul acestora este de privit ca fiind fondat, strict pe culoarul individualizării sancţiunii, pct. 14 al art. 3859 C. proc. pen., se impune admiterea acestora, art. 38515 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. casarea deciziei şi menţinerea sentinţei pronunţate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de inculpaţii S.T.F. şi C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 71/ A din 31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu Minori şi de familie.
Casează decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 174 din 10 decembrie 2010 a Tribunalului Mureş, secţia penală.
Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu, în sumă de câte 50 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2012.
| ← ICCJ. Decizia nr. 144/2012. Penal. Traficul de persoane (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 1342/2012. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
